DINCOLO DE BARIERA TRISTETII - O raza de lumina

O RAZĂ DE LUMINĂ

Anna se strecura cu dificultate prin şirul nesfârşit de maşini de pe autostradă. De câteva zile situaţia era calmă. Oamenii profitau de sfârşitul de săptămână să iasă la aer. Mulţi îşi vizitiau rudele din afară de Beirut, alţii se întâlneau în restaurante pe malul mării, în Junieh. Trecuseră nouă ani de război civil şi fiecare ţinea la orele calme pentru a profita de viaţă. La insistenţele lui Hanny, cedase şi îmbrăcase rochia neagră. Constatase cu regret că slăbise prea mult şi era de fapt singura care îi venea mai bine. Renunţase să meargă să-şi aranjeze părul şi ca atunci când era grăbită, îl ridicase în sus, răsucit ca un melc, prins în agrafe. În afară de puţin rimel şi un ruj roz deschis, aproape transparent, nu şi-a pus alt machiaj. Plecase tristă. Se simţea vinovată faţă de memoria lui Tanius şi era pentru prima dată când Hanny râmanea singur acasă. Rosy i-a promis să-l ia la ea sau în caz că nu vroia, avea să între ea cu fetele la el. Invitaţia lui Mia a acceptat-o mai mult pentru că spera să-şi aranjeze ceva de lucru cu un prieten de-al lor. Vroia să iasă din casă, să vadă lumea, să afle ce se întâmplă cu afacerile în oraş. Şi-ar fi dorit să deschidă un magazin, numai că, din cauza situaţiei nu-şi permitea să rişte să piardă tot. Ar fi vrut la fel de mult să plece din Liban, dar nu cunoştea pe nimeni în altă parte şi teama de necunoscut era la fel de mare ca şi riscul pe care îl trăiau în fiecare clipă aici. Le-a promis lui Hanny şi lui Rosy că nu va întârzia. Cel târziu la zece va încerca să plece. Le era frică pentru ea.

Împrumutase maşina lui Rosy. Era un Fiat mic, pe care nimeni nu s-ar fi obosit să-l fure. Cumpărase două sticle din vinul preferat de Mia, cu toate că aceasta insistase să nu se deranjeze nici măcar cu o floare. Era pentru prima dată când ieşea singura la un dineu. Se simţea stingheră şi bănuia că toată lumea o va privi curios, iar alţii mai cu suflet o vor compătimi. De felul ei era timidă, dar comunicativă, numai că, îi trebuia timp şi mai ales să fie abordată. De la câţiva zeci de metri a văzut două maşini care s-au oprit în acelaşi timp în faţa blocului în care locuia Mia. A bănuit că erau invitaţii ei, aşa că, a virat la dreapta pe o alee şi a oprit. Nu vroia să intre cu nimeni. De mai bine de doi ani era blocată în casă. Ideea zgomotului şi a invitaţilor o speria. Nu cunoştea pe nimeni, în afară de familie. Mia iubea sow-ul. Ştia că numai la ea puteai să întâlneşti reunite cele mai diferite personalităţi din oraş. De la politicieni la ambasadori sau oameni de afaceri. Făcea parte din una dintre cele mai mari, mai vechi şi mai influente familii. Strămoşii lor au fost guvernatori pe vremea turcilor. Mia era născută în exzil la turci. Existau documente care datau existenţa familiei din vremea “cruciadelor“. Palatul lor devenise muzeu. Fratele ei îl aranjase într-un muzeu cu statuile din ceară ale celor mai marcante figuri ale istoriei. Era singurul de acest fel din Orient. În anexele palatului locuiau ei în timpul verii. Anna se gândea cu durere pentru că simţea mai mult ca niciodată tristeţea de a fi “văduvă“ şi mai mult, nici măcar la ea în ţară.

A întors maşina şi a demarat. Ar fi vrut să fugă să se întoarcă în singurătatea ei, numai că zâmbetul lui Hanny îi revenea în memorie ca o scânteie din trecut. Şi-a şters obrazul de lacrimi şi a oprit maşina. Intră singură, aşa cum şi-a dorit. Inima îi bătea tare şi obrajii îi simţea arzând. Avea emoţii. Se simţea ca o adolescentă care intră singură la prima ei petrecere. Când a deschis uşa liftului, se afla faţă în faţă cu un domn. Au tresărit amândoi.

-Scuzaţi-mă, a spus.

-Eu trebuie să-mi cer scuze, nu mă aşteptam ca cineva să fie în dreptul uşii. V-am lovit cumva? a întrebat-o jenat.

Anna şi-a mişcat capul în semn că “nu”, s-a dat într-o parte şi domnul a ieşit. A intrat în lift şi mai emoţionată. Mirosul de parfum, persista în interior. A zâmbit şi a apăsat pe etajul patru. Mia o remarcase de la balcon când a parcat maşina. O aştepta în dreptul uşii. A luat-o imediat în braţe şi a sărutat-o.

-Sa fiu sinceră, îmi era teamă că nu vei veni. Nici nu-ţi imaginezi cât de mult ne bucurăm că ai reuşit să “te convingi“ că viaţa merge înainte, dacă vrem sau nu.

-Mia, arăţi superb! i-a spus Anna, fascinată de eleganţa ei.

-Draga mea şi tu arăţi ca o prinţesă.

Tot făcându-şi complimente, Mia a condus-o în salon. Familia ei a ieşit să o întâmpine. Sărutări şi complimente din toate părţile. Pentru câteva minute Anna a trecut de la un invitat la altul. Ca într-un vis şi-a reamintit o parte dintre ei. Toţi o priveau zâmbind. Soneria a sunat iar Mia a abandonat-o în faţa unui domn. Zâmbea mai mult din politeţe. Acesta o întrebă dacă îşi reamintea de el. Se întâlneau adesea la un prieten de al lui Tanius. Şi-a mişcat capul în semn afirmativ. Adevărul era că nu-şi amintea şi nu făcea niciun efort să-şi amintească. La un moment dat Mia s-a apropiat de ea, însoţită de domnul de la lift.

-Anna, el e Mike, soţul verişoarei mele, cea din Canada, îţi aminteşti? a întrebat-o ca şi cum se îndoia de memoria ei.

Anna şi-a scuturat încă o dată capul convingător. Muzica o enerva. Lumina era slabă. A întins mâna automat şi atunci când se aştepta cel mai puţin, tipul i-a luat-o cu o strângere puternică şi i-a sărutat-o. A fost pe punctul să spună un “ah”, numai că sub lentila ochelarilor a zărit doi ochi albaştri, strălucitori. Mike îi pusese o întrebare, dar Anna întârzia să-i răspundă. Când i-a repetat-o a doua oară, şi-a dat seama că era penibilă şi încet şi-a revenit.

-V-am întrebat, dacă doriţi un pahar de şampanie?

-Scuzaţi-mă, nu am auzit prima dată. Muzica şi gălăgia...

-Şi totuşi nu mi-aţi răspuns, a insistat Mike.

-Da, de ce nu, i-a răspuns cu un zâmbet timid.

A ieşit pe balcon şi s-a aşezat pe un fotoliu. De la distanţă a putut să-l vadă pe Mike. A tras al doilea fotoliu lângă al ei. Chiar s-a bucurat că cineva o abordase. Altfel ar fi stat singură toată seara. Nu mai venise la Mia de doi ani. Totul era neschimbat, poate ceva mai multe plante. Saloanele deschise, păreau şi mai spaţioase. Fotoliile şi mobilele erau dispuse asimetric. Aveai impresia că te aflai într-un muzeu sau o sală de expoziţie. Covoarele şi tablourile, toate vechi de sute de ani, bine păstrate şi restaurate te aruncau în valurile istoriei. Colecţia de arme, era la locul ei. Şi totuşi “ceva este schimbat“, şi-a spus şi a început să privească în jur cu mai multă curiozitate. În clipa când l-a zărit pe Mike apropiindu-se şi-a dat seama că lampadarele erau mai numeroase, variate şi majoritatea lucrate în fildeş.

-Am aşteptat să-l umplu dintr-o sticlă desfăcută chiar de mine, i-a spus în timp ce îi întindea paharul şi s-a aşezat pe fotoliu păstrat anume pentru el. Eu beau wishky, i-a spus în timp ce stătea cu paharul întins ca să-l atingă pe al Annei. Ma bucur că v-am cunoscut, i-a spus.

-Şi eu, i-a răspuns Anna.

El vorbea, îi povestea despre Canada, despre viaţa de acolo. Anna aparent era atentă, numai că fără să vrea, mintea ei îl analiza. “Da, arată bine, chiar foarte bine, trebuie să aibă în jur de cincizeci de ani, are aerul şi gesturile de seducător, foarte şic îmbrăcat, degajat, în mod sigur nu are probleme, un tip răsfăţat de viaţă.” -Îmi dai voie să-ţi spun Anna? Trezită la realitate încă odată Anna i-a răspuns cu un “da” puţin convingător.

-Mike, a intervenit Mia, am să o răpesc pe Anna, vreau să o prezint lui Amin.

-Ah nu, cu cine mai vorbesc sau mai exact, cine mă ascultă? i-a răspuns râzând.

Anna s-a ridicat grăbită, şi-a cerut scuzele de rigoare şi a însoţit-o spre Amin, în colţul celălalt al terasei.

-Te prezint, i-am spus în principiu despre ce ar fi vorba, i-a şoptit Mia. Amin, prietenul nostru şi Anna prietena noastră.

-Atunci prietenii prietenei mele sunt şi ai mei, i-a răspuns acesta şi cu un zâmbet mimat s-a aplecat şi i-a sărutat mâna.

Au început o conversaţie banală despre vreme, situaţia politică şi după câteva fraze, un cuplu i-a abordat. Erau vechi cunoştiinţe de-ale lui Amin. Anna a răsuflat uşurată şi după ce şi-a cerut scuze încă odată şi în mai puţin de cinci minute, s-a îndepărtat. De data aceasta a intrat în sufragerie. Masa de douăzeci şi patru de persoane era plină cu platouri cu mâncare tradiţională libaneză şi de feluri exotice. Pe cele două bufeturi erau platourile cu fructe şi prăjituri. Observase într-unul dintre saloane un bar, unde doi barmani umpleau paharele şi preparau cokteluri. “Mia are un interes, de aceea a organizat un dineu regal“, şi-a spus când se îndrepta spre locul pe care îl lăsase liber cu câteva minute în urmă.

-Pe terasa nu mai sunt locuri, i-a şoptit Mike.

-Stăm în salon, s-a grăbit să-i răspundă Anna.

-Atunci, urmează-mă.

Atentă la pahar, Anna trecea printre invitaţi.

-Să nu ne mai mişcăm de aici, i-a spus Mike şi i-a arătat un fotoliu şi un scaun într-un colţ. Cred că ne trebuie şi o masă mică să ne punem paharele şi farfuriile.

După ce şi-a plimbat privirea în jur i-a dat paharul lui Annei şi s-a îndepărtat grăbit. Anna îi era recunoscătoare în sinea ei pentru că nu era singură şi se ocupa de ea. După câteva minute a apărut cu o măsuţă şi a plasat-o între ei.

-Doamna este servită şi sper că e şi mulţumită de serviciu.

Era pentru prima dată de luni de zile, când Anna a zâmbit degajată şi mulţumită.

-Imi cer scuze, i-a spus serios, credeam că eşti vreo păpuşă de ceară fugită din muzeul lui Samir.

-Ai grijă cu complimentele, l-a avertizat Mia, care era lângă ei.

Mike s-a ridicat şi a vrut să-i cedeze locul.

-Nu merci, s-a grăbit ea să-i răspundă, am venit să vă invit la masă. Trebuie să vă serviţi singuri şi cum nimeni nu se mai satură de vorbit, m-am gândit că voi aţi fi cei mai indicaţi să începeţi şi să vă serviţi primii.

-Adică noi nu am avea ce să discutăm? a întrebat-o Mike într-o cascadă de râs.

-Ah, nu am vrut să spun aşa ceva, eu te cunosc cât eşti de cavaler şi galant cu doamnele!

-Domnişoarele, nu trebuie să le uiţi, a făcut el un semn spre mâna Annei.

-Văduvă, a completat Anna.

De data aceasta Mike a rămas blocat. Se uita cu jenă şi curiozitate când la Anna, când la Mia.

-Nu ai recunoscut-o?! l-a întrebat Mia mirată.

-Nu!

-Tanius, avocatul, prietenul nostru de o viaţă.

-Tanius?! A întrebat mirat şi şocat s-a aşezat pe scaunul rămas liber. Nu mi-a spus nimeni. L-am cunoscut cu ani în urmă, eram de aceeaşi vârstă. Cred că am petrecut Anul Nou la tine cu zece ani în urmă. Avea un copil şi îmi amintesc că toată seara intra la el în camera în care dormea. Mi-a spus că e tare fericit.

Întorcându-se spre Anna i-a spus:

-Purtai o rochie mov, erai foarte sexy şi cu toate că eram conştient că riscam să fiu văzut, nu am rezistat şi te-am privit aproape toată noaptea. Lily a fost geloasă şi săptămâna următoare am colindat toate magazinele din oraş pentru o rochie asemănătoare.

Mia şi-a aranjat părul cu mâinele şi luminată de atingerea capului le-a spus mulţumită:

-Era cumpărată de mine din Italia. Tanius mi-a spus că dacă nu va fi cea mai sexy şi deosebită nu mi-o va plăti.

-I-a plăcut? a întrebat-o Mike.

-Da. A doua zi a pus banii în plic i-a trimis cu şoferul.

Anna zâmbea nostalgic.

-Veniţi, hai începeţi voi să vă serviţi primii, ca două vechi cunoştiinţe.

-Ne servim pe rând, a propus Anna. Mergi tu înainte şi pe urmă eu. Nu vreau să stau la masă cu restul invitaţilor. Mă simnt stingheră fără soţul meu. Am impresia că toată lumea mă priveşte.

Mike o privea mirat, cu un zâmbet uşor de simpatie.

-Am să merg eu primul, dacă îţi place ce servesc mă întorc şi îţi aduc o farfurie identică. În general preferi libanez sau exotic?

-Tot ce este cu fructe de mare!

-De acord, şi fără să aştepte alt comentariu s-a îndepărtat.

Anna privea cuplurile care se îndreptau spre sufragerie. Încerca să-şi imagineze fiecare dintre doamnele prezente cum s-ar fi comportat în cazul în care şi ele ar fi fost singure, ca să nu şi le imagineze văduve. “În mod sigur, sigure pe ele, dornice să atragă atenţia şi…”

-Doamna este servită, a spus Mike şi până să se dezmeticească i-a plimbat pe sub nas o farfurie plină cu tot felul de preparate din fructe de mare.

-Eu sunt cu salatele şi carnea, i-a şoptit ca şi cum s-ar fi temut să nu fie auzit.

-Exact ce-mi place, i-a răspuns Anna în loc de “mulţumesc“.

-Mă simnt mândru de mine, atunci când o doamnă îmi recunoaşte calităţile.

-Da, înţeleg, ai şi de ce! i-a răspuns mai mult pentru ea.

Mike a zâmbit şi a început să mănânce, dar nu înainte de a-i ura “poftă mare!“ Au mâncat în tăcere şi abia spre sfârşit i-a spus:

-Amin mi-a dat cartea de vizită. Mi-a spus să-l suni când vrei.

A căutat ceva în buzunarul de la cămaşă, pe urmă în portmoneul din buzunarul de la pantaloni şi i-a înmânat două cărţi de vizită:

-Una a lui, cealaltă a mea. Am înţeles că vrei să lucrezi. Nu-l suna înaintea mea, pentru că sincer să fiu, tipul nu-mi place. Anna i-a mulţumit şi le-a pus în poşeta mică din mărgele şi paiete negre. Mâncau, dar gălăgia din jur, nu-i afecta cu nimic. Anna şi-a aruncat privirea la pendula din coridor. Era aproape ora 22.00. A tresărit. Timpul zburase şi se gândea că Hanny aştepta ca fiecare minut să treacă mai repede.

-I-am promis fiului meu că nu voi întârzia. Locuiesc în Beirut şi îmi este teamă să mă întorc…

-Te însoţesc, i-a spus Mike fără să stea pe gânduri.

-Dar, este…

-Nu este departe, i-a completat el fraza. Cel mult douăzeci de minute dus şi tot atâtea la întoarcere, asta în cazul în care nu mă inviţi la tine la un pahar sau la o cafea.

Anna s-a înroşit şi a deschis gura să pronunţe măcar o silabă, dar nu i-a ieşit nimic din gură.

-Am înţeles, la tine nu, eşti văduvă. Cu altă ocazie.

După o mică pauză, Anna s-a ridicat:

-Am să sun băiatul, să nu-şi facă griji, voi fi condusă.

Anna s-a îndreptat spre holul de la intrare. În clipa când a ridicat receptorul, Mia s-a apropiat de Mike:

-Te rog, eu te cunosc cât eşti de curtenitor cu femeile.

-Şi mai ales, cât de geloasă este verişoara ta.

-Este singură, vulnerabilă şi tu, fermecător.

-Mia, te rog. Cred că nu-ţi imaginezi că am să sar pe prietena voastră. Amin m-a întâlnit la masă şi mi-a dat să-i dau cartea lui de vizită, fără să vadă nevastă-sa.

Mia l-a privit mirată.

-Ştiam că este divorţat de ani buni.

-Atunci tipa cu care este, ce ştiu eu, aşa mi-a spus.

-Este sora lui, i-a răspuns Mia şi s-a îndepărtat.

Mike a respirat uşurat şi s-a felicitat de inspiraţia de moment. Anna îşi terminase conversaţia. Părea relaxată şi cu un zâmbet lejer s-a apropiat de el.

Mike părea gânditor. “Oare Mia a regretat că ne-a aşezat împreună?” s-a întrebat ea.

-Nicio problemă, i-a spus Anna când s-a aşezat în fotoliu.

Mike nu i-a răspuns, se gândea.

-Regreţi deja? l-a întrebat Anna.

-Nu, dar, a început el după o mică pauză, să nu ştie Mia nici că ţi-am dat cartea mea de vizită şi nici că te voi conduce.

Anna îl privi mirată, fără să-i pună vreo întrebare.

-Am o reputaţie cam proastă şi nu ştiu de ce? Asta fiindcă soţia mea este foarte geloasă. Este secretul nostru, că doar nu o fii Mia preotul satului, ca toată lumea să i se spovedească ei.

Surprinsă de sinceritatea lui, Anna a clătinat capul în semn afirmativ.

-Plecăm la miezul nopţii. Eu plec după tine. Mă aştepţi la colţ în faţa hotelului iar eu merg în spatele tău şi văd unde locuieşti.

-Puţină linişte vă rog şi să ne strângem în saloane pentru câteva minute, li s-a adresat Mia, urcata pe un scaun.

Din toate părţile se auzeau glume. Mia radia de fericire şi le răspundea. Anna şi Mike s-au ridicat şi ei.

-Trebuie să ne pierdem puţin prin mulţime, i-a şoptit Mike.

Anna s-a îndreptat spre Namat. Aceasta a tras-o lângă ea şi i-a înconjurat talia.

-Arăţi superb, i-a şoptit.

-Îi dau cuvântul lui Samir, le-a spus Mia, când a considerat că toată lumea era în jurul ei.

Anna nu era atentă. Se gândea la Mike. Îl văzuse vorbid cu Mia. Oare Mia îşi imaginase mai mult decât a fost. Dintr-o dată s-a simţit jenată şi supărată, când tocmai a auzit:

-Am să-mi prezint canditatura la Partid!

Aplauze şi gălăgie multă. Anna nu a rezistat să nu-l caute din priviri pe Mike. Din fericire era în apropierea lui Samir, aşa că, fixându-l pe acesta îl putea vedea şi pe el. Îşi aprindea trabucul. S-a uitat direct spre ea. Jenată, ea s-a uitat la Mia. Aceasta i-a zâmbit. I-a făcut un gest mic cu mâna şi ia trimis un sărut. Un domn din spatele ei i-a trecut mâna peste cap să ia o hârtie întinsă de altul. I-a atins părul strâns şi înainte să înceapă cu scuzele de rigoare, agrafa principală, cea care îi ţinea părul, a căzut. Deodată Anna a simţit cum părul îi alunecă pe spate. S-a uitat la Mike speriată şi i-a văzut ochii râzând şi cu un aer comic se străduia să tragă din trabucul stins. Namat s-a aplecat să-i caute agrafa.

-Nu o văd, i-a spus discret. Vino la baie, îţi dau altceva.

Când trecea pe lângă Mia, aceasta i-a spus:

-Stai aşa, Ana. Au pălit toate femeile.

-Ah, nu, i-a răspuns ea, nu e aranjat. Am aerul unei vrăjitoare.

-Arăţi ca o prinţesă, i-a spus Namat când au intrat în baie.

Părul îi era până la jumătatea spatelui, castaniu închis, care seara era un negru cald, iar ziua în soare avea culoarea castanei. Namat nu a găsit nicio agrafă, în afară de un elastic.

-Noi avem părul scurt, s-a scuzat, pentru că nu găsea nimic să-şi prindă părul.

-Nu e nicio problemă. Plec în mai puţin de zece minute.

Şi ca să o convingă că într-adevăr trebuia să plece i-a arugumentat:

-I-am promis lui Hanny că mă întorc cel târziu la miezul nopţii.

-În seara aceasta este linişte pe demarcaţie, i-a spus Namat când închidea uşa la baie.

În salon, invitaţii în grupuri, comentau vestea serii. Chiar dacă unii nu erau încântaţi de canditatura lui Samir, se arătau la fel de entuziaşti ca şi partizanii acestuia. Pe Anna nu o impresionase cu nimic. Era dornică să plece şi mai ales să iasă la aer. O curiozitate feminină o împingea spre Mike. Vroia să afle ce discutase cu Mia. Cu toate că bănuia, până la convingere, totuşi vroia să afle de la el. Nu-şi dădea seama că în afară de curiozitate începea să se încurce în firele complicităţii. S-a îndreptat spre Mia. Era înconjurată de mai multe doamne şi le vorbea de noua ei colecţie. Anna i-a făcut semn cu mâna că vrea să plece. Mia i-a făcut semn să o aştepte.

-Este devreme, i-a spus şi a îmbrăţişat-o.

-Va mulţumesc pentru tot, dar trebuie să plec, mă simnt obosită. La ora asta nu-mi este teamă, în plus noaptea este liniştită. Nu se trage pe demarcaţie.

Mia îl căută cu privirea pe Mike. Acesta era cu spatele şi discuta foarte concentrat cu alţi doi invitaţi. Mulţumită că nu observase discuţia şi mai ales discreţia cu care plecase Anna, s-a îndreptat spre invitaţii de pe terasă.

Ajunsă în stradă Anna a fost impresionată de numărul mare de maşini. S-a gândit dacă să plece direct spre casă sau să-l aştepte pe Mike în faţa hotelului, aşa cum i-a propus el. A demarat convinsă să-l aştepte. În mai puţin de câteva minute a oprit maşina. Şi-a aprins o ţigară şi se întreba: “Cum de am cedat aşa de repede la propunerea lui?” În aceeaşi clipă Mike frână lângă maşina ei.

-Sper că nu am întârziat, i-a spus şi s-a urcat în maşina ei.

-Cum ai reuşit să pleci aşa de repede?! l-a întrebat Anna.

-Am profitat că un prieten a plecat şi i-am spus să mă salveze pentru că m-am plictisit. Atunci am plecat amândoi iar la ieşire i-am spus lui Namat că vrem să jucăm o partidă de poker la cumnatul lui.

Anna a răsuflat uşurată, nu era nici cea mai mică bănuială.

-Am să trec pe acolo după ce te conduc, suntem vecini. Mâine este duminică aşa că n-am nimic de făcut.

Fără să premediteze, a întrebat-o:

-Ce faci mâine, vrei să mâncăm împreună, undeva la munte?!

-Cine? l-a întrebat nedumerită.

-Tu cu băiatul! Aşa vom discuta în faţa lui, nu va fi niciun secret şi îşi poate spune opinia. Băieţii mei sunt studenţi, nu-ţi fie teamă, ştiu să tratez cu şmecherii ăştia de 15-16 ani.

Anna a reuşit după un efort cu ea însăşi, să-i răspundă:

-Nu, ne vedem săptămâna viitoare. Nu vreau să-l amestec în problemele noastre, adică ale mele. Deocamdată eu sunt cea care iau toate deciziile.

-Poate că ai dreptate, i-a răspuns Mike. Atunci ne vedem luni. Mă suni dimineaţa şi îmi spui ora la care poţi să vii.

-Dimineata la birou, i-a răspuns Anna.

-La 11.00, este bine?

-Perfect, a răspuns ea şi a întors cheia în contact.

Mike i-a întins mâna. După o mică ezitare Anna i-a dat-o pe a ei, dar fără să-l privească. El i-a strâns-o amical şi i-a spus:

-Urmează-mă!

Anna şi-a dat seama că nu avea rost să o conducă până acasă. Lumea se întorcea de la restaurante, autostrada era luminată şi pentru câteva ore toţi uitaseră că erau în plin război. S-a hotărât să-l semnalizeze cu luminile, dar Mike bănuise intenţia ei şi nu a oprit. La intrarea în Asrafieh a tras pe dreapta şi înainte ca Anna să oprească era dejà lângă maşina ei.

-Am vrut să-ţi spun…

-Am bănuit, i-a spus Mike. Este aglomeraţie, calm şi te poţi întoarce, dar acum este prea târziu. Mergi tu înainte, trebuie să ştiu unde stai şi fără să-i aştepte răspunsul s-a urcat în maşina lui.

Anna a strâns din dinţi şi a demarat. În cinci minute parca în faţa blocului, iar Mike după ce i-a făcut un gest discret cu capul şi-a continuat drumul. Abia a intrat în apartament că telefonul a început să sune. Speriată s-a repezit la aparat.

-Anna?

-Da, Mia, eu sunt.

-De ce vorbeşti încet, s-a întâmplat ceva?

-Nu, dar Hanny doarme şi nu vreau să-l trezesc.

-Ai ajuns bine, nu-i aşa?

-Da, am ajuns de douăzeci de minute, a minţit-o Anna.

-Cred ca Mike, te-a condus.

-Nu, de unde ai scos ideea asta? a întrebat-o indiferentă.

-Am crezut că…, pentru că îl ştiu foarte galant cu femeile, i-a răspuns de data aceasta mai sigură pe ea.

-Nu draga mea, am venit singură, era aglomerată autostrada şi nu văd de ce s-ar fi deranjat.

Mia vorbea, punea întrebări la care îşi răspundea singură, îi mai aruncă şi ei un compliment, ca în final, când a fost convinsă că Anna nu avea nicio reacţie, a lansat un “noapte bună“ şi a închis. A rămas cu receptorul în mână. A înţeles că Mia regreta că i l-a prezentat pe Mike. De seriozitatea ei nu se putea îndoi, dar acum era o femeie singură şi poate în mintea ei se gândea că Mike era amantul convenabil pentru ea. Numai că acesta era soţul verişoarei din Canada. Curiozitatea şi indiscreţia lui Mia nu a fost pe placul Annei. Se simţea vexata de aceasta, dar în acelaşi timp nu dorea să-şi facă idei preconcepute. Ar însemna ca relaţia lor să se răcească şi nu dorea să se întâmple aşa ceva.

Deodată a auzit în uşă o bătaie uşoară şi a tresărit.

-Anna, sunt Rosy. Fericită, a închis telefonu şi a deschis uşa.

-Băieţii sunt la mine, au adormit cu câteva minute înainte să ajungi. Toni e de gardă, totul este perfect. Anna o privea zâmbind.

-Ca la Poliţie, ţi-am dat raportul. De ce zâmbeşti?

-Stai, mă schimb şi îţi povestesc. Vreau părerea ta.

Anna a alergat în dormitor, de unde s-a întors în cămaşă de noapte în câteva minute. Rosy între timp desfăcuse o sticlă de bere şi o turnă în două pahare. “Anna are ceva deosebit de povestit, nu vom dormi aşa curând“ şi-a spus.

-Întâi, spune-mi ce s-a întâmplat cu cămaşa de noapte? a întrebat-o Anna.

-Încă nu am îmbrăcat-o. Toni s-a întors târziu. L-au chemat la o urgenţă. Aştept un moment propice, să pregătesc totul. Nu-l pot stresa mai mult decât este. M-am gândit la ce mi-ai spus, dacă într-adevăr are o problemă şi eu …insist pe gelozie...

-Te-ai gândit bine, i-a spus Anna, grăbită să înceapă povestea ei. Era pentru prima dată când îl scosese din minte pe Tanius pentru câteva ore. Nu avea niciun gând sau emoţie vis-à-vis de Mike, dar liniile nevăzute ale atracţiei, începeau să se conecteze.