DINCOLO DE BARIERA TRISTETII - Zile de cosmar

ZILE DE COŞMAR

A doua zi, atmosfera era la fel de apăsătoare în subsol ca şi cerul de afară. Combatanţii îşi goleau cutiile cu muniţii pentru noaptea respectivă. Se trăgea din ambele părţi cu o furie bolnavă. Anna s-a trezit în zgomotul unei bombe căzută în apropiere. A privit în jurul şi toţi cu feţele speriate se uitau spre uşa de la intrare, ca şi cum fiecare aştepta ca o minune Dumnezeiască să apară dinspre scară. O vecină i-a întins o ceaşcă de cafea. Copiii s-au trezit şi ei pe rând. Rosy nu era lângă ea. S-a aplecat spre vecină şi a întrebat-o dacă ştie unde a plecat. Aceasta a ridicat din umeri şi a arătat spre uşă. Anna a înţeles că urcase acasă. Deci acesta era motivul pentru care toţi priveau spre uşă.

-S-a întâmplat ceva? a întrebat-o.

-Da. Au ieşit mai mulţi vecini şi acum nu se pot întoarce. Un individ dintr-un turn trage cu lunetă pe strada noastră. Au căzut mai multe gloanţe şi un vecin de peste drum a fost ucis.

Anna s-a ridicat şi a plecat spre uşă. Erau totuşi departe de cei din vest. La radio se transmiteau ultimele ştiri. Toţi s-au apropiat să fie siguri că aud exact ce se spune. Cea mai importantă ştire, individual care se infiltrase în partea de est şi trăgea de pe acoperişul unui bloc în construcţie, a fost prins. Toţi au aplaudat, dar gestul acestuia le-a lăsat o teamă în suflet pentru mult timp. Se ajunsese la un acord. Focul urma să înceteze la ora opt. Cei care aveau ceas s-au uitat în acelaşi timp şi au oftat uşuraţi. Mai aveau o oră de aşteptat. Unii mai curajoşi se pregăteau să plece. Această oră putea totuşi să fie fatală. Nu se ştie niciodată reacţia combatanţilor. De obicei se trăgea cel mai mult, neîntrerupt, ca şi cum aveau un stoc de muniţie care trebuia terminat. Anna s-a gândit la Rosy, spera ca acesta să fie precaută şi să aştepte până la ora opt. S-a întors la copii. S-a aşezat lângă ei pe saltea. Toţi erau somnoroşi şi speriaţi.

-De ce a urcat mama? a întrebat-o Nicole, fata cea mare a lui Rosy.

-Dormeam, nu ştiu. În mod sigur nu este singură. Am înţeles că şi alţi vecini au urcat. Probabil să aducă de mâncare şi cafea. Nu a fost nimic, nu-ţi face griji, i-a răspuns Anna cât mai calm posibil.

Timpul trecea încet. Focurile diminuau şi se îndepărtau. La 7.30, Rosy a apărut în uşă. Era proaspătă, spălată, îmbrăcată, cu şalul ei pe umeri şi le-a făcut semn să meargă spre ea.

-Este linişte, haideţi. De ce v-aţi speriat? Am trecut prin situaţii mai dificile, le-a strigat vecinelor.

-De nouă ani, nu mai aveam nervi, i-a răspus vecina de lângă Anna. Rosy era bună de comandant, i-a şoptit.

-Da de unde! Este mai fricoasă decât mine. Probabil că nu a urcat singură. Au ieşit cu toţii în şir indian.

-Am făcut cafea, a spus Rosy, când au ajuns în dreptul uşii.

-O bem mai târziu. Să ne spălăm şi să mâncăm. Dacă reâncep spre prânz? Nu ştii niciodată cu dracii ăştia!

Anna a intrat în bucătărie, de unde le-a strigat băieţilor:

-La baie şi la masă!

A pus ouă la fiert şi a intrat în baie. Presiunea din timpul nopţii, chiar dacă a dormit câteva ore şi-a spus cuvântul. A început să plângă. “Aici nu se va termina niciodată războiul, trebuie să încerc să emigrăm undeva“ şi-a spus printre lacrimi. A ieşit din baie puţin înviorata şi cu o infimă speranţă. Avea să-i propună lui Mike să-i ajute pentru Canada. Băieţii aşteptau la masă în bucătărie. Le-a făcut cacao cu lapte şi le-a pus de mâncare.

-Nu mănânci cu noi? a întrebat-o Hanny.

-Nu-mi este foame şi vreau să beau cafea cu Rosy.

Şi-a luat cheile şi a ieşit. Rosy era cu ibricul la intrare, se pregătea să iasă.

-Vino la mine, i-a spus Anna şi a deschis uşa.

Au intrat în salon. Avea o stare de nelinişte. Îi lipsea ceva şi nu ştia ce. Telefonuil a început să sune strident.

-Te deranjez? a întrebat-o Mike.

Anna a roşit de plăcere.

-Am dormit la subsol. A fost teribil toată noaptea. Acum sunt cu vecina, bem cafea. Dar tu, cum ai petrecut?

-Eu sunt departe faţă de tine. A căzut ceva în apropiere, dar am stat în atelier. Am un proiect. Am lucrat toată noaptea. Vreau să dorm câteva ore. Te sun când mă trezesc.

-Bine, i-a răspuns Anna şi a închis.

Rosy a părut preocupată să pună cafea în ceşti, dar a avut grijă să închidă uşa de la salon. Băieţii râdeau în bucătărie.

-A fost Mike, i-a spus Anna când a luat ceaşca.

-Păcat că este căsătorit. Părinţii mei au locuit cu ai soţiei lui în acelaşi bloc, înainte să emigreze în S.U.A. O cunosc, este mai mare decât mine cu cinci ani.

-Cum, el are cincizeci şi unu de ani. E mai mare ca el?

-Ei asta-i bună?! Am fost împreună la aceeaşi şcoală. Pe el nu-l cunosc, s-ar putea să fie de aceeaşi vârstă. Ea era foarte frumoasă în tinereţe. După ce a născut s-a îngrăşat.

-Mi-a propus să mă ajute dacă vrem să emigrăm. Hanny însă, la fel ca şi Tanius, tot speră că situaţia se va aranja.

-La fel ca şi Toni. Puteam să emigrăm de mai bine de zece ani. Ne ţine acasă şi el în spital. De când este director, trebuie să mă înscriu la audienţă. În orice caz, am să-ţi dau înapoi cămaşa de noapte. Cel puţin până nu se termină războiul civil, nu mai am curajul să-l abordez. Şi eu aş pleca de aici, cât mai trăieşte mama, numai că nici copiii mei nu vor să plecăm. Aşa că trăiesc ca toţi cei care rămân, de la o zi la alta.

Anna a tăcut. Au terminat cafeaua şi Rosy s-a ridicat.

-Am să trec aspiratorul peste covoare şi să văd ce prepar pentru prânz. Sper să mâncăm în linişte.

S-a apropiat de Anna şi a îmbrăţişat-o.

-Mă bucur pentru tine, să nu te mai văd plângând. Începutul este greu, pe urmă ai să începi să-ţi pui puţină culoare în viaţă. Trebuie să avem grijă de noi. Tinereţea trece repede, ajungi la vârsta mea şi ai să te întrebi, cum de au trecut aşa de repede toţi aceşti ani?

-Termină, mă enervezi cu vârsta ta!

Rosz a râs  şi a ieşit grăbită.

-Hanny, ce facem cu David?

-Am să plec cu un taxi, dar înainte vreau să-l sun pe bunicul meu, I a spus David.

-Bine. Eu am să vorbesc cu portarul nostru.

În mai puţin de o oră, David plecă. Hanny intră la el în cameră să-şi pregătească lecţiile, iar Anna urmă exemplul lui Rosy şi începu să cureţe puţin prin apartament.

Mai bine de două săptămâni, oraşul a fost închis. În fiecare după-amiază, începea să se tragă. Nu au mai coborât la subsol. Hanny suporta greu mirosul de umezeală şi igrasie. În fiecare seară ea şi Rosy beau un pahar şi dormeau fiecare în camera mai puţin expusă, împreună cu copiii. Mike o suna de mai multe ori pe zi. Era îngrijorat că marfa trebuia să ajungă şi situaţia era dificilă în port. Vorbea cu Mia în fiecare seară. Nu a mai întrebat-o niciodată despre Mike. Era tot ce îşi dorea şi Anna. Au reuşit să se întâlnească abia la câteva zile după ce Hanny reâncepuse cursurile. Mike i-a dat întâlnire în acelaşi restaurant unde au servit prânzul prima dată. Prima impresie a Annei a fost că Mike era jenat de ceva anume. După ce au servit un coniac şi o cafea i-a spus:

-Anna, situaţia este periculoasă. Nicio speranţă că se va calma sau vor ajunge la oprirea conflictului. Nu vreau să-ţi expun viaţa, i-a spus zâmbind. Am avut noroc şi am vândut marfa din port. Vreau să-ţi închiriez biroul. Chiria va fi cât salariul. Stai acasă, ai grijă de tine şi de băiat.

-Facem contract?

-Doar ne cunoaştem, nu facem contract. O hârtie între noi. Când vrei, îmi spui cu o lună înainte şi îl părăsesc. Aş fi criminal să te las să alergi în oraş şi în afară. Trebuie să tratezi peste tot cu bărbaţi. Toţi vor sări să-ţi facă curte, i-a spus Mike râzând.

-Sunt de acord.

-Voi fixa chiria. Dacă nu eşti de acord, poţi să-mi spui.

-Cum vrei, i-a spus Anna. Nu vrei să mergem să-l vezi? Poate nu o să-ţi placă?

-Îmi place, i-a spus Mike. Îl cunosc de pe vremea lui Tanius. Mâine ne putem întâlni şi am să-ţi plătesc în avans pentru două luni. Am spus două luni, pentru că luna viitoare plec în Canada.

Anna a făcut ochii mari şi a simţit cum stomacul i se strângea. Se obişnuise cu telefoanele lui de mai multe ori pe zi şi în special seara. Aştepta până o suna şi pe urmă se culca. Hanny nu era atent niciodată la apelurile ei. Era fericit pentru că o vedea calmă şi mai ales zâmbind.

-Am să stau numai o lună, am să te sun şi din Canada. În special pentru mine, acolo am nevoie mai mult decât oriunde.

-De ce? l-a întrebat mirată. Doar eşti în familie?!

Mike a zâmbit în colţul gurii, a strâns ochii şi i-a răspuns:

-Toata munca mea este aici. Îmi este frică de bombardament...

-Mâine la ce oră ne vedem? a întrebat-o.

-Dacă este calm, până în prânz. Hanny trebuie să mă găsească acasă.

-Dacă am să trec eu, fără să te mai deranjez pe tine?

-Cum vrei, i-a răspuns Anna şi s-a ridicat să plece.

S-au despărţit, Anna era confuză, iar Mike a răsuflat uşurat când s-a urcat în maşină. Îi era teamă că nu va accepta şi îşi dorea din toată inima să nu o piardă pe Anna. S-a întors acasă tulburată, dar nu ştia de ce. Se simţea vinovată că un alt bărbat, un necunoscut, îi ocupa gândurile. Se învinovăţea că îl uitase pe Tanius. În ultimele săptămâni îşi amintea de el în trecere. Când auzea bombele, chiar îl găsea vinovat că i-a lăsat în Liban. A sunat şi a intrat direct la Rosy.

-Ce faci?

-Cu biroul! i-a răspuns şi a început să râdă. Intră.

A urmat-o în bucătărie. Trei oale fierbeau pe aragaz. Rosy gătea. Şoferul trecea zilnic şi lua mâncare pentru Toni. Nu-i plăcea să mănânce de la restaurantul spitalului. Era tiranul familiei în privinţa mâncării.

-Bem o cafea? Nu te văd în apele tale. Eşti supărată?

Anna şi-a mişcat capul cu buzele strânse, aşa cum avea obiceiul când îşi ţinea plânsul.

-Să nu plângi, a avertizat-o Rosy, învârtind lingură mare din lemn într-o oală.

-Nu mai face nicio companie. Mi-a spus că situaţia nu este bună în vara aceasta şi nu vrea să plec pe drum toată ziua. Vrea doar biroul.

-Cu cât? a întrebat-o repede.

-Nu mi-a spus.

-Mâine trece să-mi dea banii şi să-i dau cheia. Cred că este temporar, nimic de durată. Altfel am fi încheiat un contract.

-Nimic grav, îl păstrezi închis de aproape un an. Este un mare architect, nu unul de pe stradă. Chiar mă bucur pentru tine. Şi totuşi, nu înţeleg. De ce eşti supărată?

-Ma simt tare singură. Tanius îmi lipseşte.

-Te înţeleg, i-a răspuns Rosy cu compasiune.

-Sunt geloasă şi tristă când văd femeile trecând cu soţii lor în maşină.

-Aşa-i viaţa, draga mea. Îmi pare tare rău pentru voi. Eraţi o familie frumoasă. Nu-i nimic, eşti tânără, ai să-ţi refaci viaţa.

-Crezi că e uşor? Să mă recăsătoresc? Niciodată! Să aduc pe altcineva în casa şi în patul lui Tanius? Cred că Hanny…

-Să nu vorbim despre viitor. Hanny în mai puţin de trei ani va pleca în Franţa. Ce ai să faci singură? Nu spune nimic, lasă totul în mâna lui Dumnezeu. Mâncăm împreună, i-a spus Rosy şi fără să aştepte răspunsul ei, i-a pus în faţă o farfurie plină cu ciorbă de pui.

-Rosy, este prea mult.

-Mai ai puţin şi ai să treci pe lângă mine ca o fantomă, dacă nu chiar invizibilă.

-Anna a început să mănânce încet, apoi a plecat acasă cu mâncare şi pentru Hanny.

Rosy era cea mai fericită când cineva îi spunea cât este de gustoasă mâncarea ei şi îi cerea reţeta. “Este singura mea satisfacţie profesională“ le răspundea şi avea grijă să dea reţeta cu o mie de indicaţii.

Seara Mike a sunat-o şi i-a spus că trece în jur de ora unusprezece. A glumit şi a tachinat-o exact cât îi face plăcere unei femei să se simntă în centrul gândurilor celuilalt. Până a doua zi s-a simţit o bombă cu explozie întârziată. După ce Hanny a plecat la şcoală, a început să aranjeze prin casă. I se părea că nu era suficient de curat, aşa că, a şters parful şi a trecut aspiratorul peste covoare. La bucătărie a şters gresia. Abia la ora zece a intrat în baie, după ce a aruncat o ultimă privire critică. ”Le-am zăpăcit puţin, cum spune Rosy“ şi mulţumită s-a uitat la ceas. La unusprezece ieşea din baie cu părul înfăşurat în prosop şi acoperită cu halatul de baie. Soneria sună. “Ah, este Rosy“ şi-a spus. “În mod sigur a uitat că astăzi sunt în criză de timp“. Fără cea mai mică îndoială că nu ar putea fi decât Rosy, a deschis uşa, dar era Mike.

-Te deranjez? a întrebat-o.

-Nu, deloc, am crezut că este prietena mea. Intră i-a spus şi a deschis uşa de la salon. Numai câteva minute şi sunt îmbrăcată.

Mike a pus pe o măsuţă cartonul cu prăjituri şi s-a aşezat pe un fotoliu. Şi-a scos din buzunar pachetul de ţigări şi a întrebat-o:

-La tine se fumează?

Anna era ocupată cu îmbrăcatul. Nu l-a auzit. A mai repetat întrebarea şi şi-a aprins ţigara. Anna a revenit. Era îmbrăcată cu o rochie de casă galben pai. Părul era strâns tot în prosop.

-Am crezut că vii după ora libaneză.

-Adică?

-Spun la unusprezece şi ajung la douăsprezece.

-Am avut treabă în apropiere şi cum am terminat mai devreme, am crezut că nu te deranjez. Am luat prăjiturile de la o cofetărie de lângă tine.

Anna i-a mulţumit puţin jenată şi le-a luat în bucătărie.

-Să nu-mi aduci prăjituri, i-a spus. Numai o cafea, în caz că nu este prea mare deranjul.

După câteva minute Anna i-a adus cafeaua cerută.

-Ma grăbesc, i-a spus el. Încă ceva, am să plec mai devreme. Cel mult o săptămână. Pentru că, dacă “ăştia” stau potoliţi, am mult de lucru.

-Să aduc cheia de la birou, i-a spus Anna în timp ce turna cafeaua în ceşti.

Mike o privea şi zâmbea. Ea s-a aşezat pe fotoliul din faţa lui şi i-a zâmbit.. Neaşteptându-se să primească un zâmbet, un pic fâstâcit, el a scos din buzunar un plic. 

-Este prima dată când fac afaceri cu o femeie, i-a spus râzând.

-Cred că este mai uşor.

-Depinde de femeie. De exemplu tu nu m-ai întrebat la cât am evaluat chiria. Dacă vei face astfel afacerile, îţi garantez că vei fi în pierdere.

-Am încredere în tine.

-De ce? a întrebat-o repede.

-Avem prieteni comuni şi în afară de asta tu îmi inspiri încredere.

-Am înţeles. E pentru prima dată când o femeie îmi spune că are încredere în mine. 

-În afaceri cu tine, l-a corectat Anna.

-Ţi-am evaluat chiria la 1500 de dolari pe lună. Este bine?

Anna a pălit. Ştia că era prea mult. Mai încercase şi nimeni nu i-a dat mai mult de 800 de dolari.

-Pentru câte luni? a întrebat evitându-i privirea.

-Am spus pentru două luni. Dacă ai nevoie de bani, îţi pot da mai mult.

-Nu, este prea mult. Să o considerăm pe patru luni. Mike s-a uitat la ea perplex.

-Îmi faci un preţ pentru că avem prieteni comuni?

Anna i-a zâmbit. Mike a întins mâna şi a luat-o pe a ei, a sărutat-o şi ia dat plicul.

-De obicei, îmi place să am ultimul cuvânt.

-Serveşte cafea, cred că s-a răcit.

Anna s-a ridicat şi a intrat în biroul care îi aparţinuse lui Tanius. A luat cheile şi s-a întors explicându-i:

-Astea sunt cheile, cea mică este de la uşa de la intrare şi restul de la…

-Nu acum. Le iau când mă întorc. Să-mi faci dubluri. Cu cheile stau cam rău. Toată viaţa am pierdut chei.

-Bine, dar de ce nu închiriezi biroul când te întorci?

-Anna, am atâta bătaie de cap, eu ştiu ce fac. Lasă aşa cum am decis eu.

După ce s-a gândit câteva fracţiuni de secundă a întins mâna şi le-a luat.

-Sper să am timp să trimit pe cineva să aranjeze totul acolo. Scuză-mă, am o şedinţă la birou. Poţi să ieşi după-amiază? a întrebat-o puţin confuz, pentru că nu era sigur că va accepta.

-Depinde în ce zi şi cum va fi situaţia.

Anna se gândea că ar vrea să-i arate biroul.

-Nicio problemă. Numai să ştiu din timp.

-Sâmbătă seara. Cinăm undeva peşte şi fructe de mare.

“Ah, m-am păcălit” şi-a spus ea. Mike i-a luat răspunsul de bun şi ca să nu-i mai dea ocazie la alt comentariu s-a grăbit spre uşă.

-Atunci, pe sâmbătă, i-a spus el şi după ce a sărutat-o prieteneşte pe obraz, a ieşit.

Anna a desfăcut plicul şi a numărat banii. Erau trei mii de dolari. Nu era entuziasmată deloc. Atâţia bani o speriau. I-a pus în birou şi a ieşit la Rosy. Telefonul a început să sune exact când Rosy i-a deschis.

-Scuză-mă, să văd cine mă caută.

Ana s-a întors în apartamentul ei. La telefon era Donna. I-a povestit despre indispoziţia cardiacă şi despre săptămâna petrecută în spital. Donna ascundea multe. Anna a găsit-o tristă. A rugat-o să vină în Liban. Îi era dor de ea. O asculta şi la fiecare frază îi spunea, “Draga mea eşti tânără, nu-mi place pesimismul tău, vorbeşti ca o bătrână de optzeci de ani.” Au închis după o jumătate de oră. Anna nu ştia exact ce a vrut să spună Donna. A simţit-o mai mult tristă decât obosită. Nu s-a plâns de nimeni, mai mult de tot şi de nimic. A intrat la Rosy confuză. Nici nu ştia să-i spună despre ce au vorbit.

-Se întâmplă ceva dubios cu Donna. Nu-mi place felul în care mi-a vorbit.

-Ţi-a spus ceva?

-Asta e că nu mi-a spus mai nimic. A bătut câmpii. Ea care este o persoană mereu la obiect, afectuoasă, tandră. De data aceasta nu mi-a vorbit nici despre copii şi nu m-a întrebat nici despre Hanny. Dacă nu aş cunoaşte-o, aş spune că aşa este…

-Probabil de la medicamente, i-a spus Rosy. Sunt calmante care îţi încetinesc gândirea. Totuşi este bine că şi-a amintit de tine, să te întrebe cum ai trecut de ultimele bombardamente.

-Probabil, i-a răspuns Anna, deloc convinsă de explicaţiile ei.

-Ţi-a adus Mike chiria? a întrebat-o, ca să schimbe subiectul care părea că o afectează.

-Da, cam dubioasă chiria!

-Dacă este prea puţin, se poate negocia sau dacă este prea mare, înseamnă că a pus ochii pe tine!

-1500 de dolari pe lună, i-a spus Anna scurt.

-Leşin, s-a mirat Rosy şi a îmbrăţişat-o.

-Nu am făcut contract.

-Ce importanţă are? Eşti sigură că nu intri şi tu în preţul ăsta?

-Nu m-am gândit, crezi că…

-Nu cred nimic şi aşa nevasta lui stă în Canada sau tu sau alta, tot o să aibă o amantă, mai bine tu, că eşti singură.

-Rosy, i-a replicat Anna vexată.

-Hai, nu fi caraghiosă. Tipul este superb, l-am văzut când a plecat. Mă întorceam de la spital. Am fost în audienţă la stimatul meu soţ, i-am dus schimburi şi am luat bani. Ce viaţă? Bine că nu te-ai măritat cu un doctor.

Până sâmbătă, Anna şi-a făcut mai multe planuri. Tot ce Rosy o sfătuia nu-i cădea bine. Vroia să iasă fără ca Hanny să ştie că ar petrece seara în compania unui bărbat. Vineri când s-a întors de la şcoală, Hanny a rugat-o dacă acceptă să-l lase sâmbătă seara să doarmă la David. Erau invitaţi la un coleg care locuia în apropierea acestuia. Aveau să stea până târziu şi în cinci minute se întorceau la sfârşitul petrecerii, la David. Duminică sau îi trimitea un taxiu sau venea să-l aducă acasă. Anna i-a propus să treacă să-l ia mai târziu spre miezul nopţii, dar Hanny nu a acceptat. Vroia să petreacă seara cu David. A doua zi aveau să-se pregătească pentru lucrarea de matematică şi la prânz putea să-l ia. Singura problemă era că Hanny vroia să plece devreme în jur de ora cinci după-amiaza. Anna l-a sunat pe Mike şi l-a întrebat dacă se puteau întâlni mai devreme. Acesta i-a propus să vină mai devreme la el. Avea să-i arate tablourile făcute. Îi mai rămânea o singură problemă, care o contraria foarte mult pe Anna şi cea care o putea clarifica era Rosy. Aşa că, sâmbătă dimineaţă a făcut apel la bunăvoinţa ei să o ajute să-şi găsească ceva potrivit să se îmbrace. Mulţumită că avea ocazia să contribuie la “dezmorţirea fetelor de la etajul trei“, cum îi plăcea să spună, de când Mike apăruse ca subiect în discuţiile lor, Rosy s-a grăbit să-i spună:

-Draga mea în curând se împlineşte anul, poţi să pui o bluză albă la o fustă neagră sau un pantalon.

Şi cu părere de rău a continuat:

-Cine o să poarte doliu după noi, măcar patruzeci de zile? În ziua de astăzi, copiii nu dau importanţă la nimicuri care ţin de tradiţie. Doliul este în suflet.

După-amiază, când a ieşit din dormitor, Hanny a privit-o mulţumit. Bluza albă sub taiorul negru îi lumina faţa.

-Mami, arăţi super, cât timp trebuie să porţi negru?

-Încă o lună, când se împlineşte anul, i-a răspuns şi ca să nu o judece a completat, poţi purta cât vrei, nu este o regulă.

-Ajunge, i-a spus Hanny. Papa nu se mai întoarce. M-am săturat să te văd mereu în negru ca în prima zi.

În sufletul ei Anna i-a fost recunoscătoare. Hanny i-a şters sentimentul de culpabilitate. Avea veşnic ideea că Tanius îi urmărea fiecare mişcare. Era emoţionată. Nici ea nu ştia dacă într-adevăr Mike îi plăcea sau era mai mult dorinţa de aş schimba gândurile pentru a începe o viaţă nouă. Rosy o încuraja mai mult să se răzbune pe viaţă banală pe care o trăia. Era veşnic singură. Toni trecea pe acasă mai mult în vizită. Spitalul îi lua tot timpul şi toată responsabilitatea copiilor era pentru ea. Trăia fiecare eveniment al Annei, ca şi cum ar fi fost al ei. Când a plecat i-a spus că o va aştepta să-i povestească cum a decurs dineul. S-a învârtit pe lângă ea şi a obligat-o să se machieze. I-a dat o mie de sfaturi. Atitudinea ei a uimit-o pe Anna. Descoperea o nouă Rosy. În toţi aceşti ani o considerase o conservatoare. O femeie relizată, cu o familie model. Niciodată nu i-a cunoscut şi partea feminină. Era foarte atentă ce vorbea cu ea. Ştia că îşi adoră soţul, avea incredere în el, cel puţin aşa lăsa să se înţeleagă. Detesta femeile frivole şi se îndepărta de familiile unde existau probleme. Tanius îi spunea adesea “doamna profesoară“. Nu-i plăceau nici glumele cu dublu înţeles şi disciplina fermă cu copiii o punea pe pregătirea ei padagogică. Anna a închis uşa la plecare sub privirea critică a lui Rosy. I-a mai aranjat o şuviţă, i-a netezit părul, i-a luat un fir de păr de pe jachetă şi le-a urat la amândoi distracţie plăcută. -Nu te întorci acasă?! a întrebat-o Hanny mirat. Anna a respirat profund şi abia când a fost sigură că poate să-i răspundă indiferentă, i-a spus:

-Pentru că sunt singură, am vorbit cu o prietenă, Nathalie, să mergem să ne plimbăm şi pe urmă să luăm cina într-un mic restaurant pe malul mării. Vreau să profit, să mai ies la aer. Nu se ştie când se reiau luptele şi iar vom petrece vara la subsol.

-Să nu te întorci târziu, i-a spus Hanny. S-ar putea să tragă şi noaptea, iar pe stradă este periculos!

-Hanny, ce înţelegi prin târziu? În jur de ora opt am să fiu acasă. În plus Nathalie locuieşte la cinci minute de noi. Am să mă întorc înapoi să o iau. S-ar putea când ne întoarcem să stau la ea. Să nu-ţi faci probleme în privinţa mea.

Mulţumit de răspuns, Hanny nu a mai întrebat-o nimic. Era totuşi un mare pas pe care-l făcea. Era veşnic acasă cu Rosy, în faţa ei, la cafea şi la reţetele de gătit.

-Mama, mă bucur că ieşi. Vreau să rămâi tânără şi frumoasă, i-a spus înainte să coboare din maşină şi a sărutat-o.

Erau cuvintele de care avea nevoie să-şi calmeze stresul. Până la Mike şi-a făcut o mie de planuri: ce avea să spună într-o anumită situaţie, dacă i-ar permite să o abordeze altfel decât a fost până atunci. Şi dacă el o vedea ca pe o simplă cunoştiinţă şi ar avea într-adevăr nevoie de biroul ei? În acest caz trebuie să fie cât mai decentă. Aceasta era atitudinea pe care şi-a propus să o abordeze şi nu trebuia să se îndepărteze de la acest principiu. Autostrada nu era aglomerată. A răsuflat uşurată. Până în Junieh avea nevoie de o oră. Şi-a calculat timpul şi era convinsă că ora care îi rămânea să vadă tablourile îi era suficientă. La şapte puteau să iasă la un restaurant. Deodată Mia i-a venit în minte. ”Şi dacă ieşea şi ea, cum era sâmbătă, să dineze într-un restaurant pe malul mării?” A început să transpire. Era o nouă grijă, la care nu se gândise nici măcar Rosy, dar nici Mike. A ajuns transpirată şi îngrijorată. Mike o aştepta în curtea vilei, cu porţile deschise. I-a făcut semn să intre în garaj. A coborât uşa din fier şi i-a spus:

-Eşti prizoniera mea! Am să-i cer lui Hanny despăgubiri.

-De ce în garaj? l-a întrebat.

-Ca să nu treacă prietenele să-ţi vadă maşina la mine în curte. Este drumul lor când trec la Samir. Mia cu intuiţia ei de detectiv, îi trece prin minte să vadă dacă sunt acasă sau dacă am musafiri.

-Dacă mi-ar vedea maşina, ar fi capabilă să sune?

-Nu cred, i-a spus Mike. Ştie că orice scandal o poate costa scump pe Lily.

Anna a tăcut, ştia că toţi bărbaţii erau curajoşi în spatele soţiilor şi tăceau sau luau pe “nu“ în braţe când erau cu ele. L-a urmat tăcută. Abia acum se simţea jenată. Avea impresia că-şi trădase prietenele şi mai ales pe Tanius şi pe Hanny. Au ajuns la etaj şi Mike a condus-o direct în atelierul lui. Era pentru prima dată când intra într-un atelier. Se gândea că trebuia să fie vopsele peste tot, tablouri, pânze puse la uscat. Nimic din toate acestea. Era o ordine desăvârşită. Lucra la un tablou cu nuduri într-o grădină paradisiacă. Mai departe era copia tabloului.

-Nu sunt pictor, îmi place să fac copii. Adesea sunt reuşite. Îmi plac pictorii din perioada “renaşterii“. Alţi bărbaţi, aleargă după femei, eu în timpul liber pictez. Spune-mi, mă găseşti un afemiat? Aşa cum m-a prezentat Mia?

Anna a zâmbit şi şi-a spus: “La tine vin singure femeile, nu e nevoie să alergi după ele. Ca mine de exemplu.“

-La ce te-ai gândit?

-Trebuie să mai gândesc când îţi admir talentul, nu?

-Hai să mergem să pregătim o cafea.

I-a trecut mâna pe după umeri şi a condus-o spre ieşire. Apartamentul era imens. La etajele de sus erau încă două apartamente pentru băieţi.

-Nu vă pierdeţi unul de altul prin casă? l-a întrebat între glumă şi adevăr.

-Da, după cum vezi, eu aici, ei în Canada. Lily nu a venit nici măcar în vizită în perioadele calme. Băieţii au mai trecut, dar nici ei nu au stat mai mult de o lună. Eu merg acolo de câteva ori pe an. Mai mult toamna, la vântoare. Nici eu nu stau mai mult de o lună de zile în Canada. Mă simnt un cetăţean ca toţi ceilalţi. Nu cunosc pe nimeni în afară de câţiva libanezi. Aici, sunt la mine, indiferent unde mă aflu în Liban.

-Şi Tanius, îmi spunea acelaşi lucru. Nu vroia să se simtă un număr pe cartea de identitate. În bucătăria imensă, domnea aceeaşi ordine.

-Am impresia că îţi place spaţiul.

-Da, pentru că am trăit până la douăzeci de ani, patru băieţi şi două fete în aceeaşi cameră cu şase paturi. Tatăl meu era un funcţionar într-o bancă.

-Si ceilalţi fraţi?

-Toti am împrumutat bani de la bancă, pentru studii. Suntem doi ingineri, un doctor şi un pilot militar. Fetele s-au măritat după bacalaureat.

-Şi soţia ta?

-Sotia mea, ce este cu ea?

-S-a măritat sau şi-a continuat studiile?

-Nici una, nici alta.

A tăcut, a luat ibricul de pe foc, l-a pus pe o tavă şi după ce a luat şi ceştile, a invitat-o în salon. S-a aşezat într-un fotoliu în faţa Annei şi i-a întins ceaşca. Deodată a zâmbit.

-Să fiu sincer, îmi este foame, dar ţie?

-Mănânc seara puţin. Dacă îţi este foame poţi să cinezi. Nu ţin neapărat să ieşim. Beau cafea şi plec. M-am gândit pe drum. Dacă Mia are obiceiul să iasă sâmbătă la restaurant cu prieteni... Ar fi frumos să ne vedem în acelaşi restaurant.

Ochii lui Mike au strălucit. S-a gândit puţin şi i-a spus:

-Dacă vrei, mergem spre munte, a propus şi a făcut o pauză.

-A, nu.

-Ştiu restaurantele la care iese Mia. Le ocolim, ştiu altele.

Din ce trecea timpul, Anna îşi dorea tot mai mult să plece. Mike i-a luat mâna şi i-a spus:

-Mi-ai promis că vom petrece seara împreună.

-Eu?! l-a întrebat mirată.

-Cel puţin aşa am înţeles. Dacă vrei, comand mâncarea şi stăm la mine până la ce oră vrei. Pe urmă te conduc.

Şi-a mişcat capul şi i-a arătat televizorul.

-Cel puţin să ştim, dacă se degradează situaţia, i-a spus.

Mike s-a ridicat şi a adus telefonul. A căutat într-o agendă şi înainte să formeze numărul a întrebat-o:

-Fructe de mare şi un peşte fript?

-Îmi este indiferent. Eu mănânc orice.

-Îmi imaginez, i-a spus el. La kilogramele pe care le ai, mai repede mă gândesc că s-ar putea să nu mănânci nimic.

Anna s-a abţinut să zâmbească.

-Ce bei?

-Un pahar de vin roşu. Conduc, nu uita.

-Am şampanie la rece, am văzut că-ţi place şi am cumpărat o sticlă.

-Numai un pahar! i-a strigat Anna când se îndrepta spre bucătărie.

-O bem pe toată, mie nu-mi place, dar de dragul tău, am să beau şi eu. Mâncarea vine peste o oră, i-a spus când i-a întins paharul.

Mike s-a ridicat şi a băgat mâna în buzunar.

-Eu, aşa cum ţi-a spus Mia, sunt un galant. Nu pot să ies cu o femeie, mai ales prima dată, fără să-i ofer un cadou. Am văzut că porţi bijuterii de valoare, aşa că, nu am rezistat şi ţi-am luat un cadou pentru că ai acceptat riscul să te compromiţi cu un tip ca mine.

Faţa Annei s-a înroşit. Inima a început să-i bată. Avea certitudinea că îi cerea să rămână în relaţie. Nu se credea pregătită. Luase totul confuz, între glumă şi distracţie. Ea cu Rosy aveau nevoie de noi subiecte de discutat. A reuşit totuşi să îi spună:

-Nu m-am gândit, nu sunt liberă, nu mi-am terminat nici doliul, am luat totul fără niciun gând preconceput. M-ai luat prea repede şi nu mi-ai dat răgaz să mă gândesc. Nu, nu, fără cadouri şi fără anagajamente.

Mike o privi zâmbind. Privirea lui galeşă o încurca şi mai mult în cuvinte pe Anna.

-Am văzut că i-ai admirat cercei lui Mia şi ţi-am luat la fel, sau aproape la fel. Ca să am o justificare când am întrebat-o de unde i-a cumpărat, a trebuit să-i cumpăr şi soţiei la fel ca ai ei.

A întins mâna, i-a luat palma şi i-a pus în ea doi cercei în formă de frunză de trifoi plini de diamante. Anna a transpirat. A strâns palma l-a loc şi i-a spus.

-Nu pot să accept. Nici nu ne cunoaştem. Am crezut…

-Nu ai crezut nimic. Curentul a trecut prin noi din prima seară. Când am deschis uşa la lift, am crezut că văd o fantomă. Erai exact ce am căutat o viaţă. Dacă nu mi-ai fi vorbit în seara aceea, tot nu ai fi scăpat de mine. Te-aş fi căutat cu poliţia!

-Mă aşteptam să mergem undeva, să stăm de vorbă…

Mike a ridicat-o în picioare, i-a scos cerceii, i-a pus în palmă şi cu atenţia i-a pus pe ai lui.

-Vino să te vezi în oglindă. Sunt exact pe măsură ta. Nici prea mari şi nici…

I-a luat mâna şi i-a sărutat-o. Anna s-a îndepărtat de el. Simţea că un magnet o atrăgea spre braţele lui şi mai ales buzele lui, îi transmiteau un curent deosebit de cel care l-a simţit pentru Tanius. Era ceva sălbatec, violent, poate nervos. S-a aşezat pe fotoliu. A luat paharul de şampanie.

-Noroc! i-a spus şi a băut mai mult de jumătate.

Îi era sete. Gura îi era uscată. El a luat sticla şi i-a umplut paharul.

-Da, ai remarcat bine cerceii lui Mia, sunt superbi. Ai gust.

Cu o voce pisicoasă el i-a spus că vrea să îi sărute. Anna îşi simţea capul uşor şi limba grea. Nu a avut timp să-i răspundă că deja buzele lui se apropiau de urechea ei. A oftat. Era jenată. A închis ochii şi s-a lăsat sărutată. S-a auzit soneria de la intrare. Anna a respirat uşurată. Mike a izbucnit în râs.

-Un drăcuşor îşi bate joc de mine, i-a spus şi s-a îndreptat spre uşă.

După puţin timp l-a auzit vorbind cu un alt bărbat în holul de la intrare. A deschis uşa de la sufragerie şi îi auzea cum aranjau masa împreună. Şi-a luat poşeta. A căutat pudriera şi s-a uitat în oglindă. Avea obrajii roşii şi când a privit cu atenţie cerceii a roşit şi mai mult. Ceva i se plimba prin stomac. ”Am câţiva zeci de fluturi şi-a spus agitată.” A auzit paşi în hol şi şi-a ascuns repede pudriera în poşetă. Mike a apărut radios în dreptul uşii.

-Doamna, este servită! Vă invit la masă!

Anna s-a ridicat uşurată. Cel puţin până serveau masă avea timp să-şi revină. Trebuia să se decidă. Mike i-a tras scaunul. A văzut un decor demn de cel mai şic restaurant. A zâmbit şi s-a aşezat. Mike i-a pus un alt pahar şi l-a umplut cu şampanie.

-Am să beau un wiskhy, i-a spus.

Anna nu i-a răspuns. A înţeles că Mike planificase dinainte să cineze acasă. Nu ar fi avut timp să aranjeze masa în câteva minute. Au început să mănânce. Amândoi tăceau. Într-un târziu, Mike a întrebat-o:

-Te-am bruscat?

Anna l-a privit şi instinctul din ea a răspuns:

-Nu, numai că nu ne cunoaştem suficient…

-Este mai bine, ne descoperim, învăţăm să ne cunoaştem şi …

După o clipă de tăcere a continuat:

-Învăţăm să ne iubim, după care ne iubim, dacă reuşim.

Anna a simţit că iarăşi obrajii îi luau foc.

-Eşti de acord?

-Da, încerc… să mă obişnuiesc cu gândul, i-a spus privindu-l de data aceasta.

În seara aceea Anna a rămas la Mike. Era prima lor noapte de iubire pe care după spusele lui, nu trebuia uitată niciodată. Dimineaţa Anna s-a grăbit să plece. Era jenată şi şi-a jurat când ieşea din garaj că era pentru ultima dată când mai bea şampanie în afară de casa ei sau a lui Rosy. Mike i-a simţit jena. A ştiut că va fi a lui încă mulţi ani de acum înainte. Avea impresia că o iubea dinainte să o cunoască. La plecare şi-a ascuns faţă în părul ei şi a sărutat-o pe frunte.

-Pleci sau fugi? 

Tăcerea ei a confirmat că fugea.

-Ne vedem mâine? a întrebat-o când pornea motorul.

Anna s-a gândit şi după ce şi-a pus ochelarii de soare, i-a răspuns evaziv.

-Vom vedea.

-Plec în câteva zile. O lună de zile e mult pentru amândoi.

Ea şi-a scuturat capul, l-a tras spre ea, l-a sărutat pe obraz şi a pornit maşina. Pentru Mike a însemnat “da”, pentru Anna era ca şi cum îi spunea “drum bun“. Amândoi s-au despărţit fericiţi. Mike era convins că relaţia lor va merge, iar Anna că sărutul ei avea să-l interpreteze că deja îşi luau adio pe durata călătoriei lui în Canada. A ajuns acasă exact când Hanny suna.

-Mami, te superi dacă vin dupa-amaiză? Bunicii lui David vor să mâncăm împreună. 

-Nu, deloc, dragul meu. Mă bucur că eşti fericit. Vin după tine la ora la care vrei.

A închis şi a respirat uşurată. Avea nevoie de timp să-şi revină. O aranja şederea lui Hanny la David. A intrat în baie. S-a spălat repede şi a intrat în bucătărie să-şi facă o cafea. Era obosită mai mult din cauza stresului. A sunat la Rosy şi prin uşa închisă i-a spus să vină la cafea. Rosy a deschis şi i-a spus că Toni era acasă. Pleca după prânz şi se vedeau după-amiază. S-a întors şi s-a aşezat pe scaun în bucătărie, dar telefonul a chemat-o. Era Mike.

-Te deranjez? a întrebat-o în şoaptă.

-Nu, Hanny mi-a spus să trec dupa-amaiză. Rosy este ocupată, beau o cafea şi pe urmă am să încerc să dorm.

-Îmi este deja dor de tine.

Anna ar fi vrut să-i răspundă, dar a preferat să tacă. Mike i-a ghicit gândul şi i-a spus:

-Şi tăcerea este un răspuns. De cele mai multe ori înseamnă “da”, dar din timiditate celălalt refuză să răspundă.

-Şi în altă situaţie înseamnă ce? l-a întrebat ea.

-Du-te dracului!

-Ah, nu, aşa ceva nu spun! a sărit Anna.

-De câte ori nu răspunzi, mă gândesc la varianta asta.

Au râs amândoi.

-Hai ,spune-mi ceva frumos ca să poţi dormi.

-Mike, mi-ai busculat viaţa. Trăiam între Hanny şi vecini. Eram calmă. Sunt pentru prima dată într-o situaţie…

-Mi-am dat seama, i-a răspuns el. Dar nu trăiai calmă. Erai tristă şi deprimată.

-Am să-ţi spun, după ce mă trezesc.

-Pot să fiu sigur că…mă aştepţi?

Anna a râs.

-Că te aştept? Unde să plec? Nu am pe nimeni, decât pe Hanny. Părinţii mei au decedat de zece ani, într-un accident. Nu am pe nimeni, nici frate, nici soră, nici bunici. Îl aveam pe Tanius, dar a plecat şi el.

-Îmi pare rău pentru tine. De multe ori prietenii sunt a doua familie. Sună cineva la uşă. Vorbim mai târziu şi ne vedem mâine.

-Bine, i-a spus Anna şi a închis.

A lăsat ceaşca pe masă şi a fugit în dormitor. A tras perdelele şi s-a trântit în pat. Vroia să doarmă şi mai ales să viseze. Se simţea ca la douăzeci de ani. Era fericită. A închis ochii şi s-a lăsat legănată între emoţii şi speranţă, între iubire şi doliul pe care avea să-l scoată în mai puţin de o lună de zile. Visa la rochiile frumoase de vară şi mai ales că îi mai rămâneau câţiva ani să se bucure de viaţă.

*

Donna se pregătea să plece la birou. Era prima zi după mai bine de două săptămâni. Era plictisită acasă şi cu toată atenţia pe care o avea din partea copiilor, starea de nelinişte nu o părăsea. Shehab o suna zilnic şi de fiecare dată o implora să meargă într-o scurtă vacanţă în Egipt. Nu-şi dorea nimic. Ajunsese la o saturaţie sau cum îi plăcea să-i spună Melissei “m-am plictisit de viaţă“. Întoarcerea lui Richard era singurul eveniment care a obligat-o să se bucure şi să ia parte la el. Melissa era ocupată şi o vedea mai rar. Vorbeau zilnic la telefon şi în cele câteva minute se forţa să pară preocupată de casă, de copii şi mai ales de munca la Companie. Melissa o citea printre cuvinte şi era convinsă că Donna se scufundă într-o depresie greu de simulat. Într-una din zile, i-a mărturist lui Shehab că totuşi se întâmplă ceva. Aici era dilemma ei, nu ştia ce şi cu toate că îşi punea gândurile pe masă, nu reuşea să găsească răspuns la această stare de nelinişte. Tina nu mai vorbea la telefon şi după micile ei investigaţii se pare că el era în post la Londra. A ajuns la birou plictisită. Era nervoasă şi cu toate că încerca să se controleze, nu reuşea.

-Mama, a abordat-o Tito imediat ce a intrat, avem reuniune la bancă, mergi tu sau eu?

-Nu mă simnt bine, i-a spus. Sunt nervoasă. Nu am răbdare să stau la discuţii. În orice caz, dacă eşti convins să rămâi aici, i-a treaba în serios.

-Mama ia-o pe Tina şi plecaţi în Liban sau…în Egipt i-a spus încet, după o mică pauză.

-Puţin îmi pasă de Egipt sau de egiptean. Nu ştiu ce vreau, şi şi-a pus capul pe birou. Sunt obosită. M-au lăsat nervii. Presimt că se va întâmpla ceva. Îl visez pe papa aproape în fiecare noapte. Pentru prima dată iau somnifere şi nu dorm până la ziuă. Sunt surmenată sau am îmbătrânit.

-Mama, eşti obosită, i-a spus Tito cu teamă.

-Nu, am avut această stare înainte să moară papa. Ni se va întâmpla ceva. Aveţi grijă cum conduceţi.

-În Qatar? a întrebat-o zâmbind.

-Tito, iartă-mă. Îţi dau şi eu bătaie de cap. Grija mea cea mai mare este faptul că poate am greşit când v-am adus aici? Cred că sunt vinovată. Poate v-am stricat viitorul?

-Mama, ne-ai salvat viaţa şi ne-ai făcut o situaţie. Uită ce ţi-a spus Tina. A fost şi ea nervoasă.

-Vreau să te căsătoreşti!

-Eu?

-Da, tu. Dacă stai aici cu familia ta, mă simnt eliberată. Pot să stau în Liban. Ai în cap vreo fată?

Tito a roşit şi s-a aşezat pe scaun.

-Să o mărităm înainte pe Tina. Pleacă cu ea în Liban. La nunta ei poate am să cunosc o fată.

-Nu te putem lăsa singur, cel puţin pentru moment. Sunt fete multe aici, nu ai cunoscut niciuna. Spitalele sunt pline de doctoriţe şi infirmiere, indiferent de unde sunt.

Tito a privit-o atent, ca şi cum ar fi bănuit-o că vroia să ajungă la un anumit subiect.

-O fată frumoasă, nu cunoşti?

-Mama, unde vrei să ajungi? Am impresia că ne învârtim în jurul subiectului?

De data aceasta Donna l-a privit atentă.

-Tito, ai pe cineva? M-aş bucura. Nu te ascunde!

-Mama am o prietenă. Este indiană.

-Cum, Tito, o indiană, nu ai găsit altceva?!

-Mama, ai întrebat despre o fată? În prezent o am pe aceasta. Este creştină, catolică, aşa ca şi noi. Nu vorbim despre căsătorie. Suntem doar prieteni.

-Bine, este frumoasă?

-Da.

-Atunci vino cu ea la noi. Vreau să o cunosc.

-Mai este o problemă.

-Este măritată? l-a întrebat Donna nervoasă.

-Este divorţată.

-Cu copii sau fără copii?

-Are o fetiţă de patru ani.

-Tito aţi înebunit amândoi? Tina cu un qatarian însurat, tu cu o indiană divorţată şi cu copil.

Nervoasă, Donna a luat geanta, a trântit-o pe birou şi a început să plângă.

-Mama, noi suntem prieteni. Mama te rog, eu fac cum vrei tu. Nici nu o iubesc, i-a spus cu respiraţia întretăiată de emoţie.

După câteva minute, ea s-a oprit din plâns şi l-a privit pe Tito.

-Iarta-mă, ţi-am spus că nu mă simnt bine. Am să trec să consult un doctor. Poate totuşi vina este a mea că am venit aici. Am încredere în discernamatul tău, dar ajută-mă cu Tina. Am senzaţia că ne ascunde ceva. Prea a tăcut dintr-o dată. Şi de unde are ea 4000 de dolari ca să plătească inelul şi cerceii, când ea îşi cheltuie salariul pe farduri şi alte tâmpenii?

-Ţi se pare că-şi cheltuie banii. Tina e mai calculată decât tine. Îşi cumpără în sold. Pe urmă tu îi cumperi tot. Nu plăteşte nimic în casă. Nu crezi că-ţi faci prea multe griji pentru ea?

Donna a tăcut. Deci Tito calcula toate cheltuielile. S-a simţit iarăşi vinovată. Trebuia să schimbe subiectul.

-Ce lucrează prietena ta?

-Este doctoriţă. Lucrează cu Melissa, nu ţi-a spus? Ea mi-a prezentat-o.

Donna a pălit. Melissa o enerva în ultimul timp. Îi găsea influenţa nefastă asupra copiilor ei. Dintre atâtea fete câte erau în spital nu a găsit decât o indiană, care să-i umple casa de mirosurile lor, de contimente. A făcut un efort şi i-a răspuns:

-Bine, nu este nicio problemă. Se întâmplă în viaţă ca o fată bună să nu aibă noroc, dar asta nu înseamnă că trebuie crucificată. Hai grăbeşte-te! Ia-l pe contabil cu tine.

A rămas singură în birou. Voia să verifice nişte dosare. Se simţea obosită şi tristă. Starea de nervi îi trecuse. A pus mâna pe telefon. Trebuia să vorbească cu cineva. S-a gândit la Shehab. A ridicat receptorul şi după câteva secunde l-a pus în aparat. ”Sunt obosită“ şi-a spus. A luat iarăşi receptorul şi a cerut Cairo. Shehab nu era acasă. A închis. A sunat secretara şi a chemat-o la ea.

-Am corespondenţă?

-I-am dat-o lui Tito, la prima oră.

-M-a căutat cineva?

-În mod special, nu. Clienţilor care au sunat, le-am dat legătura cu Tito.

Şi-a tras dosarele şi a început să citească. Era decisă să se concentreze. Munca a menţinut-o în cei cincisprezece ani. La ora prânzului a cerut o cafea. A cerut încă odată numărul lui Shehab. De data aceasta i-a răspuns o voce de femeie. I-a spus că se întoarce peste câteva zile. A plecat fără să lase detalii. A mulţumit şi a închis. Tina a intrat în birou. Ascundea o bucurie. Cu tot efortul pe care-l făcea, a simţit că se întâmplă ceva în inima ei. S-a ridicat de la birou şi s-a aşezat în fotoliul din faţa ei. A luat mâna Tinei şi i-a mângâiat-o.

-Îţi doresc să ai o fată, când va veni timpul să ai copii. Trăieşti prin ea, încă o dată adolescenţa şi tinereţea. Eu am avut numai frimituri din a ta. Te-am văzut crescând cu intermitenţe. Nu a fost vina mea. Moartea lui papa, războiul, mă simnt vinovată. Asta nu înseamnă că nu mă gândeam la tine, la voi amândoi. Voi mi-aţi dat curaj şi energie. Indiferent ce se va întâmpla în viitor, eu nu mă pot supăra pe tine. Îţi voi ierta totul.

-Mami, ce ţi-a venit? Am crezut că am închis acest dosar? Nu avem ce să ne iertăm! Fiecare şi-a făcut sau îşi face viaţa în funcţie de viziunea lui. Nu vreau să fac ce gândesc alţii pentru mine. Vreau să fac ce gândesc eu că-mi va fi bine!

-Da, ai dreptate, nici asta nu am observat, aţi crescut.

-Am venit să-ţi spun că în seara aceasta, Melissa te-a invitat la ea. Sărbătoresc...dar am uitat ce anume. Are o surpriză pentru tine. De fapt şi eu cu Tito suntem invitaţi, numai că eu am alt program. Am să trec mai târziu.

-Bine, dar nu înţeleg de ce Melissa nu mi-a spus nimic?

-Mi-a spus să păstrez secret până în seara aceasta. Numai că eu, nu am rezistat şi ţi-am spus. Vreau să treci să-ţi aranjezi părul. Să fii frumoasă şi fericită! Să porţi perlele cu cerceii şi inelul. Cred că dau o petrecere, vor avea şi alţi invitaţi.

-Dar tu ce program ai? s-a grăbit să o întrebe Donna.

-Tito insistă să ies cu Fadi. Am acceptat, va veni să mă ia la un film, după care trec şi eu pe la Melissa. Ne întoarcem împreună. Nu uita, la coafat, i-a amintit înainte de a închide uşa. A făcut un pas şi a redeschis-o. M-am gândit. Ar trebui să pleci în Egipt. În fond, meriţi o vacanţă şi tipul este un domn. Nu am nimic împotriva lui. Şi dacă mă gândesc bine, ţi-ar trebui o companie.

I-a trimis un sărut şi a închis uşa. Donna s-a forţat să zâmbească, dar ceva o împiedica. “Am înnebunit eu sau ceva mi se pregăteşte“ şi-a spus. Şi-a pus ochelarii şi a început să citească. Nu avea de gând să treacă pe la coafor. Nici nu ştia dacă trebuia să fie mirată sau supărată de invitaţia atât de secretă a Melissei. A bănuit-o că nu vroia să o deranjeze, să-i cumpere un cadou. A încetat să se gândească şi a încercat să se bucure pentru că Tina ieşea cu Fadi. Era totuşi un început bun. O vedea deja măritată în anul acela. Visa să devină bunică. Singurul gând şi dorinţa era să se bucure pentru copii. Se vedea la ea, la munte, ocupându-se de grădină. Îi era dor de trandafirii ei. Îşi dorea să fie ca majoritatea femeilor, să se trezească dimineaţa, să gătească, să facă ordine, să-şi aştepte copiii de la şcoală, să fie cu Rami. Îşi dorea să fie o familie ca toată lumea. ”Am ratat atâtea bucurii în viaţa“ şi-a spus cu tristeţe. ”Oare, Doamne, cu ce am greşit, de nu am fost ca toată lumea, de la naştere şi până acum? Poate că a fost vina mea, eu am făcut alegerile întotdeauna. Am luptat pentru perfecţiune şi în curând am să fiu o proscrisă pentru copii şi restul. Era mai bine dacă nu făceam nimic şi nimeni nu mă judeca.“ Şi-a aprins o ţigară. S-a uitat la ceas şi a auzit vocea lui Tito. S-a ridicat de pe scaun şi a deschis uşa. Vorbea cu Tina. S-a apropiat de ei, vorbeau despre petrecerea de la Melissa. Tito s-a arătat decepţionat, avea alt program. Tina insista să o însoţească pe Donna.

-Tito nu o poţi refuza pe Melissa, este prietena noastră.

-Credeam că ştiţi ce sărboresc?

-Mami, trebuie să cumpărăm un cadou pentru amandoi, de exemplu un tort de ciocolată şi ceva de băut. Melissa a insistat că o vrea pe mama mai frumoasă ca oricând. Donna a zâmbit.

-Şi tu?

-Eu ies cu Fadi, i-a spus şi după ce a făcut o piruetă, a intrat la ea în birou.

-Fadi m-a sunat astăzi, dar nu mi-a spus că a invitat-o pe Tina la cinema.

-Sună-l şi întrabă-l, a sărit Donna.

-Mama, nu se face aşa ceva. Şi nu văd de ce ar minţi Tina. Yusef a plecat, nu remarci că este calmă?

-Tocmai asta mă îngrijorează, i-a răspuns Donna.

-Mama, exagerezi.

-Bine, am să plec. Am să trec pe la coafor, am să văd ce cumpăr şi voi fi la ora cinci acasă. Mâncăm totuşi ceva.

-Cum vrei, i-a răspuns Tito şi a intrat la el în birou.

Donna şi-a luat geanta şi a ieşit. Afară erau peste patruzeci de grade. Volanul era fierbinte. A pornit motorul şi a dat drumul la aerul condiţionat. A trecut pe la cofetăria ei preferată. A cumpărat un tort, cel mai mare posibil şi s-a grăbit spre casă. “Fără coafor şi maniere, mă odihnesc şi pe urmă fac un duş“ şi a spus. De fapt Donna era frământată de altceva. În altă situaţie s-ar fi bucurat de atitudinea Tinei, dar prea multă seninătate, nu-i plăcea după războiul prin care trecuse cu ea. Nu era persoana care să cedeze aşa uşor. A ajuns acasă convinsă că dacă îi trecea prin filtru camera, avea să descopere ceva. A pus tortul în frigider, şi-a lăsat sandalele la intrare şi hotărâtă să dezlege misterul s-a urcat la etaj, în camera Tinei. Camera era un dezastru. Haine pe fotolii, unele pe pat, probabil aruncate dimineaţa când s-a îmbrăcat pentru birou, uşile la dulapuri deschise şi luminile aprinse. ”Tina mă depăşeşte în dezordine” şi-a spus zâmbind. A încercat să pună fiecare lucru la locul lui, dar după mai bine de zece minute s-a plictisit şi le-a lăsat aşa cum le-a găsit. Era prea mare deranjul, parcă mai mare ca niciodată. A coborât la ea în cameră şi s-a trântit pe pat. “Sunt obsedată, am să-i terorizez şi pe ei, dacă nu-mi revin“ şi-a spus şi a închis ochii. S-a trezit când au intrat copiii. Tina s-a aşezat lângă ea.

-Sunt obosită, i-a spus.

-Este drevreme, mănâncă şi odihneşte-te. Am vrut să-ţi aranjez camera, dar nu am ştiut de unde să încep. Când vrei o aranjăm împreună.

Tina a râs. S-a întors cu faţa spre ea şi a îmbrăţişat-o.

-Mami, îmi doresc să semăn cu tine. Să fiu într-o zi puternică şi capabilă să mă descurc singură în orice situaţie. În ultimul timp am fost rea cu tine, dar nu pentru că nu te iubesc, am vrut să-ţi arăt că nu ai fost perfectă. Donna s-a ridicat.

-Stai şi ascultă. Am vrut să-ţi arăt că indiferent cât ai vrea să fii de perfectă, nu se poate. Tot eşti judecată. Şi eu am să fiu la fel. Am să comit greşeli, dar am să merg înainte pentru că te-am avut exemplu. Am învăţat multe de la tine.

-Tina, toţi comitem greşeli. Nu putem fii în două locuri în acelaşi timp, sau împotriva impulsurilor noastre.

-Să nu-ţi fie frică pentru mine niciodată. Am învăţat totul de la tine. Trebuie să mă iubesc, să-mi satisfac ego-ul meu. Şi tu ţi l-ai flatat când ai făcut Compania. Ai reuşit acolo unde mulţi bărbaţi au eşuat.

-Tina, sper că nu pleci într-o expediţie, să mai descoperi vreun deşert sau mai ştiu ce trib. Îmi pare rău că nu te-am încurajat să faci istorie, numai că astăzi tinerii caută studii să se poată integra în circuitul economic.

-Nu, îmi place ce am făcut. Într-o zi am să-mi continui şi studiile. Am timp, încă sunt tânără. Numai să ai şi tu încredere în mine. Donna a sărutat-o pe frunte. Inima i s-a uşurat. S-au ridicat din pat şi au intrat în bucătărie.Tina a admirat tortul. Din sacul lăsat în hol a luat un cadou bine împachetat.

-Să i-l dai Melissei. Este o trusă de stilou “Mont Blanc“.

-Cum, tu nu treci pe la ea? Îl dai tu.

-Nu. Cadourile se dau la început. Se potriveşte pentru indiferent care ar fi sărbătoritul. Este un stilou şi pics. Sunt frumoase. De ziua ta am să-ţi cumpăr şi ţie.

-Am scris cu pics obişnuit şi Slava Domnului, mi-au purtat noroc. Pastează-ţi banii.

-Merg să mă odihnesc, dar mănânc ceva înainte să plec.

Donna a intrat în bucătărie să-i pregătească lui Tito o salată. Se simţea eliberată de gândurile care au apăsat-o toată ziua. Tina sub aerul adolescent, era o tânără matură. Începea să se liniştească în privinţa ei. După câteva săptămâni avea de gând să plece cu ea în Liban. Era imposibil să nu întâlnească un tânăr să o placă. Trebuia să-i găsească şi lui Tito o libaneză. Ocupată cu lucru în bucătărie, cu capul plin de proiecte pentru copii, nici nu a simţit când timpul a trecut. La ora şapte a început să se pregătească. A intrat în baie, a făcut un duş. Se gândea cu ce s-ar putea îmbrăca. Avea de gând să-i urmeze sfatul lui Tina şi să se machieze. S-a uitat în oglindă şi şi-a ridicat părul. Cu ani în urmă era coafura preferată a lui Shehab, Rami o plăcea cu părul lăsat pe spate. “Doamne câţi ani au trecut de atunci, timpul a trecut repede. Nu ştiu când am început să îmbătrânesc” şi-a spus cu părere de rău. La ora opt era îmbrăcată în salon şi îl aştepta pe Tito. Nu a întârziat prea mult şi cu cadoul în geantă şi tortul în mâna, ieşeau amândoi din casă.

-Mama arăţi superb, i-a spus Tito, privând-o cu admiraţie. De ce nu ai grijă de tine în fiecare zi? Nu mai ai copii de crescut. Ce griji mai ai?

-Am obosit, i-a răspuns. Şi pentru ce? Cine te aude pe tine şi pe Tina, crede că ies în zdrenţe şi desculţă. Fiecare lucru la vârsta lui. Aş fi penibilă să pierd câte o oră în fiecare zi cu machiatul şi pieptănatul. Dacă papa trăia, aş fi fost mai atentă cu mine. Tu ştii că bărbaţii la bătrâneţe sunt mai periculoşi ca la tinereţe?

-Mama, depinde de bărbaţi. Papa nu ar fi făcut niciodată niciun gest să te ofenseze. Te iubea şi era om de onoare.

-Cred, ne-am iubit. Adesea mă gândesc că am obosit mai mult de gânduri. Veşnic în sufletul meu s-a dat o luptă. Oare este bine ce fac? mă întrebam tot timpul. Nu am avut pe nimeni cu care să mă sfătuiesc. Într-adevăr Melissa a fost lângă mine, mai mult decât oricine în lume. Într-o zi va pleca şi ea în America şi nu voi mai avea pe nimeni.

-Mama, ai atâtea prietene în Liban. Nu vei rămâne aici până la adânci bătrâneţi. Trebuie să te bucuri de casa ta, acolo la munte.

-Dragul meu, casele sunt ale voastre. Chiar mă gândeam că într-o zi, când războiul se va termina, va trebui să le pun pe numele vostru. Totul trebuie să fie cât mai echitabil între tine şi Tina. Dacă vrei mai mult în Companie, atunci vila îi va reveni ei. În orice caz este devreme, legea va stabili părţile fiecăruia. Hai să vorbim despre altceva, să nu cobim moartea.

-Am ajuns, i-a spus Tito şi a parcat maşina.

-Vine şi prietena ta? l-a întrebat când i-a dat tortul să-l ducă.

-Nu ştiu nimic, Tina mi-a spus de invitaţie. Nu cred că vine.

-Şi eu care m-am aranjat pentru ea, i-a spus indiferentă. Au intrat în imobil flatată de complimentele lui Tito. Donna a aruncat o privire în oglinda de la intrare.

-Ai dreptate, i-a spus. Nu arăt rău deloc. Cred că ar trebui să mă uit mai des în oglindă.

-Nu, mama, cred că ar trebui să te bucuri mai mult de viaţă.

Au urcat cu liftul şi au ajuns în faţa la uşa Melisei, râzând.

-Când râzi, dacă nu te-aş cunoaşte, ţi-aş face curte. Aş crede că ai douzeci de ani. 

Donna a sunat. Uşa s-a deschis şi Melissa a strigat:

-Surpriză!

-Într-adevar surpriză.

S-au îmbrăţişat şi au intrat în salon.

-Nu a venit încă nimeni?! a întrebat mirat Tito.

-Cum să nu, vor veni în jur de ora nouă? le-a spus Melissa.

-Numai câteva minute să mă schimb. De când am venit de la spital am alergat ca o nebună. Şi asta numai pentru că vreau să petrecem o seară cât mai frumoasă. Îmi place cum arăţi, aşa te vrem mereu.

-Tina ţi-a trimis un cadou şi grăbită a căutat în geantă.

Melissa a luat cadoul, l-a pus pe masă şi le-a mulţumit.

-Ea nu vine?

-Vine mai târziu, a ieşit la un film cu un prieten, i-a răspuns Tito, care nu părea deloc încântat de vizita lor.

Melissa a intrat în dormitor. Donna i-a şoptit lui Tito:

-Petrecerea este pentru Richard. Nici nu a desfăcut cadoul. Nu înţeleg, ce atâta mister?!

Tito s-a ridicat de pe fotoliu şi a intrat în sufragerie. Masa era aranjată numai pentru şase persoane.

-Mama suntem noi cu Tina şi un tacâm în plus. Nu vine nimeni, probabil un coleg de-al lui Richard.

-Nu-mi plac surprizele. Adesea te trezeşti cu o cărămidă în cap, i-a spuns Donna.

Era frumos la Melissa. Peste mocheta crem deschis erau mai multe perne orientale decât fotolii. Donna se uita şi nu vedea nimic nou.Totul era ca în urmă cu cincisprezece ani. Nu erau la ele în ţară nici Melissa şi nici Donna. Tot ce găsea că îi place, Melissa le trimitea acasă. În fiecare an lua decizia să se întoarcă în S.U.A., numai că la sfârşit de an îşi mai acorda încă unul. Era plecată de douăzeci de ani. Îi plăcea să spună când cineva o întreba de câţi ani lucra că “a îmbătrânit pe drumuri“. Plecase iarăşi cu gândul în trecut. Soneria a făcut-o pe Donna să tresară. Melissa a strigat să deschidă uşa. Tito s-a ridicat şi s-a îndreptat spre uşă. Donna s-a ridicat şi ea. A auzit vocea lui Richard şi râsete înfundate.

-Mama, vino te rog! a strigat-o Tito.

Donna a ieşit în hol, convinsă că Richard are nevoie de ea. Când a deschis uşa, în hol era Shehab. Donna nu a reuşit să spună decât:

-Doamne, ce surpriză!

S-au îmbrăţişat şi s-au sărutat pe obraz. Tito avea un zâmbet forţat. Era mai mult şocat decât surprins. Shehab s-a întors spre el, au dat mâna şi s-au sărutat.

-Îmi cer scuze, dar am vrut să-i facem mamei tale o surpriză.

Melissa a apărut bine dispusă. S-au îmbrăţişat şi au intrat cu toţii în salon.

-Unde este Tina?

-Vine mai târziu, au răspuns toţi trei deodată.

-Ea m-a invitat şi tocmai ea nu a venit?

-Tina te-a invitat? l-a întrebat Donna.

-Da, m-a sunat acum câteva zile, cred, trei sau patru şi a insistat să vin astăzi. A spus să mă sărbătoresc aici şi pe urmă, tu vei veni cu mine în Egipt pentru câteva zile. Cel mult o săptămână. Nu ştiţi nimic? a întrebat el şi s-a uitat când la Tito, când la Donna.

-Cred că din cauza aceasta nu a venit cu noi de la început, să ne treacă surpriză, i-a răspuns Tito.

-Când m-a sunat ieri şi mi-a sus că ajunge în seara aceasta la opt, m-am mirat, a completat Melissa.

-A fost aşa de politicoasă şi de drăguţă că aş fi venit pe jos ca să nu o supăr.

-Am şi un cadou pentru tine de la ea, i-a spus Melissa şi i-a întins pachetul.

Donna s-a aşezat pe fotoliu. Erau prea multe surprise. S-a gândit la Tina cu drag şi în acelaşi timp s-a simţit vinovată de toate bănuielile pe care le avea despre ea. S-au aşezat cu toţii în salon. Melissa le-a adus pahare cu vin. Tito urmărea fiecare privire a lui Shehab. În sinea lui era supărat pe Tina. “A crescut prea repede. Mama are dreptate, să nu ne facă o altă surpriză“ şi-a spus. Richard a început să povestească despre palestinieni. Intrase în Liban şi îi vizitase în câteva tabere de ale lor. Toţi vorbeau, povesteau sau se contraziceau. Până şi Tito intrase cu ei în discuţii, numai Donna simţea că fierbe. Din ce trecea timpul, era şi mai agitată. “Cum de a făcut aşa o tâmpenie să-l cheme pe Shehab” şi-a spus şi convinsă că era într-o dilemă, i-a făcut semn lui Melissa să iasă până la bucătărie. Melissa a luat nişte pahare goale şi i-a spus lui Donna să vină cu ea să o ajute. Nimeni nu a observat, aşa că odată în bucătărie, Donna a explodat.

-A înebunit Tina?! De ce l-a chemat? Eu nu plec în Egipt.

-A vrut să te bucure. Eu apreciez gestul ei. Într-adevăr dacă regret că nu am avut un copil, este că nu am avut o fată. Ca să vezi câtă tandreţe şi grijă are de tine. Te vrea fericită!

-Nu-mi place să-mi controleze viaţa. Ce are în cap, de mi-a făcut un program?

-Donna, termină, eşti bolnavă?! A vrut să te bucure! Când faci surprise, nu te gândeşti la lucruri ascunse. Ai ajuns de bănui pe toată lumea.

-Tu i-ai prezentat lui Tito o doctoriţă?

-Da, a venit la mine şi eram amândouă în cabinet. I-am lăsat singuri pentru câteva minute, m-au sunat de la urgenţă. A doua zi fata mi-a spus că Tito a invitat-o în oraş. Ce este rău în asta? Este tânăra, frumoasă, educată, tatăl este tot doctor în Qatar şi în plus sunt bruneţi amândoi!

-Sunt obosită, i-a răspuns Donna.

-Tu nu te vezi, ceilalţi au remarcat. Lasă-te dusă de vânt şi mai ascultă şi tu de noi. Chiar am vorbit cu Richard, Tina este o fată cu mult caracter. Shehab a fost impresionat cum i-a vorbit. Ne-a şi spus, ”păcat că Donna nu ne-a prezentat până acum, cel puţin cu fata m-aş fi înţeles mai bine decât cu Donna.“

-Vrem să mâncăm, a strigat Richard.

Melissa a luat două platouri şi le-a dat Donnei. Aceasta a tuşit puţin şi a zâmbit, mai mult să nu le strice ambianţa. Richard a intrat în bucătărie. Shehab vorbea cu Tito despre Qatar. Donna a pus platourile pe masă. Shehab l-a întrebat:

-Tu eşti bărbatul familiei şi mai ales marele şef în curând, le acorzi câteva zile de concediu? Bineînţeles că Tina va veni cu mama în Cairo.

Întorcându-se spre Donna i-a spus:

-A fost încântată Tina să petreacă acolo câteva zile de vacanţă. Chiar mi-a spus că vrea un ghid. Donna a zâmbit şi Tito, impresionat de complimentele lui Shehab i-a zâmbit şi el.

-Şi totuşi, nu am niciun răspuns?!

-Nu eu decid, mama rămâne marele patron, nici nu mi-aş permite să decid pentru ea şi pentru noi.

-Răspuns, hai să spun diplomatic, şi întorcându-şi privirea complice spre Donna, i-a zâmbit şi i-a făcut semn să vină să se aşeze lângă el.

-Îţi prieşte în Egipt, i-a spus Donna. Te-a prins soarele exact cât îţi stă bine, şic îmbrăcat, de ce mai are nevoie domnul prodecan în câteva luni?

-De o familie, s-a grăbit să-i răspundă.

-Nimic nu este imposibil, i-a replicat Tito.

-Asta ar însemna să-ţi cer mâna mamei. Ai accepta?

-Eu?

-Shehab! Am îmbătrânit ca să mai suport un bărbat zi de zi. În plus, eu vreau să-mi cresc nepoţii. Încă vreo câţiva ani buni, mai sunt ocupată.

Donna l-a privit zâmbind pe Shehab, care, amintindu-şi de cele trei zile petrecute împreună în Bahren, i-a zâmbit complice iar Tito blocat de întrebarea lui se gândea dacă Donna în complicitate cu Tina nu au aranjat vizita lui.

-Parcă am fi în şedinţă la redacţie, le-a spus Richard punând pe masă un platou cu orez cu pui, pregătit după reţetele indiene ale Melissei.

-Văd ca Melissa vrea să mă obişnuiască cu mâncarea indiană, le-a spus Donna cu o undă de răutate, dar pe care Tito a luat-o ca un compliment, roşind de plăcere.

-Draga mea, a intervenit Melissa, a fost făcut fără nicio intenţie, tu ştii că nouă ne plac mâncărurile exotice.

Donna a regretat mica ei răutate şi privindu-l pe Shehab i-a spus:

-Am îmbătrânit, nu mă mai înţelege nimeni, eu nu am mai evoluat şi,…

-Mama, a intervenit Tito, ai făcut un fix cu vârsta, tu ai fost dintotdeauna dificilă cu mâncarea. Cred că este ficatul tău, care nu acceptă condimentele. Din acest motiv nu suporţi orice mâncare condimentată. Eşti încă foarte tânără, frumoasă şi după cât văd, încă şi curtată. În altă situaţie Donna ar fi roşit de plăcere, numai că de data aceasta a tăcut şi un cuţit i s-a plimbat prin stomac.

Tăcerea ei nu i-a împiedicat pe ceilalţi să nu mănânce cu plăcere şi mai ales să glumească. Melissa le umplea paharele cu vin şi îi plăcea să-l tachineze pe Richard. Părea veselă şi ea, dar ceva nervos o împiedica să râdă zgomos aşa cum avea obiceiul. Donna se forţa să pară relaxată, dar fără voia ei, ochii se îndreptau mereu spre pendula din sufragerie.

-Cucul tău s-a oprit? i-a spus surprinsă lui Richard.

-L-am oprit noi, pentru că ne enerva noaptea. Într-o seară Melissa s-a enervat şi când a ieşit să cânte, l-a tras afară şi l-a aruncat la gunoi.

-Păcat, s-a justificat.

Privirea ei era fixată pe ceas din cauza Tinei. Întârziase peste programul de cinema. Nu o credea aşa de îndrăgostită de Fadi, încât să uite să mai vină. Shehab o privea şi începea să regrete că se lăsase convins de jocul Tinei. O iubea pe Donna până la durere şi faptul că îl primise oarecum confuză şi jenată în faţa lui Tito, o înţelegea. Ştia că toată viaţa ei fusese jertfită pe altarul maternităţii. Numai Melissa şi Richard începeau să o suspecteze pe Donna de egoism, care ducea la despotism în relaţia ei cu copiii. Devenise obsedată să se încadreze în tradiţia libaneză, neglijând faptul că au crescut şi fiecare avea nevoie să-şi realizeze visele, să-şi dezvolte propria personalitate.

-Ce facem cu tortul? O aşteptăm pe Tina sau îl aduc? i-a întrebat Melissa.

-Îl aduci! au strigat toţi în cor.

-Să strângem masa şi să scotem aparatul de fotografiat! le-a spus Richard.

Toţi s-au ridicat şi au început să strângă farfuriile şi platourile. Melissa a deschis vitrina şi a scos cinci pahare de şampanie. A simţit din priviri că Donna le-a şi numărat. Le-a pus pe masă şi s-a întors şi a luat şi pe al şaselea. S-a uitat la Donna şi i-a spus:

-Asta în caz că Tina îşi mai aminteşte şi trece… Donna şi-a scuturat capul fără convingere. Shehab îi urmărea discret privirea şi fiecare gest.

Richard a intrat cu tortul. Lumânările erau aprinse iar el râzând le-a spus:

-Noi ne-am oprit la patruzeci. Atunci Melissa a hotărât să punem numai câteva simbolic, totuşi eu nu am rezistat şi i-am pus lui Shehab optsprezece.

-De gelos, ca să-mi strici tortul, i-a replicat acesta.

-La mulţi ani! i-au strigat toţi deodată şi s-au repezit să-l sărute. Donna s-a apropiat ultima, i-a strâns mâna şi s-au sărutat pe obraz.

-Extraordinar! a remarcat Richard. Pentru prima dată în seara aceasta Donna într-adevăr a zâmbit. Bine că i-am imortalizat zâmbetul. Am să fac un tablou mare şi am să-l lipesc pe toţi pereţii dacă nu la voi, cel puţin la noi.

-Exagerezi, i-a spus Donna. Voi aţi rămas nebuni ca la tinereţe, noi am îmbătrânit.

Dopul de la şampanie i-a speriat pe toţi. Era pentru prima dată în seara aceea când ambianţa se încălzise sincer. Pentru câteva minute, fiecare uitase să se gândească la ce ar putea gândi personajul principal, Donna. Amintirile de la ultima anivesare a lui Shehab, cu zece ani în urmă i-a distrat pe toţi. Atunci le-a ascuns decizia lui de a pleca în S.U.A. Toţi au băut, au râs, numai lui, cu toate bancurile pe care le spunea, inima îi era tristă. A doua zi când s-au trezit toţi cu capul greu după băutură, Shehab le-a spus: ”Într-o săptămână sunt plecat. Ieri mi-am dat demisia. Şi tot ieri am luat viza pentru cinci ani. Şi încă ceva, de mai bine de o lună de zile, am primit acceptul pentru doctorat.“ S-au uitat la el tâmpiţi şi au considerat că era o altă glumă de-a lui. Shehab se gândea la fatalitate. După zece ani se regăseau şi tot de aniversare lui. Mai era oare şi acum o veste şocantă?

-Vreau cadoul de la Tina, le-a spus după ce şi-a băut paharul de şampanie.

-Şi noi avem un cadou, a strigat Melissa din bucătărie.

Donna s-a uitat la Tito şi pe urmă la pendulă. Tito i-a înţeles privirea şi s-a apropiat de ea.

-Mama, exagerezi cu Tina. Nici când avea cinci ani, sunt convins că nu-i duceai atâta grija. Noi o credem mică şi ea este mai şireată decât noi amândoi la un loc.

-Ai ghicit i-a şoptit, tocmai din cauza asta am o teamă în această seară. De fapt de la prânz, când mi-a spus că ea vine aici mai târziu.

-Şi unde crezi că poată să fugă? În Liban sau în Arabia Saudită?

-Chiar eşti naiv? Sună-l pe Fadi acum, dacă nu eu plec! -Mama, este trecut de ora 11.00.

-Un motiv în plus, i-a şoptit Donna nervoasă. Shehab, unde dormi? s-a întors spre el şi l-a întrebat. -Mama, invită-l la noi, a intervenit Tito.

-Poate să stea şi la noi, le-a spus Melissa. I-am şi pregătit camera de oaspeţi. Ultimul care a dormit în ea a fost motanul meu înainte să dispară, le-a spus râzând.

-Asta acum zece ani, când eram încă aici. Nu am să uit niciodată noaptea aceea. Melissa găsise o pisică la intrare în bloc. Fără să vadă Richard, a ascuns-o în cameră. Seara, cum am stat de poveşti şi am băut, nu am mai plecat la mine şi am dormit în cameră. M-am trezit spre ziuă şi am văzut un cap negru, mare şi pufos, care mă fixa. Am închis ochii, am crezut că visez. I-am redeschis şi l-am văzut cum mă fixa. Mi-am dat seama că era o pisică. Numai că ei nu aveau pisică. Richard spunea că are alergie. M-am întors cu spatele şi am adormit. Mi-am spus că am halucinaţii şi mi-am promis să nu mai beau coniac. Abia dimineaţa, când m-am trezit şi i-am spus Melissei ce vis am avut, am aflat adevărul. Deci nu a fost vorba de halucinaţii şi am continuat să beau coniac. Au râs cu toţii.

-Atunci scoală-te şi hai să mergem la noi. Nu suntem în vacanţă ca tine, mâine avem serviciu, dar nu contează.

-Şi tu bătrâna mea doamnă, lucrezi? Toată seara ne-ai spus că ai îmbătrânit, ar trebui să ieşi la pensie, i-a spus Shehab şi l-a privit pe Tito.

“Încă o sclipire în ochi…Poate au dreptate toţi“ şi-a spus Donna.

-Eu tac şi o suport, este un fel de a-mi aminti şi mie că am îmbătrânit, doar suntem de aceeaşi vârstă, a intervenit Melissa. Numai că eu mă simnt mai bine decât la treizeci de ani. Acum este vârsta mai frumoasă. Ai văzut până acum că inevitabilul tot se întâmplă, devii mai tolerant cu tine şi cu cei din jur, înveţi să te iubeşti. Realizezi că eşti mai importantă decât restul lumii.

-Dacă ai copii, nu gândeşti aşa, s-a grăbit să-i răspundă Donna.

-Draga mea, copiii tăi sunt adulţi. Nu mai au nevoie de tine să-i controlezi. Lasă-i să-şi ia singuri propriile decizii şi resposabilităţi. Dacă într-o zi eşti singură şi bolnavă, crezi că se vor opri din munca lor sau din viaţa lor de famile, să aibă grijă de tine? Învaţă să fii egoistă şi indulgentă cu tine.

-Da, poate că ai dreptate. Am obosit să mă tot gândesc, când la unul, când la celălalt.

Se simţea agresată de Melissa. Era cel mai uşor să dai sfaturi. Oare o mamă îşi poate opri gândirea pentru copii? Richard şi Shehab tăceau. Numai Tito era nerăbdător să plece. Era obosit şi plictisit. O înţelegea pe Donna. Dacă ar fi fost aşa cum o sfătuia Melissa, ar fi încetat să o iubească. Ce mamă s-ar gândi înainte de toate la ea? Tocmai atenţia cu care îi tratează, îi dă forţă şi ambiţie să progreseze. Plictisit i-a făcut semn lui Shehab să se ridice. Acesta a tresărit. Semnul lui Tito, de complicitate, i-a încălzit inima.

-Stimaţi prieteni. Un semn că toţi am îmbătrânit este faptul că ne criticăm. Donna mi-a reproşat că m-am îngrăşat, Richard că am devenit prea lent, numai tânăra noastră doamnă Melissa, nu mi-a reproşat nimic până acum, dar o va face, aşa că, vreau să mă odihnesc.

Donna s-a ridicat de pe scaun şi s-a apropiat de Melissa. A îmbrăţişat-o şi a sărutat-o.

-Poate că ai dreptate. Pentru că mă iubeşti prea mult, îmi vrei binele. De mâine, îţi promit, nu am să mă mai plâng de nimeni şi de nimic. Cu o altă ocazie ne vedem la noi, de data aceasta, poţi să-ţi inviţi şi colega, i-a spus cât a putut de sinceră.

S-au îmbrăţişat şi au ieşit toţi trei. Tito i-a luat valiza lui Shehab şi a apăsat pe butonul de la lift. Mergeau spre maşină în tăcere. Deodată Donna a făcut un pas greşit. Shehab a întins mâna şi a echilibrat-o şoptindu-i la ureche:

-Te rog să fii atentă, am îmbătrânit, nu mă mai pot apleca să-ţi caut tocul.

-Noi suntem tinere, ai auzit-o pe Melissa, ce cauţi la fete? i-a şoptit şi ea.

-În zece minute ajungem, le-a spus Tito şi le-a deschis uşile de la maşină.

-Unde staţi? Am uitat să te întreb, tot în vila de lângă cinematograf?

-Da, i-a răspuns Tito.

Shehab stătea lângă Tito şi se gândea la Donna. A exagerat cu copiii. Melissa avea dreptate, numai că aceasta venea din altă cultură. Donna adoptase cutuma libaneză. În plus, îi era şi teamă să nu fie judecata de societatea în care trăia. La cea mai mică abatere de la regulă, însemna să fie conamnată din start şi acuzată de neglijenţă, mai ales pentru faptul că era străină. “Donna are prea mult bun simţ şi conştiinţă“ şi-a spus, tocmai când Tito oprea maşina în curtea vilei. Porţile erau deschise şi lumina aprinsă la parter. Donna a coborât prima şi s-a îndreptat spre garaj, maşina Tinei era înăuntru. A respirat uşurată. Deci era în salon, se uita la televizor. I-a făcut semn lui Shehab să o urmeze.

-Te-a făcut gras, i-a spus râzând.

-Cine,Tina? a întrebat-o el.

Donna a deschis uşa şi au intrat .

-Mama, îi pun valiza în camera de oaspeţi?

-Uită-te, Tina doarme în camera ei?

-Îmi plac copiii tăi. Dacă Tina nu mă căuta, nu aş fi avut niciodată şansa să-i cunosc. Să nu regreţi nimic! Trebuie să fii mândră de ei…

-Mam…..vino sus, a strigat-o Tito speriat.

Donna şi Shehab au alergat pe scări. Tito stătea pe marginea patului cu o hârtie în mână.

 -Ce s-a întâmplat? i-a întrebat Shehab, convins că cineva intrase la Tina în cameră.

Donna a luat scrisoarea şi a început să citească.

-Nu înţeleg? ce s-a întâmplat, a întrebat Shehab.

-Tina, a fugit. Nu, nu, a plecat la Londra. Nu a vrut să ne supere sau să nu o lăsăm. Vrea să se înscrie pentru la toamnă la facultate, să-şi facă masterul şi se va căsători cu Yusef.

Shehab a luat câteva rochii aruncate pe fotoliu şi neştiind unde să le pună, le-a ţinut în braţe şi s-a aşezat. Se aştepta la o mare scenă. Donna a rămas calmă. Tito îşi ştergea lacrimile. Shehab era şocat, Tina i-a cerut să vină că să o susţină în proiectul ei şi să o scoată într-o scurtă vacanţă pe Donna. Era înţelegerea lor. S-a bucurat să-i fie complince, fără să bănuiască tot complotul ei. Îi era jenă de Donna. Acum era convins că Melissa, indirect suspectase plecarea ei sau poate o şi încurajase. Tina o pregătise pe Donna prin agresivitate şi reproşuri.

-Tito, nu plânge, i-a spus Donna. Tu mi-ai spus de atâtea ori că a crescut şi îi duc prea mult grija. Nu facem scandal. Nu trebuie să ştie nimeni. Nici măcar Melissa. Shehab este cu noi. La birou să nu afle nimeni. Le vom spune că a plecat pentru o urgenţă în Liban. Dacă se află, ne strică reputaţia. Până şi Melissa trebuie să ştie aceeaşi poveste. Pentru câteva zile, nimeni nu trebuie să ştie adevărul.

L-a îmbrăţişat pe Tito şi l-a sărutat.

-Indiferent ce se întâmplă, ne are pe noi. Bine că nu a plecat supărată pe noi. Avem interesul să rămânem în contact cu ea. Tu o ştii că este încăpăţânată, dar are cel mai bun suflet. Rămâne fetiţa mea şi surioara ta.

-Mama…

-Tito, suntem în faţa unei situaţii normale, bine că suntemi sănătoşi. O prefer departe şi să ne iubim, decât aici, duşmani. Imediat ce se aranjează pleci la Londra să o vezi. Dacă te sună, să o întrebi dacă are nevoie de bani. Am să-i trimit. Nu vreau să-mi pierd fata pentru un bărbat care, Dumnezeu ştie, dacă o merită. Mâine am să-i fac curat în cameră. Vino Shehab şi tu dragul meu, intră să te culci. Îţi imaginezi Tito că, mâine nu am să vin la birou. O să le spui că o pregătesc pe Tina de plecare. Am să-i ţin eu locul până vom găsi un alt funcţionar. Toată răspunderea este pe umerii tăi.

Shehab a urmat-o ca un automat. Era confuz. Avea impresia că visează. O recunoştea pe Donna. Da, era şi a fost o femeie puternică. Orice mamă în situaţia ei ar fi panicat, plâns, ţipat, altele chiar ar fi leşinat. Ea l-a susţinut pe Tito. Se gândea la ultimele ei fraze şi a realizat că era de o logică de invidiat. Tito s-a ridicat şi înainte să intre în camera lui, l-a îmbrăţişat pe Shehab şi a sărutat-o pe Donna.

-Asta este camera ta, i-a spus şi a deschis uşa.

Shehab i-a mulţumit şi după un moment de ezitare a coborât după Donna.

-Bei ceva? l-a întrebat când au ajuns în hol.

-Cum vrei, sunt şocat şi mai ales m-am speriat pentru tine. Mi-a fost teamă pentru inima ta. Dacă ai vin, beau. Dacă nu ai nimic, nicio problemă, aş vrea un calmant. Nu am luat în viaţa mea, dar în seara aceasta aş avea nevoie.

-Am vin. Intră în salon, i-a spus şi i-a deschis uşa.

Donna a intrat în bucătărie şi a scos din frigider o sticlă de vin alb. A luat două pahare şi a intrat în salon. Le-a pus pe masă şi i-a spus să se servească până c\nd se schimbă, face un duş şi îşi scoate machiajul. Shehab şi-a scos pantofii şi jacheta. Era aceeaşi mochetă de zece ani. Fotoliile erau noi, un roz pal. Era coloarea ei preferată. Mocheta şi perdelele erau crem. ”Are dreptate, sunt culori care te odihnesc şi îţi luminează sufletul. Am să mobilez un salon în aceeaşi culoare, să-i fac o surpriză“ şi-a propus. A desfăcut sticla şi a umplut paharele. Ştia că era vinul ei preferat. Dacă nu-l găsea în Egipt, avea să-l comande în Spania. A aprins televizorul şi s-a uitat la ceasul care arăta deja unu noaptea. Era liniştit, a doua zi Donna nu pleca la birou. Înţelegea că nu-l va lăsa pe Tito singur. Era normal. Şi-a adus aminte de cadoul Tinei. S-a ridicat şi l-a luat din buzunarul de la jachetă. ”Este bine împachetat, în mod sigur trebuie să fie şi câteva rânduri“ şi-a spus. A tras cu urechea dacă apa mai curgea în baie şi cum i s-a părut că Donna era încă ocupată, a tras cu forţa şi a dezlipit hârtia de pe cutie. Era o trusă de stilou “Mont Blanc”. A desfăcut cutia şi din ea a căzut un bileţel. S-a uitat spre uşă şi l-a desfăcut: ”Iartă-mă, te rog să ai grijă de mama şi să îi fii un bun prieten lui Tito. Într-o zi ne vom cunoaşte. Tina.“ A citit de mai multe ori biletul şi l-a pus pe masă. Trebuia să o asigure pe Donna că Tina îi iubea. Într-un târziu, Donna a ieşit din baie. Era în capot cu părul lăsat pe spate, cu faţa şi ochii umflaţi de plâns. A venit şi s-a aşezat lângă el pe canapea. Şi-a pus capul pe umărul lui. Shehab a luat biletul şi i l-a întins. Şi-a trecut mâna după umerii ei şi i-a şoptit.

-Este fata ta. Puternică, determinată şi ştie să iubească. Aici este diferenţa dintre voi. Poate din cauza vârstei. Tu aveai patruzeci şi cinci de ani când ne-am despărţit. Erai mamă, matură, trecusei printr-o căsătorie fericită, pe când ea nu are nimic de pierdut. Ştie că există o mamă care va fi alături de ea, indiferent ce se va întâmpla. În seara aceasta, m-am simţit mândru şi norocos că te-am cunoscut.

Donna plângea încet. Din când, în când, un suspin îi cutremură tot corpul.

-Ştiu că îţi este greu. Ca orice mamă orientală visai la o căsătorie în Liban, să o vezi mireasă. Te înţeleg. Este o nonconformistă. L-a iubit şi a plecat. Asta este femeia din America sau Europa. Ce ai face dacă într-o zi, vecinul care a luat-o, o va trata rău sau divorţează sau cum la voi în Liban este o mare problemă divorţul, o va ţine încurcată mai bine de zece ani. Ai fi fericită? Cel puţin aşa, va fi o femeie liberă în Europa.

Donna tăcea. Shahab şi-a tras braţul. Ochii Donnei erau roşii. Faţa îi era udă de lacrimi.

-Acum de ce plângi?

-Am să mor, i-a şoptit.

-Tito este fragil, i-a spus. Nu este nici Donna şi nici Tina. Trebuie să-i arăţi tot timpul partea frumoasă a lucrurilor. Tina nu va avea niciodată nevoie de tine. Este prea mândră să vină să-ţi plângă în braţe şi să-ţi ceară să o ajuţi.

Citeşte biletul pe care l-am găsit în pachet.

-Donna a întins mâna şi l-a luat. L-a citit şi la repus pe masă. Trebuie să-l citească şi Tito, i-a spus.

-Am baie sus?

-Ai uitat? Este între camera ta şi a Tinei. Vreau să văd dacă Tito doarme, i-a spus.

-Doarme! i-a răspuns autoritar Shehab. Este bărbat. Prea îi sufoci cu iubirea ta. Ai sugrumat-o şi pe Tina. Din acest motiv a zburat. Doarme, nu doarme, este treaba lui.

-Prosoapele sunt în dulap la tine în cameră. Poţi să dormi mâine dimineaţă. Tito pleacă la ora nouă. Sper să fie calm. În orice caz atâta timp cât eşti aici, se va controla. Nu am să pot pleca, să-l las singur. Îi va duce dorul Tinei.

-Nu are nicio prietenă?

-Ba da. Imaginează-ţi, e o indiană! Melissa i-a prezentat-o.

-Şi ce este rău în asta?

-Este divorţată şi are o fetiţă.

-Să nu-mi spui că asta este cea de a doua problemă a ta? Vrei să-ţi plece şi băiatul în India. Lasă-i Donna. Şi tu te-ai măritat cu cine ai vrut. Nu-ţi pierde copii. Ocupă-te de viaţa ta şi de a mea, de exemplu. Ei sunt la început de drum, noi am parcurs mai mult de jumătate. Ai grijă de inima ta.

-Nu am nimic la inimă, un pic de oboseală şi în plus iau medicamente, i-a răspuns. Cunosc un profesor libanez, îl aştept să vină la sfârşitul lunii. Am să fac un control la el.

-Hai, să ne culcăm. În seara asta nu mă spăl ca să nu fac zgomot. O las pe mâine, în plus tu cu problemele tale, m-ai terminat.

-Şi dacă ai fi fost cu mine în tot acest timp până i-am crescut?

-Poate multe lucruri ar fi fost evitate. Dumnezeu m-ar fi ajutat.

Shehab s-a ridicat şi a săruta-o pe frunte. I-a mângâiat părul şi a ajutat-o să se ridice.

Donna a intrat în dormitorul ei şi i-a spus că ea doarme cu uşa deschisă. S-a obişnuit de când erau copiii mici. Trebuia să-i audă în caz că se trezeau.

-Lumina rămâne aprinsă pe scară, i-a spus.

Shehab i-a făcut un semn cu mâna şi a coborât pe scări.

Donna a intrat în dormitor şi s-a lăsat să cadă pe pat. Nu-i era somn. S-a uitat la ceas. Tina era în avion. Mai avea încă patru ore până ajungea la Londra. Încerca să-şi imagineze ce era în sufletul ei. Ar fi vrut să o strângă în braţe şi să plângă până murea. Nu credea că va putea trăi fără să o vadă sau cel puţin să-i audă vocea. S-a întrebat singură de unde a avut atâta forţă şi luciditate să-l protejeze pe Tito? În plus, Tito trebuia să-i spună Tinei că ea avea încredere şi îi respecta hotărârile. Aşa va rămâne în contact cu ei. Poate reuşeau să o convingă să se întoarcă aici sau în Liban. A dormit agitată. De mai multe s-a trezit, perna îi era umedă de lacrimi. Dimineaţa la ora şapte era în bucătărie. A pregătit cafea şi abia acum realiza cu durere că Tina îi lăsase, îi minţise, ca să plece după un bărbat. Nici măcar nu ştia cum arată cel care intrase fraudulos în viaţa ei. Nu putea să o înţeleagă. Viitorul ei avea să fie distrus. Nu era nimic din ce îşi dorise şi visase pentru Tina. Şi-a umplut o ceaşcă de cafea şi s-a urcat în camera ei. Tito dormea încă. A luat primul cadru cu fotografia ei şi a coborât în bucătărie. Tina îi zâmbea. A început să plângă. Şi-a aprins o ţigară, şi-a şters lacrimile. Vroia să plece la Londra, dar teama de a nu-l tulbura pe Tito o speria la fel de mult ca şi plecarea Tinei. Nu vroia să distrugă stabilitatea familiei. Trebuia să-l convingă pe Tito că Tina a profitat de ocazie că Yusef era la Londra, şi voia să-şi continuie studiile. Tito avea să fie în contact cu Tina. Nici ea nu avea să-i facă vreun reproş, trebuia luat totul ca o situaţie normală. Tina nu trebuia să se considere o fugară. Ci pur şi simplu a plecat fără să le spună ca să evite scena despărţirii. Shehah a apărut în uşa bucătăriei. O avea pe Donna în profil. O urmărea fără să se mişte. Nu era cinstit să surprinzi pe cineva în intimitatea lui, dar nu vroia nici să o întrerupă din conversaţia sufletească pe care o avea cu fotografia Tinei. S-a apropiat după ce a tuşit, suficient ca să-i atragă atenţia.

-Ah, te-am trezit cumva? l-a întrebat Donna.

-Nu, deloc. M-am trezit de la şase. Cum nu am auzit nicio mişcare, am stat în pat. Cum ai dormit?

-Nu ştiu, m-am trezit de mai multe ori. Pe moment am avut un şoc, cu toate că de când m-am întors, am avut tot timpul o presimţire că ceva mi se va întâmpla. Mi-a fost tot timpul teamă că individual acesta ne va distruge…

-Opreşte-te, exagerezi! Nu este nicio nenorocire. Se iubesc, indiferent ce se va întâmpla, nu va fi nicio nenorocire. Gândeşte-te că a plecat cu acordul tău, ţi-ar fi fost frică în fiecare zi să nu i se întâmple ceva. Este cu un bărbat, reprezintă un stat, este educat, bogat şi o iubeşte dacă şi el a luat un risc să se compromită.

-Coboară Tito, i-a şoptit Donna.

Tito a apărut şi el în cadrul uşii şi spre surprinderea Donnei era spălat şi îmbrăcat.

-Când te-ai trezit?

-Bună dimineaţa, le-a spus calm. M-am trezit mai devreme, dar nu am auzit zgomot şi nu am vrut să trezesc pe cineva.

-Cum ai dormit?

-Agitat. Vreau numai cafea. A făcut ocolul mesei şi a sărutat-o pe Donna.

-Dar tu, mama?

-Destul de bine. M-am gândit la Tina că îi rămâneau încă patru ore de zbor. Dacă te sună, te rog să nu-i faci niciun reproş. Nu vreau să se supere şi să nu ne mai sune. Fii vesel şi spune-i că imediat ce se aranjează ai să-i faci o vizită.

-Mi-a fost teamă pentru tine, i-a răspuns.

-Nu-mi este uşor, dar trebuie să trecem peste acest eveniment fără să facem zgomot şi pentru lumea de aici, şi pentru ea. Niciun cuvânt la Companie sau prietenilor tăi. Am rămas acasă ca să o pregătesc de plecare.

-Mama, iartă-mă, dar vreau să-ţi pun totuşi o întrebare? -Da, te ascult.

-Nu te superi?

-Nu, este dreptul tău.

-Nu ştiu, cum de ai reuşit să fii totuşi calmă, la o aşa lovitura?

-Nici eu nu ştiu, cred că Dumnezeu te întăreşte în situaţii care te rănesc. Eu vă iubesc şi când îmi daţi câte-o lovitură, îi mulţumesc Celui de Sus că este numai atât şi că sunteţi sănătoşi. Încerc să nu mă supăr şi să rămân lângă voi. Faţa lui Tito s-a luminat. A sărutat-o încă odată, i-a întins mâna lui Shehab şi a plecat grăbit.

-Cred că s-a gândit la el, o să-mi dea şi el o lovitură, i-a spus Donna lui Shehab.

-Exagerezi, babo, i-a răspuns râzând.

-Tu crezi că, Tito, a ştiut?

-Nu, categoric, nu! Tina nu mi-a spus nici mie la telefon că vrea să plece. A insistat să vin ca să te conving că Yusef o iubeşte şi să îi laşi să fie prieteni.

-Şi tu ai venit pentru atâta lucru? Nici măcar nu te cunoştea ca să-şi permită aşa ceva.

-I-a fost teamă pentru tine, a vrut să fiu aici, să te susţin moral şi sufleteşte. Am convingerea că o să mă sune la Cairo.

-Şi ce ai să-i spui?

-Exact, cum s-au întâmplat lucrurile. Donna a tăcut, a mai turnat cafea şi şi-a aprins o ţigară.

-Fumezi prea mult. Hai, vino lângă mine. Donna s-a ridicat şi s-a aşezat lângă Shehab. Şi-a scos agrafele din păr şi şi-a scuturat capul. Părul i-a căzut pe spate şi după ce şi-a trecut mâna prin el, i-a zâmbit. Două lacrimi i-au alunecat pe obraji.

-Te rog nu plânge, i-a şoptit sărutând-o pe păr. Bucură-te că ai copii frumoşi. La douăzeci şi patru de ani Tina este o femeie tânără. Mai bine la Londra decât aici. Lasă-mă să te iau cu mine. Îmi este deja dor de tine, deşteapta mea.

Capul ei se odihnea pe umărul lui. Shehab se juca cu o mână în părul ei şi îi vorbea. Deoadată a izbucnit într-un râs nebun. Donna l-a privit la început mirată, ca apoi şocată să-l întrebe:

-Ce s-a întâmplat? Ai inebunit?

-Da, dar să nu te superi!

Donna şi-a scuturat capul.

-Ei bine, ai fugit de mine, ştiu, pentru că eram musulman, ca Tina să iubească şi ea unul, şi cum are mai mult caracter decât tine, vrea să se şi mărite.

-Ah, ce al naibii eşti! Mă tachinezi sau te bucuri?

-Nici una, nici alta. Numai că viaţa îşi bate joc de noi.

Shehab a luat-o în braţe şi a strâns-o la pieptul lui.

-Nu vrei să ne iubim un pic, numai un pic.

-A nu, la mine în casă? Dacă Tito se întoarce? În plus nici nu aş putea! Vorbesc, dar sufletul meu este negru.

-Sună-l pe Tito. Tu nu faci nimic, eu te iubesc. Tu plângi ca să-ţi speli sufletul. Şi totuşi nu mi-ai răspuns, mergi cu mine?

-Ti-am sărbătorit ziua, ajunge, doar nu eşti un bebe?! Am să vin la lansarea cărţii. Până atunci vedem care este situaţia cu Tina.

-Tina este bine, lăsaţi-o în pace!

Shehab s-a ridicat şi a adus telefonul.

-Sună-l pe Tito!

-Ce să-l întreb?

-Dacă a sunat Tina, dacă vine la prânz să mănânce cu noi într-un restaurant, în fine orice îţi trece prin cap.

Donna a luat aparatul şi a format numărul. Tito avea o reuniune în birou la contabil. A închis.

-Ştii că sunt totuşi egoistă? I-am promis biroul meu şi încă nu i l-am dat. Trebuia să renovăm şi din cauza mea când am fost în spital, am amânat. Am să-l sun să-i spun să se mute în el chiar astăzi.

-Îţi pare rău? a întrebat-o, privind-o în ochi.

-Şi da şi nu. Când se căsătoreşte, mă retrag în Liban. Am obosit.

-E;ti insuportabilă! Pleci de aici să te închizi în Liban. Vino la mine. Te las să pleci din când în când în Liban. Vom pleca şi la Tina. Mai treci prin Qatar. Trăieşte şi pentru tine! Mă enervezi, i-a spus nervos şi după ce s-a aplecat, a ridicat-o în braţe şi a dus-o în dormitor.

-Spui, că te-ai îngrăşat?

-Shahab, mă jigneşti, aşa am fost?

-Da, ai dreptate. Eşti bătrână, grasă, urâtă, plină de riduri şi cum o numiţi voi...? A, da, celulită şi dracu mai ştie ce tâmpenii ai în cap. Numai că eu am rămas acelaşi zăpăcit, care şi-a pierdut capul din cauza ta.

S-a culcat lângă ea în pat şi a început să o mângâie încet.

-Ştii, am început să regret că au trecut toţi aceşti ani aşa de repede. Ce-mi mai rămâne?

-Te-ai molipsit de la mine? i-a spus râzând Donna. Ştii, alţi bărbaţi se căsătoresc şi mai vor şi un copil la vârsta ta.

-Ai dreptate, dacă mă superi încă odată, am să mă însor cu o egipteanca tânără. O să-mi facă un copil şi cel puţin nu am să regret că am muncit o viaţă.

Donna l-a privit cu un aer aprobator, numai că, în sufletul ei a simţit o uşoară lovitură. Shehab a simţit că a rănit-o şi a început să o sărute. Încet Donna se relaxa. “Nu trebuie să fiu egoistă. Eu nu-l vreau, nu vreau să-mi leg viaţa de nimeni. Am problemele mele“, îşi spunea şi inconştient îi răspundea la îmbrăţişări. Shehab rămăsese acelaşi bărbat fascinat, ca în prima zi. Cu cât o săruta mai mult, cu atât o simţea mai mult şi virilitatea lui creştea. “Mi-a intrat în sânge, niciodată nu aş mai putea iubi o altă femeie, nu am să o abandonez niciodată, în special acum, când se pare că Tina şi Tito acceptă relaţia noastră“ îşi mărturisea singur.

Donna, i-a şoptit într-un târziu:

-Ah, dacă ai ştii cât de mult de iubesc! Ai apărut în viaţa mea în momentele cruciale. Cu tine îmi uit vârsta! De ce ne-am despărţit? De ce nu ne putem iubi mereu? Când eşti departe, uit de căldura ta, când suntem împreună simnt că sîngele meu se amestecă cu al tău.

-Donna, vino cu mine. Las facultatea, las ziarul, doar scriu cu tine lângă mine. Lasă-ne să ne iubim până în ultima zi.

-Nu-l pot lăsa acum pe Tito singur, dar într-o zi, îţi promit am să vin.

Soneria telefonului, i-a trezit din starea de euforie. Goală, Donna a alergat la telefon. Era Tito.

-Mama am o veste bună. Tina m-a sunat la prima oră. A ajuns şi Yusef i-a închiriat un apartament şi a instalat-o. În câteva zile îi va cumpăra o maşină. Era fericită, mi-a spus că se iubesc. M-a întrebat de tine şi i-am povestit că ne-a afectat, dar revoltat am fost eu. Mi-a spus că încă nu este pregătită să vorbească cu tine. Te iubeşte şi s-a bucurat că nu ai făcut o tragedie. M-ai sunat? a întrebat-o după ce îi povestise totul cu respiraţia întreruptă de emoţie.

-Da, Shehab vroia să te întrebe dacă poţi să vii la prânz cu noi la restaurant?

-Imi pare rău, dar am invitat doctoriţa. Dacă vreţi, veniţi voi cu noi.

-Bine, i-a răspuns. Vorbim la ora prânzului. De ce, nu?

Shehab, s-a ridicat pe pernă şi îi urmărea fizionomia feţei. Şi-a imaginat că veştile erau bune, din moment ce faţa i se lumina. Numai la sfârşit a simţit că se încruntase. “Totuşi ceva o deranjează“ şi-a spus. Donna a închis.

-Stai la distanţă! i-a strigat Shehab.

-Ce s-a întâmplat? Te-ai lăţit în şolduri, din cauza aceasta ai rămas apetisantă. Începe să-ţi semene corpul cu al unei egiptence tinere. Te-ai modelat după corpul meu, vino şi lasă-mă să te sărut.

-Nu vrei să auzi ultimele noutăţi despre Tina?

-Nu, pentru că ştiu că este bine şi fericită. Numai la sfârşit, ceva te-a dezamăgit, să spun aşa.

-Da şi nu. Tito vrea să ne întâlnim cu el şi cu prietena lui la Sheraton. Cred că vrea să ne-o prezinte. Ştii, cred că Tina i-a deschis şi lui drumul spre India. Am pierdut controlul.

-Nu încă, mă ai pe mine, a y\mbit el şi trăgând-o în pat, i-a pus capul pe pieptul lui.

-Este o zi memoriabilă şi pentru mine.

-Da, ştiu, nu ţi-am spus de la aeroport când ai plecat că te iubesc.

-Ah… ţii calculul, i-a şoptit.

-Nu, pur şi simplu mi-am amintit. Lasă-mă să-ţi dovedesc că te iubesc şi mai ales că tu ai fost al doilea bărbat din viaţa mea. Tu m-ai învăţat să uit de mine în pat. Cu Rami, am fost tânără şi fără experienţă. M-am controlat tot timpul. Cu tine am învăţat să cer ce-mi place!

-Şi ce ţi-a plăcut cel mai mult, dacă nu sunt indiscret?

-Căldura buzelor tale pe corpul meu. Sunt ca un drog.

-Aşa suntem noi, egiptenii, i-a spus şi întorcând-o cu faţa spre el a început să o sărute calm ca şi cum ar fi vrut să o tachineze, simţind-o cum fierbea sub greutatea corpului lui.