După o săptămână
Donna a ieşit din spital. Doctorul Mansur a hotărât să o viziteze la Anna. Era
foarte afectat şi se învârtea în jurul ei grijuliu. A alergat şi i-a făcut
toate formalităţile şi a vorbit încă o dată cu doctorii care au operat-o. Anna
era impresionată şi se bucura că va trece pe la ea să o supravegheze pe Donna
în perioada convalescenţei. În plus Donna nu se simţea singură. Între ea şi
doctor, timpul va trece mai repede. Donna slăbise, dar în ultimele zile îi
trecuse paloarea. Anna era şi ea obosită. Nu a mai reuşit să-şi facă timp să se
întâlnească cu Mike. Seara îşi vorbeau la telefon. Nu mai pleca de acasă să-l
lase pe Hanny singur. De la spital se întorcea acasă. Refuzase invitaţia
doctorului de mai multe ori. Hanny avea de învăţat, începuse exmenele de
sfârşit de an.
Nici nu-i venea să
creadă că scăpase de drumurile de două ori pe zi la spital. Şi cu toate că
Donna era o bolnavă uşor de suportat, abia aştepta să stea în rochia de casă şi
să nu mai iasă în aglomeraţie. Donna s-a urcat în maşină cu Mansur. Maşina
Annei era plină de lucruri. Conducea şi privea în oglindă. Nu-şi făcea griji,
Donna cunoştea adresa. Au ajuns în faţa blocului. I-a făcut semn cu mâna
doctorului unde să parcheze. A ieşit din maşină şi s-a îndreptat spre lift. A
deschis uşa şi i-a aşteptat. Donna mergea încet şi Mansur o susţinea.
-Am ameţit, i-a
spus când s-a apropiat de uşă.
-Este normal, i-au
răspuns amândoi deodată.
-Suntem vecini,
Anna. Eu stau pe strada paralelă.
-Cine se aseamănă,
se găsesc, a completat Donna.
Anna a roşit iar
Mansur a râs.
-În ultimul timp
trăiesc din coincidenţe. Am regăsit-o pe Donna după treizeci de ani. Noi suntem
vecini…Ce-mi pot dori mai mult?
-Eşti modest sau te
mulţumeşti cu puţin, i-a spus Donna.
Hanny şi Rosy îi
aşteptau cu uşile deschise.
-Bine te-ai întors
sănătoasă, au sărit amândoi.
-Tito a sunat şi
i-am spus că ai plecat să o aduci pe mami. Te va suna mai târziu.
S-au îmbrăţişat şi
Hanny l-a remarcat pe Mansur.
-Salut! i-a spus
acesta.
-Salut! i-a răspuns
Hanny şi s-a uitat mirat la Anna.
-Doctorul Mansur,
prieten cu Donna şi Hanny băiatul meu.
Au intrat în casă.
Rosy a intrat la ea şi s-a întors după cinci minute cu un platou cu prăjituri
pe care l-a pus pe masă în salon.
-Sincer, mă
grăbesc, s-a scuzat Mansur.
Hanny a intrat în
bucătărie şi s-a întors cu o farfurie pentru prăjituri, i-a umplut-o şi i-a
dat-o.
-Cu toate că vă
grăbiţi domnule, merită să gustaţi din prăjiturile lui Rosy, care este cea mai
mare specialistă din bloc.
Mansur i-a trecut
mâna prin păr. A luat prăjiturile şi a început să vorbească cu el. Anna şi
Donna au intrat în dormitor.
Rosy s-a aşezat pe
scaunul din faţa oglinzii şi a început să o ajute pe Anna să-i aranjeze
lucrurile.
-Rosy, să nu spui
că ai făcut tu prăjiturile? a întreabat-o Anna.
-Nu, m-au ajutat
fetele. Eu le-am dat indicaţii.
-Trebuie să plec.
Am consultaţii toată ziua. Am să trec pe la ora şapte, le-a spus doctorul.
-Te aşteptăm să
luăm cina împreună, i-a spus Anna.
-Ce trebuie să
aduc?
-Nimic, a strigat
Hanny din salon. Numai răbdare să recapitulez chimia. Donna a zâmbit, iar Anna
l-a privit mirată.
-Ai un băiat, să-ţi
trăiască!
-Hanny! l-a strigat
Anna.
-În caz că nu am să
rezolv toate problemele, o să mă ajute i-a răspuns Hanny.
-Va ştii totul, l-a
asigurat Anna.
-Îmi plac tinerii
studioşi, nu mă deranjează. Atunci plec. Cred că am să ajung cu întârziere dacă
drumul s-a aglomerat.
Le-a făcut un semn
cu mâna şi a ieşit grăbit. Telefonul sună. Era Tito. I-a dat receptorul Donnei
şi i-a zâmbit. Aceasta a tuşit puţin şi a răspuns cu toată energia de care era
capabilă.
-Dragul meu, abia
am ajuns.
Au lăsat-o singură.
Au intrat în bucătărie. Anna a încălzit mâncarea. Era trecut de ora trei. Le
era foame la toţi.
-Rosy, stai cu noi
la masă. Ai slăbit prea mult, sunt convinsă că nu mănânci mai nimic toată ziua.
-Nu, am stat prea
mult în picioare. Sunt obosită. Am să vin spre seară, odihniţi-vă şi voi. Hanny
are de învăţat.
A sărutat-o pe Anna
şi a ieşit. Donna mai vorbea când Anna a intrat cu tava. A lăsat-o pe măsuţa de
lângă pat, i-a pus un prosop pe piept şi a aşteptat calmă, până când a terminat
de vorbit.
-Tito era
îngrijorat pentru tine, i-a spus râzând. A hotărât să se căsătorească în
septembrie. Tina va naşte în această perioadă şi nu va putea veni.
-Cum rezistă Tina
fără să-ţi vorbească?
-Aşteaptă să o sun
eu. Dacă nu am făcut-o până acum, nu am să o sun nici de acum încolo. Până când
nu vor trece toate urmele de la operaţie. Înţelegi la ce mă refer?
-Da, la
chimiotherapie. Şi totuşi este fiica ta, care va naşte. Deci va fi singură. Tu
crezi că nu suferă? Mai bine să cedezi tu ca mamă. Tu ştii, copiii sunt
încăpăţânaţi.
-Am să mă gândesc,
i-a răspuns şi cu tot efortul pe care-l făcea, un aer de tristeţe i s-a
aşternut pe faţă.
Donna s-a recuperat
destul de repede, iar Tito o suna aproape în fiecare zi. Serile treceau
agreabil între Anna, Rosy şi doctorul Mansur. Acesta aducea de fiecare dată
ceva deosebit, de la prăjituri la cele mai exotice mâncăruri. În serile când
Anna era absentă, pleca mai devreme. Hanny începuse să-l îndrăgească şi îl
consulta în toate problemele. Între ei s-a creat o complicitate care adesea o
jena pe Anna. Ieşea devreme la întâlnirile cu Mike şi se întorcea cel târziu la
ora 10.00. De fiecare dată îi invoca lui Hanny o invitaţie la câte o prietenă.
În ultima zi de şcoală, Hanny a intrat în casă grăbit.
-Fares este în
curtea blocului.
-Ce facem? a
întrebat-o Anna pe Donna.
-Stăm în cameră şi
Hanny îi spune că nu suntem acasă.
Soneria suna şi se
auzea vocea lui Fares care vorbea cu portarul. “Doamnele sunt acasă. Acum a
intrat şi băiatul.” Donna şi Anna au început să râdă pe înfundate.
-Donna, îl lăsăm să
intre şi îi spui adevărul, până la un punct. Dacă îi spune lui Tito, îi
aminteşti că te superi pe el.
Donna i-a făcut
semn să deschidă. Hanny a deschis uşa. Anna a ieşit înaintea lui.
-Arătaţi bine,
doamnă. Doamna Donna s-a făcut şi ea bine? Am venit să o iau acasă.
-Fares i-a loc, i-a
răspuns. Vine şi Donna, numai să se îmbrace. Se odihnea.
Donna a intrat
surâzând, dar nervoasă.
-Bine doamnă, de
mai bine de o lună de zile nu putem să vă sunăm, să vă vedem. Ce ne ascundeţi?
-Fares, păstrezi
secret, nici măcar Amal să nu ştie, altfel mă supăr. M-am operat, ca femeile.
Nimic grav, numai că nu am vrut să ştie copiii. Tu le-ai fi spus din prima zi.
Acum sunt bine. Peste două zile vino să mă iei acasă. Anna vine şi ea cu Hanny.
Vor sta la noi.
-Hai să bem o
cafea, le-a spus Anna.
-M-am liniştit, mă
aşteaptă nevasta la masă. Care cameră să o pregătim pentru doamna Anna?
-Pe a lui Tina şi
lui Hanny camera lui Tito. Niciun cuvânt nimănui, i-a spus când s-a ridicat să
plece.
-Îmi pare rău că nu
aţi avut încredere de la început.
-Tu da, dar Amal, o
cunoşti. Ar fi început să plângă şi îi spunea lui Tito la primul telefon.
Fares a mârâit ceva
ce semăna cu da şi a plecat mulţumit.
-Uf, ce emoţii, i-a
spus Annei. Parcă am fi fost infractoare.
-Doctorul nu mai
vine? le-a întrebat Hanny.
-Vine numai în
week-and.
-Mi-a promis că vom
merge împreună la pescuit. Şi-a propus până la sfârşitul anului să fie însurat.
-Uite câte secrete
ţi-a spus?! i-a spus Donna mirată.
-Da, dar dacă se
însoară, nu ma suntem împreună. Nu va mai avea timp şi pentru mine. Şi după ce
s-a gândit puţin, i-a spus :Mami, mărită-te cu el. Mi-a promis că mă pregăteşte
să intru la medicină. Îmi va fi profesor. Îţi imaginezi că mă învaţă tot ce
ştie şi la sfârşit îmi lasă clinica lui?
-Hanny, să nu te
mai aud vorbind prostii, i-a reproşat Anna.
-Eşti cel mai
deştept copil pe care l-am cunoscut, i-a spus Donna. Ai perfectă dreptate,
numai că, oamenii se iubesc când se căsătoresc, căsătoria nu este aşa o afacere
pentru ca tu să ai un mentor. Ei nu se iubesc, sunt prieteni, cum eşti şi tu cu
el, ea încă se mai gândeşte la tatăl tău.
-Da, ai dreptate,
numai ca papa nu mai vine, s-a ridicat el şi a plecat în camer lui.
-Vezi cum gândesc
copiii? Îşi caută interesul lor! i-a spus Donna. Tu unde eşti cu Mike?
-Nu suntem
niciunde! Ne iubim şi atâta tot.
-Până când?
-Ce importanţă are?
Donna, nu mai vreau să mă recăsătoresc, mă simt bine aşa. Pe urmă, sunt
îndrăgostită de Mike. Fiecare întâlnire e o surpriză. Este…Nu ştiu să-ţi
explic.
-Bărbaţii ca el, au
de obicei mai multe amante.
-Ei bravo, acum
cunoşti toţi bărbaţii! Vrei să-mi schimb opinia despre el? Nu are alta! Şi de
ce ar avea?
Donna i-a zâmbit şi
s-a ridicat de pe fotoliu. Au intrat în bucătărie şi Anna a pregătit prânzul.
Hanny a refuzat să vină la masă. Donna a intrat la el în cameră. După câteva
minute se auzeau când şuşoteli, când râsete. Au venit amândoi la masă şi au
continuat să-şi vorbească la ureche.
-Pot să ştiu ce
complotaţi? i-a întrebat Anna.
-Donna mi-a spus
că-mi face cadou o trusă de pescuit şi fără să-l vadă Anna, i-a făcut un semn
discret Donnei.
Anna se bucura
pentru atenţia şi tandreţea pe care Donna o manifesta faţă de Hanny. Faptul că
Donna le făcuse program să meargă la munte la ea, nu prea o încântase, numai că
Hanny alerga toată ziua cu prietenii pe care îi avea acolo şi o bucura. Cu o
seară înainte de plecare, Anna şi Donna vorbeau cu Rosy în salon. Mansur a
venit obosit şi cu un cadou amabalat într-o cutie din carton.
-Ne schimbi mobila?
a glumit Anna.
-Nu, este pentru
Hanny. M-a sunat şi mi-a spus că a ieşit al doilea din clasă.
-Nu ştiu nimic, i-a
răspuns Anna jenată.
Hanny, i-a auzit şi
a venit cu carnetul în mână şi i l-a întins lui Mansur. Mansur a început să
întoarcă paginile.
-Bravo! Dar nu poţi
deveni asistentul meu dacă nu vei fi printre primii din clasă. Dacă eşti al
doilea, e bine. Cine este primul?
-O fată. Pe mine
m-ai ajutat tu la biologie şi chimie şi am luat nota maximă.
-Nu-i nimic, anul
viitor o vei depăşi la toate materiile. Deschide cutia să vezi ce cadou ţi-am
adus.
-O bicicleta de
curse, o cât de mult mi-am dorit! Asta costă o avere, nici nu am îndrăznit să-i
cer lui mami şi până să se dezmeticească Mansur, Hanny era agăţat de gâtul lui
şi îl săruta.
Din salon Donna
asculta zâmbind.
-Aţi rămas în hol?
I’a întrebat Anna.
-Mami, pune masa,
în mod sigur doctorului îi este foame.
După ce şi-a scos
bicicletă din cutie, Hanny a intrat cu ea în salon. A sărutat-o pe Donna, i-a
făcut un semn discret cu ochiul şi a plecat cu bicicleta la el în cameră.
Mansur s-a aplecat şi a sărutat-o pe Donna.
-Ce băiat adorabil!
i-a spus şi a plecat după Hanny.
“Ce om superb” şi-a
spus şi Donna.
-A venit Toni, am
auzit uşa, vreau să le spun să intre la noi. Când plecăm mâine, Rosy ne va duce
lipsa, i-a spus Anna.
-O idee excelentă.
Vreau să-i invit duminică la noi la masă. Rosy poate să vină cu copiii de
sâmbătă. Sărmana, are o viaţă tristă. S-a plictisit. Aşa vom putea să jucăm
cărţi sâmbătă seara, să ne distrăm puţin.
Nu a terminat Donna
bine fraza că dintr-o dată, au început să tragă pe toată demarcaţia. În mai
puţin de două minute au şi primit răspunsul din partea creştină.
-Mergem în
bucătărie! a strigat Anna. Este locul cel mai ferit.
Donna s-a ridicat
ajutată de Hanny. Anna a sunat la Rosy.
-Veniţi să mâncăm
împreună. Doctorul Mansur este aici. Hai, spune-i lui Toni.
Rosy părea tristă.
-Toni vrea să
plece. Să vedem acum dacă mai pleacă?
Afară începuse să
pună tancurile în funcţiune. Undeva, departe, se auzea trăgând cu “orga lui
Stalin“. Anna punea masa şi la fiecare bubuitură tresărea. Rosy a intrat cu un
aer mulţumit. Ca de obicei aducea prăjituri şi o tavă cu pateuri, iar Toni o
sticlă de şampanie şi una de wiskhy. Încet atmosfera s-a încălzit.
-Aveţi dreptul la
un pahar mic de şampanie, restul e pentru mine, le-a spus Anna în timp ce se
chinuia să desfacă sticla.
Mansur i-a luat
sticla, a agitat-o puţin şi a desfăcut-o.
-Să ne stropim
fostele bolnave. Acum sunt bine şi vor fi şi mai bine, a zâmbit el şi a tras
dopul.
Donna şi Rosy au
început să ţipe. Şampania curgea pe ele. Anna i-a luat sticla din mână. Mai era
jumătate.
-Îţi datorez o
sticlă, i-a spus.
-Nicio problemă, mă
bucur că le-am văzut râzând pe amândouă.
Afară a căzut o
bombă în apropiere. Anna s-a speriat şi nepremeditat şi-a ascuns capul la
pieptul lui Mansur. Hanny a privit-o pe Donna şi au zâmbit. Jenată Anna s-a
retras.
-Nu poţi pleca, i-a
spus Hanny lui Mansur. În noaptea asta e periculos. Stăm toţi între bucătărie
şi coridor sau coborâm la subsol.
Bombardamentele au
durat toată noaptea. După miezul nopţii, când Rosy şi Toni au plecat, au
hotărât să pună două saltele pe coridor. Au dormit câteva ore toţi, înşiraţi
unul lângă altul. Mansur s-a trezit primul. A intrat la Hanny în cameră şi a
ascultat ştirile la radio. Încercau să ajungă la o încetare a focului. A
respirat uşurat şi s-a îndreptat spre bucătărie. A căutat şi a găsit ibricul şi
cafeaua. A pregătit-o, după care şi-a umplut o ceaşcă mare. Era obosit şi îl
aştepta o zi grea la spital. A găsit pachetul Annei şi şi-a aprins o ţigară.
L-a privit pe Hanny dormind. Un gând sinistru i-a trecut prin cap. ”Pe cine
bucur cu munca şi cu banii mei?” Şi-a amintit de bucuria lui Hanny când i-a
arătat carnetul de note şi cu câtă mândrie i-a mărturisit că datorită puţinului
timp pe care i-l acordase reuşise să obţină nota cea mai mare. În ultimul timp
începea să se trezească din braţele caracatiţei, care se numea pasiunea pentru
meserie. Îşi vânduse sufletul şi viaţa de familie pentru medicină. Acum avea
totul şi bani şi nume şi oferte în afară, dar începea să-l jeneze singurătatea.
Simţea că îi rămânea loc şi pentru familie. “Am fost egoist“ şi-a spus. Anna
s-a trezit. L-a acoperit pe Hanny şi pe Donna cu pătura şi a plecat spre baie.
A făcut un ocol prin casă şi a intrat în bucătărie.
-Aici erai?! Am
crezut că ai intrat într-unul din dormitoare să te odihneşti.
-Am pregătit cafea,
i-a spus zâmbind.
-Ce băiat vrednic
eşti! El i-a întins ceaşca. Mansur a tras un scaun aproape de el şi i-a umplut
ceaşcă. I-a făcut semn să ia loc.
-Vroiam să-ţi
mulţumesc pentru bicicletă şi pentru tot ce ai făcut pentru Hanny. Este foarte
mândru de prietenia voastră. Este adevărat că o să-l iei la pescuit?
-Mă crezi un
mincinos?
-Nu, dar mă gândeam
că de obicei le promitem multe copiilor, ca să scăpăm de gura lor.
-Si eu îţi
mulţumesc Anna pentru serile plăcute petrecute la tine în casă. Pentru prima
dată, m-am simţit singur, cu toate că eram cu voi.
-Nu am înţeles?
-Singur în viaţa,
singur acasă, pe drumuri, singur să-mi cheltui banii. Hanny este vinovatul.
-Sper că nu te-a
deranjat prea mult?
-Dimpotrivă, el
mi-a deschis ochii. Am avut un sentiment, greu de explicat. M-am simţit tânăr,
interesant de a fi implicat în viaţa unui adolescent, în problemele şi
ambiţiile lui. Cred că îţi imaginzi? Este ca şi cum m-am avut în faţa mea pe
mine la vârsta lui. Şi eu eram orfan ca şi el şi eram foarte gelos pe verii
mei, pentru că unchiul meu trăia. Şi eram hotărât să reuşesc mai mult decât
oricine.
-Niciodată nu este
prea târziu. Nimic nu te împiedică să te recăsătoreşti.
-Asta este
problema, acum la vârsta mea, sunt mai dificil. Îmi trebuie cineva să mă
înţeleagă, să comunicăm, să fie o complicitate neexprimată, naturală, fără
reproşuri şi scandal.
-Sunt convinsă, dar
dacă vei căuta, vei găsi.
-Crezi că am şanse,
a întrebat-o râzând.
-Este uşor să-ţi
găseşti perechea dacă perseverezi!
-Mulţumesc pentru
sfat. Acum trebuie să plec, am să trec pe acasă să mă spăl şi să alerg la
spital. Am o operaţie pentru câteva ore, după care sunt liber până luni. Mâine
este prima sâmbătă în care nu plec în Qatar. Am obosit, i-a spus.
-Atunci urcă la
Donna, la munte. Îi schimbi pansamentul şi te odihneşti.
-De fapt pentru ea
mi-am anulat plecarea la Qatar.
-Ce puneţi la cale?
s-a auzit vocea Donnei.
-Vino la cafea,
Donna.
-Plec, a spus el
când Donna a intrat în bucătărie.
-Am auzit că eşti
liber, te aşteptăm după-amiază. Şi noi vom urca la munte devreme, să nu
reînceapă să bombardeze. Şă-ţi aduci ce ai nevoie şi vino la mine. Pleci luni
direct la spital. Mansur se gândea. Şi-a trecut mâna prin păr şi i-a răspuns.
-Am să vin, trebuie
să-mi pun la punct un articol. Am de lucru, am să fiu calm şi odihnit. În două
săptămâni sunt invitat la un congres medical.
-Te aşteptăm. Hanny
va avea o surpriză plăcută când va afla că vii la noi. Mai încet cu el, să nu
sufere, după cum văd a făcut o pasiune pentru tine, i-a spus Donna şi a rămas
zâmbind.
-Numai Hanny?
Anna s-a simţit
indirect vizată şi şi-a făcut de lucru în frigider, iar Donna s-a grăbit să-i
răspundă:
-Cine nu te-a
cunoscut, nu te-a îndrăgit, l-a îmbrăţişat şi l-a sărutat. Îti mulţumesc din
suflet şi îţi doresc toată fericirea din lume! Ai fost alături de mine mai mult
decât un frate dacă aş fi avut.
-Fără mulţumiri,
suntem prieteni a săruta-o el şi i-a întins mâna Annei. Mulţumesc Anna pentru
ospitalitate şi salută băiatul din partea mea.
A trecut peste
saltele, a deschis uşa încet şi s-a strecurat afară, cu atât de multă grijă,
căi nu s-a auzit când a închis-o la loc .
-Ce om formidabil!
i-a spus Annei, când îşi aprindea prima ţigară după operaţie.
-Donna, a certat-o
Anna.
-Numai la cafea.
-Trebuie să aranjez
bucătăria şi casa. Am să-l scol pe Hanny să-şi pregătească valiza.
-Mai lasă-l, este
prima lui zi de vacanţă. Avem timp, cretinii ăştia dorm, măcar până la prânz.
-Anna, m-am gândit,
dacă nu l-ai fi cunoscut pe Mike, ţi-ar fi plăcut doctorul, nu-i aşa? Uită-te
cum îşi bagă coada, cine nu trebuie!
-Donna să nu
exagerăm. Cu Mike a fost o întâmplare, o atracţie. Ne-am sedus reciproc. Mansur
ca prieten este ideal, dar ca amant, nu.
Donna o privea
mirată.
-Care este
diferenţa? Este prima dată când aud aşa ceva!
-Pare timid, îi
lipseşte impertinenţa masculină, să te impresioneze!
-Adică, nu este
şmecher şi seducător cu femeile?
-Cam aşa ceva. Nici
nu m-aş vedea cu el în pat.
-Am înţeles, i-a
spus Donna. Pentru că este politicos, tandru, generos, dedicat studiului, nu
seduce femeile altora…
-Donna!
-Am înţeles. Să nu
plângi când vei încasa un box de la seducătorul tău! Sau când ai să te trezeşti
singură! Eu vreau binele tău, nu al lui. Orice femeie ar da orice să aibă un
soţ ca Mansur.
Anna a înghiţit
concluzia Donnei cu noduri. Ştia că exagerase şi că Donna avea dreptate, numai
că nu vroia să pară în faţa ei o interesată sau o oportunistă în a pune mâna pe
bărbaţi. Cu Mike s-a întâmplat, dar în altă circumstanţă nu ar fi interesat-o.
-Să te ajut să te
îmbraci?
-Vino la baie, te
rog, i-a răspuns Donna din dormitor.
Anna a urmat-o în
baie.
-Te rog să nu te
superi pe mine, i-a spus Donna.
-Asta-i bună, de ce
să mă supăr? Eu ştiu că ai dreptate, numai că dragostea te loveşte când nu
vrei.
-Pentru că te
iubesc, te înţeleg şi pe tine şi pe Hanny. Am avut acelaşi destin. La patruzeci
de ani, amadouă văduve. Din fericire sau poate nu, ai un singur copil.
-Donna ştiu tot ce
mi-ai spus. Ai dreptate, dar dacă vrea Dumnezeu aşa cum spui tu, totul este
posibil. Dacă nu-mi este scris în cartea vieţii, nu mă mai recăsătoresc. De
fapt, pentru moment este ultimul lucru la care mă gândesc.
Anna vorbea mai mult
să nu privească operaţia Donnei. Un fior îi trecea de fiecare dată prin tot
corpul. O ţinea şi pe ea ocupată cu discuţia că să nu se privească în oglindă.
A ajutat-o să se spele şi i-a pieptănat părul. Mâna dreaptă nu putea încă să o
ridice. Donna şi-a trecut mâna stânga prin păr.
-Dupa câte şedinţe
de chimiotherapie o să-mi cadă?
-Nu ştiu, dar nu
are importanţă, îţi va creşte la loc.
Au oftat amândouă.
Soneria sună. Era Fares.
-Am venit să vă
iau, a spus imediat ce Anna a deschis uşa. Au bombardat toată noaptea în
Beirut, până aproape de noi. M-am gândit că poate o să vă fie frică să urcaţi
la munte.
-Bine, i-a spus
Anna şi l-a lăsat să intre. Hanny s-a trezit.
-Donna, pleacă tu
cu Hanny, eu vreau să strâng covoarele şi să împing mobila în cameră, mai
departe de ferestre. În două ore am să vă urmez.
-Sigur nu vei
întârzia?
-Va promit, le-a
răspuns, am să-ţi aduc eu valiza, Hanny.
-Şi bicicleta?
-O luăm cu noi, i-a
spus Donna. Fares o va aranja în maşină. Oricum este mai puternic şi priceput
decât mama.
Anna a respirat
uşurată când i-a văzut plecaţi. A început să strângă şi să aranjeze bucătăria,
după care restul casei. La ora zece sună la Rosy.
-Vino să bem o
cafea înainte să plec, i-a spus şi i-a lăsat uşa deschisă.
-Pisi, îmi pare rău
că trebuie să pleci. Ne-am fi distrat împreună.
Anna a strâns-o în
braţe.
-Toni m-a întrebat
dacă este ceva între tine şi Mansur. Bineînţeles că i-am spus, nu. Şi mie îmi
place de el, a completat repede. Pisi, fi drăguţă cu el! Este o personalitate
în cardiologie, este tânăr, frumos şi cel mai important, îi plac copiii.
-Rosy, nu este
nimic între noi. Abia ne-am cunoscut pentru că este prieten cu Donna. A venit
la noi, pentru Donna. A fost drăguţ cu Hanny şi atâta tot.
-Trebuia să încep
radiotherapia astăzi. Toni mi-a spus să o las pe luni. Credeam că am să merg cu
tine, i-a spus cu regret.
-Nu-i nimic, tu ai
fetele, Donna este singură şi nu vrea să o vadă Amal că este operată. Anna a
început să-şi pună lucrurile într-o valiză.
-Sa nu-ţi laşi
rochiile noi acasă şi nu-ţi uita bijuteriile. Nu se ştie când te întorci. Sunt
în siguranţă cu tine.
Rosy s-a plimbat
după ea prin casă şi i-a dat tot felul de sugestii. Când şi-a pus valizele la
intrare Anna a stat dreaptă şi i-a spus:
-Să trăiţi,
generale!
-Şi încă ceva. Ai
grijă cum cobori de la munte să-l vezi pe dracul ăsta de Mike! Ştiu că nu ai să
rezişti în zilele calme.
Anna a tăcut. Era
ca şi cum Rosy îi ghicise gândul.
-Nu am să cobor,
i-a răspuns calmă.
S-au îmbrăţişat şi
Anna i-a lăsat cheia de la apartament. Era deja prânzul când a ieşit din
parcare. Întârziase prea mult. La început s-a gândit că îi va rămâne timp să-l
sune pe Mike. Acum era târziu şi era obligată să urce direct la Donna. Drumul
era liber. Câte-o maşină trecea în viteză pe lângă ea. S-a bucurat pentru că va
ajunge repede. A dat drumul la radio şi şi-a aprins o ţigară. Mike i-a venit în
minte. Fiecare cântec de la radio părea a-i fi dedicat. Cum va ajunge la Donna
îl va suna. Deodată o bubuitură puternică a speriat-o. A simţit cum maşina s-a
zguduit în mers. A schimbat postul la radio şi l-a dat mai încet. În Beirut
ploua dintr-o dată cu bombe de ambele părţi. “Trebuie să ajung la drumul către
munte cât mai repede“ şi-a spus şi a accelerat.
Cu cât mergea mai
repede, cu atât bubuitul se apropia de ea. S-a uitat în dreapta şi a văzut fum,
acolo a presupus că era locul unde o bombă căzuse. A intrat în panică. Nu avea
unde să oprească, era între două localităţi. Deodată şi-a amintit de Donna şi
de mătăniile ei. În mod sigur auzea bombele căzând, o ştia pe drum şi avea să
se roage pentru ea. O maşină a depăşit-o în viteză, aproape să o arunce în
şanţ. S-a speriat şi mai tare. A început să plângă. Peste tot se vedeau pâlcuri
de fum. În prima localitate nu se vedea nimeni pe drum. A trecut prin ea ca
printr-un loc părăsit. Nici măcar vreo pisică rătăcită, nu a văzut. Bombele se
auzeau mai la distanţă. S-a hotărât să continuie drumul. Dintr-o dată şi-a
amintit singura rugăciune pe care o ştia de când era mică. O stare de încredere
a început să-i invadeze sufletul şi mintea. Conducea repede. A început să se
roage cu voce tare. Alt val de bubuituri au reînceput. Erau din ce în ce mai
aproape. ”Mai am încă 15 kilometri“ şi-a spus şi un gând i-a trecut prin mine,
“Trebuie să opresc.“ A oprit în faţa unei clădiri cu mai multe etaje. Un tânăr
a scos capul pe uşă şi i-a făcut semn să intre repede. A scos cheia din contact
şi a alergat. O bombă a căzut pe drum. A intrat palidă şi s-a aşezat pe scările
care duceau la subsol. Mai mulţi bărbaţi s-au urcat să o vadă. Unul i-a întins
o sticlă cu apă.
-Doamnă, de unde
veniţi? a întrebat-o un tânăr.
-Din Beirut.
Au început să
vorbească între ei. Şi-au făcut semnul crucii şi se uitau în sus, ca şi cum
Dumnezeu i-ar fi privit. Anna nu înţelegea ce îşi spuneau.
-Suntem armeni, i-a
spus tânărul.
A reuşit să spună
un simplu “mulţumesc“. Se gândea la bombele care cădeau cu o înverşunare
periculoasă. Într-un colţ al holului ardea o candelă. Unul dintre bărbaţi a
muiat un colţ din batista lui în uleiul cald şi i l-a întins Annei. I-a spus
să-şi pună pe frunte, numai că Anna era prea speriată ca să înţeleagă. Atunci,
i-a făcut cu colţul batiste o cruce pe frunte. Ea şi-a ridicat privirea şi i-a
mulţumit.
Trecuseră mai bine
de două ore şi infernul continua. Sirenele unei salvari au trezit-o pe Anna din
starea de şoc. A simţit miros de mâncare. A auzit paşi pe scări şi o femeie
tânără s-a apropiat de ea. Cu acelaşi accent, în arabă, i-a întins două pateuri
cu brânză. I-a zâmbit şi i-a mulţumit. Miroseau frumos şi erau bune. Le-a
mâncat cu poftă. A închis ochii şi şi-a rezemat capul de perete. A început să
numere bubuiturile. Avea impresia că se îndepărtau. Unul dintre bărbaţi s-a
apropiat de ea şi i-a spus că dacă în 15 minute nu se mai aude nimic, poate să
plece. De data aceasta nu i-a zâmbit, era extenuată. Nu mai avea forţă să
scoată niciun cavant. S-a ridicat în picioare şi s-a apropiat de uşă. Câte-o
maşină trecea în viteză. -Cred că am să plec. În 20 de minute ajung, vă
mulţumesc din suflet le-a spus şi a ieşit. S-a urcat la volan, convinsă că
trebuia să ajungă în cel mai scurt timp la Donna. După nici 200 de metri o
bombă căzuse chiar la jumătatea drumului. Se trecea numai pe o bandă. Erau mai
multe maşini pe drum care se grăbeau ca şi ea. În altă parte o bombă căzuse lângă
şosea şi antrenase cu ea toate crengile unui copac mare. Aici câţiva şoferi se
chinuiau să le tragă în afara drumului. Un om cu un fierăstru încerca să le
taie pe cele mai groase. S-a uitat la ceas. Era linişte. Abia după câtva timp a
reuşit să treacă. Şi-a amintit de gândul care îi rezonase puternic în minte,
”opreşte-te!” A ajuns la Donna speriată. A coborât din maşină şi a început să
plângă. Au ieşit toţi în curte. Nu putea să vorbească. Hanny era palid şi a
îmbrăţişat-o.
-Mami, ne-a fost
frică. A avut dreptate Donna când ne-a spus să ne rugăm toţi pentru tine.
-Ţi-am spus să nu
întârzii, i-a reproşat ea şi a sărutat-o.
Telefonul a început
să sune. Fares a chemat-o pe Donna, era doctorul Mansur.
-Hanny trebuie să
plecăm din Liban, aici este infernal, nu se vor potoli niciodată.
-Unde?! a
întrebat-o mirat.
-Oriunde. Voi pune
dosare pentru emigrare. Indiferent, de la Australia sau Canada, până la capătul
pământului.
Donna s-a întors în
cameră, părea foarte obosită.
-Acum pleacă de la
spital. Ajunge într-o oră. I-am povestit despre tine şi a fost şocat că ai
urcat, fără să opreşti undeva.
-M-a prins între
localităţi şi m-am rugat, i-a spus jenată.
-Şi noi ne-am
rugat. Poate asta ţi-a dat înţelepciunea să opreşti. În noaptea asta dormim în
apartamentul de jos, dacă trag din nou. Doctorul cu Hanny, tu cu mine. Amal m-a
întrebat ce am la braţ, i-am spus că am alunecat în baie la spital.
-Vreau să o sun pe
Rosy.
Anna a ieşit în
coridor. I-a cerut lui Amal un pahar de vin şi s-a aşezat pe scaun. În salon
Hanny era încântat că doctorul va veni şi mai ales că vor dormi în aceeaşi
cameră.
-Donna, a
întrebat-o Hanny, ce trebuie să facem să se uite doctorul la mama? Eu o văd
frumoasă pe mama. Toţi colegii mei de clasă îmi spun că am cea mai frumoasă
mamă. M-am gândit că dacă rămânem singuri, viaţa o să fie plictisitoare. Pe
când cu el, se schimbă totul. Eu simnt că îi place să stea cu mine de vorbă. Mă
tratează ca pe un prieten.
Donna l-a chemat
lângă ea şi l-a îmbrăţişat.
-Hanny, eu te
iubesc foarte mult şi ştiu că tatăl tău îţi lipseşte. Cred că asta este vârsta
când băieţii au nevoie de un bărbat lângă ei. Deja Dumnezeu ţi-a dat, hai să-i
spunem un prieten în persoana doctorului. Nu te gândi mai departe. El nu-şi
uită prietenii niciodată. Eu l-am cunoscut când era de vârsta ta şi l-am
revăzut cu câteva luni în urmă. Nu m-a uitat şi îl simt ca pe un frate.
Pricipalul e să fie mândru de tine. Lasă-l să-ţi dea sfaturi, ascultă-l,
provoacă-l să stea de vorbă cu tine când are timp, într-un cuvânt să te îndrăgească
şi să te iubească.
-Ce aveţi atât de
multe secrete? i-a întrebat Anna care a intrat în salon cu ceaşca de cafea în
mână.
-Mi-a spus că poate
îţi este foame şi nu îndrăzneşti să ceri de mâncare, i-a spus Donna privindu-l
pe Hanny.
-Mi-a dat o doamnă
nişte pateuri armeneşti, căci într-adevăr am simţit la un momen dat că leşin de
foame.
-Atunci mâncăm toţi
când ajunge Mansur.
-Nicio problemă. Pe
blocul nostru a căzut o bombă. A găurit toate rezervoarele şi apa a căzut până
la subsol. Bine că am plecat, le-a spus şi l-a chemat pe Hanny să stea lângă
ea.
L-a luat în braţe
şi a început să-l sărute şi să-i şoptească:
-Văd că ai secrete
cu toată lumea. Cred că începi să mă uiţi?
-Am numai cu Donna,
i-a spus şi a sărutat-o.
-Bine, trec cu
vederea, te rog să aduci valizele din maşină şi ce mai este.
Hanny s-a ridicat
şi a plecat.
-Este foarte
impresionat de Mansur. La vârsta lui, Tito o luase razna cu prietenii. Aveţi
noroc amândoi că sunteţi unul lângă altul şi dacă… Mai bine tac.
-Asta-i bună, vorbeşte!
a insistat Anna.
-Dacă ar fi ceva
între tine şi el, Hanny l-ar urma cu siguranţă.
-Donna, exageraţi
şi tu şi Rosy. Am întârziat din cauza ei. Mansur mi-a spus că vrea să se
recăsătorească, este adevărat, dar eu sunt bătrână. În mod sigur vrea copiii
lui, o soţie tânără…
-Nu, am auzit tot
ce a-ţi vorbit. Din cauza asta nu m-am mişcat de dimineaţă, să vă las un pic de
intimitate. Vrea o familie şi o femeie care să nu-l perturbe în munca lui.
Adică fără gelozie, scandal, într-un cuvânt să nu-l deranjeze?
-Unde pun valizele,
mama? a întrebat Hanny.
-Sus în cameră, a
răspuns Donna.
-Anna, nu te vreau
singură, aşa cum sunt eu şi mai ales vreau să mă asculte cineva. Tina cu un
arab. Tito cu o indiană, cu copil. Tu ai să-ţi pierzi viaţa cu un bărbat însurat.
Acum eşti încă tânără şi frumoasă. Ce vrei, în câţiva ani să te măriţi cu unul
bătrân ca să nu fii singură când Hanny va pleca?
-Dar tu?
-Asta-i o altă
problemă. M-am luat după prejudecăţi că era musulman. Pentru copii, nu pentru
mine, şi pe urmă eu am vrut să fac afaceri. O greşeală, cu bani mai puţini,
aveam copiii lângă mine.
-Un claxon, i-a
spus Anna.
-Ajuta-mă să mă
ridic. A venit doctorul.
Hanny alergă pe
scări. A ieşit în curte şi s-a aruncat în braţele lui Mansur.
-Credeam că nu mai
ajungi, i-a spus emoţionat.
-Nu eu sunt de
vină, bombardamentele, i-a spus şi l-a sărutat pe cap. Ajută-mă să-mi iau
lucrurile din maşină.
-Încep să fiu
geloasă, i-a spus Anna.
-Mai ai timp să-ţi
faci o fată, i-a spus doctorul şi a trecut zâmbind pe lângă ea.
A luat-o pe Donna
în braţe şi a sărutat-o.
-Ai o grădină
superbă. Deci acesta era terenul pe care l-aţi cumpărat? Datorită lui am
devenit doctor şi mai ales te-am cunoscut.
Au intrat în
salonul de la parter. Amal a ieşit din bucătărie să-l cunoască pe doctorul
Mansur. Imediat ce au fost prezentaţi a început să-i povestească problemele ei
de sănătate. Mansur o ascultă calm. Toţi s-au oprit pe scări. Fares a ieşit şi
el din apartamentul lor cu un dosar plin de hârtii.
-Doctorul doarme
aici, le-a spus Donna. Mai bine pregătiţi trei cafele.
Mansur a luat
plicul şi a urmat-o pe Donna. Anna a intrat în bucătărie. Era confuză. Mansur
l-a sărutat pe Hanny şi pe Donna şi a trecut indiferent pe lângă ea. ”Oare era
deranjat de ea“ s-a întrebat şi a pus ibricul de cafea. Era hotărâtă să-l
trateze cu aceeaşi indiferenţă. Şi-a oprit ceaşca de cafea şi s-a urcat cu ea
pe scări. A intrat în salonul de la etaj, a închis uşa, şi-a aprins o ţigară şi
a format numărul lui Mike.
-Ce surpriză! Te-am
sunat şi nu ai răspuns, i-a spus Mike.
-Sunt la munte, la
prietena mea.
-Îmi este dor de
tine.
-Şi mie, a răspuns
şi conversaţia a continut.
-Unde este Anna!
s-a mirat Donna când a observant că nu-i urmase în salon.
-Doamna a urcat la
etaj, i-a răspuns Amal. Vorbeşte la telefon.
Imediat Donna şi-a
imaginat cu cine vorbea.
-Da, trebuie să
vorbească cu Rosy, i-a răspuns şi s-a grăbit să-i pună mai multe întrebări lui
Mansur.
-Hanny ai luat tot
din maşină? l-a întrebat doctorul. Am în spate nişte pachete.
-Nu m-am uitat
numai în portbagaj, i-a răspuns el şi a luat cheia şi a ieşit în fugă.
S-a întors imediat
cu un carton de prăjituri şi cu două sticle.
-Totul la frigider,
te rog. Sticlele sunt pentru Anna, iar prăjiturile pentru toată lumea.
Într-un târziu a
coborât şi Anna, cu faţa luminată şi relaxată.
-Cred că ai
salutat-o pe Rosy din partea mea, i-a spus Donna indiferentă.
-Da, te salută şi
ea şi la fel pe doctor.
-Mulţumesc a
răspuns Mansur, văd că mi s-a lărgit cercul de prieteni. Pe Toni îl cunoşteam,
i-am trimis nişte bolnavi mai de mult. Şi el munceşte foarte mult. Nu am ştiut
că are o familie aşa de frumoasă. Şi totul pentru că soţia lui îl înţelege.
-Vino să-ţi arăt
grădina, i-a spus Donna şi după ce şi-a trecut mâna după braţul lui, au ieşit
din salon.
-Mami, vino şi tu
în grădină, i-a spus Hanny.
-Vin, dar să-mi iau
papucii.
Nu s-a ridicat. A
închis ochii şi l-a văzut pe Mike. Îi era dor de el şi a reluat în mintea ei
fiecare frază pe care i-a spus-o. Stătea cu capul rezemat de spatele fotoliului
şi visa la el, când soneria telefonului a trezit-o. Fares a răspuns. A rămas în
continuare cu ochii închişi. Deodată Donna a strigat-o:
-Anna, te rog stai
cu Mansur în grădină, vreau să vorbesc. Este Shehab şi Fares i-a spus că sunt
acasă.
-Vrei să mergi sus?
-Bine, ai dreptate,
ajută-mă să nu cad pe scări.
Anna a luat-o de
braţ. A condus-o în salon, a coborât repede şi a închis telefonul de jos. A
ieşit în grădină şi zâmbind s-a apropiat de Mansur. Hanny îi vorbea şi el
asculta foare atent. Când Anna s-a apropiat i-a întins mâna şi a ajutat-o să se
aşeze pe un taburel lângă ei. Hanny a găsit ca pretext să o ajute pe Donna să
coboare de la etaj şi a plecat. Au rămas singuri. Soarele apunea şi era o
căldură plăcută. Anna a închis ochii şi şi-a ridicat privirea spre cer. În
interiorul ei rezona încă vocea lui Mike. A simţit ceva pe mână şi a deschis
ochii speriată. Mansur îi pusese o gărgăriţă şi o privea.
-Este pentru prima
dată anul acesta când văd o gărgăriţă, i-a spus râzând. Am crezut că te sperii
şi vei ţipa.
-Glumeşti?
-Aduce noroc. Am
vrut să o păstrez pentru mine şi m-am răzgândit. Am zis să împărţim norocul!
-Draguţ din partea
ta, eşti generos.
-Ce ţi-ai dori? a
întrebat-o curios.
-Nimic, în afară de
sănătate copilului, mie şi la prieteni. În rest nimic. Cum sunt acum, sunt
bine. Dar tu? l-a întrebat şi ea mai mult să-l tachineze.
-Nu ştiu. Sper că
intru în categoria prietenilor, atunci nu mă mai gândesc la sănătate şi am
să-mi pun dorinţa să fiu fericit eu şi prietenii mei.
Anna a închis iarăşi ochii. Atunci Mansur a
luat un fir de iarbă şi i l-a plimbat pe mână.
-O gărgăriţa? l-a
întrebat ea.
-Nu una, acum sunt
două, i-a răspuns râzând. Ai fost vreodată în păduricea asta din spatele
gardului?
-Da, dar acum nu aş
încerca. Hanny a intrat anul trecut şi a ieşit tot zgâriat. Când trăia Rami,
plătea şi o curăţa. Era frumoasă. Am fost odată cu soţul meu şi cu Donna.
Undeva sus, este o poieniţă. Am petrecut o zi întreagă. Eram în Liban numai de
câteva luni. Mi-a plăcut.
-Nu pleci în
vacanţă în vara asta?
-Nu, mi-am pierdut
şi părinţii. Şi cu războiul nici nu ştii dacă te mai poţi întoarce.
-Eu aş vrea să
plec, în principiu în Grecia. Este cea mai apropiată destinaţie. Sunt obosit.
Am muncit prea mult tot anul. Numai că, singur este plictisitor.
Anna a izbucnit în
râs.
-Să nu-mi spui că
tu, nu ai cu cine să pleci în vacanţă? Se uită nedumerit la ea.
A început şi el să
râdă.
-Sunt un tâmpit,
asta înseamnă?
-Nu tâmpit,
mincinos.
Doctorul a tăcut.
-Ai dreptate, i-a
răspuns după un moment de reflecţie. Numai că, în vacanţă se pleacă cu o bună
companie, nu cu persoane de ocazie. Am avut o prietenă şi ne-am despărţit. În
final mi-a spus că relaţia noastră va dura aşa ani de zile şi ea nu este
dispusă să mai aştepte. De fapt am simţit că nu mă iubea pe mine ca persoană.
Dacă ne-am fi completat, m-aş fi căsătorit. Dragostea trebuie să fie pe primul
loc, nu numai contul din bancă.
-Da, ai dreptate.
Sper că nu te-ai înşelat în privinţa ei?
-L-am invitat pe
Hanny.
Anna s-a uitat la
el mirată.
-Numai că Hanny
este minor, trebuie însoţit de o rudă. În cazul lui cred că tu ai fi cea mai
indicată persoană.
-Este o invitaţie
indirectă?
-Ar fi cea mai
frumoasă vacanţă, i-a răspuns. Să mergem la pescuit, să ne scufundăm, să dansăm
pe plajă. Să facem toate nebuniile posibile.
-Glumeşti?
-Nu, sunt serios.
Hanny este încă foarte afectat de piederea tatălui. Eu ştiu ce înseamnă. Merită
o vacanţă ca să uite puţin.
Hanny le-a făcut
semn de pe scări cu mâna.
-Veniti la masă!
Anna s-a ridicat
prima. A luat-o încet spre casă, Mansur a rămas aşezat. Ea a întors capul şi
l-a întrebat:
-Ce faci?
-Visez, i-a spus.
Hanny s-a îndreptat
spre el. I-a întins mâna şi l-a ridicat. -Ce visezi?
-Am de făcut un
raport şi sunt obosit.
-Şi eu sunt obosit,
am dormit prea puţin noaptea trecută.
Donna era în
sufragerie. Îi dădea ultimele indicaţii lui Amal pentru platouri şi pahare.
-Sunt obosită, i-a
spus Anna. Ce vrea Shehab?
-Am să-ţi povestesc
pe urmă. Vrea să vină, i-am spus adevărul până la urmă. În el am încredere.
-Să vină când noi
plecăm în vacanţă, i-a spus râzând.
-Unde plecaţi? a
întrebat-o mirată.
-Înca nu ştiu,
poate plecăm, nu sunt sigură.
-Intră Fares, dar
spune-i lui Amal să se grăbească!
-Nu, noi mâncăm
amandoi la bucătărie.
-Fares, mâncăm de o
viaţă împreună, nu este nimeni străin, suntem în familie. Aşează-te la locul
tău.
Fares s-a aşezat şi
i-a tras scaunul lui Amal. Din vremea lui Rami, luau masa împreună când erau în
familie.
-Hanny avem nişte
sticle, adu-ne una, i-a spus Mansur.
Amal a pus pe masă
o sticlă şi trei pahare.
-Anna, ia loc te
rog lângă doctor, şi tu Hanny fii cavalerul meu şi vino lângă mine.
Mansur i-a tras
scaunul lui Anna, iar Hanny de cealaltă parte a mesei, a repetat acelaşi gest.
Donna a zâmbit.
-Suntem şase, i-a
spus Mansur.
-Noi nu bem, s-a
grăbit Fares să-i spună. Eu beau un wiskhy şi nevastă-mea are arsuri la stomac.
-Şi eu? a întrebat
Donna.
-Un pahar nu-ţi
face rău, i-a spus Mansur.
-Asta este sticla
care i-am promis-o Annei.
-Mi-am dat seama că
nu uiţi nimic.
-Sper că nu sunt
singurul care are memorie?
-Adică, ce vrei să
spui?
-Mă gândeam la
propunerea pentru vacanţă. Nu trebuie să te gândeşti prea mult. Îmi trebuie
timp pentru rezervare. Îţi imaginezi că nu suntem singurii care vor să plece în
vacanţă.
-Asta este problema?
Eu nu m-am gândit să plec în vacanţă. Mi-ai propus acum câteva minute şi tot în
seara aceasta vrei să-ţi răspund? Îmi trebuie timp.
-Vorbiţi mai tare,
să auzim şi noi, le-a sugerat Hanny.
-Vorbeam despre
vacanţă, i-a spus Mansur, numai că mama ta nu şi-a programat nimic pentru anul
acesta.
-Ştiu, i-a răspuns
Hanny.
-Tu unde pleci? l-a
întrebat Donna.
-M-am gândit la
greci, cel puţin zece zile. Sunt obosit şi am nevoie să mă odihnesc şi să mă
distrez. Vreau să mă relaxez, numai că, singur va fi prea mare odihna, până la
plictiseală.
-În alte condiţii
am fi făcut un grup şi plecam împreună. Nu am mai fost în vacanţă de când trăia
Rami. Găsiţi nişte prieteni şi plecaţi. Anna ar fi interesată, i-a spus Donna
şi a privit spre ea.
Anna tăcea şi mânca
liniştită. Se ruga în mintea ei ca Hanny să tacă. Nu putea să plece cu un
bărbat în vacanţă, ar fi fost ca şi cum îi acceptă prietenia. Ce i-ar fi spus
lui Mike? Şi la întoarcere ce ar fi făcut cu Mansur?
-Eu nu m-am gândit
să plecăm în vacanţă, să vedem care va fi situaţia până la sfârşitul verii.
Hanny a tăcut.
Mânca şi ascultă, avea să discute cu Anna când erau singuri. Va încerca să o
convingă. Toţi erau obosiţi. Mâncau în tăcere. Donna se gândea la Shehab, i-a
spus că l-a visat cu o tânără. Shehab a râs şi i-a spus că da, a fost o tânără
la lansare, numai că era soţia nepotului, pe care o aprecia foarte mult. Nu a
părut deloc speriat când i-a spus că s-a operat de cancer, i-a răspuns că
devenise un lucru banal şi nu se mai murea aşa de uşor cu noul tratament. Când
i-a spus că nu mai are un sân, nu a avut nicio reacţie. Găsea că totul era
normal, lucruri care se pot întâmpla oricui. Vroia să vină, îi era dor de ea şi
îi promitea că nu va sta mult. Se gândea la el şi regreta, ratase atâţia ani de
fericire şi complicitate în compania lui. Mansur visa şi el. Se vedea pe o
plajă, mergând cu Anna de mână şi Hanny alergând înaintea lor cu un zmeu. Visa
să nu mai fie singur, să-i spună secretara, “v-a căutat soţia“ sau “a sunat
băiatul.” În afară de bolnavi nu-l căuta nimeni. Nu mai avea răbdare să o ia de
la capăt, cu o soţie mult mai tânără decât el, să audă reproşuri când se
întorcea târziu de la spital, să se supere, să plângă, să o împace sau copii
plângând în casă. Hanny putea să fie ca al lui. Pe el îl interesa femeia de
lângă el. Vroia să vină acasă de plăcere, să fie locul unde se putea odihni.
Anna se gândea la Mike, numai că visul ei era simplu şi scurt, fără limită la
durată şi fără perspectivă. A încetat să se gândească şi cinică s-a întors spre
Mansur cu paharul ridicat şi i-a spus:
-Ciocnim pentru
Donna şi pentru noi. Donna a întins paharul şi a întrebat-o:
-Ai spus “noi“ în
grup sau individual?
-Noi, adică toţi de
la masă.
-Eu vreau să dorm,
le-a spus Hanny. Mâine mănânc prăjituri. Unde ne culcăm Donna?
-Sus. Nu se mai
aude nimic, se pare că au oprit focul. Dacă încep să tragă, coborâm. Doctorul
doarme în camera de oaspeţi. Ai baia pe hol, i-a mai spus. S-a ridicat de la
masă şi i-a sărutat pe toţi.
-Hanny vrei să vin
cu tine? l-a întrebat Anna.
-Nu, i-a răspuns.
Doar nu am cinci ani ca să mă pui în pat.
Au râs toţi.
-Şi eu mă retrag.
Sunt obosită. Vă las singuri să-mi admiraţi gradina noaptea. Te rog, ţi-o iau
pe Anna numai cinci minute.
-Atunci am să iau
şampania şi paharele pe terasă, să o lăsăm pe Amal să-şi termine treaba şi să
se odihnească, i-a spus Mansur. Anna spera să intre să se culce. Toţi erau
obosiţi, în mod deosebit ea, datorită emoţiilor prin care trecuse. Donna urca
scările zâmbind.
-Te aştept, i-a
spus Annei, vreau să-mi fac rugăciunea de seară. Acum este mai lungă, a crescut
numărul cererilor şi numărul persoanelor.
-Mâine să-mi
încredinţezi o parte dintre ele, o să ne rugăm împreună.
-Da, ar trebui să-i
ceri Domnului să-ţi arate calea cea bună de urmat, pentru tine şi Hanny. Nu
crezi că deja este o minune că Hanny care îţi cerea cu câtva timp în urmă să nu
te mai căsătoreşti, acum şi-a schimbat părerea? Dacă ar fi fost altul, nu cred
că ar fi acceptat. Numai că Dumnezeu a ştiut ce face de când l-am întâlnit.
Amândouă avem nevoie de el, eu de un prieten şi tu, cine ştie? Poate de un tată
pentru Hanny şi de un soţ pentru tine.
Anna tăcea şi o
ajuta să se schimbe.
-Vorbeşte Shehab cu
Tina? a întrebat-o fără să facă niciun comentariu despre Mansur.
-Nu l-am întrebat,
pentru că sunt sigură că îşi vorbesc. A înţeles că nu vreau să mă vadă copiii
până când nu-mi revin. Anna, cred că meritaţi o vacanţă, şi este şi o
posibilitate să vă cunoaşteţi, i-a spus când o ajuta să se aşeze în pat.
-Donna!
-Da, i-a răspuns
grăbită şi a ridicat privirea spre ea.
-Nimic. Noapte
bună! a sărutat-o ea şi a ieşit din cameră.
“Cred că îl iubeşte
pe Mike“ şi-a spus Donna şi cu toată convingerea că va fi ascultată de
Dumnezeu, a început rugăciunea de seară. Anna a ieşit pe terasă. Mansur stătea
cu ochii închişi.
-Ai spus că eşti
obosit, nu vrei să dormi?
-Odihna nu înseamnă
numai să dormi. Acum, aici cu tine, cu paharul de şampanie, privind stelele, mă
odihnesc. Vino lângă mine pe canapea. Vreau să-ţi ascult pulsul.
-Am să vin într-o
zi la cabinet, i-a răspuns.
Mansur a râs.
-Dacă eşti obosită,
poţi să te culci. Sunt obişnuit să stau singur. De obicei stau la mine pe
balcon. Îmi dau drumul la radio în surdină şi mă odihnesc. De multe ori am fost
convins că acesta trebuie să fie stilul de viaţă al unui cardiolog. Să ţii
inimi în mână şi să vii acasă să te stresezi cu o soţie infidelă sau guralivă,
te deconectează de la unda ta de vibraţie.
-De ce ţi-a fost
frică de femei?
El a râs din nou.
-Nu mi-a fost şi
nu-mi este frică, numai că am fost abandonat de toate. ”Lipsă de interes pentru
ele“ mi-au spus. Nu am fost pe aceeaşi lungime de undă. Cred că şi eu am fost
vinovat, mi-am dedicat tot timpul pentru “inimile altora“. S-au supărat şi au
plecat.
-Şi eu îl aşteptam
pe soţul meu să vină de la birou, până seara târziu. Era avocat şi veşnic era
câte un client care îl suna la prima oră sau seara târziu, când eram în pat.
-Şi făceai scandal?
Nu-i aşa?
-Nu! De ce să fac
scandal? Era meseria lui. Mă bucuram că era apreciat şi lumea îl caută. Chiar
şi acum sunt mândră când cineva îmi spune că l-a cunoscut şi că era un bun
avocat.
-Da, normal. Aşa
este când îţi iubeşti partenerul. Am apreciat că nu mi-ai spus pentru că “aşa
câştiga mai mulţi bani“.
Anna a râs şi a
venit lângă el pe canapea. A luat sticla de şampanie şi i-a umplut paharul.
-Nu mai ai cumva
vreo soră?
-Nu, şi dacă aş
avea nu aş aduce-o aici, chiar şi pentru tine.
-Îl bem împreună
paharul acesta? Am cumpărat şampanie pentru tine, mie nu-mi place.
Şi fără să se
aştepte i-a pus paharul la gură. Anna a sorbit şi s-a scuzat că nu se simte
bine, că este tare obosita. El a luat-o de mână şi ia spus:
-Vino să dormim,
mâine am de lucru toată ziua. În orice caz, voi dormi liniştit şi mă voi visa
cu tine pe o insulă în Grecia. Eu am să stau la soare întins pe nisip şi tu ai
să-mi citeşti poveşti pentru copii. Vrei?
-Dacă Dumnezeu
vrea, de ce nu?
Au urcat pe scări
fără să vorbească, numai când au ajuns în dreptul camerei lui, doctorul a
sărutat-o pe păr şi a intrat. Anna s-a dezbrăcat pe întuneric la lumina lunii
şi s-a trântit în pat. Şi-a tras perna, s-a întors pe o parte, a închis ochii
şi tot gândindu-se la Mike a adormit fericită. S-a trezit târziu. Toată noaptea
a avut un coşmar. S-a sculat indispusă. Visase că se certa cu Mike. Era dezamăgită,
ea care îşi dorise să-l viseze vesel şi să-i asculte şi în somn declaraţiile de
iubire. Şi-a tras capodul şi a intrat la Donna în cameră. A găsit-o în pat,
rugându-se.
-Sper că ai dormit?
a întrebat-o.
-Nu, am dormit
foarte rău. Am fost agitată toată noaptea. M-am gândit la copii şi mai ales la
Tina. Nu o înţeleg? Ce i-a venit aşa dintr-o dată?
-Dacă ţi-ar fi
spus, poate nu ai fi fost de acord şi v-aţi fi certat. S-ar fi aruncat cuvinte
grele din ambele părţi. Când va găsit momentul potrivit se va întoarce. Este
frumos tipul?
-Nu-l cunosc. Cei
care l-au văzut au spus, da. Cred că el o iubeşte foarte mult şi îi face toate
capriciile.
-Eu am visat că mă
certam cu Mike. Cred că am şi plâns în somn. Donna nu mă certa. Îmi ajunge
visul, i-a spus, când aceasta a vrut să-i spună ceva.
-Nu te cert, i-a
spus calmă. Noi vrem şi Dumnezeu decide!
Anna a coborât la
bucătărie. Cafeaua era pregătită, a luat tava şi a urcat. A ciocănit discret la
uşa lui Mansur şi a intrat. Acesta era deja îmbrăcat la masă. Era concentrat şi
nu s-a uitat când a intrat. Numai când s-a apropiat de el a întors capul.
-Bună dimineaţa!
i-a spus Anna şi i-a pus pe masă ceaşca de cafea şi ibricul.
-Ce dimineaţă
frumoasă! i-a răspuns el şi s-a ridicat în picioare.
-Cand te-ai trezit?
Văd că ţi-ai făcut şi toaleta.
-Devreme, la cinci.
Lucrez de patru ore. M-am gândit să nu vă las singure toată ziua. I-am promis
lui Hanny că ne urcăm pe munte cu prietenii lui, să jucăm fotbal, în poieniţa
ta. Vii cu noi? a întrebat-o când se pregătea să închidă uşa.
-Poate.
-Traieşti din
incertitudini…
-Aşa sunt eu a
răspuns Anna şi a închis uşa.
Donna o aştepta
să-i aducă cafea.
-Nu mai am cafea,
i-a spus. I-am lăsat ibricul lui Mansur. Scrie şi citeşte de la ora cinci.
-Nu-i nimic, bem
jos. Să-i pregăteşti micul dejun şi du-l tu la el în cameră. Amal o să inceapă
să-i pună întrebări. Nu vreau să fie deranjat.
După mai bine de o
jumătate de oră, Anna îi ducea doctorului micul dejun. Din instinct şi
cochetărie feminină, a răscolit valiza să se poată îmbrăca cu ceva sport şi
sexi în acelaşi timp. Îşi lăsase părul pe spate şi era prins leger cu un şnur
din catifea negră. Şi-a mai aruncat odată privirea în oglindă mare din cristal
de la intrare, după care a urcat mulţumită de cum arată. “Ce frivolă am
devenit, dacă nu mă interesează Mansur, de ce vreau să-l seduc?“ s-a întrebat
şi a intrat zâmbind la el în cameră.
-Te deranjez? Donna
a insistat să-ţi aduc ceva de mâncare.
-Nu mă deranjezi.
Numai un minut, i-a spus.
Anna stătea în
picioare lângă el. A luat cuţitul, i-a întins untul pe tost şi i-a tăiat oul
fiert în sferturi. I-a turnat ceai în cană şi s-a întors să iasă.
-Mulţumesc Anna,
i-a spus, fără să ridice privirea.
A ieşit
nemulţumită. Se aştepta să-i facă un compliment. A deschis uşa la Hanny şi a
închis-o la loc, fără zgomot. Hanny dormea. A coborât la parter şi a intrat în
bucătărie. Era hotărâtă să gătească cu Amal. Erau numeroşi şi trebuia ajutată.
Şi-a pus un şorţ în faţă, şi-a tras şi mai mult bluza să-i apară decolteul,
şi-a răsucit părul la spate şi cu un cuţit în mâna a început să taie bucata de
carne pentru şniţele.
-Cu ce încep? a
întrebat-o Amal.
-Spală legumele
pentru ciorbă. Astăzi am să gătesc eu.
Amal nemulţumită că
avea o şefă, s-a apucat de treabă. Donna stătea pe terasă gânditoare. Numai
când Hanny a coborât şi-a şters masca tristeţei şi au început să comploteze
împreună.
-Ce părere ai
despre discuţia de aseară?, a întrebat-o.
-Eu cred că totul
se rezolvă în timp dragul meu, dacă asta îţi este dorinţa.
-Aşa de mult mi-aş
dori să plec în vacanţă, mai ales cu doctorul. Să facem fotografii sub apă, să
pescuim, aşa cum spune el, să facem nebunii şi mai ales să râdem. De când papa
s-a îmbolnăvit, am fost tot timpul trist. În fiecare seară îi vorbesc înainte
să adorm. Îmi lipseşte foarte mult. Toţi colegii mei ies cu taţii lor să joace
fotbal. Doctorul mi-a promis că după-amiză vom juca şi noi doi. Vom forma o
echipă cu băieţii şi vom urca sus pe munte.
-Mă bucur pentru
tine, Hanny. Eu îţi înţelg durerea, pentru că şi copii mei au trecut prin
aceleaşi probleme ca şi tine. Numai că nu trebuie să te gândeşti tot timpul la
lucrul acesta. Sunt copii care nu şi-au cunoscut părinţii. Tu ai avut norocul
să fii mare. L-ai cunoscut şi eşti mândru de tatăl tău. Lasă-l pe Dumnezeu să hotărască
ce-i bine pentru tine.
-Ce mai vreţi de la
Dumnezeu, i-a întrebat Anna,care venea cu o cană de lapte şi o felie de pâine
cu dulceaţă.
-Laptele, da, dar
dulceaţă nu, i-a spus. Nu-mi este foame.
-Hanny, mai sunt
două sau trei ore până la masa de prânz.
-Mama, am împlinit
de mult cincisprezece ani şi tu mă consideri tot un copil. Dacă nu vrei să
mergem în vacanţă împreună, atunci îmi dai bani şi plec cu doctorul.
-Hanny, mai
discutăm, i-a răspuns calmă.
-Cine a vorbit de
bani? s-a auzit vocea lui Mansur.
Era îmbrăcat
într-un pantalon bej cu o cămaşă bleu. Părul proaspăt spălat îi cădea în bucle
pe frunte.
-Arăţi ca un
adolescent, i-a spus Donna în loc să-l salute.
Mansur s-a întors
spre Hanny şi l-a întrebat:
-Atunci mă iei de
suflet ca fratele tău mai mare?
-Dacă accepţi să
fii tratat de mama ca un copil de grădiniţă, de ce nu?! Numai că în cazul
acesta vom suferi amândoi.
-Bun răspuns! a
zâmbit Donna.
Anna s-a întors la
bucătărie, unde a şi rămas până la ora prânzului. Se simţea atacată de Hanny şi
nu vroia să aibe vreo problema cu el.
-Am ascultat
ştirile la radio. Nu au fost incidente majore în noaptea asta le-a spus Mansur.
-Ai terminat? l-a
întrebat Hanny.
-Nu. Te-am auzit
vorbind şi am coborât să-ţi vin în ajutor. Nu-ţi face griji pentru vacanţă. Vom
pleca împreună. Ne găsim două fete şi ne plimbăm cu ele pe plajă. Tu ai vreo
fată căreia îi faci curte?
-Am avut una, dar
am renunţat. Ei îi plac băieţii mai mari.
-Nicio problemă,
vom cunoaşte alte fete în vacanţă. Vei spune că ai şaptesprezece ani.
-Ai dreptate, i-a
răspuns încântat de sfatul primit. Eu plec cu bicicleta la prieteni le-a spus
şi s-a îndreptat spre garaj.
-Te distrezi cu el,
i-a spus Donna râzând.
-Da. Numai că mama
lui are alte proiecte în vara aceasta.
-Nu are, a sărit
Donna. Nu are pe nimeni, este singură. După patrusptrezece ani trăiţi cu soţul
ei, este greu de uitat.
-Nu-i nimic, eu am
tot timpul să aştept, i-a răspuns melancolic.
-Şi eu mă rog, i-a
spus Donna şi a ridicat mătăniile să le vadă. Nu aş vrea să rămână singură, cum
am greşit eu.
-Îmi doresc o
familie. Pentru ea am avut o atracţie din prima clipă când am cunoscut-o la
Toni în cabinet. Toate celelalte, m-au ales ele şi nu a mers. De data aceasta
am ales eu, să vedem ce va fi. Totul însă depinde de ea.
-Îmi repetă zilnic
că nu se va mai căsători. Dacă o iei prea repede, poate fuge, dacă ai răbdare,
va interveni obişnuinţa.
-Ţi-am spus, chiar
aş fi fericit să cuceresc o femeie. M-am lăsat cucerit de fiecare dată. Urc
să-mi termin lucrarea, i-a spus după o mică pauză.
Donna a rămas
gânditoare. “Mike are să-i strice viaţa. Păcat pentru Hanny“ şi-a spus. S-a
ridicat şi a intrat în bucătărie. Anna era ocupată cu gătitul. Avea faţa roşie
de la cuptor. Amal îi executa ordinele posomorâtă. Nu-i plăcea că trebuia să
asculte de ordinele Annei. Bucătăria era domeniul ei. Donna le-a privit şi a
ieşit în grădină. Fares stropea trandafirii.
-Îţi aminteşti când
i-am plantat?
-Da. I-am cumpărat
de la Jbeil. Domnul Rami era fericit. A hotărât ca rândul din mijloc să fie
plantat numai cu trandafiri albi, pentru soţia lui. Pe stânga roşii pentru el,
iar cei de lângă vilă să fie amestecaţi, de toate culorile. I-a pus cu atâta
drag, că s-au prins toţi. Vroia ca la naşterea lui Tito, toată curtea să fie
numai flori.
Au oftat amândoi.
-Ştiţi cum numesc
vecinii casa noastră? Vila trandafirilor!
-Nu am ştiut, i-a
răspuns Donna fericită.
-Da, de ani de
zile. Unii au venit să vadă cum am făcut aleile şi grădina de pomi. I-am lăsat
să se bucure de talentul domnului Rami. Păcat, cincisprezece ani nu v-aţi
bucurat de atâta frumuseţe. Sper că acum rămâneţi definitv. Tito, mi-a spus că
se însoară?
-Da, i-a răspuns
Donna, fără entuziasm.
-Şi Tina, ce face?
Ar fi cazul să o măritaţi!
-S-a măritat
singură şi ea.
Fares a trântit furtunul
din mână şi a întrebat-o:
-Nici nu ne-aţi
spus şi nici nu ne-aţi chemat?!
-Nu te enerva, nici
eu nu am fost. A fugit cu un arab la Londra.
Donna a început să
plângă. Fares s-a apropiat de ea, a scos o batistă din buzunar, i-a întins-o şi
a îmbrăţişat-o. Era pentru a doua oară în aproape treizeci de ani de când îl
cunoscuse că plângea pe umărul lui.
-Îmi pare rău, i-a
spus. Şi noi care eram supăraţi pe dumneavoastră că ne ascundeţi multe lucruri.
Nu-i nimic, dacă ea a fugit cu el, înseamnă că se iubesc.
Amal a ieşit din
bucătărie în curte. O văzuse pe geam pe Donna vorbind cu Fares şi şi-a imaginat
că era ora dezlegării misterului pe care îl bănuiau de când se întorsese din
Qatar.
-Am să-ţi spun pe
urmă, i-a şoptit Fares şi i-a făcut semn soţiei sale să se întoarcă în
bucătărie. Pot să-i spun?
-Spune-i, şi mai
ales că în câteva luni va naşte. Îmi pare rău că nu pot să merg la ea. Am
probleme, după cum vezi.
-Să plece doamna
Anna, băiatul stă cu noi.
-Nu, el are familia
mare, poate îi trimite soacră-sa pe cineva.
-Ce lucrează?
-Ambasador.
-Am înţeles, a
răspuns şi s-a aplecat să ia furtunul de jos, să-şi continuie treaba.
Donna a plecat în
grădină. S-a uitat la pomi. Şi-a amintit că fiecare pom plantat avea
semnificaţia lui. Cireşii erau pentru Tina. Caişii şi piersicii pentru Tito,
merele ale ei, iar cei câţiva butuci de vie şi bolta erau a lui Rami. S-a
aşezat pe o buturugă şi a încercat să-şi imgineze care ar fi fost viaţa ei,
dacă Rami nu murea. “Ar fi fost ca în poveşti“ şi-a spus şi a rămas la soare,
gândindu-se la toate grijile prin care trecuse singură. Începuse să-i fie
foame. S-a ridicat şi s-a îndreptat spre casă. S-a uitat la ceas. Ora prânzului
trecuse de mult. ”Două bucătărese şi mâncarea nu este terminată?” s-a întrebat
zâmbind. Era convinsă că Amal o sabota pe Anna ca să nu mai intre altă dată în
bucătărie. Spre surprinderea ei le-a găsit stând de vorbă şi bând şampanie.
-Mansur nu vrea.
Nu-i place, i-a spus.
-Şi eu vreau, dacă
mai este.
-Sticla e la gunoi,
bea din paharul meu, i-a spus Anna râzând. Cred că ne-am îmbătat!
-Totul este
pregătit, vă aşteptam. Cine îl cheamă pe Mansur?
-Tu, i-a răspuns
Donna.
Anna şi-a scos
şorţul, şi-a aranjat părul în oglinda din hol şi după ce le-a făcut cu ochiul,
a pus piciorul pe prima treaptă.
-Eşti prea bine
dispusă, vezi să nu-l confuzi cu Mike şi să-l săruţi, i-a şoptit Donna.
-Este inconfundabil
primul, dar nu se ştie niciodată!
Amal era şi ea bine
dispusă. Donna o privea cum se învârtea pe loc să caute câte ceva.
-Este periculoasă
şampania, i-a spus Donnei care o privea din uşa de la bucătărie zâmbind.
-Este prima dată
când bei?
-Da, Fares nu m-a
lăsat. Mi-a spus că îmi face arsuri.
Donna s-a uitat în
sus pe scări. A auzit-o pe Anna ciocănind la uşă şi intrând. S-a aşezat pe terasă
şi i-a spus lui Fares să-l cheme pe Hanny de la vecini.
Anna intrase în
cameră mai puţin zgomotos decât urcase. Mansur citea. I-a făcut semn cu mâna să
se apropie.
-Vino l-a masă, i-a
şoptit.
-Cobor în cinci
minute.
Anna a rămas în
picioare la spatele lui şi şi-a aruncat privirea pe hârtiile de pe masă.
-Nu ai obosit?! l-a
întrebat mirată. Lucrezi de la şase, cel puţin.
-Da, să spunem că
aş fi. Când sunt singur, uit să mănânc. Cine m-ar suporta?
-Da, cred că ai
nevoie de linişte.
-Te fereşti de răspunsuri
directe?
-Bine, cine te-ar
iubi şi ar fi mândră de tine? a răspuns râzând.
El şi-a masat gâtul
şi a vrut să se ridice. Atunci Anna l-a împins înapoi pe scaun şi a început
să-i maseze gâtul şi umerii. Era gestul pe care-l făcea pentru Tanius în fiecare
seară când se întorcea târziu de la birou. A închis ochii şi a avut senzaţia că
era el. A tresărit şi s-a îndepărtat de scaun.
-Cred că ajunge.
Soţul meu avea aceeaşi problemă. Am învăţat să-i masez locul sensibil. Nu orice
mişcare îţi face bine.
-Am să te iau cu
mine în sala de operaţie, i-a spus râzând şi i-a prins mâna şi i-a sărutat-o.
Anna a roşit şi i-a
făcut semn să o urmeze. Au coborât scările fără să-şi vorbească. Hanny a intrat
transpirat şi cu faţa roşie.
-Începeţi fără
mine. Sunt transpirat şi vreau să fac un duş.
Anna a trecut după
masă şi s-a aşezat lângă Donna. Mansur nu a observant sau poate nu a vrut să
remarce că îşi schimbase locul. Era mai bine pentru el, era aşezată în faţa
lui. S-a aşezat tulburată şi i-a căzut furculiţa din mână. S-a aplecat sub masă
şi părul i s-a prins în faţa de masă. Agrafa de la spate i-a căzut şi s-a
ridicat cu părul desfăcut.
-Îţi face bine
şampania şi ţie şi lui Amal, i-a spus Donna râzând. Au băut o sticlă amândouă.
-Doamna Anna a
gătit, le-a spus Amal.
Mansur a zâmbit şi
a privit-o. A mâncat şi a urcat în cameră să-şi termine lucrarea. Hanny a
mâncat şi el din mers şi a ieşit. Donna a urcat în camera ei să se odihnească.
Anna a ajutat-o pe Amal să strângă masa. A luat o carte, a ieşit pe terasă şi
s-a întins pe balansoar. A citit puţin şi a simţit cum se pierde în somn.
Soarele, şampania şi gătitul o obosiseră. A închis ochii şi a adormit. A
trezit-o ceva, ce se mişca lin pe obrazul ei. Îi era încă somn şi a încercat să
se întoarcă. Aceeaşi senzaţie a simţit-o iarăşi. Era hotărâtă să-şi continuie
somnul.
-Nu vrei să vii cu
noi, i-a şoptit Mansur. Anna a deschis ochii şi cu jumătate de voce i-a spus:
-Nu, vreau să mai
dorm. Dacă mă trezesc, am să vin după voi a mai spus şi s-a întors cu spatele.
A rămas cu ochii
închişi. A simţit o umbră care se apleca deasupra ei, era Mansur care o săruta
pe păr. A rămas nemişcată şi a aşteptat până i-a auzit paşii îndepărtându-se.
Atunci s-a ridicat, a intrat în bucătărie, a pregătit cafea şi a urcat la
Donna.
-Am fugit de jos,
vor să mă ia cu ei în poeniţă şi nu vreau să merg. -Cred că nu vei scăpa de el,
i-a spus. Dacă mâine nu ar fi fost aici, aş fi plecat la Mike pentru două ore.
La prânz m-aş fi întors.
-Să nu-l
decepţionezi, i-a spus Donna. I-am spus că nu ai pe nimeni. Pentru că Mike este
nimeni. Nu-ţi oferă decât câteva ore de sex şi nimic mai mult. Tu nu ai nevoie
de banii lui. Acesta îţi oferă un sprijin să-l creşti pe Hanny şi tu ai un soţ.
-Tu ai iubit sau
nu? Cu Mike mă simnt ca la douăzeci de ani.
-Cum el are
nevastă, încearcă să-l cunoşti şi pe Mansur. Dă-i o şansă, poate o să-ţi placă.
La sfârşit ai să alegi. Sau rămâi amantă sau îl laşi pe Mike.
-Nu este cinstit,
m-aş simţi…
-Încearcă! Sunt
convinsă că vei rămâne cu Mansur.
-Bine, pe răspunderea
ta, i-a spus. Atunci am să plec după ei. Nu m-am jucat cu bărbaţii de când m-am
căsătorit cu Tanius. A fost mai puternic decât mine şi m-a fascinat. Tu nu vrei
să cobori?
-Nu, Shehab mi-a
spus că mă va suna şi aştept telefonul lui. Adu-mi te rog telefonul aici.
Anna i-a adus
telefonul şi a plecat singură pe poteca de la marginea pădurii. Pe la jumătatea
drumului a început să meargă mai repede. I s-a făcut frică. A ajuns în poieniţă
transpirată. S-a ascuns după un pom şi a început să le urmărească jocul. Erau
patru băieţi şi Mansur. Alergau toţi după minge. Ţipau, se strigau şi trăgeau
în minge cu toată forţa. S-a apropiat şi s-a aşezat în iarbă, de unde le
urmărea jocul. Un şut puternic şi mingea s-a oprit lângă ea. Mansur i-a făcut
semn să se apropie.
-Trage mama şi
vino, noi suntem doi şi ei trei.
Anna a început să
alerge ca ei. Mansur i-a trimis mingea şi ea a tras spre Hanny. Băieţii au
început să aplaude. A început să ţipe ca ei. Se strigau şi urlau când mingea
lor se oprea în poarta adversă. După mai bine de o oră au căzui toţi în iarbă.
Băieţii au început să-i facă complimente Annei.
-Mami, cine te-a
învăţat să joci fotbal?
-Jucam cu băieţii
pe strada mea. Câteodată şi la şcoală. A fost sportul meu preferat.
Mansur stătea
culcat în iarbă. A întins braţul şi i-a luat mâna Annei şi i-a sărutat-o.
-Cu fotbalul m-ai
impresionat. Abia aştept să jucăm în Rhodos pe plajă.
-Mergem mami?
-Nu ştiu nimic. Te
las pe tine să decizi. Dacă vreţi să mergeţi singuri, nu am nimic împotrivă.
-Te vrem cu noi! au
început să strige amândoi.
Băieţii au început
să strige şi ei, “te vrem cu noi!“
-Haideţi să vedem
cine ajunge primul? le-a spus Anna şi a luat-o la fugă.
Băieţii cu Hanny au
depăşit-o. Anna s-a oprit din alergat şi l-a aşteptat pe Mansur. Când a ajuns
lângă ea i-a pus braţul după umeri şi a început să-i fredoneze o melodie de
jazz.
-Nu am crezut că
ştii să cânţi? Anul trecut, mi-am schimbat pianul cu unul japonez. Când am timp
şi sunt bine dispus îmi place să cânt Chopin.
-Şi eu iubesc
pianul!
-Ştii să cânţi?
-Nu, îmi place să
ascult.
-Poţi să iei lecţii, dacă îţi place.
-La vârsta mea?
Râzi de mine?
-Cand îţi place
ceva, vârsta nu are importanţă. Poţi să iubeşti şi la optzeci de ani şi să te
îndrăgosteşti.
-Să-mi cumpăr pian,
să-mi plătesc lecţiile, chiar vorbeşti serios sau glumeşti?
-Mă gândeam, i-a
răspuns evaziv.
-Cântă-mi, i-a spus
ea.
Mansur a început
să-i fredoneze melodie după melodie. Când au ajuns în curte i-a spus:
-Îţi mulţumesc
pentru tot.
-Vezi, nu ne
înţelegem. Pentru ce îmi mulţumeşti?
-Pentru bucuria
care mi-ai oferit-o astăzi când te-am văzut jucând fotbal, pentru că ţi-a
plăcut ce ţi-am cântat şi pentru restul. Cred că ai format un cuplu de invidiat
cu soţul tău. Îmi pare rău pentru voi trei. Numai că nu aţi avut noroc, ca şi
Donna. Cel puţin aţi cunoscut fericirea, câţiva ani aţi trăit împreună, deja
este o graţie de la Dumnezeu. Eu nu am avut până acum, crezi că mai am timp?
-Mansur, la
patruzeci şi cinci de ani vorbeşti şi gândeşti ca o domnişoară nemăritată. Cred
că te alinţi!
-Am crezut că v-aţi
pierdut în pădure, le-a spus Donna de pe terasă.
-Am jucat fotbal şi
am obosit, i-a spus Anna. În plus am profitat de trubadurul Mansur. Mi-a cântat
tot drumul, încă puţin şi dansam, i-a spus râzând.
-Dacă îţi place să
dansezi, avem ocazie în vacanţă, în fiecare noapte până la ziuă. Dormim pe
plajă!
-Domnul doctor, vă
cheamă spitalul, i-a spus Amal.
Mansur s-a ridicat
şi a intrat în hol să vorbească la telefon.
-Va pleca, i-a spus
Donna.
-Poate îl consultă
într-o problemă. Aşteptau tăcute.
Mansur nu a
întârziat şi din dreptul uşii le-a spus.
-Îmi pare rău, dar
trebuie să plec. Am o urgenţă.
-Te ajut să-ţi
strângi lucrurile? l-a întrebat Anna.
-Daca vrei?!
Au urcat amândoi pe
scări tăcuţi.
-Bine că am lucrat
astăzi.
-Deci mâine vei sta
în Beirut?
-În spital, dar am
să merg seara acasă să dorm.
Anna i-a împachetat
lucrurile şi i le-a pus în valiză. Mansur şi-a strâns cărţile şi foile de pe
masă.
-Bine, după cum
vezi asta este viaţa mea.
-Pentru tine e
palpitantă, nu văd nimic rău în asta.
-Anna, încă o dată
îţi mulţumesc pentru tot. Am petrecut cea mai frumoasă zi din ultimii ani.
A îmbrăţişat-o şi a
sărutat-o pe păr.
-Să-i explici lui
Hanny că a trebuit să plec.
-Şi noi îţi
mulţumim pentru prezenţă, i-a spus ea şi s-a ridicat pe vârfuri şi l-a sărutat
pe obraz.
Doctorul a coborât
scara grăbit. Fares i-a luat bagajul şi i l-a pus în maşină.
-Donna, regret, dar
nu am ce să fac.
-Cand te vedem?
-Nu ştiu, vă sun şi
nu uita, într-o săptămână trebuie să cobori la Beirut.
-Am înţeles, i-a
răspuns tristă şi s-au îmbrăţişat iar el a plecat.
-Ce facem? a
întrebat-o Anna.
-Intrăm în salon să
vedem jurnalul. De-ar sta potoliţi până ajunge la spital. I-a părut rău că a
trebuit să plece şi am rămas singure. Şi totuşi acum este mai liber. Când are
studenţii şi Qatarul, e o muncă de ocnă.
-Nu-l obligă nimeni! Chiar, de ce se oboseşte
aşa tare?
-L-am întrebat şi
mi-a spus că îşi umple timpul.
-Si atunci când mai
cântă şi la pian? a întrebat-o Anna cu un aer candid.
-Shehab vine la
sfârşitul lui iulie, aşa că, mă va însoţi el la şedinţa din august când voi
plecaţi în vacanţă.
Anna a zâmbit şi
s-a aşezat pe canapea. Plecarea precipitată a lui Mansur a indispus-o şi pe ea.
Îi plăcea compania lui şi nici măcar nu apucase să discute mai mult. S-a întors
spre Donna şi a întrebat-o:
-Crezi că mâine vor
fi calmi.
-Nu sunt calmi, se
trage în centrul vechi. Nu se ştie niciodată când se declanşează pe toată
demarcaţia.
-Dacă situaţia este
ca astăzi, mâine am să-i fac o surpriză lui Mike. Îi vei spune lui Hanny că am
coborât să văd apartamentul.
-Cum vrei, dar să
nu-i spui că mergi la el, numai întreabă-l dacă este acasă şi fii
dezinteresată. Aşa va fi într-adevăr o surpriză plăcută. Va realiza cât de mult
îl iubeşti.
-Este şi asta o
idee, i-a răspuns luminată la gândul că îl va surprinde plăcut cu vizita ei.
Seara a trecut
încet. Hanny decepţionat de plecarea lui Mansur s-a culcat devreme. Anna s-a
culcat şi ea mai mult să-i treacă timpul mai repede până dimineaţa. La ora nouă
dimineaţa era îmbrăcată în salon şi forma numărul lui Mike. Anna a aflat că era
acasă toată ziua pentru că avea de lucru şi la fel ca şi ea avea să se
plictisească. A închis mulţumită. Donna îi urmărea fiecare gest şi nici tristă,
dar nici bucuroasă, i-a urat drum bun. Anna a ieşit pe poarta emoţionată. La
prima cofetărie a oprit şi a cumpărat mai multe pateuri calde cu brânză. A
condus mai mult cu ochii în oglindă. În mai puţin de treizeci de minute intra
cu maşina în curte, pentru că porţile erau deschise. O maşină albă, i-a atras
atenţia. S-a urcat pe scări până la primul etaj şi a sunat. Mike, în haltul de
baie i-a deschis fără să privească pe vizor. Dintr-o dată a pălit.
-Ce este cu tine? a
întrebat-o fâstâcit şi a împins-o spre scări. Anna, lasă-mă să-ţi explic, am
fost la o petrecere aseară şi o tipă a venit, a insistat să vină să doarmă la
mine. Înţelegi?
-Nu, nu înţeleg,
mi-ai spus că eşti singur!
-Anna, te rog, te
implor, sunt într-o situaţie…
-Adică, ai o
femeie?
-Am să-ţi explic
mâine. Lasă-mă, te conduc până la maşină.
-Ia mâna de pe
mine! i-a spus cu voce tare. Mă murdăreşti, specie de mincinos murdar! Să nu mă
mai suni niciodată!
-Anna, te rog, o
imploră Mike.
Anna s-a urcat în
maşină şi a demarat. L-a lăsat în mijlocul curţii, palid şi jenat. A ieşit în
viteză. Spre norocul ei nu trecea nicio maşină pe stradă. Mâinile îi tremurau
pe volan. A oprit maşina într-o parcare şi a început să plângă. De atâta durere
simţea crampe în stomac. A plâns până a simţit că nu mai avea lacrimi. S-a
uitat în oglindă şi şi-a şters cât a putut rimelul de pe obraji. A pornit
maşina simţindu-şi tot corpul electrocutat. A ajuns la Donna şi a intrat în
baie. S-a dezbrăcat şi a început să plângă. Donna a bătut la uşă.
-Anna ai păţit ceva
pe drum? Te rog, lasă-mă să intru.
-Nu pot să vorbesc
acum. Nimic grav, i-a spus şi a început să plângă şi mai tare.
-Anna te implor, îl
trezeşti pe Hanny, lasă-mă să intru.
Uşa s-a deschis
încet şi Donna a intrat în baie.
-Ce ai păţit?
-Nimic, totul este
din vina ta.
-A mea?! a
întrebat-o mirată.
-Avea o altă femeie
la el. Au dormit toată noaptea împreună. Nu m-a lăsat să intru. Îţi imaginezi
cât am fost de umilită?
-Şi ce vină am eu?
-Tu mi-ai spus să-i
fac surpriză.
-Da, este normal
între amanţi. Mi-ai spus că nu te are decât pe tine, cum puteam să ştiu că îl
găseşti cu alta? Hai ieşi din cadă, i-a spus liniştită.
Anna s-a înfăşurat
în prosop şi a ieşit din baie. A intrat în cameră şi-a tras cămaşa de noapte şi
a intrat sub pătură.
-Te rog să mă laşi,
vreau să mă liniştesc, mă doare stomacul şi capul.
Donna i-a
îndeplinit dorinţa şi a ieşit din cameră zâmbind. Cobora scările şi râdea
singură.
-S-a întâmplat
ceva? a întrebat-o Amal.
-Dumnezeu o iubeşte
pe Anna, i-a spus zâmbind şi s-a întors să urmărească programul de la
televizor.
Hanny a întrebat de
Anna şi i-a spus calmă.
-Mama nu se simnte
bine, cred că a răcit ieri când a alergat după minge. Te rog să nu o deranjezi.
Spre prânz Mansur a
sunat. După voce părea obosit, dar vroia să aibă ştiri despre fiecare în parte.
Când a întrebat despre Anna, a cerut-o la telefon şi Donna i-a răspuns:
-Nu se simnte bine.
Plecarea ta a indispus-o, ca de altfel pe noi toţi. S-a trezit devreme şi acum
s-a culcat. Are dureri de cap şi de stomac. Nimic grav, migrenă.
-Mai bine nu-mi
spuneai cauza, mă lăsai să cred că din cauza plecării mele.
-Cred că îşi va
reveni, după-amaiză. Te asigur că ne este deja dor de tine. Cât despre Anna,
sunteţi pe drumul cel bun.
-Contez pe intuiţia
ta, Donna?
-Mai mult decât
sigur şi sună când ai timp.
La prânz, i-a spus
lui Amal să o trezească sau dacă nu vrea să coboare, să-i ducă mâncarea sus.
După cinci minute Amal se întorcea confuză de starea Annei şi i-a spus că
trebuie să cheme un doctor. Anna plângea, aşa de rău se simţea.
-Nu are nimic, se
alintă, i-a spus Dona şi a urcat pe scări singură. A intrat în cameră şi s-a
aşezat pe marginea patului.
-Chiar aşa de mult
suferi? Cred că ai înnebunit, i-a spus pe un ton cât a putut de serios.
-Sunt jignită,
umilită şi în plus, cum am să trăiesc fără să mă gândesc la el.
-Anna, am să-ţi
spun adevărul despre tine, aşa din cât am înţeles eu din viaţa asta. Tu ţi-ai
imaginat că-l iubeşti mai mult decât este real. Ai vrut să-l uiţi pe Tanius şi
te-ai aruncat cu braţele deschise înainte. Te-ai minţit în subconştientul tău
până ai crezut. Cum să-l iubeşti în trei luni la nebunie?
Anna tăcea şi s-a
oprit din plâns.
-Tu eşti
responsabilă de un copil devenit adolescent. El este însurat, plin de amante.
Tu crezi că Mia s-a gândit la verişoara ei, care ştie de ce stă în Canada?
Puţin îi pasă de el, are bani, se ocupă de băieţii ei. Tu vrei să devii scalvă?
Pentru ce? Îţi trebuie...
-Unul ca Mansur?
Nu-i aşa?
-Nu, unul liber, că
este Mansur sau altul. Să nu-ţi fie nici ruşine şi nici frică de nevasta lui
când ieşiţi într-un loc public.
-Nu, cred că îl
iubesc, lasă-mă să plâng.
Donna s-a aplecat
şi a început să o mângâie.
-Mansur a sunat şi
a întrebat de tine. Nu te lăsa abătută, hai, vino jos. Bucură-te de fiecare
ocazie, nu se ştie ce îţi oferă viaţa?! Întotdeauna am renunţat la ce ar fi
putut bucura sufletul meu şi vezi? Acum nu ştiu cât timp…?
Anna s-a ridicat şi
a îmbrăţişat-o pe Donna. Nu mai plângea, dar suspina puternic, din când, în
când. Au coborât împreună în salon. Amal i-a adus o compresă rece şi i-a
aplicat-o pe pleoape. S-a uitat în oglindă şi s-a găsit desfigurată.
-Se merită? a
întrebat-o Donna.
Anna a tăcut. O
durea capul şi stomacul. I-a cerut un calmant Donnei şi s-a aşezat lângă ea.
După câteva minute s-a ridicat şi s-a urcat în dormitor, a tras perdelele şi
s-a culcat. Simţea o ameţeală, a închis ochii şi a încetat să se mai gândească.
Îşi dorea să doarmă până când avea să uite totul. Niciun cuvânt nu o putea
consola. Era hotărâtă, Mike trebuia şters din viaţa ei, ca şi cum nu existase.
Şi-a amintit de cheia de la biroul lui Tanius. ”Am să-i trimit banii înapoi cu
Fares şi am să-i cer cheia“ şi-a spus şi a închis ochii. S-a trezit spre seară.
Donna stătea pe terasă şi aparent îşi privea trandafirii. Când a trecut pe
lângă telefon, a început să sune. Era Mansur care vroia să afle noutăţi despre
starea ei.
-Am ajuns acasă,
i-a spus. Vrei să-ţi cânt ceva la pian?
-Nu, acum eşti
obosit şi pe mine încă mă mai doare capul. Într-o zi când ne inviţi la tine.
Prin telefon, nu are farmec.
-Donna mi-a spus că
nu te simnţi bine şi după voce cred că a spus adevărul.
-Adică, nu ai
crezut-o?
-Am crezut-o. Numai
că, motivul nu l-am crezut. Ea mi-a spus că nu te simţi bine pentru că am
plecat eu. Nu spune nimic, te rog, lasă-mă să cred că a diagnosticat bine cauza
durerilor tale.
-Te culci acum?
Mansur a început să
râdă.
-Nu, am de lucru.
Trebuie să-mi termin lucrarea. Vii cu mine la simpozion peste două săptămâni?
Numai pentru câteva zile. Ne cunoaştem mai bine pentru vacanţă.
-Nu o pot lăsa pe
Donna singură după prima şedinţă de chimioterapie, şi m-aş jena de Hanny.
-Vine cu noi! Vă
plimbaţi prin Roma. Spune-mi că te gândeşti şi mâine îmi aduci paşapoartele
pentru viză.
-Nu, să nu ne
preciptam pentru vacanţă. Voi sta cu Donna, e imposibil să o las singură.
-Atunci pe mai
târziu, dacă nu te culci devreme.
Anna a ieşit în
grădină, i-a povesti Donnei că vorbise cu Mansur, mai puţin despre invitaţia la
Roma. Era convinsă că va insista să plece, cu toate că i-ar fi fost greu fără
ea.
Toată săptămâna a
trecut monoton. Cu toate că nu mai plângea, Anna era tristă. Stătea singură în
grădină sau pe terasă ore întregi. Evita să mai vorbească cu Donna despre el şi
să-i vorbească şi lui Mansur la telefon. Se temea de o altă decepţie. Într-o
zi, calmă, a cobarat cu Donna la Mia. Au găsit-o schimbată şi obosită. A intrat
în cabină cu Donna să o ajute să încerce mai multe rochii şi fără să vrea i-a
văzut operaţia.
-Donna eşti
vindecată. Cicatricea nu mai este roşie, a devenit un roz deschis.
-Am observat şi eu.
Nu îndrăznesc să mă uit prea des. Lipsa sânului îmi produce ameţeală. Mă simt
infirmă, i-a spus.
În ziua aceea şi-a
propus să-şi trăiască viaţa, îi era indiferent dacă era singură sau cu cineva.
A ieşit din cabină zâmbind, a glumit cu Mia şi i-a spus că se gândeşte să plece
în vacanţa cu Hanny.
-Singuri?
-Nu ştiu încă, s-ar
putea să mai vină şi alte persoane. Dar chiar dacă aceştia renunţa între timp,
suntem hotărâţi să ne continuăm proiectul numai noi doi.
-Ma bucur pentru
voi, i-a spus şi a bănuit că ceva se întâmplă totuşi în viaţa ei.
Donna a zâmbit. A
simţit că Anna a fost impresionată de ceva de a luat decizia vacanţei în mod
subit. Acasă i-a spus:
-Sună-l pe Mansur
şi întreabă-l dacă trece pe la noi.
L-a găsit în
spital. Avea vocea calmă şi aerul omului distrat.
-Spune-mi că nu
Donna ţi-a spus să mă suni!
-Dacă aş spune nu,
înseamnă că aş minţi. Eu nu-mi permit să te sun la spital, să te întreb ce
faci?
-Da, îmi place
că-mi spui adevărul. Când coborâţi?
-Mâine după-amiază
iar poimâine, Dona intră la spital pentru tratament.
-Atunci mâine seară
vă aştept la mine. La tine apartamentul este închis, dormiţi la mine şi plecăm
împreună dimineaţa.
-Depinde de Donna.
-Dacă tu vrei,
Donna va fi încântată. Pe mâine i-a spus! şi după un zgomot care semăna cu un
sărut de la distanţă, a închis.
Donna era speriată
de prima şedinţă de chimiotherapie. Toată după-amiaza a urmărit programul de la
televizor fără să vorbească. Seara târziu a vorbit cu Tito şi cu Shehab. Cu
primul a fost veselă şi cu al doilea a plâns.
-Când vine Shehab?
a întrebat-o Anna, înainte să-i spună noapte bună.
-Înainte să plecaţi
în vacanţă. Anna îmi este frică.
-Am înţeles, dar nu
ai de ce! Sunt copii care o fac! Îţi va fi rău câteva zile şi pe urmă ai să-ţi
revii. Am să stau lângă tine şi am să te ţin de mână. Pe urmă ai să te
obişnuieşti şi vara viitoare vom pleca în vacanţă la Londra. Să ştii, am să
merg cu tine şi cu Shehab. Am să merg şi în Egipt.
Anna a zâmbit şi a
mângâiat-o.
-Ce aş fi făcut
fără tine? Cred că aş fi plâns mai rău decât tine după Mike.
-Te rog să nu-mi
aminteşti! a strigat râzând şi i-a stins lumina.
Pentru vizita la
Mansur s-a gândit toată noaptea. A adormit spre ziua, în gând cu rochia pe care
o va îmbrăca. Hanny nu era deranjat de absenţa lor. Era înconjurat de prietenii
lui şi abia îl prindeau cu forţa la masă. Întreba în fiecare zi despre Mansur
şi aştepta cu mare nerăbdare să plece în Rhodos împreună. Înainte să coboare,
Donna i-a cerut lui Fares să-i facă un buchet de trandafiri pentru doctor.
-Ce putem să-i
luăm? a întrebat-o pe Anna.
-Noi, suntem cel
mai frumos cadou, i-a spus distrată.
-Pentru el te-ai
făcut aşa frumoasă?
-Nu, pentru mine.
Îmi este ruşine pentru cât am putut să sufăr după Mike. Numai tu cu rugăciunile
tale mi-ai grăbit despărţirea.
-Asta-i bună! Chiar
ai început să crezi şi tu? Este un miracol!
-Am crezut şi cred
în continuare, numai că adesea am avut impresia că viaţa a fost nedreaptă cu
mine.
-Sunt cazuri
disperate şi nu se plâng, i-a spus Donna şi s-a urcat în maşină. “Cred că unul
dintre ele este şi ea“ şi-a spus dezamăgită şi a pornit motorul.
-Rosy m-a sunat, se
simnte bine după tratamentul ei, vrei să trecem să o vedeam?
-Nu, prefer să nu-l
lăsăm pe Mansur să ne aştepte, mă simnt mai bine în compania lui şi mai ales…
-Mai ales, ce?
-Mă gândeam că Mike
te iubeşte, să nu crezi că oferă la toate femeile ce ţi-a oferit ţie. Te-a
respectat. Asta nu înseamnă, să te întorci la el.
Anna a tăcut. În
sufletul ei erau numai amintirile frumoase. I se întâmpla să-i revină în minte
toate conversaţiile lor, numai că el avea în spate o familie care putea să se
întoarcă în Liban în orice moment. Au ajuns în faţa blocului unde locuia
Mansur, tăcute. Fiecare avea gândurile şi frustrările ei. Au sunat.
Servitoarea, o libaneză în vârstă le-a deschis uşa. Mirosul de friptură se
amesteca cu cel de prăjituri. A privit-o curioasă pe Anna, i-a luat trandafirii
din mână şi i-a pus direct într-o vază. Le-a invitat în salon. Decorul şi
eleganţa le-a uimit pe amândouă.
-E ultra modern şi
rafinat, nu mă aşteptam, i-a şoptit Donna.
Anna s-a aşezat pe
fotoliu lângă pian. Acolo era un caiet plin de partituri, pe care le-a răsfoit
şi şi-a ales “Sonata lunii“. A pus-o deoparte şi s-a aşezat la loc. A sunat
soneria a doua oară, era Mansur încărcat de pachete.
-Am uitat să cumpăr
şampanie pentru Anna şi alte nimicuri.
-Şampania este
periculoasă, i-a spus Donna, mai ales că dormim la tine. Eu ştiu din tinereţea
mea.
A privit spre Anna
şi a zâmbit. Şi ea avea o amintire cu şampanie, numai că a tăcut şi nu a avut
nicio reacţie. Debarasat de pachete, Mansur a intrat în salon şi le-a sărutat.
-Mi-a fost dor de
voi. Eu muncesc şi voi vă distraţi la munte. Cred că m-aţi şi uitat.
-Ne-am distrat când
ai fost tu. În afară de Hanny nu se distrează nimeni, i-a spus Donna.
Mansur a întins
mâna spre Anna şi i-a spus:
-Cât de elegantă şi
frumoasă eşti! Mi-am pierdut şi graiul când te-am văzut.
Anna a zâmbit şi a
privit spre Donna.
-Nu-mi intimida
fata, i-a spus Donna.
-Trandafirii sunt
din grădina ta, nu-i aşa?
Donna şi-a mişcat
capul şi a privit spre ei. Mansur a pus vaza pe pian şi le-a invitat să-i vadă
apartamentul.
-Nu este mare, am
două dormitoare, un birou şi o cameră de sport, în care nu intru niciodată că
nu am timp.
-Şi eu unde dorm?!
l-a întrebat Anna mirată, când a văzut că patul din camera de oaspeţi era numai
pentru o persoană. Am să merg la mine acasă.
-Voi dormiţi la
mine în dormitor şi eu în cel mic. Nici vorbă să pleci. În seara asta am să-ţi
cânt, am să cobor şi am să-ţi fac o serenadă sub balcon şi tot ce vrei, numai
să te văd râzând. Cred că, ai uitat să zâmbeşti. Spune-mi ce te-ar face să râzi
din toată inima?
S-au întors în
salon şi Mansur a adus o sticlă şi trei pahare. Le-a pus pe măsuţă şi s-a uitat
spre Anna.
-Unii oameni la
beţie spun adevărul. Vreau să te îmbăt şi să aflu ce ascunzi în inima ta.
Poate, te pot vindeca!
-Nu ai de ce. Nu
sufăr de nimic. Aşa sunt eu, calmă. Rosy îmi spune “Pisi“, pentru că mă enervez
rar şi nu ţip niciodată.
-Ce drăguţ din
partea ei că te alintă. Pot să-ţi spun şi eu Pisi?
-Prefer Anna. Îţi
imaginezi, să-mi spui în public “Pisi“?
Atmosfera s-a
încălzit încet. Mansur era o gazdă deosebită. După două pahare de şampanie a
trecut la pian. A început să le cânte. Donna cânta cu el. S-a ridicat de pe
fotoliu şi din spatele lui indica singură ce să cânte. S-au oprit când nu mai
aveau voce. Anna îi aplauda şi le cerea să mai cânte. Servitoarea a intrat şi
i-a făcut un semn discret. Vroia să pună masa pentru că se grăbea. ”Se trage pe
demarcaţie“ i-a şoptit. Au trecut toţi la masă. Erau la a doua sticlă de
şampanie.
-Cand ai învăţat să
cânţi la pian? l-a întrebat Anna.
-Mama făcuse
conservatorul la Paris. Cum nu a avut o fată mi-a dat lecţii de la cinci ani.
În fiecare zi trebuia să cânt cel puţin o oră. Când eram copil, ea visa să
studiez pianul şi să ajung un pianist cunoscut. Vise de artistă. Am exersat,
să-i fac plăcere. Numai când am pierdut-o în ultimul an de facultate mi-am dat
seama cât de bogat m-a lăsat cu lecţiile de pian.
S-a ridicat şi le-a
adus din dormitor o fotografie înrămată. Era fotografia unei tinere cu privirea
melancolică, dar frumoasă.
-Este tristă în
fotografie, i-a spus Donna.
-Da. A fost aşa
toată viaţa. Nu am văzut-o niciodată râzând. Când era fericită de ceva, numai zâmbea.
Era aşa ca Anna. O femeie prea serioasă sau poate nefericită.
Anna s-a ridicat şi
a plecat la bucătărie. Se simţea vinovată moral pentru că Mansur se înşela
despre cauza tristeţei ei.
A ajuta-o pe
bucătăreasa să strângă masa Bucătăreasa l-a chemat pe doctor să-i spună că vrea
să plece.
-Staţi departe? a
întrebat-o Anna.
-Nu, merg pe jos.
Dacă nu se trăgea, aş fi stat să vă fac cafea, dar aşa mă grăbesc.
-Nu bem cafea
noaptea,i-a spus şi a închis uşa în urma ei.
Mansur vorbea şi
umplea paharele de şampanie. Într-un târziu, Donna s-a ridicat de pe scaun şi
le-a spus:
-Eu vreau să mă
culc, şi a plecat spre dormitor.
-Nu mai bem. Mâine
tu lucrezi şi eu trebuie să stau cu Donna la spital, i+a spus Ana.
-Încă nu este
miezul nopţii. Vino lângă mine, mi-ai spus că vrei să-ţi cânt şi ţi-am cântat.
-Cum va fi mâine cu
Donna?
-Îi va fi rău.
Trebuie să fii curajoasă şi tu. Am să trec după-amiază pe la voi. Ştiu că
suferi pentru ea, dar nu avem ce face.
-Să punem restul în
bucătărie, i-a spus şi s-a ridicat.
A început să
strângă scrumierele. Mansur a luat paharele şi au intrat în bucătărie. Când s-a
întors de la chiuvetă, Mansur o aştepta cu braţele deschise. A luat-o în braţe
şi i-a pus capul pe pieptul lui. Anna a vrut să se îndepărteze.
-Nu, i-a spus. Stai
calmă. Ştiu că ai multe gânduri, dar odihneşte-te şi închide ochii.
-Nu pot să-i
închid. Ameţesc de la şampanie.
-Minţi, este un
pretext să nu te ating.
-Da, i-a răspuns
sincer.
-Atunci schimbă-te,
păcat de rochia asta aşa de frumoasă şi vino în salon să mai stăm de vorbă.
A intrat în
dormitor în vârful picioarelor. Donna a deschis ochii.
-Nu dormi?
-Nu, mă odihnesc
i-a şoptit. Cum aş putea să dorm când mă gândesc la ziua de mâine?
-Vrea să mai stăm
de vorbă, i-a şoptit.
-Este şansa ta în
seara aceasta. Înţelegi? Poţi să vezi dacă ai să-l poţi iubi. Mă înţelegi,
chimia?!
Anna şi-a ridicat
degetul în dreptul gurii şi a ieşit. Mansur o aştepta în pijama.
-Săptămâna viitoare
plec. Vino cu mine, te rog.
-Nu o pot lăsa
singură pe Donna. În cât suntem astăzi? l-a întrebat nerăbdătoare.
-În zece, de ce mă
întrebi?
-Nimic, i-a
răspuns. “Doamne bine că mi-am amintit, Donna îmi face probleme cu lecţiile ei
de viaţă” şi-a spus între râs şi plâns.
-Să vedem ştirile,
înainte să ne culcăm, i-a sugerat Anna.
-Trag, i-a spus el.
Sunt departe de noi. Să sperăm că mâine vor fi calmi.
S-au ridicat şi
Anna s-a împiedicat în papucii ei. A prins-o de mână şi o ţinut-o în faţa lui.
Se priveau în ochi şi s-a apropiat de ea. Anna s-a ridicat pe vârfuri şi l-a sărutat.
I-a luat capul în palme şi a sărutat-o şi el.
-Nu vreau nimic,
totul trebuie să vină de la amândoi. Eu te doresc, dar nu pentru aventură. Când
Toni mi-a spus că eşti văduvă, m-am bucurat. Mi-am pus în cap să te cunosc.
Vreau în ziua când sunt sigur să putem finaliza relaţia noastră, atunci vreau
să mă doreşti, aşa cum te doresc eu.
Anna s-a ridicat pe
vârfuri şi şi-a încolăcit braţele în jurul lui. Era excitată şi din ce o ţinea
în braţe, simţea că îl dorea şi mai mult.
-Nu ai făcut niciun
gest să mă încurajezi să îţi fac curte.
-Pentru că mi-a
fost frică de tine, i-a spus.
-Mergem în vacanţă?
a întrebat-o râzând.
-L-a sărutat din
nou.
Mansur i-a desfăcut
braţele şi i-a spus:
-Nu este un
răspuns, eu vreau cuvinte.
-Unde vrei, numai
să nu-l bruscăm pe Hanny. Altfel admiraţia care o are pentru tine, s-ar putea
transforma în ură.
-Ştiu, nu-ţi face
griji. Atunci mă doreşti?
-Da, i-a şoptit,
dar sunt într-o perioadă dificilă, te rog…
-Am înţeles, am să
fiu atent. Nu sunt o brută.
Anna s-a lăsat
luată în braţe şi a închis ochii. A dus-o în cameră şi a asezata-o în pat. A
început să o dezbrace încet. O săruta şi o mângâia. Era tot ce-şi dorea. A
închis ochii şi s-a lăsat legănată de braţele şi sărutările lui. S-a întors
spre el şi l-a luat în braţe. Capul i se învârtea ca într-un carussel. Era
fericită până la lacrimi. Se eliberase de gândurile pentru Mike. Se simţea
uşoară şi inundată de iubire. Mansur s-a întors şi i-a tras capul pe pieptul
lui.
-Cred că adorm, i-a
spus.
-Asta şi vreau, i-a
răspuns el.
Deodată a deschis
ochii şi s-a ridicat ca o nebună.
-Ţi-am spus că sunt
într-o perioadă critică. Sunt la ovulaţie.
-Nu am înţeles, am
crezut că nu ai mai făcut dragoste din vremea soţului tău, i-a răspuns calm. În
orice caz sunt steril, hai dormi liniştită, i-a spus şi a tras-o înapoi pe
pieptul lui.
-M-am speriat şi
mi-a trecut toată euforia.
-Nu-i nimic, acuma
ştii şi altă dată ai să stai liniştită.
Au dormit până
dimineaţa înveliţi cu un cearşaf. “Prima noapte când am dormit profund“ şi-a spus
când s-a trezit dimineaţa. A intrat în baie a făcut un duş şi s-a îmbrăcat. A
plecat la bucătărie fără să rateze nicio oglindă pe lângă care trecea. A căutat
prin dulapuri ibricul şi a pus de cafea. ”Uf, bucătria lui este mai mare decât
a mea“ şi-a spus şi a plecat cu tava să îi trezească. Donna dormea. A
mângâiat-o uşor pe faţă şi a trezit-o.
-Am făcut cafea,
trebuie să ne pregătim pentru spital. Hai, trezeşte-te draga mea.
I-a pus ceaşca pe
noptieră şi a ieşit. A intrat la Mansur şi l-a găsit treaz, lenevea în pat.
-Am crezut că ai
fugit, i-a spus el.
-Ti-am promis că nu
am să fug.
A pus ceaşca pe
noptieră şi a vrut să iasă. Mansur a prins-o şi a trântit-o în pat.
-M-am speriat, după
ce ne-am iubit. Am crezut că ţi-am spus că nu fac copii.
-Nu am avut ocazia
să discutăm despre problemele noastre medicale. Acum ştiu. Altădată nu am să te
mai sperii. Acum vreau să-mi beau cafeaua pe balcon, eu fumez.
A sărutat-o şi i-a
spus:
-Cum vrei, nu vreau
să te supăr şi să pleci.
După mai bine de o
oră, au ieşit împreună din casă. Donna era palidă.
-Dintr-o şedinţă ca
cea a de astăzi, nu a murit nimeni. Te rog să te gândeşti la ce ai mai frumos
în viaţa ta, la copii. Anna o să-ţi spună o poveste. Să te gândeşti la beduinul
tău şi să nu uiţi că Dumnezeu a vrut să vin în Qatar, altfel te-ai fi trezit
când nu mai era nimic de făcut.
Donna l-a ascultat
şi i-a zâmbit. S-a urcat în maşină cu convingerea că avea dreptate. Şi-a aprins
o ţigară din pachetul Annei şi a aşteptat să se urce şi ea.
-Pot să te iubesc?
a întrebat-o Mansur.
-Am crezut că mă
iubeai deja, i-a răspuns. Dacă ştiam că nu-ţi luasei startul, mă opream pe
linia de plecare, să te aştept.
-Am înţeles, am
să-ţi spun adevărul, sunt înaintea ta cu o sută de metri. Te văd după-amiaza
i-a spus şi a sărutat-o.
Anna s-a urcat în
maşină, a privit-o pe Donna şi a râs.
-Îţi place? A mers
chimia?
-Da. Este foarte
calm şi are auto-control. Nu vroia să facem nimic, până nu ar fi fost convins
că dorinţa este reciprocă. A nu, nu dorinţa, ci iubirea este reciprocă.
-Te respectă şi nu
vrea să te folosească ca pe o aventură.
-Da, mi-a spus şi
lucrul acesta. De ce oare crezi că s-a îndrăgostit de mine? Sunt mai tânără
decât el numai cu cinci ani. Am un copil, am fost măritată.
-Eşti modestă Anna.
Eşti frumoasă, educată, calmă, bună şi nu uita, ai fost nevasta lui Tanius. Tot
Libanul îl cunoştea şi îl respecta. Nu ai fost cu un oricine. Sunteţi la
acelaşi nivel şi experienţa ta de femeie, contează. Ţi-a spus, “vrea pe cineva
care să-l înţeleagă, nu să-l obosească.”
-Ştii că nu face
copii? este steril.
-Aşa ţi-a spus? a
râs Donna.
-Am ajuns, i-a
răspuns preocupată să găsească un loc să parcheze maşina.
De la informaţii
le-a trimis la etajul doi. Dosarul ei era deja pe biroul doctorului.
-Bine că nu ai
întârziat, i-a spus doctorul. Repede, în salon, să te pregătească o infirmieră!
Avem o zi dezagreabilă, dar nu am ce să fac, îmi fac meseria. Dumneata rămâi
afară. Poţi pleca şi să te întorci spre prânz, i-a spus Annei.
-Curaj, i-a şoptit
Anna şi a îmbrăţişat-o pe Donna. Nu plec, am să aştept între cofetărie şi sala
de aşteptare.
Anna a ieşit şi o
infirmieră a ieşit după ea.
-Nu pleca departe.
Am să-ţi dau un halat şi te las să stai lângă ea. Doctorul Mansur a sunat ieri
şi mi-a cerut să am grijă de amândouă. Doctorul ăsta se ceartă cu nevasta acasă
şi vine mereu nervos la spital.
Anna i-a mulţumit
şi s-a aşezat pe un scaun în hol. După o jumătate de oră, infirmiera îi făcea
semn să o urmeze. A intrat în salonul în care Donna era plină de perfuzii. Avea
ochii roşii. Anna a înţeles că a plâns înainte.
-M-au chinuit, i-a
spus. Am venele subţiri.
Anna s-a apropiat
de pat şi a mângâiat-o pe păr. O lacrimă mare, cristalină, i-a alunecat pe
obraz.
-Bine că Mansur m-a
convins să nu plec în Canada. Ce m-aş fi făcut singură acolo? Am câteva ore de
stat cu perfuzii. Deja mă simt rău, nici nu a trecut o oră.
-Donna, ţi se pare
că îţi este rău, pentru că te gândeşti şi îţi este frică. Vrei să-ţi povestesc
ceva?
-Nu. Trage
perdeaua. Mă deranjează lumina. Am să încerc să-mi spun rugăciunile. Când
obosec, te rog să continui în locul meu.
-Bine, spune în
gând să nu oboseşti. Am să spun şi eu în acelaşi timp cu tine.
O privea pe Donna
şi se întreba: “Oare asta îi va fi ultima încercare în viaţă? Nu a lăsat niciun
obstacol, a trecut peste toate. Cât adevăr era în tot ce spunea.”
Deodată, Donna a
vrut să vomite. S-a repezit să o ajute. Uşa s-a deschis şi infirmiera a intrat.
-Vomită cam
devreme. Ţine-o aplecată pe partea dreaptă.
Anna s-a speriat.
Tremura toată. Donna a deschis ochii şi Anna i-a văzut tulburi. “Doamne de nu i
s-ar întâmpla ceva“ şi-a spus. Donna se forţa să vomite şi nu reuşea. După mai
bine de un sfert de oră, a reuşit. Anna a respirat uşurată. S-a uitat în
lighean şi a văzut resturi de la mâncare. A alergat în baie şi a udat prosopul.
I l-a pus pe frunte. A rugat-o să-şi clătească gura, dar a refuzat.
-Să nu te sperii,
i-a spus infirmiera. Ăsta-i începutul. Este un tratament nou. Numai de câteva
luni se face în Liban. Este sigur şi din cauza aceasta îţi este foarte rău. Îţi
otrăveşte sângele.
Infirmiera îi dădea
amănunte despre tratament, numai că ea nu mai asculta. S-a gândit la Rosy.
Uitase de ea.
-Şi la
radiotherapie e la fel? a întrebat Anna.
-Nu, nu simnte
nimic, decât la ultimele şedinţe se simnte rău. Asta în cazul în care nodulul
este sub doi centimetri. Donna l-a avut peste şi în plus i-au scos doi
ganglioni limfatici. Este mai complicat, dar se face bine. Are nevoie să facă
peste zece şedinţe.
Anna s-a aşezat pe
scaun. Începea să-şi revină şi să-şi regăsească calmul. Trecuse mai bine de
două ore. Donna a deschis ochii şi a început să plângă de dureri de abdomen.
S-a speriat iarăşi. A deschis uşa, a căutat-o cu privirea pe infirmieră şi i-a
făcut semn cu mâna.
-O doare abdomenul!
-Este normal, de la
vomitat. Nu moare, nu te speria.
-S-a liniştit
iarăşi.
Alerga între
lighean şi prosopul cu care îi ştergea faţa.
-Vreau să fumez o
ţigară, i-a spus infirmierei când a intrat.
-Ia-ţi ceva de
mâncare, i-a spus când închidea uşa.
Anna a ieşit în curte.
Simţea că nu mai avea aer. A fumat două ţigări şi s-a întors. În salon mirosea
urât. Infirmiera ţipa la Donna să tragă aer în piept.
-Am să mor, i-a
şoptit Annei când s-a apropiat de pat.
Anna a mângâiat-o
pe păr şi a sărutat-o.
-Până şi Mansur a avut
grijă să-ţi spună că din asta nu se moare. Gândeşte-te că peste două luni, vei
avea un nepot sau o nepoţică. Vara viitoare o să-ţi rupă trandafirii. Îmi
amintesc când te-am cunoscut, erai aşa de frumoasă în rochia mov. Aveai aerul
unei regine. M-ai intimidat cu părul tău lung. Atunci am decis să nu mi-l mai
tai pe al meu.
O altă repriză de
vomitat. Anna o ajuta cu ochii închişi. Nu o deranja vomitatul şi nici mirosul,
ci suferinţa de pe faţa ei şi lacrimile din ochi. Timpul trecea încet. Se uita
la perfuzii şi avea impresia că se opriseră. A chemat-o iarăşi pe infirmieră.
-Am impresia că
s-au oprit.
-Cum să se oprescă?
Nu este apă să le punem să curgă repede. Stai liniştită, i-a spus.
“Ce aiurită, îmi
spune să stau liniştită“ şi-a spus şi a intrat în baie să ude prosopul. S-a
gândit la Shehab. Trebuia să-i spună să fie pregătit, să nu se sperie ca ea la
început. Donna a deschis ochii.
-Ma doare tot
abdomenul, i-a şoptit.
-Ştiu, pentru că te
forţezi să vomiţi. O să-ţi treacă, în câteva zile ai să uiţi. Hai închide
ochii, odihneşte-te şi eu mă rog.
Donna era epuizată.
Trecuseră şase ore de când se chinuia. Anna a început să se roage. Nu ştia
decât “Tatăl nostru“. L-a spus odată, de două ori, până când a obosit. Atunci
şi-a amintit de Iisus şi a început să-l roage, după care pe Maica Domnului şi
încet a început să ia toţi sfinţii pe care îi ştia la rând. După mai bine de o
oră, obosită s-a aşezat pe scaun. Trecuse un sfert de oră de când Donna nu mai
vomita. Era calmă. ”Doamne, măcar o jumătate de oră să se calmeze“ şi-a spus.
Îi ţinea mâna în palma ei şi îi era teamă dacă îşi retrăgea mâna să nu o
trezească. A rămas în picioare lângă pat. Îi tremura şi mâna şi picioarele. Ar
fi vrut să plângă. Simţea un plâns nervos care o îneca. Uşa s-a deschis şi a intrat
Mansur. S-a apropiat de Anna şi a sărutat-o.
-Te-ai speriat?
-Nu, mă doare
pentru cât suferă.
Mansur a mângâiat-o
pe Donna. I-a ridicat mâna Donnei şi i-a tras palma Annei.
-Mi-a fost teamă că
o deranjez. Acum s-a oprit din vomitat. Stai cinci minute să ies la aer să
fumez o ţigară.
-Ai mâncat ceva?
Trebuie să mănânci, altfel te îmbolnăveşti şi tu. Mergi la cofetărie, mănâncă,
bea un suc. Ce vei face la noapte?
Anna a ieşit, a
fumat o ţigară şi a intrat în cofetărie. Şi-a luat o sticlă cu apă şi două
pachete de biscuiţi, în caz că ar putea să mănânce ceva. S-a întors în salon.
Donna voma şi plângea de durere. Mansur îi ţinea capul aplecat şi îi vorbea.
Anna s-a aşezat pe scaun. După zece minute care i s-au părut o eternitate,
Donna s-a calmat. A luat ligheanul şi l-a aruncat la baie. A udat prosopul şi
i-a şters faţa. Mansur o privea atent. Erau gesturi simple, care o inobilau. A
venit lângă ea şi i-a spus:
-Vreau să-ţi iau
pulsul. I-a întins mâna şi şi-a lipit capul de el. Eşti puternică, i-a spus.
Este normal. Te-am văzut palidă şi m-am gândit că poate eşti obosită. Am să te
răsplătesc cu o vacanţă plină de bucurii. Aşa l-ai îngrijit şi pe soţul tău?
-Nu am făcut nimic
pentru Donna, soţul meu a suferit un an de zile, a plecat când îl ţineam de mână.
Ne-am luat adio, mi-a spus doctorul, l-am ajutat să plece.
-Ştiu, mi-a
povestit Toni tot. Te iubesc şi te respectă foarte mult el şi familia lui. Acum
înţeleg şi mă bucur că nu m-am înşelat când te-am întâlnit prima dată. În seara
când am ieşit la restaurant, mi-ai plăcut şi mai mult. Calmul tău mă odihneşte.
Îmi trezeşte toate simţurile să iubesc, să cânt şi mai ales să nu mai fiu
singur. Astăzi nici nu am simţit că am lucrat. După operaţie m-am gândit la
tine, aveam nevoie de un masaj.
-Hai, stai pe
scaun, am să te masez. Ce mai contează încă un bolnav, i-a spus.
Mansur şi-a scos
jacheta şi s-a aşezat. Anna a început să-şi plimbe palmele pe ceafa lui,simţea
că începea să se relaxeze.
-Ce ai studiat? Ai
mâini de aur.
-Am făcut ca Donna,
economie şi finanţe. Tanius nu a acceptat ideea să lucrez.
-Normal, i-a
răspuns doctorul.
Donna s-a mişcat.
Nu mai suporta durerile de abdomen. Anna s-a apropiat, a băgat mâna sub
cearceaf şi a început să o plimbe pe burta ei. Îi vorbea şoptind şi cu cealaltă
mână îi mângâia părul.
-Prietenul tău este
aici. Deschide ochii te rog.
-Nu pot, îmi este
rău. Ştiu, vă aud vorbind.
-Donna trebuie să
mă întorc la spital. Trebuie să-mi văd bolnavul. Am avut o operaţie grea. Am să
stau la spital până târziu.
-Multumesc, i-a
spus e şi Mansur a ieşit.
Anna a ieşit după
el, pe hol.
-O iubesc pe Donna
şi îmi face rău, i-a spus. Am stat şase ore în operaţie şi totuşi mă întorc la
spital. Am să trec mâine după-amiază pe acasă. Poate dorm sus şi plec a doua zi
direct la spital.
Anna îl asculta.
I-a luat capul între palmele lui şi a sărutat-o pe frunte. S-a întors în salon
înviorată. Donna era cu ochii deschişi, dar foarte palidă.
-Cred că într-o oră
se termină şi perfuzia.
-Sper, i-a răspuns
Anna şi s-a aşezat lângă ea pe scaun.
Deodată a zâmbit.
-La ce te gândeşti,
a întrebat-o.
-Shehab se va
speria, trebuie să-i spunem şi mă bucur că nu sunt copiii aici. Tina este
foarte sensibilă. Vezi cum aranjează Dumnezeu totul?
-Da, i-a răspuns
Anna gânditoare.
Se gândea la Mike.
Dacă nu ar fi plecat să-i facă surpriză, nu ar fi ştiut nimic, ar fi continuat
să se gândească la el.
-Tu la ce te
gândeşti?
-Mă gândesc la ce
mi-ai spus.
-Te gândeşti la
Mike?
-La tot ce se
întâmplă cu mine. Cu zece zile în urmă eram alta, acum devin altceva. Şi totuşi
îmi dau seama că în profundul meu, este exact ce mi-ai spus. M-am îndrăgostit
de Mike, pentru că vroiam să-mi iau gândul de la Tanius. Acum cu Mansur, pentru
că vreau să uit tot ce a fost înainte. Nu mă recunosc. Şi totuşi pe Tanius îl
simnt mereu prezent.
-Încet, te vei
vindeca, dar de uitat, nu ai să-l uiţi niciodată. De câte ori vei fi supărată,
Tanius va fi prezent în gândul tău. Cred că vomit, adu-mi ligheanul!
Crizele Donnei s-au
rărit. Nu mai avea nimic în stomac. Vomitase şi bila, numai că durerile de
burtă creşteau. Infirmiera trecea des şi de fiecare dată o consola. Când i-a
scos perfuzia, a felicitat-o pe Donna.
-Eşti puternică, ai
să învingi boala, i-a spus cu convingere.
Au ieşit din spital
a doua zi spre prânz. Donna era obosită şi Anna la fel. Nu au dormit toată
noaptea, au vorbit între o criză de stomac şi câteva tentative de vomitat.
-Trebuie să faci un
efort, să mânaci ceva uşor, i-a spus când s-a urcat la volan. Mansur poate vine
în seara aceasta. Va trebui să te vadă puţin mai vioaie şi aranjată. Hai, nu
mai fi tristă!
-Ce îi vom spune
lui Amal?
-Adevarul, a
răspuns Anna şi a apăsat acceleraţia. “Dacă nu conduc repede, am să adorm la
volan“ şi-a spus.
Amal era în curte.
Când le-a văzut a alergat spre Donna:
-Doamnă ce se
întâmplă? De unde veniţi amândouă aşa? Am crezut că dormiţi la doctor!
-Hai ajut-o, venim
de la spital. Să o punem în pat. Înainte trebuie spălată puţin, miroase a vomă
şi este transpirată. Trebuie să mănânce ceva uşor.
Fares a venit din
grădină şi a sprijinit-o cu Amal să urce scările. Odată ajunsă în pat, Dona a
închis ochii.
-Nu vreau nimic,
le-a spus.
Anna a intrat în
bucătărie, a pregătit un ceai şi a prăjit tost. I-a pus câteva linguriţe de
labne, puţin caşcaval şi a urcat în camera ei.
-Trebuie să
mănânci, să ai ce să vomiţi sau să poţi dormi.
A obligat-o să
înghită şi să bea din ceai. Amal o ştergea cu prosopul şi când i-a ridicat
bluza a pălit. A privit-o pe Anna şi fără niciun comentariu i-a pus cămaşa de
noapte. A înţeles ce se întâmplă. Şi-a tras un fotoliu lângă pat şi i-a spus
Annei:
-Doamnă, eu stau
aici, intraţi să mâncaţi şi să vă odihniţi. Dacă este ceva, vă trezesc.
-Am să las uşa
deschisă la dormitor, i-a spus Anna.
A mâncat puţin şi a
intrat în cadă. A lăsat apa caldă să curgă şi a început să plângă. Plângea
pentru ea şi pentru Donna. Într-un târziu a ieşit din baie şi a trecut să o
vadă pe Donna. Amal avea în mână o şuviţă din părul Donnei şi o mângâia.
-Cand s-a întors cu
faţa la perete, am găsit-o pe pernă.
-O să-i cadă tot,
i-a şoptit. Strânge-l într-o pungă, i-a spus şi a ieşit.
S-a întins în pat
şi a simţit cum alunecă într-un abis. Dormea de obosită, dormea să uite.
Retrăia coşmarul pentru care se lupta să-l uite pe Tanius. Suferinţa
celorlalţi, chiar dacă nu vorbea, era ca şi cum era şi a ei. S-a trezit
după-amiaza şi a privit pe geam. Soarele apunea şi în casă era linişte. S-a
ridicat şi a vrut să iasă. A simţit că nu avea energia necesară. Încă un efort
şi s-a ridicat. A plecat spre camera Donnei. Amal era la postul ei. Donna mai
vomitase de două ori. Îi pusese o compresă caldă pe burtă şi acum dormea. A
coborât scările şi şi-a făcut o cafea. Şi-a luat ceaşca şi a ieşit pe terasă.
Hanny tocmai îşi punea bicicleta în garaj. A venit la ea şi a îmbrăţişat-o.
-Dragul de tine, nu
te-am văzut de două zile.
-Am fost şi am
văzut-o pe Donna. Este grav?
-Şi da, şi nu, dar
o să-i treacă în câteva zile.
-Nu vreau să moară,
i-a spus şi şi-a ascuns capul la pieptul ei.
-Nu, nu va muri,
dar aşa este tratamentul acesta. Se face în Liban de câteva luni. În vremea lui
papa nu era.
-Arăţi foarte rău,
nu vreau să te îmbolnăveşti, i-a spus şi a întors capul să vadă cine claxona. A
venit doctorul! i-a spus Hanny şi a alergat să-i deschidă poarta.
Se îndreptau
amândoi spre Anna ţinându-se de mână. Mansur avea un pachet voluminos. I l-a
întins lui Hanny şi i-a spus:
-Ţi-am ales câteva
cărţi. Sunt sigur că nu ai să alergi cu puştii ăştia toată vara?
Hanny i-a mulţumit
şi a plecat cu ele la el în cameră.
-Cum este? a
întrebat-o pe Anna şi s-a aşezat lângă ea.
-Mai bine, a mancat
puţin, a mai vomitat. Acum se odihneşte. I-a căzut o şuviţă din păr.
-Si, tu?
-Am dormit şi m-am
trezit de puţin timp. Vrei cafea? E caldă.
-Să nu te oboseşti
prea mult, i-a spus şi după o pauză a continuat, nu se ştie niciodată.
-Nu am nimic, sunt
slabă, dar puternică.
El a zâmbit, s-a
asigurat că nu-l vedea nimeni şi a sărutat-o pe frunte. Au urcat amândoi la
Donna. Era rezemată de perne şi mânca un măr. Le-a zâmbit şi a chemat-o pe Anna
lângă ea. Amal a ieşit din cameră.
-Ce m-aş fi făcut
fără ea? i-a spus lui Mansur.
-Numai că am să o
iau peste o lună. Merită o vacanţă, ea şi Hanny.
-Nu pot decât să mă
bucur pentru voi. Să ai grijă de Anna!
Amal a intrat cu
tava plină de farfurii, cu tot ce era prin frigider.
-V-aţi ascuns de
noi, acum gata, nu mai scăpaţi. Trebuie să mâncaţi cum vreau eu. L-am trimis pe
Fares la măcelar să oprească ficatul de fiecare dată. Numai mâncarea vă pune pe
picioare.
-Te lăsăm să
mănânci, i-au spus şi au ieşit din cameră.
-Nu dormi aici? l-a
întrebat Anna.
-Dorm pentru tine,
i-a şoptit. Trebuie să-mi aduc geanta din maşină.
-Am să-i spun lui
Hanny sau lui Fares.
-Nu, o aduc eu.
Anna a intrat la
Hanny în cameră. El stătea pe burtă şi citea. În pat, erau mai multe cărţi.
-Sunt foarte
interesante. Asta vorbeşte despre experienţele pe creier.
-Atunci este pentru
medicină?
-Nu, sunt articole
din revista ştiinţifică, publicate în ultimii zece ani. Unde le-a găsit? Am
să-l întreb, sunt tipărite în Franţa.
-Ce vrei să
mănânci?
-Îmi e indifferent.
Adu-mi aici. Are dreptate, trebuie să şi citesc.
Anna a zâmbit şi a
ieşit din cameră. A coborât la bucătărie şi ajutată de Fares a început să
pregătească cina. După o jumătate de oră Anna i-a dus o farfurie de mâncare lui
Hanny şi o cană de lapte. Discutau amândoi, iar Mansur îi răspundea la
întrebări.
-Vino să mâncăm,
i-a spus lui Mansur. Mâncarea este caldă.
Au coborat amândoi
de mână. Amal şi Fares au venit şi ei la masă. Nimeni nu a scos un cuvant.
Numai la sfârşit Amal le-a spus:
-Am să dorm pe
patul pliant lângă doamna în cameră. Trebuie să vă odihniţi în noaptea asta.
-Amal am să mă uit
în dosarul tău. Scuză-mă, data trecută am plecat şi am uitat. Adu-l te rog, i-a
spus doctorul.
-Îmi termin treaba
la bucătărie şi te aştept pe terasă. Oricum cu Donna nu se poate vorbi i-a spus
Anna. Mansur a venit după o oră. Anna stătea acoperită cu un pled pe canapea şi
i-a făcut loc lângă ea.
-Intre Amal şi
Hanny, mai aveam puţin şi îmi petreceam noaptea cu ei, i-a spus râzând. Donna
doarme.
Anna şi-a pus capul
pe umărul lui şi a închis ochii. I-a luat mâna între mâinile ei şi a oftat.
-Aproape că am
adormit, i-a spus într-un târziu. Tu, nu?
-Nu, m-am gândit.
-S-a făcut rece,
vino să urcăm, i-a spus Anna.
Ea a intrat la
Hanny. Adormise cu cartea lângă el. L-a acoperit, l-a sărutat şi a stins
lumina. La Donna în cameră era deja instalat patul lui Amal, care se ruga.
-Dormiţi liniştită,
i-a şoptit. A mâncat bine şi nu a mai vomitat de o oră. Contaţi pe mine.
A intrat la Mansur
care era deja în pat. A ridicat pătura şi s-a strecurat lângă el.
-Numai o oră. Toţi
dorm şi Donna este ceva mai bine. Nu vreau nimic, numai să simnt că nu sunt
singură.
-Şi eu la fel, i-a
spus la ureche. În fiecare zi realizez că nimic nu ucide mai tare, decât să nu
ai cui să-i zâmbeşti seara la culcare.
Anna s-a întors cu
faţa spre el şi l-a luat în braţe.
-Am uitat, i-a spus
şi s-a ridicat. A întors cheia în uşă şi s-a întors în pat. Mă simt stresată.
Aş vrea să plâng.
-Să nu faci asta!
Vino mai aproape să te iubesc. Este remediul cel mai bun împotriva stresului şi
nu te speria, ştii că sunt steril.
-Da, astăzi ar fi a
doua zi de ovulaţie, i-a spus, în timp ce-l dezbrăca.
Experienţa cu Mike
îi făcuse bine. Îi dăduse curaj să iubească şi să se lase iubită. Avea
patruzeci de ani şi simţea că abia acum învăţase să uite de partener şi să facă
dragoste în primul rând pentru ea. Toată viaţa s-a lăsat iubita de Tanius,
numai că era tot timpul conştientă. Era totul calculat de ea până la cea mai
mică mişcare. Se inhiba la gândul că ar fi putut să creadă despre ea că ar fi
fost o nimfomană, ca restul cu care avusese relaţii înaintea ei. Timiditatea o
împiedicase adesea să trăiască raportul sexual până la extremă. Numai când
ieşeau şi se întorcea ameţită uita şi devenea calină. Tanius o tachina. Ştia că
el o dorea inocentă în pat. Se păstrase pentru el aceeaşi tânără timidă, ca în
prima noapte. Vroia acum să fie ea, să fie liberă în fiecare mişcare, puţin îi
pasă ce a crezut Mike şi ce va crede Mansur. Erau egali în iubire. Explodaseră
în ea dorinţele anihilate ani de zile. L-a iubit pe Mansur ca şi cum vroia
să-şi experimenteze limita. Acum vroia totul de la un bărbat sau nimic. Poate
şi Tanius dorise mai mult de la ea, dar nu îndrăznise să-i ceară.
-A fost cea mai nebună
noapte de iubire din viaţa mea, i-a spus când îşi odihnea capul pe pieptul lui.
Mansur a sărutat-o
pe păr. A luat-o în braţe şi i-a spus:
-Îţi mulţumesc că
ai apărut în viaţa mea, te voi iubi mereu.
A închis ochii şi a
adormit. Era ca şi cum îşi începuse viaţa sexuală cu adevarat, acum cu Mansur.
”Mă simnt ca o prostituată“ şi-a spus şi s-a întors cu spatele. S-a trezit spre
ziuă. Şi-a tras cămaşa de noapte pe ea şi a ieşit fără să facă cel mai mic
zgomot. A privit în cameră la Donna, le-a găsit pe amândouă dormind şi s-a
întors la ea. S-a trântit în pat şi înainte să adoarmă s-a gândit că era deja o
grijă în minus faptul că Mansur era steril. A trezit-o Hanny.
-Mami, mă laşi să
cobor la Beirut cu doctorul?
-De ce? el merge la
spital.
-Mă ia cu el, nu
are operaţii. La prânz mâncăm amândoi şi după-amiază vrea să cumpărăm undiţe şi
material de scufundat .
-Nu ştiu, Hanny.
Cine te aduce seara?
-Venim împreună,
doarme aici. Donna l-a rugat. Este la ea în cameră. Au băut cafea împreună, şi
se simnte mai bine. A vomitat numai o dată.
-Ia-ţi bani din
geanta mea. Mie nu-mi place să te ştiu coborât la Beirut. Ce ai în pungă?
-Mi-am luat cartea
să citesc, ce să fac când îl aştept?!
Anna s-a uitat la
ceas. Era şapte şi a intrat la Donna în cameră.
-Cum te simţi? a
întrebat-o.
-Mai bine.
-Unde este Mansur?
-A plecat cu Hanny,
cred că mai sunt în curte.
-Trebuie să faci un
efort să cobori pe terasă la soare. De ce a plecat Hannny? a întrebat-o în timp
ce privea pe fereastră.
-Lasă-i să se
cunoască. Mansur mi-a spus că vrea să te ceară de soţie lui Hanny, când vă
întoarceţi din vacanţă. Accepţi?
Anna s-a aşezat
lângă ea în pat. A luat-o în braţe şi i-a spus:
-Doar tu ne-ai
moşit, aş putea să spun nu?
-Şi eu i-am spus că
nu ai să-l refuzi.
-Să vedem dacă
Hanny acceptă? i-a spus Anna dusă pe gânduri.
-Va accepta, îl
admiră pe Mansur.
-Da, acum, să vedem
când mă va vedea cu el în pat?
-Lasă-l pe mine,
i-a spus şi i-a întins mâna să o ajute să se ridic.
Amal intra cu tava
de mâncare.
-Mulţumesc Amal, dar
am să cobor la aer, i-a spus Donna.
Amal a ieşit cu un
aer mulţumit. Însemna că Donna se simţea mai bine. Au petrecut ziua la soare pe
terasă. Donna era obosită. A mai vomitat de câteva ori şi numai când şi-a
trecut mâna prin păr a devenit mai palidă decât era.
-Să nu te plângi de
nimic, i-a spus Anna. Îl strângem într-o pungă şi îţi va creşte. Am să-ţi
cumpăr mâine o bondana şi mai târziu îţi vei lua o perucă. Aceeaşi culoare ca
părul tău. Am făcut tot ce mi-ai spus, l-am prins şi pe Mike că mă înşeală,
m-am culcat şi cu Mansur, am încercat chimia, mă voi mărita, ce mai vrei?
-Nimic, i-a spus.
Vreau să trăiesc, abia acum încep să apreciez viaţa.
-Şi eu, i-a răspuns
Anna melancolică şi s-au îmbrăţişat.
Seara, Mansur le-a
găsit pe terasă. Hanny era încântat de ziua petrecută cu el şi a început să-şi
desfacă pachetele.
-Ştiţi cum îi spun
la spital?
L-au privit
amândouă mirate.
-“Domnule
professor“! L-au întrebat cine sunt şi le-a spus că sunt viitorul lui asistent.
-Atunci domnule
asistent, i s-a adresat Donna, nu crezi că ar trebui să ne spui ce aţi
cumpărat?
-Pentru pescuit şi
costume de scufundat. Numai două, pentru că mami nu ştie să înoate. Pentru noi,
bărbaţii!
-Trebuie să facem
rost de o fată să aibă companie mama ta, i-a spus râzând Mansur.
-Nu e o idea rea,
i-a răspuns şi a plecat pe scări cu pachetele.
Mansur s-a apropiat
de Anna şi a sărutat-o.
-Nu te-a deranjat?
-Nici nu l-am
simţit, a citit tot timpul. Am mâncat împreună la prânz la restaurantul
spitalului şi după-amiază am ieşit la cumpărături. Nu a propus nimic şi nu a
cerut nimic. A trebuit să insist să-şi alega măcar culorile care îi plac. La
sfârşit a vrut să plătească. Mi-a spus că i-ai dat bani. Ne-am simţit foarte
bine împreună. Într-un magazin a întâlnit un coleg şi m-a prezentat “domnul
profesor doctor, prietenul meu“. M-a intimidat, dar şi pe colegul lui.
Mansur a rugat-o pe
Anna să-l lase pe Hanny cu el în Italia. La insistenţa Donnei ea a acceptat cu
condiţia să o sune în fiecare seară. I-a condus în portul Junieh duminică
seara. Urmau să se întoarcă într-o săptămână. La ieşirea din port o maşină a
claxonat-o din spate. A trecut mai în dreapta şi a lăsat-o să treacă. Doar când
a ajuns în dreptul ei s-a uitat şi a văzut că era Mike, care îi făcea semn să
se oprescă. Inima ei a început să o ia razna. A coborât din maşină şi l-a
aşteptat. El s-a apropiat zâmbind.
-Anna, sunt jenat,
te-am căutat la telefon şi acasă.
-Nu sunt acasă
încă, stau la prietena mea. Nu ai de ce să fii jenat? Mi-a fost greu, dar am
uitat. Chiar este mai bine că s-a întâmplat aşa.
-Ce trebuie să fac
să mă ierţi? Era o tipă banală, am fost beat şi am greşit, îmi pare foarte rău.
-Nu-i nimic, nu
sunt supărtă. A fost frumos şi atât. Rămânem prieteni, nu-ţi port ranchiună.
Vreau să-ţi dau banii pe chirie înapoi şi să-mi dai cheile în caz că nu ai
nevoie de birou.
-Glumeşti, s-a
grăbit să-i răspundă. Deja mă simt rău când mă gândesc la tine, vrei să mă
umileşti? Am să-ţi trimit cheile la vecina ta cu şoferul meu. Dacă ai forţa să
mă ierţi, sună-mă.
-Am să încerc, i-a
răspuns ea şi s-a urcat în maşină.
Era calmă. Inima
îşi reluase bătăile normale. Nu a simţit nimic pentru el. Era mai mult decât un
străin. Acasă i-a povestit Donnei fără niciun strop de emoţie. Îi era deja dor
de zâmbetul lui Mansur. Se simţea puternică cu el şi visa deja la nopţile
ferbiniţi care o aşteptau. Au sunat-o cu o zi înainte de întoarcere. Hanny i
s-a părut sobru. L-a întrebat pe Mansur dacă s-a întâmplat ceva între ei şi el
i-a negat orice neânţelegere. Era îngrijorată şi numai discuţiile cu Donna o
mai calmau. În dimineaţa când s-au întors, Anna i-a aşteptat emoţionată în
port. Hanny i s-a părut schimbat. Parcă mai crescuse în şase zile şi se
maturizase. Era îmbrăcat într-un costum sport, cumpărat din Italia şi plin de
importanţă. L-a privit pe Mansur şi l-a întrebat prin semne dacă s-a întâmplat
ceva. Acesta i-a zâmbit şi i-a şoptit că nu este nimic.
-Maşina ta este la
Donna, te urci cu noi?
-Normal, ce
întrebare? i-a răspuns Hanny.
-Cum v-aţi petrecut
timpul, nu te-ai plictisit Hanny?
-Nu, m-a luat în
sală şi am asistat la conferinţă.
-Şi seara?
-Am ieşit, ne-am
plimbat, la magazine, în oraş. Am fost şi la un concert de muzică pop.
-Şi cu fete, nu aţi
ieşit?
-Cum să nu, i-a
răspuns Mansur, toată lumea a crezut că este băiatul meu şi i-au făcut
complimente. Am fost mândru de el. Nu-i aşa Hanny?
-Da. Şi eu am fost
mândru cu tine ai ales când ai luat cuvântul.
-Dacă mai plecaţi
odată, vă întoarceţi însuraţi amândoi, după cum văd eu situaţia!
Au râs toţi trei,
de gluma Annei. Donna îi aştepta pe terasă. Avea pe cap o bondana. L-a luat pe
Hanny şi l-a strâns în braţe.
-Ne-a fost dor de
tine, domnule viitor asistent.
-Vreau să vorbesc
numai eu cu tine, i-a şoptit.
-Să vin acum?
-Da, îmi este teamă
să nu facă mama vreo greşeală. Trebuie să vorbeşti cu ea. Numai de tine
ascultă. Donna s-a ridicat şi a coborât cu el.
-Vreau să-i dau
cadoul, al Donnei este la mine în valiză.
-Cum a fost? l-a
întrebat Anna pe Mansur când nu i-a mai văzut pe scări pe băiat şi pe Donna.
-Mi-a fost dor de
tine, a fost sublim. Ne-am simţit ca doi bărbaţi. Mi-a spus că adevărata lui
prietenă este Donna. Am ieşit cu colege şi m-am lăsat curtat de o braziliancă.
Am simţit că a fost gelos. A doua zi nu a mai vrut să ieşim cu ea. A preferat o
italiancă în vârstă care îmi spunea mereu, “profesor aveţi un băiat adorabil“.
Într-o seară i-am spus că îmi este foarte drag şi dacă mă însor rămânem
prieteni. S-a întristat şi nu a răspuns nimic.
-Vai ce cadou
superb! au auzit-o pe Donna în timp ce cobora pe scări cu Hanny. Să te sărut şi
pe tine, i-a spus lui Mansur şi l-a îmbrăţişat.
Anna se aştepta să
vadă cadoul.
-Unde este? a
întrebat-o râzând.
-A rămas în cameră.
Este o bluză din mătase turcoaz. Exact cum îmi trebuie şi cu o eşarfă din
acelaşi material, în cazul meu pentru cap.
-Să le porţi
sănătoasă! i-a spus Mansur. Nu eu am ales cadourile, este gustul lui Hanny.
-Tu nu ai cadou,
i-a spus Mansur.
-Am să plâng, le-a
spus Anna alintându-se.
-Pentru tine, ne
mai gândim, a spus Hanny privind la Donna.
-Eu am un cadou
pentru voi, v-am făcut pui mexican pentru prânz şi un tort, le-a spus Anna.
-Totuşi noi ne mai
gândim, i-a spus şi Mansur.
-Îţi duc valiza
sus, i-a spus Hanny şi a plecat cu ea.
-Este înnebunit că
Mansur vrea să se însoare, le-a şoptit Donna. Vrea să fiţi şi voi o familie, să
fie cineva care să se ocupe de el în viitor, mai ales să-şi facă o carieră şi
să nu te lase pe tine singură când se va însura.
-Dragul de el, a
spus Anna şi şi-a şters o lacrimă.
Hanny a coborât în
fugă.
-Mami vreau să ies
afară la băieţi, le-am adus câte un cadou la fiecare.
-Când le-ai
cumpărat, nu am observat? l-a întrebat Mansur.
-Când am ieşit
singur într-o după-amiază, am cumpărat şi pentru Amal şi Fares.
-Bravo! Ai cumpărat
din banii tăi. Mă superi, trebuia să-mi spui.
Hanny a plecat.
Mansur i-a făcut un semn discret Annei să urce cu el.
-Mi-a fost un dor
nebun de tine, i-a spus când au intrat în cameră. Vreau numai să te sărut, şi a
luat-o în braţe.
-La noapte, i-a
şoptit ea şi a ieşit. Schimbă-te şi coboară să bem cafea.
Anna a coborât pe
terasă şi s-a trântit în fotoliu.
-Cine se mărită în
două luni, de când s-au cunoscut? Vara viitoare, mai merge. Nici nu mi-am
programat aşa ceva, liberă mă simt fericită. O privea pe Donna şi aştepta un
răspuns.
-Eu spun că da, să
te măriţi.
-Nu, cum ştiu ce
defecte are? Mai bine să ne cunoaştem.
-Coboară, i-a
şoptit Donna.
Anna a intrat în
bucătărie după cafea. Mansur a ieşit pe terasă, şi-a trecut braţul după umerii
Donnei şi a sărutat-o pe obraz.
-Cea mai frumoasă
femeie pe care am cunoscut-o. Îţi datorez cariera mea, i-a spus, şi a scos o
cutie din buzunar. Donna l-a privit şi a desfăcut-o. Era un medalion din aur,
în formă de inimă.
-Se desface şi poţi
pune fotografia nepoţilor tăi. Poate îţi va moşteni unul dintre ei frumuseţea.
-Mulţumesc Mansur
pentru cadou şi pentru complimentul tău, i-a spus şi după ce l-a sărutat şi-a
luat de pe cap bondana.
-O să-ţi crească,
i-a spus el şi a strâns-o în braţe.
Donna plângea
pentru toată suferinţa. Anna a pus tava pe masă.
-Dacă vrei îmi tai
şi eu părul. Să nu fii singură în casă aşa?
-Nu, au ţipat
amândoi.
-Sa vă arăt cadoul,
le-a spus Mansur. Să nu ştie Hanny că l-am arătat. Trebuie să-l dau când vine
momentul prielnic. I-a întins cutia şi a aşteptat ca Anna să se hotărască să-l
deschidă.
-Un inel? l-a
întrebat mirată.
-Vezi ce inel! El
l-a ales. Mi-a spus că-ţi place smaraldul. Ai avut unul şi l-ai pierdut. A
trebuit să-ţi comande soţul altul pentru că plângeai în fiecare zi.
-Da, aşa este.
Numai că mi l-a furat un client de-al lui. Îl uitasem în scrumiera din salon.
Anna a deschis cutia şi a rămas surprinsă. Era un smarald înconjurat de
briante. Ce trebuie să fac în opinia ta, să-l merit? l-a întrebat cu ochii la
inel.
-Cand Hanny te va
întreba dacă vrei să te măriţi cu mine, tu trebuie să spui ”da”. În caz contrar
căutăm altă fată.
-Bine, am să mă
gândesc şi i-a întins cutia.
-Eşti obosit? l-a
întrebat Donna.
-Am dormit pe
vapor, în cabină. A fost o plăcere să călătoreşti cu un adolescent. Efortul lui
să pară mai mare decât este, m-a distrat. Este ambiţios şi inteligent. Va reuşi
în viaţă pentru că are calităţile necesare şi îi vom creea toate condiţiile.
Anna tăcea. A
strâns ceştile şi a intrat în bucătărie.
-La ce oră pun
masa, a întrebat-o Amal.
-Nu ştiu, i-a
raspuns. Poate într-o oră.
-Aţi văzut cadoul
de la Hanny?
-Nu, nu mi-a spus.
-Dragul de el, ne-a
cumpărat parfum la amândoi.
-Mă bucur că vă
iubeşte şi vă respectă.
-Hai, vino sus, i-a
spus Mansur într-o clipă de neatenţie a Donnei. Ea şi-a ridicat sprâncele în
semn că nu şi i-a şoptit:
-Nu-mi place lumina
şi am nevoie de timp.
-Mi-a fost dor de
tine şi îmi datorezi atâtea nopţi.
-Mai bine
odihneşte-te după prânz. Mâine lucrezi şi la noapte nu am să te las eu.
-Nu-mi spune, am
început să mă gândesc deja.
O maşină a oprit în
faţa porţii. Fares a ieşit afară. A chemat-o pe Anna şi s-a îndepărtat de ea şi
de noul venit. Era un tânăr care conducea maşina lui Mike. S-a ridicat şi
emoţionată a ieşit din curte.
-V-am căutat acasă,
i-a spus el. Vecina mi-a dat adresa, pentru că am pentru dumneavoastră de la
domnul inginer un plic şi nişte chei. Anna i-a mulţumit şi a aşteptat să plece.
I-a dat discret plicul lui Fares să îl pună sub pernă şi s-a întors pe terasă.
-M-am speriat, le-a
spus.
Amândoi o priveau
curioşi.
-Mi-a trimis cheia,
tipul cu biroul, nu mai închiriază. Donna a înţeles şi şi-a ridicat privirea în
sus, mulţumită.
-Eşti deranjată? Ai
nevoie de bani? a întrebat-o Mansur.
-Nu, a vrut să
închirieze, dar s-a răzgândit. Urc să pun cheile.
Picioarele îi
tremurau. “Tot mă mai impresionează Mike dacă m-am emoţionat în halul ăsta“
şi-a spus când desfăcea scrisoarea. “Dacă o citesc, am să mă pierd între
amândoi“ şi-a spus şi a rupt-o. A intrat în baie şi i-a dat foc. A aruncat
scrumul în wc şi a tras apa. A respirat uşurată şi a coborât să o ajute pe Amal
să pregătească masa. La masă l-a tachinat pe Hanny. Cum de a uitat tocmai de
ea? A jucat rolul supăratei şi i-a spus că nu mai pleacă în vacanţa cu ei, avea
să-şi caute alţi prieteni.
-În trei săptămâni
vine Shehab, le-a spus Donna.
-Ai secrete şi tu,
i-a reproşat Anna.
-Am uitat. Erai
plecată să-ţi aduci turiştii acasă. Şi a sunat şi Rosy, îi este dor de tine.
Îşi logodeşte fata cea mare şi te roagă să mergi şi tu sâmbătă seara.
-Numai veşti bune
şi le păstrezi pentru tine? a continuat Anna să o tachineze.
-Am observant ţi
eu, a murmurat Mansur şi i-a zâmbit Annei.
-Atunci sâmbătă
dormi în Beirut? a întrebat-o Hanny.
-Dacă nu este
nimic, am să cobor. De ce, vrei să cobori cu mine, nu rămâi aici la munte?
-Dacă îţi este
frică vin, dacă nu rămân cu Donna. Tu o ai jos pe Rosy şi pe doctor.
-Cand mi-a fost mie
frică?
Hanny vroia să o
apropie de Mansur şi nu ştia cum. Sâmbătă după-amiază, Anna a coborât devreme
să o ajute pe Rosy. Tony l-a invitat şi pe Mansur, dar s-a scuzat şi le-a
trimis un aranjamet floral din trandafiri şi altul cu ciocolată şi şampanie.
Avea o urgenţă şi nu ştia când reuşea să ajungă acasă. Anna avea cheia de la
apartamentul lui şi urma să meargă de la Rosy la el. Spera să ajungă până la
miezul nopţii. Seara a fost intimă şi calmă. Numai timpul trecea prea încet
pentru Anna. S-a distrat cu Rosy care era la curent cu toată situaţia şi la
plecare i-a spus:
-Pisi, sunt
bucuroasă pentru tine şi pentru Hanny. Dumnezeu vă iubeşte. Singurul lucru care
mă indispune este profesia lui. Ai să dormi multe nopţi singură şi mai mult ai
să-l aştepţi, decât ai să-l vezi. Au sufletul vândut meseriei, amândoi. Poate
mai faci un copil, ca artistele după patruzeci de ani.
-Norocul meu că
este steril, dar nu spune la nimeni. Poate din cauza aceasta îl iubeşte atât de
mult pe Hanny.
-Ar fi fost bine
dacă mai aveai un copil, aveai o ocupaţie.
S-au despărţit
fericite iar Anna s-a grăbit să ajungă la apartamentul lui Mansur Era trecut de
miezul nopţii şi Mansur nu era încă acasă. Ar fi vrut să o vadă îmbrăcată şi
aranjată. După o jumătate de oră s-a hotărât să facă duş şi să intre în
dormitor. A deschis televizorul şi s-a răsucit în pat de mai multe ori. Era ora
două şi Mansur nu suna şi nici nu venea. A stins lumina şi a închis ochii. Era
hotărâtă să doarmă. Numai că nu reuşea. Spre ziua a aţipit, iar la şase îşi
făcea cafea. A ieşit pe balcon şi a început să-şi facă gânduri rele. “Dacă i
s-a întâmplat ceva, dacă s-a răzgândit şi nu o mai vrea, dacă nu venea nici a
doua zi, ce avea să facă?” La ora şapte a deschis radioul. Ştirile erau nici
rele, nici bune. S-a gândit la Rosy şi a râs. “Cel puţin Tanius noaptea dormea
acasă“ şi-a spus şi s-a ridicat hotărâtă să se îmbrace. Deodată a auzit cheia
în uşă. I-a fost teamă, dar imediat l-a văzut pe Mansur.
-Nu dormi?
-Te-am aşteptat,
i-a spus calmă.
-Iarta-mă, la patru
dimineaţa operam. Tipul nu a rezistat şi a murit. A făcut infarct, după
infarct. Am avut cea mai grea noapte din tot anul. Am fost toţi dărâmaţi, i-a
spus şi s-a aşezat pe fotoliu. Nu am mâncat nimic de ieri de la prânz.
-Fă un duş şi am să
pun masa.
-Esti supărată? Îmi
pare rău pentru tip şi pentru tine.
-Nu sunt supărtă,
am fost îngrijorată. Mi-a fost teamă că ţi s-a întâmplat ceva.
-Hai, vino lângă
mine.
-Nu, trebuie să
faci un efort şi să te dezbraci. Mănâncă şi pe urmă ne odihnim. Nici eu nu am
dormit. Mansur s-a ridicat şi a intrat în baie. A ieşit mai înviorat şi a
mâncat tot ce i-a pregătit Anna.
-Vino, i-a spus şi cu
ea de mână, au intrat în dormitor. A luat-o în braţe şi a închis ochii. Numai
cinci minute, i-a spus şi a adormit.
Anna a adormit şi
ea. Se liniştise şi simţea cum nervii se relaxau. S-a trezit după prânz când
Mansur se juca cu părul ei.
-Nu vreau în viitor
să-ţi faci probleme, vreau să dormi, ca şi cum aş fi cu tine.
-Cum de rezişti şi
la facultate şi în Qatar în fiecare lună.
-Nu am să mai plec
în Qatar, nu vreau să vă las singuri, cu toate că îmi veneau bani mulţi de
acolo. Dar nu banii sunt importanţi, am aflat-o târziu când te-am găsit pe
tine, dar nu-mi pare rău. Eşti cea mai grozavă femeie pe care am întâlnit-o.
M-am bucurat că ţi-a fost teamă pentru mine. Am simţit că nu sunt singur pe
lume. Astăzi am învăţat să te iubesc şi mai mult. Nu a avut nimeni grijă de
mine până astăzi. Numai mama mă aştepta să vin de la cursuri când eram student,
sau de la câte-o petrecere. Poate din acest motiv m-am aruncat în meserie cu
toată forţa. Nu le interesam pe partenere, banii mei contau. În final s-au
plictisit şi de bani şi au plecat.
-Nu te mai obosi
vorbind, hai să ne iubim înainte să plec. Trebuie să urc la munte.
-Nu, pleacă mâine
dimineaţă. Donna o are pe Amal şi Hanny se bucură că-ţi fac curte. Iubeşte-mă
aşa cum ştii tu, fără niciun cuvat, fără lumină, ca şi cum nimeni nu ar exista
în afară de noi şi mai ales fără nicio reţinere, aşa cum te simt de fiecare
dată. Eu sunt obosit şi îmi este dor de tine. Am stat douăzeci şi patru de ore
în picioare. Ca în muzică, numai melodie, fără cuvinte şi diseară am să-ţi cânt
“sonata lunii“, am văzut că ai pus partitura deoparte.
Anna s-a ridicat şi
a tras perdeaua, şi-a scos cămaşa de noapte, şi-a desfăcut părul şi s-a
strecurat lângă el în pat.
-Mi-ai spus să nu
vorbesc, dar trebuie să-ţi scoţi pijamaua.
-Aici este
misterul, dacă reuşeşti să mă convingi, i-a spus şi a tras-o spre el zâmbind.
Era ceea ce Anna
îşi dorea. Trăia prea mult în stres şi era singura posibiltate să se descarce
de toate emoţiile şi incertitudinele trăite. Îi plăcea să facă dragoste cu Mansur.
Îl dorea mai mult decât îl dorise pe Mike. Era toată timididatea şi calmul din
timpul zilei care-i dispăreau când se iubeau. O dorinţă diabolică o împingea
spre extreme şi îşi căuta cele mai eschive satisfacţii. Făcea totul pentru ea.
Adesea avea impresia că era ca o răzbunare împotriva lui Mike. Simţea că era o
luptă între ei pentru ea, care avea loc în ea. Era fericită, simţea că Mansur
se pierdea în trupul ei atunci când îl atingea, aşa cum ea se pierduse în Mike.
Închidea ochii şi simţea sublimul. “Oare inconştient, Mike nu a rămas undeva în
mine?” s-a întrebat. A doua zi dimineaţa când s-au despărţit, Mansur i-a spus
că are nevoie de paşaportul ei şi al lui Hanny pentru agenţia de turism.
Programul era numai pe mare până în Cipru cu vaporul şi de acolo cu alt vapor
până în Rodhos. Anna începuse să se bucure şi ea la gândul unei vacanţe, numai
că, în mintea ei existau încă multe necunoscute. Numai ei trei, va fi greu să
nu fie vreun gest din care să rezulte că deja relaţia lor era avansată. Mai erau
încă două săptămâni până aveau să plece. Totul depindea de programul lui de la
spital, dar spera că în acest interval de timp să găsească o soluţie. Mansur
urca aproape zilnic la munte şi simţea că Anna îi lipsea atunci când era
reţinut la spital peste noapte. Într-una din zile, i-a spus la telefon:
-În seara asta nu
am să vin, cu toate că sunt liber.
-Ai alt program? Nu
este grav.
-M-am gândit şi am
făcut nişte calcule.
-Nu înţeleg! i-a
spus mirată. În legătură cu ce?
-Dupa cât mă pricep
eu şi cum nu ne-am văzut de două zile, cred că ai ciclu şi îţi imaginezi că nu
aş rezista…
-Nu, nu am ciclu.
M-am gândit că a întârziat, dar poate din cauza stresului. Am şi slăbit, poate
mă pregătesc pentru menopauză. Nu-mi fac probleme, mi s-a mai întâmplat.
-Îţi aduc să faci
un test?
-Eu nu m-am iubit
decât cu tine, nu văd cum aş putea să fiu gravidă? Şi tu, mi-ai spus că…
-Bine, vin, mă
grăbesc. Ţi-a spus cineva astăzi că te adoră?
-Da.
-Da, ţi-am mai spus
şi de dimineaţă.
-Nu, tu. Băcanul
din sat, a râs Anna.
S-a întors la Donna
şi i-a spus:
-Eu cred că nu mai
este nimeni normal, în special Mansur.
Donna o privea
mirată.
-M-a întrebat dacă
mi-a venit ciclu şi când i-am spus că nu este nicio problemă că, de obicei mai
întârzie, mi-a propus să fac un test. Cred că este bolnav de gelozie. Tu crezi
că se gândeşte că aş mai avea pe altcineva? Niciodată Tanius nu mi-a ţinut
socoteala, când vine, când pleacă. Cred că este complexat. A început să mă
enerveze.
-Poate nu este
steril, s-ar putea să te fii minţit?!
-La patruzeci de
ani, glumeşti! Femeile încep să se pregătească de menopauza şi tu mă vezi
gravidă cu un steril?
-Anna, se vede că
ai trăit patrusprezece ani în umbra lui Tanius. Nu te pricepi la oameni. Tu ai
încredere orbeşte în toată lumea pentru că tu eşti nevinovată. Din acest motiv
îţi spun că tu, trebuie să te căsătoreşti, să ai cine să-ţi ducă de grijă.
Anna tăcea. Nu ştia
dacă Donna avea dreptate în ce-i spunea.
-Şi dacă eşti?
-Donna, vorbim să
ne treacă timpul! Nu sunt, hai să închidem subiectul. Şi dacă aş fi?! Aş face
un chiuretaj, dar aş termina cu Mansur. Înseamnă că este mincinos.
-Nu, ai lăsa
sarcina. Ar fi bine pentru Hanny în viitor să nu fie singur. Tito cu Tina se
iubesc.
Ana a intrat la ea
în cameră nervoasă. Refuza să accepte ideea că ar putea să fie gravidă. A luat
un calendar şi a început să calculeze pe el zilele. Erau în 28, pe data de 10
se culcase cu el, i-au ieşit 5 zile de întârziere. De obicei o durea burta sau
pieptul. De data aceasta nimic. S-a întors la Donna palidă.
-Sunt cinci zile
întârziată. Dacă ai dreptate şi nu e steril?
-Toate vin de la
Dumnezeu, nu te mai gândi. Vei avea un soţ care te adoră, un tată pentru Hanny,
este tânăr, un doctor cunoscut, are bani, ce mai vrei? Vrei să stai singură şi
să bei cafele cu Rosy toată ziua?
-De ce sunteţi
supărate? le-a întrebat Hanny care venea de la prietenii lui. Mami, m-am
gândit, noi plecăm, dar la hotel vor spune că suntem cu amantul tău, care ne-a
luat în vacanţă. Aş fi jenat.
Anna a îngălbenit
şi s-a uitat la Donna. Nu se aştepta ca Hanny să o abordeze direct, fără
introducere.
-Atunci nu mai
plecăm? Nu am înţeles ce vrei?
-Trebuie să le dai
impresia cel puţin, că sunteţi logodiţi! Ţi-a luat şi un inel. Ai să-l porţi şi
va trebui să dormiţi amândoi în aceeaşi cameră cu două paturi. Şi totuşi, nu
înţeleg, chiar nu-ţi place de el?
-Hanny, suntem
prieteni, nimic mai mult. Poate într-o zi se căsătoreşte şi se va afla că a
fost logodit.
-Mama, te gândeşti
ce viaţă vom avea dacă rămânem singuri? Cu el vom fi ca atunci când papi trăia.
Dacă tu vrei, eu am să-l întreb în seara asta dacă tu îi placi? El mi-a spus la
Roma că îi este frică de tine să-ţi facă curte. Că te-ar plăcea, dacă ai fi şi
tu mai drăguţă cu el.
-Hanny, tu vrei să
se mărite? l-a întrebat Donna.
-Da, dar nu cu
oricine. Cu el da, pentru că mă iubeşte şi este bun aşa cum a fost papa.
-Atunci să discutăm
serios cu el, amândoi. Pentru mama, nu ne facem probleme. Ea trebuie să facă
aşa cum decidem noi. Când vine în seara asta am să vorbesc eu prima cu el şi pe
urmă vom vedea ce va mai fi.
Anna îi asculta şi
se gândea la Hanny. Prefera să o vadă cu un alt bărbat măritată de teamă ca
reputaţia lor să nu fie pătată. Avea dreptate Donna, dacă într-o zi ar fi fost
văzută cu Mike sau oricare alt bărbat ca amant, Hanny ar fi suferit îngrozitor.
Mansur claxona. Fares a ieşit să-i deschidă poarta. A venit spre terasă mirat
pentru că Hanny nu venise spre el la maşină, ca de obicei.
-Ce s-a întâmplat?
Sunteţi în consiliu de familie?! S-a uitat la Hanny, acesta i-a întins mâna şi
a plecat la el în cameră. Cine a supărat băiatul? le-a întrebat. Anna ce este,
te văd supărată?
-Dragul meu avem o
problemă gravă. Hanny se gândeşte că oamenii în Rodhos vor gândi că ţi-ai scos
amanta cu băiatul în vacanţă. Vă stricaţi reputaţia amândoi.
-Da, are dreptate
aşa este şi ce îi propune mamei lui? Eu accept totul.
-Nu ştiu, vorbeşte
cu el. Decideţi împreună, noi stăm aici.
Mansur a plecat
imediat la Hanny. Anna tăcea şi o privea pe Donna, care îi zâmbea.
-Draga mea, nu am
ce să-ţi spun decât că Hanny este un copil deosebit. Îţi imaginezi că dacă ar
fi aflat într-o zi că ai un amant îl distrugeai? Hai zâmbeşte şi pune şampania
la congelator, avem ce să sărbătorim în seara asta.
-După cum văd,
toată lumea a hotărât pentru mine, i-a spus Anna şi s-a ridicat de pe scaun.
Mansur cobora vesel
pe scări.
-Doamna mamă,
sunteţi chemată sus. Hanny vrea să vă vorbescă, i-a spus râzând.
Anna a întrat în
cameră. Hanny era roşu la faţă şi emoţionat.
-Mama, mi-a spus că
te iubeşte, dar îi este mereu frică de tine, stai ca un taur mereu serioasă
gata să împungi. Eu i-am explicat punctual meu de vedere, că sunt responsabil
de reputaţia noastră şi el mi-a spus, “se însoară şi mâine şi că va încerca
să-i ţină locul lui papa şi să aibă grijă de noi şi să ne iubească.“ Ce părere
ai?
-Dragul meu, pentru
că te iubeşte pe tine şi pentru că sunteţi prieteni, accept.
-Şi eu te iubesc.
Aş fi suferit ca într-o zi vreun coleg să te vadă cu un alt bărbat şi să vină
la şcoală şi să-mi spună.
Au coborât amândoi pe
scări de mână. Donna vorbea cu Mansur despre situaţia din ţară. Nimic nu se
schimbase de ani de zile. Mansur s-a ridicat când i-a văzut şi i-a întins mâna
Annei.
-Stimată doamnă…
s-a oprit. Hanny, îi cer mâna fără inel?
-L-am uitat, i-a
spus el şi a alergat pe scări.
-Şampania, veniţi,
i-a strigat Donna pe Amal şi pe Fares.
-Veniţi, sărbătorim
cerea în căsătorie, le-a spus Hanny.
Amal a intrat cu
tava, iar Fares cu sticla. Atunci Mansur şi-a repetat cererea:
-Anna, vrei să te
căsătoreşti cu mine?
-Da, i-a spus ea,
fără prea mult curaj.
Fares a deschis
sticla şi a umplut paharele repede.
-Altă sticlă, i-a
spus Mansur, asta a făcut-o numai spumă. Amal a fugit repede la bucătărie şi a
venit cu a doua sticlă.
-Doamna Anna mi-a
învăţat nevasta la şampanie, a pus-o pe a doua la congelator, aşa din capul ei.
Mi-a spus că poate nu vă ajunge una.
Toţi au râs, mai
puţin Fares. Hanny i-a dat inelul lui Mansur şi acesta i l-a pus pe deget
Annei.
-Inelul este din
partea lui Hanny şi am şi eu un cadou din partea mea.
A băgat mâna în
buzunar şi a scos un săculeţ din catifea cu două verighete. Una simplă pentru
el şi alta cu diamante pentru Anna.
-Deci mâine merg la
spital logodit.
A luat a doua
sticlă şi a început din nu să umple paharele.
-Trebuie să-ţi săruţi
logodnica, a strigat Amal şi Donna.
-Pot Hanny?
-Dacă ea vrea?
Mansur a
îmbrăţişat-o pe Anna şi a sărutat-o pe obraz. L-a îmbrăţişat şi pe Hanny şi i-a
ţinut la pieptul lui.
-Noi patru, să ne
binecuvânteze Dumnezeu!
-Te-ai îmbătat, a
strigat Hanny şi Anna în acelaşi timp.
-Suntem trei, nu
vezi, poate cu Donna patru, i-a spus Hanny.
Mansur a început să
râdă. S-a uitat la Donna şi s-au îmbrăţişat.
-Ai înţeles? a
întrebat-o când o săruta.
-Sa vă ajute
Dumnezeu! i-a răspuns şi ea tot încet.
Seara a fost
veselă, dar cel mai vesel a fost tot Mansur. Când au plecat să se culce i-a
şoptit Annei:
-Te aştept, mai am
un cadou pentru tine. Anna i-a făcut un senm cu capul şi a intrat la Donna în
cameră.
-Totul este
oficial, dacă şi-a pus şi el verigheta şi poate eşti şi gravidă... Cred că
trebuie să vă gândiţi şi la căsătorie.
-Donna, sunt beată.
-Numai de atât?
-Sunt ameţită nu de
la şampanie, ci din cauza situaţiei. Am impresia că totul a mers prea repede şi
nu aş fi eu aceea care a hotărât. Pe urma Hanny, nu avea dreptul să se amestece
în viaţa mea. M-am simţit ca şi cum mi-ar fi tutore.
-Nu-l iubeşti?
-Nu ştiu, îmi place
să fac dragoste cu el, cum să-ţi spun îmi place în tot, poate că îl şi iubesc,
numai că totul merge prea repede. Măcar să fi stat câteva luni.
-Ar fi remarcat
vecinii când venea la tine sau mergeai la el. Sunteţi aproape unul de altul. În
două luni cartierul ar fi ştiut că eşti amanta lui.
-Bine, noapte bună!
i-a spus Anna şi a ieşit.
A intrat la Hanny
şi l-a găsit dormind. L-a mângâit şi l-a sărutat, a stins lumina şi a ieşit. A
închis uşa la camera ei şi a intrat la Mansur.
-Te aşteptam, i-a
şoptit el.
-Sunt obosită şi
emoţionată. Nu am înţeles, suntem logodiţi oficial?
Mansur a început să
râdă.
-Am bănuit ieri că
se va întâmpla inevitabilul. Am fost lângă spital la un bijutier şi m-am
pregătit. Putem merge la el să o schimbi dacă nu îţi place.
-Nu, îmi place, i-a
spus şi şi-a lipit obrazul de faţa lui. Sunt obosită şi aştept şi restul. Ai
spus că mai ai surprize.
-Da, dar să nu te
enervezi. Le-am pus în baie, sunt două teste. Poţi să faci unul acum şi altul
mâine dimineaţă.
-Mi-ai spus că eşti
steril. Ai minţit?
-Îti jur că nu am
minţit intenţionat. Nu am înţeles când mi-ai spus că ai o problemă, pe urmă a
fost prea târziu şi nu am vrut să te necăjesc. A doua zi, tu ai vrut să ne
iubim.
-Pentru că m-ai
asigurat că nu poţi să ai copii.
-Te rog, încearcă,
poate dorm fericit.
Anna a intrat în
baie. A rămas acolo pe marginea căzi cu testul în mână. Se gândea să nu-i spună
adevărul şi să-şi sune doctorul a doua zi, dar în acelaşi timp îi era teamă.
”Dacă mă descoperă cu minciuna, îl distrug pe Hanny“, şi-a spus şi a ieşit cu
testul afară.
-Nu ştiu să-l
citesc, i-a spus şi i l-a întins.
Mansur s-a ridicat
şi s-a aşezat pe marginea patului. Avea lacrimi în ochi şi tăcea.
-Ce este? l-a
întrebat ea, neştiind ce să creadă din reacţia lui.
-Anna, este
pozitiv, i-a spus calm.
A luat-o în braţe,
şi-a ascuns faţă în părul ei şi a oftat.
-Este cea mai
frumoasă zi din viaţa mea.Te rog să ai grijă şi să vedem şi mâine. Cea mai
sigură este o analiză de sânge. Aşa de multă bucurie numai într-o zi! Îmi este
teamă, poate nu este adevărat.
Anna era
impresionată. S-a ascuns în braţele lui şi a închis ochii. Nici nu ştia dacă ar
trebui să se bucure sau să fie tristă. S-a mişcat puţin în pat şi după
respiraţie şi-a dat seama că Mansur dormea. Era obosit şi probabil i-a fost
frică să nu cedeze tentaţiei să facă dragoste. Nu înţelegea de ce soţia lui în
cinci ani de zile nu a rămas gravidă, dacă el nu avea probleme. “Şi totuşi este
bine că s-a întâmplat aşa, dacă nu era el după despărţirea de Mike, aş fi
murit“ şi-a spus şi a adormit şi ea. A doua zi Mansur a trezit-o. Trebuia să
fie devreme la spital, avea două operaţii.
-La baie Pisi, i-a
spus imediat ce a deschis ochii şi a sărutat-o. Toată noaptea am visat că aveam
o fetiţă în braţe. Îmi pare rău să-ţi spun, dar îmi spuneam că seamănă cu mama.
Anna s-a ridicat şi
a intrat în baie. A închis ochii şi a ieşit cu testul.
-Nu vreau să ştiu,
spune-mi tu, i-a spus şi i l-a întins.
-Da şi astăzi este
pozitiv. Anna, mi-au trebuit ani de zile să fiu fericit, nici nu ştiu cum să-mi
manifest bucuria de teamă că s-ar putea să nu fie adevărat.
-Am să merg la
spital să-mi fac analiza de sânge, i-a spus.
-Mă suni la spital
şi-mi laşi răspunsul la secretară, un “da” sau “nu”.
-Cobor să pregătesc
cafea şi micul dejun. Trebuie să mănânci dacă ai operaţie la prima oră.
A coborât la
bucătărie şi s-a întors cu tava cu mâncare. L-a aşteptat să se îmbrace şi i-a
turnat cafea. A ieşit şi a deschis uşa încet la Donna. Era aşezată pe marginea
patului şi îşi strângea firele de păr rămase pe pernă. A tresărit când a
văzut-o pe Anna şi i-a spus:
-Nu cred că Shehab
va rezista. Pleacă la fel de repede cum am plecat eu din Egipt. Ce să facă cu o
infirmă şi cheală?
-Tu care le ştii pe
toate ai să vezi că te înşeli. Mansur pleacă devreme. Am să-l aduc la tine să
beţi cafea împreună.
S-a întors să
deschidă uşa şi tocmai atunci Mansur se pregătea să intre.
-V-am auzit vorbind
şi am ştiut că te-ai trezit, i-a spus şi a sărutat-o.
Donna l-a interogat
din priviri.
-Da, i-a spus.
-Pe cine sărut
primul? i-a întrebat.
-Astazi ar fi a
şasea zi, normal ar trebui să aşteptăm zece, dar eu vreau să fiu sigur şi i-am
propus Annei să facă analiza de sânge.
-Da, ai dreptate.
Stăm încă cinci zile în tensiune. Anna îmbracă-te şi mergi la spitalul de lângă
noi. O cunosc pe doctoriţă şi îţi va da răspunsul repede la telefon.
Mansur a plecat,
dar înainte a rugat-o pe Anna să nu uite şi să sune secretara imediat ce va
cunoaşte rezultatul. A plecat grăbit, dar fericit.
Înainte să plece la
spital Anna a întrebat-o pe Donna:
-Nu înţeleg, de ce
în cinci ani soţia lui nu a rămas gravidă?
-A luat tot timpul
anticoncepţionale, a aflat după ani de zile de la o prietenă de a ei. Era
îndrăgostită de prietenul lui de o viaţă, i-a spus când a plecat. De fapt s-a
căsătorit cu Mansur, ca să fie aproape de acesta.
-S-au căsătorit pe
urmă?
-Da, dar au
divorţat după câţiva ani. Tipul a lăsat-o. Este necăsătorită acum, mi-a
povestit el. A făcut mult efort să se întoarcă la el, dar Mansur nici nu a mai
vrut să audă de ea.
-Ce lucrează ea?
-Este colegă cu el
la spital, ginecolog.
-Este frumoasă?
-Nu ştiu, dar sunt
de o vârstă şi el mi-a spus că tu eşti mult mai frumoasă şi feminină decât ea.
Nu te gândi la ea. Sunt despărţiţi de treisprezece ani. Pentru el nici nu mai
există.
-Am înţeles, i-a
spus Anna şi a plecat la spital.
A stat în sala de
aşteptare până când i-a dat rezultatul. Nici nu ştia cât a aşteptat. Într-un
târziu infirmiera a strigat-o. S-a ridicat, a luat plicul, l-a pus în geantă şi
a plecat acasă. Când a ajuns i l-a întins Donnei.
-Nu l-ai desfăcut?!
a întrebat-o mirată.
-Nu.
Donna a rupt plicul
nerăbdătoare, şi-a aruncat privirea pe el şi l-a lăsat să-i cadă din mână.
-Felicitari Anna!
i-a spus strangulată de emoţie. Copilul acesta îmi aduce noroc, a fost conceput
la mine în casă de oamenii care mă iubesc şi pentru care m-am rugat în fiecare
zi. Într-adevăr sper într-un miracol.
S-a ridicat repede
de pe fotoliu şi s-a îndreptat spre telefon. A format numărul de la spital şi
l-a cerut pe doctorul Mansur.
-Am să încerc să
văd dacă a intrat la operaţie, i-a spus secretara.
-Te rog să-l cauţi
şi să-i spui “da“, din partea Annei.
Donna era mai
entuziasmată şi mai fericită decât Anna.
-Donna, cred că ar
trebui să ieşim puţin. Stai de atâta timp numai între camera ta şi grădină. Hai
să mergem la Mia să-ţi cumperi ceva frumos, eventual să căutăm o perucă şi
într-un cuvânt să luăm aer.
-Da, e o idee bună.
Vreau să-mi cumpăr rochii de interior mai sexy, i-a spus râzând. Văd că anul
acesta este anul surprizelor şi bune şi rele.
-Nu, cred că numai
bune. Dacă Mansur nu ar fi venit în Qatar, cred că neglijai să mergi la un
doctor. Cât despre Tina, dacă asta a vrut, foarte bine pentru ea.
Amal a venit la ele
cu tava de cafea.
-A telefonat
secretara doctorului Mansur, i-a transmis mesajul.
-Bine, în seara
asta avem ce să sărbătorim, i-a spus Donna.
-Pun şampanie la
frigider?
-Pune două şi dacă
nu mai sunt, trimite-l pe Fares să cumpere. Să mai bem, atâta timp cât Anna mai
poate.
Amal a înţeles şi a
sărutat-o pe Anna.
-Să nu ştie Hanny
încă, i-a şoptit Donna. Numai după ce vor fi căsătoriţi şi vor petrece vacanţa
împreună.
-Doar nu îi va număra
zilele şi lunile, i-a spus Amal râzând.
Au petrecut ziua în
oraş. Mia i-a admirat noul inel şi cerceii. Bănuia că se întâmplă ceva cu Anna
şi a întârziat cu ochii pe ceasul ei.
-Văd că ai prea
multe bijuterii noi, i-a spus. Să nu-mi spui că le-ai cumpărat tu?
-Nu, sunt cadouri,
i-a răspuns.
-Pot să te întreb
de la cine?
-Da, de la doctorul
Mansur, dacă ai auzit de el.
-Cum să nu, l-a
operat pe cumnatul meu, cu ani în urmă.
-M-a cerut în
căsătorie aseară.
-Şi Hanny?
-El a fost cel care
a acceptat primul. Nu vrea să mă ştie singură de teamă să nu-mi fac un amant,
să ne compromitem.
-Da, mă bucur şi
felicitări! Aşa ne-am gândit şi noi. Până şi Tanius mi-a spus să te conving
să-ţi reface viaţa. Este cea mai frumoasă veste din anul acesta. Samir a reuşit
la alegerile din partid, au spus la televizor.
-Vezi, altă veste
bună, i-a spus Donna.
Mia era bucuroasă.
Era visul ei de o viaţă să-l vadă în politică. Au plecat de la ea încântate de
tot ce-şi cumpărase Donna.
-Trebuie să-ţi fac
un cadou, i-a spus Annei şi a intrat în cel mai frumos magazin de lenjerie. A
ales lenjerie pentru ea şi pentru Anna, după care a intrat în primul magazin de
cadouri.
-Trebuie să-i ofer
şi lui Mansur ceva. Am să-i cumpăr o trusă de Stilou “Dupont“. Tina i-a
cumpărat lui Shehab “Mont Blanc“, este cel mai frumos cadou pentru un bărbat.
-Si eu? a
întrebat-o Anna.
-Nu ştiu, ne gândim
când intrăm într-un restaurant. Am impresia că toată lumea se uită la capul
meu. Mia nu a îndrăznit să mă întrebe, dar i-am simţit reacţia când am intrat
în magazin. Ai dreptate, îmi trebuie o perucă, cu părul până la umăr.
Au făcut
cumpărături şi s-au plimbat până după-amiaza. S-au întors acasă obosite. Hanny
stătea pe terasă şi citea.
-Mi-ai cumpărat
ceva? a întrebat-o pe Anna.
-Da, i-a răspuns şi
i-a aruncat sacul. Ţi-am luat bluze pentru Rodhos şi alte nimicuri. Toate sunt
marca ta preferată.
-Şi lui Mansur?
-Da, i-am luat un
ceas subacvatic. De altfel şi ţie unul la fel. Ce ştiu eu, ce să-i cumpăr?
-A sunat Mansur.
Amal i-a spus că a-ţi coborat în Junieh.
Ziua a trecut
liniştită, numai seara când a ajuns Mansur, spiritele s-au încălzit. Era
fericit şi în acelaşi timp căuta să se controleze în faţa lui Hanny. O săruta
tot timpul pe Donna pentru tot ce a făcut pentru el.
-Te-au văzut
colegii cu verigheta?
-Da, la prima oră
tot spitalul era la curent cu noutatea. Au stat la rând să mă felicite şi vor
să vadă mireasa. Le-am spus că o vor vedea la întoarcerea din vacanţă. Nimeni
nu se aştepta să mă căsătoresc. Mă vedeau burlac până la sfârşitul vieţii.
Noaptea, când a
rămas singur cu Anna, i-a mărturisit râzând:
-Dacă nu ai fi rămas gravidă, sunt sigur că nu
te-ai fi măritat înainte de un an, asta în cazul că am fi rămas împreună. Te-ai
fi plictisit să mă aştepţi, să intru obosit şi ai fi plecat. Aşa vei avea o
ocupaţie şi o sarcină la vârsta matură, este cea mai mare reuşită a unei femei.
A sărutat-o şi a
îmbrăţişat-o. Anna, ca de obicei era confuză. Sarcina o descurajase şi nu se
mai vedea după cincisprezece ani în stare să mai crească un copil. S-a gândit
la Donna şi la rugăciunile ei zilnice şi s-a întrebat unde era locul ei în
toate acestea.
Cu câteva zile
înainte de plecare Anna a coborât să-şi facă bagajul. A doua zi Shehab ajungea
dimineaţa, tot în portul din Junieh. Mansur era deja în concediu şi au plecat
amândoi să-l aştepte. Era îmbrăcată cu o rochie albă cu flori de câmp albastre.
Îşi lăsase părul pe spate şi se încălţase cu sandale roşii cu toc înalt.
-Arăţi super! i-a
spus Donna. Să ştii că vei avea o fată. În Liban se spune că devii mai frumoasă
când eşti gravidă cu o fată.
-Ai să o botezi,
dacă este fată, i-a spus Mansur.
Au plecat de mâna
spre maşină. Anna a rupt un trandafir şi i l-a arătat Donnei.
-Pentru Shehab, i-a
spus.
Tot drumul Mansur i-a cântat. Anna zâmbea şi
i-a spus:
-Mai bine erai
cântăreţ. Toate femeile ar fi căzut la piciorele tale.
-Şi, ai fi scăpat
de mine! În două zile suntem în Cipru. Ne căsătorim şi plecăm mai departe.
Căsătoria religioasă în Liban, când ne întoarcem. Pe cine vrei să pui martori?
a întrebat-o.
-Pe Donna şi pe
Shehab.
-Am ajuns.
Aşteaptă-mă în maşină, am să caut un tip să văd dacă ne ajută să intrăm pe
chei. Dacă nu este aici, îl aşteptăm la ieşire ca toată lumea. Mansur a plecat
grăbit spre birouri, iar Anna a coborât din maşină. Deodată o maşină a oprit
lângă ea. S-a uitat mirată şi l-a văzut pe Mike. A coborât şi a venit spre ea.
-Tu dormi în port?!
l-a întrebat mirată.
-Construiesc un
hotel în apropiere şi ăsta este drumul meu. V-am văzut pe autostradă şi numai
când aţi luat drumul portului te-am recunoscut şi am aşteptat să văd unde
cobori.
-Aşteptăm un
prieten.
Mansur venea grăbit
spre ei.
-Salut, i-a spus
lui Mike şi i-a întins mâna.
-Viitorul meu soţ
şi un prieten de familie.
-Putem să intrăm,
tipul este aici. Ne aşteaptă.
-Nu vă mai reţin,
le-a spus Mike şi s-a urcat în maşină.
-A plecat şocat,
i-a spus Mansur.
-Normal, nu se
aştepta să audă că sunt logodită.
-Vino, i-a spus el
şi a luat-o de mână.
Shehab a coborât
printre ultimii pasageri.
-Este exact cum mi l-a
descris Donna. L-aş fi cunoscut şi pe stradă, dacă l-aş fi întâlnit.
-Arată încă bine la
vârsta lui, i-a şoptit Mansur.
-Un trandafir de la
Donna, i-a spus Anna şi l-a îmbrăţişat.
-Multumesc, i-a
răspuns Shehab şi a sărutat-o.
-Felicitări pentru
tot doctore! Nimic nu e întâmplător în viaţă.
Tot drumul Anna i-a
povestit despre şedinţa de chimiotherapie, despre prosop şi despre lighean şi
mai ales despre suferinţa Donnei. Amal ştia totul şi mai ales nu trebuia lăsată
fără să mănânce. Prima săptămână după şedinţă este mai grea, pe urmă îşi revine
încet până la următoarea.
-Cat timp stai? l-a
întrebat Mansur.
-Cat timp mă ţine,
a răspuns Shehab.
-Şi cu facultatea
şi restul?
-Am demisionat. Am
să scriu. La şasezeci şi cinci de ani îmi ajunge cât am muncit. Am lăsat-o
odată pe Donna, acum nu mai plec fără ea. Vreau să fim împreună până în ultima
zi.
-Ce face Tina? Te
sună?
-Da, vroia să sune
să o cheme la Londra, dar i-am spus că încă este devreme, să nască şi pe urmă
să vină ea surpriză în Liban în septembrie, când va veni şi Tito.
-Da, numai că Donna
nu vrea să fie văzută fără păr.
-Mai devreme sau
mai târziu vor afla. Sunt oameni maturi, până când îi protejează? Ei nu au
protejat-o niciodată, le-a spus când Mansur claxona să i se deschidă poarta.
Hanny le-a
deschis-o, iar Donna a ieşit în curte. Era îmbrăcată cu bluza turcoaz şi cu
fularul răsucit în turban. Era machiată şi zâmbea.
-Eşti frumoasă ca o
madonă şi mie îmi plângi la telefon! Mă aşteptam să te văd urâtă, bătrână, fără
dinţi, să-mi fie frică şi să fug. Mi-am luat o hartă cu mine să nu mă pierd
până în port, i-a spus şi a luat-o în braţe. Iubita mea nebună!
Hanny s-a apropiat
de Mansur şi i-a şoptit:
-Am invitat o fată
să mâncăm o pizza. Nu sunt la prânz acasă.
Mansur a băgat mâna
în buzunar, a scos bani şi i-a dat.
-Nu, am bani, dar
ţi-am spus să ştii. I-am spus că am şaptesprezece ani. S-a prins minciuna.
-Ea câţi ani are?
-Şasesprezece, i-a
şoptit zâmbind.
-Ia banii de la
mine. Să nu mai iei de la mami, asta este treabă de bărbaţi. Nu trebuie să ştie
mami când ieşi cu o fată. Eu sunt aici, în primul rând pentru tine.
-Multumesc, nu am
să uit, i-a şoptit şi s-a fofilat încet pe lângă maşină şi a ieşit din curte
neobsevat de nimeni.
Amal le-a adus
cafea şi sucuri de fructe pe terasă.
-În Qatar, unde
şampania era scumpă, nu ai vrut să bei altceva şi acum bei suc?
-Întreabă-le câte
sticle bem pe săptămână? a râs Mansur.
-Mai sunt două
sticle, le pun în congelator? a întrebat Amal.
-Cum, nu le-ai pus
până acum?! a întrebat-o Anna mirată.
-Le-a pus la prima
oră, le-a răspuns Fares din grădină.
-Fares va trebui
să-ţi cauţi un servici de noapte, să-ţi poţi ţine nevasta cu şampanie, i-a spus
Mansur.
-Am să o trimit la
doamna Anna, ea a învăţat-o cu şampanie, i-a răspuns el râzând.
-Cât stai? l-a
întrebat Donna când urcau să-i arate camera.
-Până când mă dai
afară.
-Ai facultatea şi
ziarul?
-Nu am nimic, am
demisionat. Am venit să te fac bine şi să te iau cu mine pe o insulă. Numai
amândoi, tu aduni scoici pe plajă şi eu să-ţi împletesc flori şi să ţi le pun
în părul care îţi va creşte. Am să-ţi spun poveşti şi o să râdem de un cuplu
mai tânăr, care s-a pierdut, dar cărora stele le-au mai dat o şansă la
bătrâneţe. În boala ta, ceva este bun, fără ea ne-am fi pierdut iarăşi. Acum nimic
nu ne mai desparte. Vom suferi împreună până te vindeci şi vom trăi împreună
până la bătrâneţe. Avem atâtea de recuperat şi mai ales să ne alegem o nouă
stea, numai a noastră.
Sfârşit
-Dormi?
-Nu, mă gândeam la
Dumnezeu. ”Fiecare rău este un pas spre bine.”
-Dormi?
-Nu, mă gândeam la
Dumnezeu. ”Speranţa nu trebuie să moară niciodată.“
-Te gândeai la noi?
-Nu, la Donna şi
Shehab, noi ne-am cunoscut, iubit şi căsătorit, avem şi o fetiţă… Dumnezeu a
vrut să scape de grija noastră repede. Te-a cunoscut nehotărâtă.
24 / iunie / 2011 -
Qatar
RĂSPUNSUL AUTOAREI
Am terminat cartea
de citit dimineaţa. Era ca şi cum citisem un roman împrumutat de la cineva.
M-am emoţionat, am plâns, am râs şi am retrăit totul. Am luat manuscrisul şi
l-am ascuns într-un sertar. M-am uitat la ceas, am căutat cartea de vizită a
editorului şi i-am format numărul.
-Tocmai ieşeam pe
uşă, mi-a spus.
-M-am răzgândit, nu
mai vreau să-l public. M-aş jena de soţul meu şi de copii. Am scris într-un
moment de siceritate cu mine însămi.
-Doamnă nu se
poate, vin să discutăm.
-Nu, soţul vine de
la un Congres astăzi. Dacă mă răzgândesc te caut.
Seara i-am povestit
soţului meu despre manuscris. A fost surprins şi a insistat să-l dau la
editură.
-Sunt foarte multe
lucruri jenante, s-ar putea să gândeşti…
-Draga mea, mi-a
spus, scriitorii simt mai mult decât un doctor ca mine, este normal, nu am să
gândesc nimic.
-Îmi trebuie timp
să mă obişnuiesc, i-am spus.
La câteva zile am
deschis sertarul să-mi iau manuscrisul.
Nu era decât un
bilet:
“Ţi l-am dus la
editură, vom fi mândri de tine, Mansur.“