DINCOLO DE BARIERA TRISTEŢII - RENAŞTERE SAU CONSOLARE?

După o săptămână Donna a ieşit din spital. Doctorul Mansur a hotărât să o viziteze la Anna. Era foarte afectat şi se învârtea în jurul ei grijuliu. A alergat şi i-a făcut toate formalităţile şi a vorbit încă o dată cu doctorii care au operat-o. Anna era impresionată şi se bucura că va trece pe la ea să o supravegheze pe Donna în perioada convalescenţei. În plus Donna nu se simţea singură. Între ea şi doctor, timpul va trece mai repede. Donna slăbise, dar în ultimele zile îi trecuse paloarea. Anna era şi ea obosită. Nu a mai reuşit să-şi facă timp să se întâlnească cu Mike. Seara îşi vorbeau la telefon. Nu mai pleca de acasă să-l lase pe Hanny singur. De la spital se întorcea acasă. Refuzase invitaţia doctorului de mai multe ori. Hanny avea de învăţat, începuse exmenele de sfârşit de an.

Nici nu-i venea să creadă că scăpase de drumurile de două ori pe zi la spital. Şi cu toate că Donna era o bolnavă uşor de suportat, abia aştepta să stea în rochia de casă şi să nu mai iasă în aglomeraţie. Donna s-a urcat în maşină cu Mansur. Maşina Annei era plină de lucruri. Conducea şi privea în oglindă. Nu-şi făcea griji, Donna cunoştea adresa. Au ajuns în faţa blocului. I-a făcut semn cu mâna doctorului unde să parcheze. A ieşit din maşină şi s-a îndreptat spre lift. A deschis uşa şi i-a aşteptat. Donna mergea încet şi Mansur o susţinea.

-Am ameţit, i-a spus când s-a apropiat de uşă.

-Este normal, i-au răspuns amândoi deodată.

-Suntem vecini, Anna. Eu stau pe strada paralelă.

-Cine se aseamănă, se găsesc, a completat Donna.

Anna a roşit iar Mansur a râs.

-În ultimul timp trăiesc din coincidenţe. Am regăsit-o pe Donna după treizeci de ani. Noi suntem vecini…Ce-mi pot dori mai mult?

-Eşti modest sau te mulţumeşti cu puţin, i-a spus Donna.

Hanny şi Rosy îi aşteptau cu uşile deschise.

-Bine te-ai întors sănătoasă, au sărit amândoi.

-Tito a sunat şi i-am spus că ai plecat să o aduci pe mami. Te va suna mai târziu.

S-au îmbrăţişat şi Hanny l-a remarcat pe Mansur.

-Salut! i-a spus acesta.

-Salut! i-a răspuns Hanny şi s-a uitat mirat la Anna.

-Doctorul Mansur, prieten cu Donna şi Hanny băiatul meu.

Au intrat în casă. Rosy a intrat la ea şi s-a întors după cinci minute cu un platou cu prăjituri pe care l-a pus pe masă în salon.

-Sincer, mă grăbesc, s-a scuzat Mansur.

Hanny a intrat în bucătărie şi s-a întors cu o farfurie pentru prăjituri, i-a umplut-o şi i-a dat-o.

-Cu toate că vă grăbiţi domnule, merită să gustaţi din prăjiturile lui Rosy, care este cea mai mare specialistă din bloc.

Mansur i-a trecut mâna prin păr. A luat prăjiturile şi a început să vorbească cu el. Anna şi Donna au intrat în dormitor.

Rosy s-a aşezat pe scaunul din faţa oglinzii şi a început să o ajute pe Anna să-i aranjeze lucrurile.

-Rosy, să nu spui că ai făcut tu prăjiturile? a întreabat-o Anna.

-Nu, m-au ajutat fetele. Eu le-am dat indicaţii.

-Trebuie să plec. Am consultaţii toată ziua. Am să trec pe la ora şapte, le-a spus doctorul.

-Te aşteptăm să luăm cina împreună, i-a spus Anna.

-Ce trebuie să aduc?

-Nimic, a strigat Hanny din salon. Numai răbdare să recapitulez chimia. Donna a zâmbit, iar Anna l-a privit mirată.

-Ai un băiat, să-ţi trăiască!

-Hanny! l-a strigat Anna.

-În caz că nu am să rezolv toate problemele, o să mă ajute i-a răspuns Hanny.

-Va ştii totul, l-a asigurat Anna.

-Îmi plac tinerii studioşi, nu mă deranjează. Atunci plec. Cred că am să ajung cu întârziere dacă drumul s-a aglomerat.

Le-a făcut un semn cu mâna şi a ieşit grăbit. Telefonul sună. Era Tito. I-a dat receptorul Donnei şi i-a zâmbit. Aceasta a tuşit puţin şi a răspuns cu toată energia de care era capabilă.

-Dragul meu, abia am ajuns.

Au lăsat-o singură. Au intrat în bucătărie. Anna a încălzit mâncarea. Era trecut de ora trei. Le era foame la toţi.

-Rosy, stai cu noi la masă. Ai slăbit prea mult, sunt convinsă că nu mănânci mai nimic toată ziua.

-Nu, am stat prea mult în picioare. Sunt obosită. Am să vin spre seară, odihniţi-vă şi voi. Hanny are de învăţat.

A sărutat-o pe Anna şi a ieşit. Donna mai vorbea când Anna a intrat cu tava. A lăsat-o pe măsuţa de lângă pat, i-a pus un prosop pe piept şi a aşteptat calmă, până când a terminat de vorbit.

-Tito era îngrijorat pentru tine, i-a spus râzând. A hotărât să se căsătorească în septembrie. Tina va naşte în această perioadă şi nu va putea veni.

-Cum rezistă Tina fără să-ţi vorbească?

-Aşteaptă să o sun eu. Dacă nu am făcut-o până acum, nu am să o sun nici de acum încolo. Până când nu vor trece toate urmele de la operaţie. Înţelegi la ce mă refer?

-Da, la chimiotherapie. Şi totuşi este fiica ta, care va naşte. Deci va fi singură. Tu crezi că nu suferă? Mai bine să cedezi tu ca mamă. Tu ştii, copiii sunt încăpăţânaţi.

-Am să mă gândesc, i-a răspuns şi cu tot efortul pe care-l făcea, un aer de tristeţe i s-a aşternut pe faţă.

Donna s-a recuperat destul de repede, iar Tito o suna aproape în fiecare zi. Serile treceau agreabil între Anna, Rosy şi doctorul Mansur. Acesta aducea de fiecare dată ceva deosebit, de la prăjituri la cele mai exotice mâncăruri. În serile când Anna era absentă, pleca mai devreme. Hanny începuse să-l îndrăgească şi îl consulta în toate problemele. Între ei s-a creat o complicitate care adesea o jena pe Anna. Ieşea devreme la întâlnirile cu Mike şi se întorcea cel târziu la ora 10.00. De fiecare dată îi invoca lui Hanny o invitaţie la câte o prietenă. În ultima zi de şcoală, Hanny a intrat în casă grăbit.

-Fares este în curtea blocului.

-Ce facem? a întrebat-o Anna pe Donna.

-Stăm în cameră şi Hanny îi spune că nu suntem acasă.

Soneria suna şi se auzea vocea lui Fares care vorbea cu portarul. “Doamnele sunt acasă. Acum a intrat şi băiatul.” Donna şi Anna au început să râdă pe înfundate.

-Donna, îl lăsăm să intre şi îi spui adevărul, până la un punct. Dacă îi spune lui Tito, îi aminteşti că te superi pe el.

Donna i-a făcut semn să deschidă. Hanny a deschis uşa. Anna a ieşit înaintea lui.

-Arătaţi bine, doamnă. Doamna Donna s-a făcut şi ea bine? Am venit să o iau acasă.

-Fares i-a loc, i-a răspuns. Vine şi Donna, numai să se îmbrace. Se odihnea.

Donna a intrat surâzând, dar nervoasă.

-Bine doamnă, de mai bine de o lună de zile nu putem să vă sunăm, să vă vedem. Ce ne ascundeţi?

-Fares, păstrezi secret, nici măcar Amal să nu ştie, altfel mă supăr. M-am operat, ca femeile. Nimic grav, numai că nu am vrut să ştie copiii. Tu le-ai fi spus din prima zi. Acum sunt bine. Peste două zile vino să mă iei acasă. Anna vine şi ea cu Hanny. Vor sta la noi.

-Hai să bem o cafea, le-a spus Anna.

-M-am liniştit, mă aşteaptă nevasta la masă. Care cameră să o pregătim pentru doamna Anna?

-Pe a lui Tina şi lui Hanny camera lui Tito. Niciun cuvânt nimănui, i-a spus când s-a ridicat să plece.

-Îmi pare rău că nu aţi avut încredere de la început.

-Tu da, dar Amal, o cunoşti. Ar fi început să plângă şi îi spunea lui Tito la primul telefon.

Fares a mârâit ceva ce semăna cu da şi a plecat mulţumit.

-Uf, ce emoţii, i-a spus Annei. Parcă am fi fost infractoare.

-Doctorul nu mai vine? le-a întrebat Hanny.

-Vine numai în week-and.

-Mi-a promis că vom merge împreună la pescuit. Şi-a propus până la sfârşitul anului să fie însurat.

-Uite câte secrete ţi-a spus?! i-a spus Donna mirată.

-Da, dar dacă se însoară, nu ma suntem împreună. Nu va mai avea timp şi pentru mine. Şi după ce s-a gândit puţin, i-a spus :Mami, mărită-te cu el. Mi-a promis că mă pregăteşte să intru la medicină. Îmi va fi profesor. Îţi imaginezi că mă învaţă tot ce ştie şi la sfârşit îmi lasă clinica lui?

-Hanny, să nu te mai aud vorbind prostii, i-a reproşat Anna.

-Eşti cel mai deştept copil pe care l-am cunoscut, i-a spus Donna. Ai perfectă dreptate, numai că, oamenii se iubesc când se căsătoresc, căsătoria nu este aşa o afacere pentru ca tu să ai un mentor. Ei nu se iubesc, sunt prieteni, cum eşti şi tu cu el, ea încă se mai gândeşte la tatăl tău.

-Da, ai dreptate, numai ca papa nu mai vine, s-a ridicat el şi a plecat în camer lui.

-Vezi cum gândesc copiii? Îşi caută interesul lor! i-a spus Donna. Tu unde eşti cu Mike?

-Nu suntem niciunde! Ne iubim şi atâta tot.

-Până când?

-Ce importanţă are? Donna, nu mai vreau să mă recăsătoresc, mă simt bine aşa. Pe urmă, sunt îndrăgostită de Mike. Fiecare întâlnire e o surpriză. Este…Nu ştiu să-ţi explic.

-Bărbaţii ca el, au de obicei mai multe amante.

-Ei bravo, acum cunoşti toţi bărbaţii! Vrei să-mi schimb opinia despre el? Nu are alta! Şi de ce ar avea?

Donna i-a zâmbit şi s-a ridicat de pe fotoliu. Au intrat în bucătărie şi Anna a pregătit prânzul. Hanny a refuzat să vină la masă. Donna a intrat la el în cameră. După câteva minute se auzeau când şuşoteli, când râsete. Au venit amândoi la masă şi au continuat să-şi vorbească la ureche.

-Pot să ştiu ce complotaţi? i-a întrebat Anna.

-Donna mi-a spus că-mi face cadou o trusă de pescuit şi fără să-l vadă Anna, i-a făcut un semn discret Donnei.

Anna se bucura pentru atenţia şi tandreţea pe care Donna o manifesta faţă de Hanny. Faptul că Donna le făcuse program să meargă la munte la ea, nu prea o încântase, numai că Hanny alerga toată ziua cu prietenii pe care îi avea acolo şi o bucura. Cu o seară înainte de plecare, Anna şi Donna vorbeau cu Rosy în salon. Mansur a venit obosit şi cu un cadou amabalat într-o cutie din carton.

-Ne schimbi mobila? a glumit Anna.

-Nu, este pentru Hanny. M-a sunat şi mi-a spus că a ieşit al doilea din clasă.

-Nu ştiu nimic, i-a răspuns Anna jenată.

Hanny, i-a auzit şi a venit cu carnetul în mână şi i l-a întins lui Mansur. Mansur a început să întoarcă paginile.

-Bravo! Dar nu poţi deveni asistentul meu dacă nu vei fi printre primii din clasă. Dacă eşti al doilea, e bine. Cine este primul?

-O fată. Pe mine m-ai ajutat tu la biologie şi chimie şi am luat nota maximă.

-Nu-i nimic, anul viitor o vei depăşi la toate materiile. Deschide cutia să vezi ce cadou ţi-am adus.

-O bicicleta de curse, o cât de mult mi-am dorit! Asta costă o avere, nici nu am îndrăznit să-i cer lui mami şi până să se dezmeticească Mansur, Hanny era agăţat de gâtul lui şi îl săruta.

Din salon Donna asculta zâmbind.

-Aţi rămas în hol? I’a întrebat Anna.

-Mami, pune masa, în mod sigur doctorului îi este foame.

După ce şi-a scos bicicletă din cutie, Hanny a intrat cu ea în salon. A sărutat-o pe Donna, i-a făcut un semn discret cu ochiul şi a plecat cu bicicleta la el în cameră. Mansur s-a aplecat şi a sărutat-o pe Donna.

-Ce băiat adorabil! i-a spus şi a plecat după Hanny.

“Ce om superb” şi-a spus şi Donna.

-A venit Toni, am auzit uşa, vreau să le spun să intre la noi. Când plecăm mâine, Rosy ne va duce lipsa, i-a spus Anna.

-O idee excelentă. Vreau să-i invit duminică la noi la masă. Rosy poate să vină cu copiii de sâmbătă. Sărmana, are o viaţă tristă. S-a plictisit. Aşa vom putea să jucăm cărţi sâmbătă seara, să ne distrăm puţin.

Nu a terminat Donna bine fraza că dintr-o dată, au început să tragă pe toată demarcaţia. În mai puţin de două minute au şi primit răspunsul din partea creştină.

-Mergem în bucătărie! a strigat Anna. Este locul cel mai ferit.

Donna s-a ridicat ajutată de Hanny. Anna a sunat la Rosy.

-Veniţi să mâncăm împreună. Doctorul Mansur este aici. Hai, spune-i lui Toni.

Rosy părea tristă.

-Toni vrea să plece. Să vedem acum dacă mai pleacă? 

Afară începuse să pună tancurile în funcţiune. Undeva, departe, se auzea trăgând cu “orga lui Stalin“. Anna punea masa şi la fiecare bubuitură tresărea. Rosy a intrat cu un aer mulţumit. Ca de obicei aducea prăjituri şi o tavă cu pateuri, iar Toni o sticlă de şampanie şi una de wiskhy. Încet atmosfera s-a încălzit.

-Aveţi dreptul la un pahar mic de şampanie, restul e pentru mine, le-a spus Anna în timp ce se chinuia să desfacă sticla.

Mansur i-a luat sticla, a agitat-o puţin şi a desfăcut-o.

-Să ne stropim fostele bolnave. Acum sunt bine şi vor fi şi mai bine, a zâmbit el şi a tras dopul.

Donna şi Rosy au început să ţipe. Şampania curgea pe ele. Anna i-a luat sticla din mână. Mai era jumătate.

-Îţi datorez o sticlă, i-a spus.

-Nicio problemă, mă bucur că le-am văzut râzând pe amândouă.

Afară a căzut o bombă în apropiere. Anna s-a speriat şi nepremeditat şi-a ascuns capul la pieptul lui Mansur. Hanny a privit-o pe Donna şi au zâmbit. Jenată Anna s-a retras.

-Nu poţi pleca, i-a spus Hanny lui Mansur. În noaptea asta e periculos. Stăm toţi între bucătărie şi coridor sau coborâm la subsol.

Bombardamentele au durat toată noaptea. După miezul nopţii, când Rosy şi Toni au plecat, au hotărât să pună două saltele pe coridor. Au dormit câteva ore toţi, înşiraţi unul lângă altul. Mansur s-a trezit primul. A intrat la Hanny în cameră şi a ascultat ştirile la radio. Încercau să ajungă la o încetare a focului. A respirat uşurat şi s-a îndreptat spre bucătărie. A căutat şi a găsit ibricul şi cafeaua. A pregătit-o, după care şi-a umplut o ceaşcă mare. Era obosit şi îl aştepta o zi grea la spital. A găsit pachetul Annei şi şi-a aprins o ţigară. L-a privit pe Hanny dormind. Un gând sinistru i-a trecut prin cap. ”Pe cine bucur cu munca şi cu banii mei?” Şi-a amintit de bucuria lui Hanny când i-a arătat carnetul de note şi cu câtă mândrie i-a mărturisit că datorită puţinului timp pe care i-l acordase reuşise să obţină nota cea mai mare. În ultimul timp începea să se trezească din braţele caracatiţei, care se numea pasiunea pentru meserie. Îşi vânduse sufletul şi viaţa de familie pentru medicină. Acum avea totul şi bani şi nume şi oferte în afară, dar începea să-l jeneze singurătatea. Simţea că îi rămânea loc şi pentru familie. “Am fost egoist“ şi-a spus. Anna s-a trezit. L-a acoperit pe Hanny şi pe Donna cu pătura şi a plecat spre baie. A făcut un ocol prin casă şi a intrat în bucătărie.

-Aici erai?! Am crezut că ai intrat într-unul din dormitoare să te odihneşti.

-Am pregătit cafea, i-a spus zâmbind.

-Ce băiat vrednic eşti! El i-a întins ceaşca. Mansur a tras un scaun aproape de el şi i-a umplut ceaşcă. I-a făcut semn să ia loc.

-Vroiam să-ţi mulţumesc pentru bicicletă şi pentru tot ce ai făcut pentru Hanny. Este foarte mândru de prietenia voastră. Este adevărat că o să-l iei la pescuit?

-Mă crezi un mincinos?

-Nu, dar mă gândeam că de obicei le promitem multe copiilor, ca să scăpăm de gura lor.

-Si eu îţi mulţumesc Anna pentru serile plăcute petrecute la tine în casă. Pentru prima dată, m-am simţit singur, cu toate că eram cu voi.

-Nu am înţeles?

-Singur în viaţa, singur acasă, pe drumuri, singur să-mi cheltui banii. Hanny este vinovatul.

-Sper că nu te-a deranjat prea mult?

-Dimpotrivă, el mi-a deschis ochii. Am avut un sentiment, greu de explicat. M-am simţit tânăr, interesant de a fi implicat în viaţa unui adolescent, în problemele şi ambiţiile lui. Cred că îţi imaginzi? Este ca şi cum m-am avut în faţa mea pe mine la vârsta lui. Şi eu eram orfan ca şi el şi eram foarte gelos pe verii mei, pentru că unchiul meu trăia. Şi eram hotărât să reuşesc mai mult decât oricine.

-Niciodată nu este prea târziu. Nimic nu te împiedică să te recăsătoreşti.

-Asta este problema, acum la vârsta mea, sunt mai dificil. Îmi trebuie cineva să mă înţeleagă, să comunicăm, să fie o complicitate neexprimată, naturală, fără reproşuri şi scandal.

-Sunt convinsă, dar dacă vei căuta, vei găsi.

-Crezi că am şanse, a întrebat-o râzând.

-Este uşor să-ţi găseşti perechea dacă perseverezi!

-Mulţumesc pentru sfat. Acum trebuie să plec, am să trec pe acasă să mă spăl şi să alerg la spital. Am o operaţie pentru câteva ore, după care sunt liber până luni. Mâine este prima sâmbătă în care nu plec în Qatar. Am obosit, i-a spus.

-Atunci urcă la Donna, la munte. Îi schimbi pansamentul şi te odihneşti.

-De fapt pentru ea mi-am anulat plecarea la Qatar.

-Ce puneţi la cale? s-a auzit vocea Donnei.

-Vino la cafea, Donna.

-Plec, a spus el când Donna a intrat în bucătărie.

-Am auzit că eşti liber, te aşteptăm după-amiază. Şi noi vom urca la munte devreme, să nu reînceapă să bombardeze. Şă-ţi aduci ce ai nevoie şi vino la mine. Pleci luni direct la spital. Mansur se gândea. Şi-a trecut mâna prin păr şi i-a răspuns.

-Am să vin, trebuie să-mi pun la punct un articol. Am de lucru, am să fiu calm şi odihnit. În două săptămâni sunt invitat la un congres medical.

-Te aşteptăm. Hanny va avea o surpriză plăcută când va afla că vii la noi. Mai încet cu el, să nu sufere, după cum văd a făcut o pasiune pentru tine, i-a spus Donna şi a rămas zâmbind.

-Numai Hanny?

Anna s-a simţit indirect vizată şi şi-a făcut de lucru în frigider, iar Donna s-a grăbit să-i răspundă:

-Cine nu te-a cunoscut, nu te-a îndrăgit, l-a îmbrăţişat şi l-a sărutat. Îti mulţumesc din suflet şi îţi doresc toată fericirea din lume! Ai fost alături de mine mai mult decât un frate dacă aş fi avut.

-Fără mulţumiri, suntem prieteni a săruta-o el şi i-a întins mâna Annei. Mulţumesc Anna pentru ospitalitate şi salută băiatul din partea mea.

A trecut peste saltele, a deschis uşa încet şi s-a strecurat afară, cu atât de multă grijă, căi nu s-a auzit când a închis-o la loc .

-Ce om formidabil! i-a spus Annei, când îşi aprindea prima ţigară după operaţie.

-Donna, a certat-o Anna.

-Numai la cafea.

-Trebuie să aranjez bucătăria şi casa. Am să-l scol pe Hanny să-şi pregătească valiza.

-Mai lasă-l, este prima lui zi de vacanţă. Avem timp, cretinii ăştia dorm, măcar până la prânz.

-Anna, m-am gândit, dacă nu l-ai fi cunoscut pe Mike, ţi-ar fi plăcut doctorul, nu-i aşa? Uită-te cum îşi bagă coada, cine nu trebuie!

-Donna să nu exagerăm. Cu Mike a fost o întâmplare, o atracţie. Ne-am sedus reciproc. Mansur ca prieten este ideal, dar ca amant, nu.

Donna o privea mirată.

-Care este diferenţa? Este prima dată când aud aşa ceva!

-Pare timid, îi lipseşte impertinenţa masculină, să te impresioneze!

-Adică, nu este şmecher şi seducător cu femeile?

-Cam aşa ceva. Nici nu m-aş vedea cu el în pat.

-Am înţeles, i-a spus Donna. Pentru că este politicos, tandru, generos, dedicat studiului, nu seduce femeile altora…

-Donna!

-Am înţeles. Să nu plângi când vei încasa un box de la seducătorul tău! Sau când ai să te trezeşti singură! Eu vreau binele tău, nu al lui. Orice femeie ar da orice să aibă un soţ ca Mansur.

Anna a înghiţit concluzia Donnei cu noduri. Ştia că exagerase şi că Donna avea dreptate, numai că nu vroia să pară în faţa ei o interesată sau o oportunistă în a pune mâna pe bărbaţi. Cu Mike s-a întâmplat, dar în altă circumstanţă nu ar fi interesat-o.

-Să te ajut să te îmbraci?

-Vino la baie, te rog, i-a răspuns Donna din dormitor.

Anna a urmat-o în baie.

-Te rog să nu te superi pe mine, i-a spus Donna.

-Asta-i bună, de ce să mă supăr? Eu ştiu că ai dreptate, numai că dragostea te loveşte când nu vrei.

-Pentru că te iubesc, te înţeleg şi pe tine şi pe Hanny. Am avut acelaşi destin. La patruzeci de ani, amadouă văduve. Din fericire sau poate nu, ai un singur copil.

-Donna ştiu tot ce mi-ai spus. Ai dreptate, dar dacă vrea Dumnezeu aşa cum spui tu, totul este posibil. Dacă nu-mi este scris în cartea vieţii, nu mă mai recăsătoresc. De fapt, pentru moment este ultimul lucru la care mă gândesc.

Anna vorbea mai mult să nu privească operaţia Donnei. Un fior îi trecea de fiecare dată prin tot corpul. O ţinea şi pe ea ocupată cu discuţia că să nu se privească în oglindă. A ajutat-o să se spele şi i-a pieptănat părul. Mâna dreaptă nu putea încă să o ridice. Donna şi-a trecut mâna stânga prin păr.

-Dupa câte şedinţe de chimiotherapie o să-mi cadă?

-Nu ştiu, dar nu are importanţă, îţi va creşte la loc.

Au oftat amândouă. Soneria sună. Era Fares.

-Am venit să vă iau, a spus imediat ce Anna a deschis uşa. Au bombardat toată noaptea în Beirut, până aproape de noi. M-am gândit că poate o să vă fie frică să urcaţi la munte.

-Bine, i-a spus Anna şi l-a lăsat să intre. Hanny s-a trezit.

-Donna, pleacă tu cu Hanny, eu vreau să strâng covoarele şi să împing mobila în cameră, mai departe de ferestre. În două ore am să vă urmez.

-Sigur nu vei întârzia?

-Va promit, le-a răspuns, am să-ţi aduc eu valiza, Hanny.

-Şi bicicleta?

-O luăm cu noi, i-a spus Donna. Fares o va aranja în maşină. Oricum este mai puternic şi priceput decât mama.

Anna a respirat uşurată când i-a văzut plecaţi. A început să strângă şi să aranjeze bucătăria, după care restul casei. La ora zece sună la Rosy.

-Vino să bem o cafea înainte să plec, i-a spus şi i-a lăsat uşa deschisă.

-Pisi, îmi pare rău că trebuie să pleci. Ne-am fi distrat împreună.

Anna a strâns-o în braţe.

-Toni m-a întrebat dacă este ceva între tine şi Mansur. Bineînţeles că i-am spus, nu. Şi mie îmi place de el, a completat repede. Pisi, fi drăguţă cu el! Este o personalitate în cardiologie, este tânăr, frumos şi cel mai important, îi plac copiii.

-Rosy, nu este nimic între noi. Abia ne-am cunoscut pentru că este prieten cu Donna. A venit la noi, pentru Donna. A fost drăguţ cu Hanny şi atâta tot.

-Trebuia să încep radiotherapia astăzi. Toni mi-a spus să o las pe luni. Credeam că am să merg cu tine, i-a spus cu regret.

-Nu-i nimic, tu ai fetele, Donna este singură şi nu vrea să o vadă Amal că este operată. Anna a început să-şi pună lucrurile într-o valiză.

-Sa nu-ţi laşi rochiile noi acasă şi nu-ţi uita bijuteriile. Nu se ştie când te întorci. Sunt în siguranţă cu tine.

Rosy s-a plimbat după ea prin casă şi i-a dat tot felul de sugestii. Când şi-a pus valizele la intrare Anna a stat dreaptă şi i-a spus:

-Să trăiţi, generale!

-Şi încă ceva. Ai grijă cum cobori de la munte să-l vezi pe dracul ăsta de Mike! Ştiu că nu ai să rezişti în zilele calme.

Anna a tăcut. Era ca şi cum Rosy îi ghicise gândul.

-Nu am să cobor, i-a răspuns calmă.

S-au îmbrăţişat şi Anna i-a lăsat cheia de la apartament. Era deja prânzul când a ieşit din parcare. Întârziase prea mult. La început s-a gândit că îi va rămâne timp să-l sune pe Mike. Acum era târziu şi era obligată să urce direct la Donna. Drumul era liber. Câte-o maşină trecea în viteză pe lângă ea. S-a bucurat pentru că va ajunge repede. A dat drumul la radio şi şi-a aprins o ţigară. Mike i-a venit în minte. Fiecare cântec de la radio părea a-i fi dedicat. Cum va ajunge la Donna îl va suna. Deodată o bubuitură puternică a speriat-o. A simţit cum maşina s-a zguduit în mers. A schimbat postul la radio şi l-a dat mai încet. În Beirut ploua dintr-o dată cu bombe de ambele părţi. “Trebuie să ajung la drumul către munte cât mai repede“ şi-a spus şi a accelerat.

Cu cât mergea mai repede, cu atât bubuitul se apropia de ea. S-a uitat în dreapta şi a văzut fum, acolo a presupus că era locul unde o bombă căzuse. A intrat în panică. Nu avea unde să oprească, era între două localităţi. Deodată şi-a amintit de Donna şi de mătăniile ei. În mod sigur auzea bombele căzând, o ştia pe drum şi avea să se roage pentru ea. O maşină a depăşit-o în viteză, aproape să o arunce în şanţ. S-a speriat şi mai tare. A început să plângă. Peste tot se vedeau pâlcuri de fum. În prima localitate nu se vedea nimeni pe drum. A trecut prin ea ca printr-un loc părăsit. Nici măcar vreo pisică rătăcită, nu a văzut. Bombele se auzeau mai la distanţă. S-a hotărât să continuie drumul. Dintr-o dată şi-a amintit singura rugăciune pe care o ştia de când era mică. O stare de încredere a început să-i invadeze sufletul şi mintea. Conducea repede. A început să se roage cu voce tare. Alt val de bubuituri au reînceput. Erau din ce în ce mai aproape. ”Mai am încă 15 kilometri“ şi-a spus şi un gând i-a trecut prin mine, “Trebuie să opresc.“ A oprit în faţa unei clădiri cu mai multe etaje. Un tânăr a scos capul pe uşă şi i-a făcut semn să intre repede. A scos cheia din contact şi a alergat. O bombă a căzut pe drum. A intrat palidă şi s-a aşezat pe scările care duceau la subsol. Mai mulţi bărbaţi s-au urcat să o vadă. Unul i-a întins o sticlă cu apă.

-Doamnă, de unde veniţi? a întrebat-o un tânăr.

-Din Beirut.

Au început să vorbească între ei. Şi-au făcut semnul crucii şi se uitau în sus, ca şi cum Dumnezeu i-ar fi privit. Anna nu înţelegea ce îşi spuneau.

-Suntem armeni, i-a spus tânărul.

A reuşit să spună un simplu “mulţumesc“. Se gândea la bombele care cădeau cu o înverşunare periculoasă. Într-un colţ al holului ardea o candelă. Unul dintre bărbaţi a muiat un colţ din batista lui în uleiul cald şi i l-a întins Annei. I-a spus să-şi pună pe frunte, numai că Anna era prea speriată ca să înţeleagă. Atunci, i-a făcut cu colţul batiste o cruce pe frunte. Ea şi-a ridicat privirea şi i-a mulţumit.

Trecuseră mai bine de două ore şi infernul continua. Sirenele unei salvari au trezit-o pe Anna din starea de şoc. A simţit miros de mâncare. A auzit paşi pe scări şi o femeie tânără s-a apropiat de ea. Cu acelaşi accent, în arabă, i-a întins două pateuri cu brânză. I-a zâmbit şi i-a mulţumit. Miroseau frumos şi erau bune. Le-a mâncat cu poftă. A închis ochii şi şi-a rezemat capul de perete. A început să numere bubuiturile. Avea impresia că se îndepărtau. Unul dintre bărbaţi s-a apropiat de ea şi i-a spus că dacă în 15 minute nu se mai aude nimic, poate să plece. De data aceasta nu i-a zâmbit, era extenuată. Nu mai avea forţă să scoată niciun cavant. S-a ridicat în picioare şi s-a apropiat de uşă. Câte-o maşină trecea în viteză. -Cred că am să plec. În 20 de minute ajung, vă mulţumesc din suflet le-a spus şi a ieşit. S-a urcat la volan, convinsă că trebuia să ajungă în cel mai scurt timp la Donna. După nici 200 de metri o bombă căzuse chiar la jumătatea drumului. Se trecea numai pe o bandă. Erau mai multe maşini pe drum care se grăbeau ca şi ea. În altă parte o bombă căzuse lângă şosea şi antrenase cu ea toate crengile unui copac mare. Aici câţiva şoferi se chinuiau să le tragă în afara drumului. Un om cu un fierăstru încerca să le taie pe cele mai groase. S-a uitat la ceas. Era linişte. Abia după câtva timp a reuşit să treacă. Şi-a amintit de gândul care îi rezonase puternic în minte, ”opreşte-te!” A ajuns la Donna speriată. A coborât din maşină şi a început să plângă. Au ieşit toţi în curte. Nu putea să vorbească. Hanny era palid şi a îmbrăţişat-o.

-Mami, ne-a fost frică. A avut dreptate Donna când ne-a spus să ne rugăm toţi pentru tine.

-Ţi-am spus să nu întârzii, i-a reproşat ea şi a sărutat-o.

Telefonul a început să sune. Fares a chemat-o pe Donna, era doctorul Mansur.

-Hanny trebuie să plecăm din Liban, aici este infernal, nu se vor potoli niciodată.

-Unde?! a întrebat-o mirat.

-Oriunde. Voi pune dosare pentru emigrare. Indiferent, de la Australia sau Canada, până la capătul pământului.

Donna s-a întors în cameră, părea foarte obosită.

-Acum pleacă de la spital. Ajunge într-o oră. I-am povestit despre tine şi a fost şocat că ai urcat, fără să opreşti undeva.

-M-a prins între localităţi şi m-am rugat, i-a spus jenată.

-Şi noi ne-am rugat. Poate asta ţi-a dat înţelepciunea să opreşti. În noaptea asta dormim în apartamentul de jos, dacă trag din nou. Doctorul cu Hanny, tu cu mine. Amal m-a întrebat ce am la braţ, i-am spus că am alunecat în baie la spital.

-Vreau să o sun pe Rosy.

Anna a ieşit în coridor. I-a cerut lui Amal un pahar de vin şi s-a aşezat pe scaun. În salon Hanny era încântat că doctorul va veni şi mai ales că vor dormi în aceeaşi cameră.

-Donna, a întrebat-o Hanny, ce trebuie să facem să se uite doctorul la mama? Eu o văd frumoasă pe mama. Toţi colegii mei de clasă îmi spun că am cea mai frumoasă mamă. M-am gândit că dacă rămânem singuri, viaţa o să fie plictisitoare. Pe când cu el, se schimbă totul. Eu simnt că îi place să stea cu mine de vorbă. Mă tratează ca pe un prieten.

Donna l-a chemat lângă ea şi l-a îmbrăţişat.

-Hanny, eu te iubesc foarte mult şi ştiu că tatăl tău îţi lipseşte. Cred că asta este vârsta când băieţii au nevoie de un bărbat lângă ei. Deja Dumnezeu ţi-a dat, hai să-i spunem un prieten în persoana doctorului. Nu te gândi mai departe. El nu-şi uită prietenii niciodată. Eu l-am cunoscut când era de vârsta ta şi l-am revăzut cu câteva luni în urmă. Nu m-a uitat şi îl simt ca pe un frate. Pricipalul e să fie mândru de tine. Lasă-l să-ţi dea sfaturi, ascultă-l, provoacă-l să stea de vorbă cu tine când are timp, într-un cuvânt să te îndrăgească şi să te iubească.

-Ce aveţi atât de multe secrete? i-a întrebat Anna care a intrat în salon cu ceaşca de cafea în mână.

-Mi-a spus că poate îţi este foame şi nu îndrăzneşti să ceri de mâncare, i-a spus Donna privindu-l pe Hanny.

-Mi-a dat o doamnă nişte pateuri armeneşti, căci într-adevăr am simţit la un momen dat că leşin de foame.

-Atunci mâncăm toţi când ajunge Mansur.

-Nicio problemă. Pe blocul nostru a căzut o bombă. A găurit toate rezervoarele şi apa a căzut până la subsol. Bine că am plecat, le-a spus şi l-a chemat pe Hanny să stea lângă ea.

L-a luat în braţe şi a început să-l sărute şi să-i şoptească:

-Văd că ai secrete cu toată lumea. Cred că începi să mă uiţi?

-Am numai cu Donna, i-a spus şi a sărutat-o.

-Bine, trec cu vederea, te rog să aduci valizele din maşină şi ce mai este.

Hanny s-a ridicat şi a plecat.

-Este foarte impresionat de Mansur. La vârsta lui, Tito o luase razna cu prietenii. Aveţi noroc amândoi că sunteţi unul lângă altul şi dacă… Mai bine tac.

-Asta-i bună, vorbeşte! a insistat Anna.

-Dacă ar fi ceva între tine şi el, Hanny l-ar urma cu siguranţă.

-Donna, exageraţi şi tu şi Rosy. Am întârziat din cauza ei. Mansur mi-a spus că vrea să se recăsătorească, este adevărat, dar eu sunt bătrână. În mod sigur vrea copiii lui, o soţie tânără…

-Nu, am auzit tot ce a-ţi vorbit. Din cauza asta nu m-am mişcat de dimineaţă, să vă las un pic de intimitate. Vrea o familie şi o femeie care să nu-l perturbe în munca lui. Adică fără gelozie, scandal, într-un cuvânt să nu-l deranjeze?

-Unde pun valizele, mama? a întrebat Hanny.

-Sus în cameră, a răspuns Donna.

-Anna, nu te vreau singură, aşa cum sunt eu şi mai ales vreau să mă asculte cineva. Tina cu un arab. Tito cu o indiană, cu copil. Tu ai să-ţi pierzi viaţa cu un bărbat însurat. Acum eşti încă tânără şi frumoasă. Ce vrei, în câţiva ani să te măriţi cu unul bătrân ca să nu fii singură când Hanny va pleca?

-Dar tu?

-Asta-i o altă problemă. M-am luat după prejudecăţi că era musulman. Pentru copii, nu pentru mine, şi pe urmă eu am vrut să fac afaceri. O greşeală, cu bani mai puţini, aveam copiii lângă mine.

-Un claxon, i-a spus Anna.

-Ajuta-mă să mă ridic. A venit doctorul.

Hanny alergă pe scări. A ieşit în curte şi s-a aruncat în braţele lui Mansur.

-Credeam că nu mai ajungi, i-a spus emoţionat.

-Nu eu sunt de vină, bombardamentele, i-a spus şi l-a sărutat pe cap. Ajută-mă să-mi iau lucrurile din maşină.

-Încep să fiu geloasă, i-a spus Anna.

-Mai ai timp să-ţi faci o fată, i-a spus doctorul şi a trecut zâmbind pe lângă ea.

A luat-o pe Donna în braţe şi a sărutat-o.

-Ai o grădină superbă. Deci acesta era terenul pe care l-aţi cumpărat? Datorită lui am devenit doctor şi mai ales te-am cunoscut.

Au intrat în salonul de la parter. Amal a ieşit din bucătărie să-l cunoască pe doctorul Mansur. Imediat ce au fost prezentaţi a început să-i povestească problemele ei de sănătate. Mansur o ascultă calm. Toţi s-au oprit pe scări. Fares a ieşit şi el din apartamentul lor cu un dosar plin de hârtii.

-Doctorul doarme aici, le-a spus Donna. Mai bine pregătiţi trei cafele.

Mansur a luat plicul şi a urmat-o pe Donna. Anna a intrat în bucătărie. Era confuză. Mansur l-a sărutat pe Hanny şi pe Donna şi a trecut indiferent pe lângă ea. ”Oare era deranjat de ea“ s-a întrebat şi a pus ibricul de cafea. Era hotărâtă să-l trateze cu aceeaşi indiferenţă. Şi-a oprit ceaşca de cafea şi s-a urcat cu ea pe scări. A intrat în salonul de la etaj, a închis uşa, şi-a aprins o ţigară şi a format numărul lui Mike.

-Ce surpriză! Te-am sunat şi nu ai răspuns, i-a spus Mike.

-Sunt la munte, la prietena mea.

-Îmi este dor de tine.

-Şi mie, a răspuns şi conversaţia a continut.

-Unde este Anna! s-a mirat Donna când a observant că nu-i urmase în salon.

-Doamna a urcat la etaj, i-a răspuns Amal. Vorbeşte la telefon.

Imediat Donna şi-a imaginat cu cine vorbea.

-Da, trebuie să vorbească cu Rosy, i-a răspuns şi s-a grăbit să-i pună mai multe întrebări lui Mansur.

-Hanny ai luat tot din maşină? l-a întrebat doctorul. Am în spate nişte pachete.

-Nu m-am uitat numai în portbagaj, i-a răspuns el şi a luat cheia şi a ieşit în fugă.

S-a întors imediat cu un carton de prăjituri şi cu două sticle.

-Totul la frigider, te rog. Sticlele sunt pentru Anna, iar prăjiturile pentru toată lumea.

Într-un târziu a coborât şi Anna, cu faţa luminată şi relaxată.

-Cred că ai salutat-o pe Rosy din partea mea, i-a spus Donna indiferentă.

-Da, te salută şi ea şi la fel pe doctor.

-Mulţumesc a răspuns Mansur, văd că mi s-a lărgit cercul de prieteni. Pe Toni îl cunoşteam, i-am trimis nişte bolnavi mai de mult. Şi el munceşte foarte mult. Nu am ştiut că are o familie aşa de frumoasă. Şi totul pentru că soţia lui îl înţelege.

-Vino să-ţi arăt grădina, i-a spus Donna şi după ce şi-a trecut mâna după braţul lui, au ieşit din salon.

-Mami, vino şi tu în grădină, i-a spus Hanny.

-Vin, dar să-mi iau papucii.

Nu s-a ridicat. A închis ochii şi l-a văzut pe Mike. Îi era dor de el şi a reluat în mintea ei fiecare frază pe care i-a spus-o. Stătea cu capul rezemat de spatele fotoliului şi visa la el, când soneria telefonului a trezit-o. Fares a răspuns. A rămas în continuare cu ochii închişi. Deodată Donna a strigat-o:

-Anna, te rog stai cu Mansur în grădină, vreau să vorbesc. Este Shehab şi Fares i-a spus că sunt acasă.

-Vrei să mergi sus?

-Bine, ai dreptate, ajută-mă să nu cad pe scări.

Anna a luat-o de braţ. A condus-o în salon, a coborât repede şi a închis telefonul de jos. A ieşit în grădină şi zâmbind s-a apropiat de Mansur. Hanny îi vorbea şi el asculta foare atent. Când Anna s-a apropiat i-a întins mâna şi a ajutat-o să se aşeze pe un taburel lângă ei. Hanny a găsit ca pretext să o ajute pe Donna să coboare de la etaj şi a plecat. Au rămas singuri. Soarele apunea şi era o căldură plăcută. Anna a închis ochii şi şi-a ridicat privirea spre cer. În interiorul ei rezona încă vocea lui Mike. A simţit ceva pe mână şi a deschis ochii speriată. Mansur îi pusese o gărgăriţă şi o privea.

-Este pentru prima dată anul acesta când văd o gărgăriţă, i-a spus râzând. Am crezut că te sperii şi vei ţipa.

-Glumeşti?

-Aduce noroc. Am vrut să o păstrez pentru mine şi m-am răzgândit. Am zis să împărţim norocul!

-Draguţ din partea ta, eşti generos.

-Ce ţi-ai dori? a întrebat-o curios.

-Nimic, în afară de sănătate copilului, mie şi la prieteni. În rest nimic. Cum sunt acum, sunt bine. Dar tu? l-a întrebat şi ea mai mult să-l tachineze.

-Nu ştiu. Sper că intru în categoria prietenilor, atunci nu mă mai gândesc la sănătate şi am să-mi pun dorinţa să fiu fericit eu şi prietenii mei.

 Anna a închis iarăşi ochii. Atunci Mansur a luat un fir de iarbă şi i l-a plimbat pe mână.

-O gărgăriţa? l-a întrebat ea.

-Nu una, acum sunt două, i-a răspuns râzând. Ai fost vreodată în păduricea asta din spatele gardului?

-Da, dar acum nu aş încerca. Hanny a intrat anul trecut şi a ieşit tot zgâriat. Când trăia Rami, plătea şi o curăţa. Era frumoasă. Am fost odată cu soţul meu şi cu Donna. Undeva sus, este o poieniţă. Am petrecut o zi întreagă. Eram în Liban numai de câteva luni. Mi-a plăcut.

-Nu pleci în vacanţă în vara asta?

-Nu, mi-am pierdut şi părinţii. Şi cu războiul nici nu ştii dacă te mai poţi întoarce.

-Eu aş vrea să plec, în principiu în Grecia. Este cea mai apropiată destinaţie. Sunt obosit. Am muncit prea mult tot anul. Numai că, singur este plictisitor.

Anna a izbucnit în râs.

-Să nu-mi spui că tu, nu ai cu cine să pleci în vacanţă? Se uită nedumerit la ea.

A început şi el să râdă.

-Sunt un tâmpit, asta înseamnă?

-Nu tâmpit, mincinos.

Doctorul a tăcut.

-Ai dreptate, i-a răspuns după un moment de reflecţie. Numai că, în vacanţă se pleacă cu o bună companie, nu cu persoane de ocazie. Am avut o prietenă şi ne-am despărţit. În final mi-a spus că relaţia noastră va dura aşa ani de zile şi ea nu este dispusă să mai aştepte. De fapt am simţit că nu mă iubea pe mine ca persoană. Dacă ne-am fi completat, m-aş fi căsătorit. Dragostea trebuie să fie pe primul loc, nu numai contul din bancă.

-Da, ai dreptate. Sper că nu te-ai înşelat în privinţa ei?

-L-am invitat pe Hanny.

Anna s-a uitat la el mirată.

-Numai că Hanny este minor, trebuie însoţit de o rudă. În cazul lui cred că tu ai fi cea mai indicată persoană.

-Este o invitaţie indirectă?

-Ar fi cea mai frumoasă vacanţă, i-a răspuns. Să mergem la pescuit, să ne scufundăm, să dansăm pe plajă. Să facem toate nebuniile posibile.

-Glumeşti?

-Nu, sunt serios. Hanny este încă foarte afectat de piederea tatălui. Eu ştiu ce înseamnă. Merită o vacanţă ca să uite puţin.

Hanny le-a făcut semn de pe scări cu mâna.

-Veniti la masă!

Anna s-a ridicat prima. A luat-o încet spre casă, Mansur a rămas aşezat. Ea a întors capul şi l-a întrebat:

-Ce faci?

-Visez, i-a spus.

Hanny s-a îndreptat spre el. I-a întins mâna şi l-a ridicat. -Ce visezi?

-Am de făcut un raport şi sunt obosit.

-Şi eu sunt obosit, am dormit prea puţin noaptea trecută.

Donna era în sufragerie. Îi dădea ultimele indicaţii lui Amal pentru platouri şi pahare.

-Sunt obosită, i-a spus Anna. Ce vrea Shehab?

-Am să-ţi povestesc pe urmă. Vrea să vină, i-am spus adevărul până la urmă. În el am încredere.

-Să vină când noi plecăm în vacanţă, i-a spus râzând.

-Unde plecaţi? a întrebat-o mirată.

-Înca nu ştiu, poate plecăm, nu sunt sigură.

-Intră Fares, dar spune-i lui Amal să se grăbească!

-Nu, noi mâncăm amandoi la bucătărie.

-Fares, mâncăm de o viaţă împreună, nu este nimeni străin, suntem în familie. Aşează-te la locul tău.

Fares s-a aşezat şi i-a tras scaunul lui Amal. Din vremea lui Rami, luau masa împreună când erau în familie.

-Hanny avem nişte sticle, adu-ne una, i-a spus Mansur.

Amal a pus pe masă o sticlă şi trei pahare.

-Anna, ia loc te rog lângă doctor, şi tu Hanny fii cavalerul meu şi vino lângă mine.

Mansur i-a tras scaunul lui Anna, iar Hanny de cealaltă parte a mesei, a repetat acelaşi gest. Donna a zâmbit.

-Suntem şase, i-a spus Mansur.

-Noi nu bem, s-a grăbit Fares să-i spună. Eu beau un wiskhy şi nevastă-mea are arsuri la stomac.

-Şi eu? a întrebat Donna.

-Un pahar nu-ţi face rău, i-a spus Mansur.

-Asta este sticla care i-am promis-o Annei.

-Mi-am dat seama că nu uiţi nimic.

-Sper că nu sunt singurul care are memorie?

-Adică, ce vrei să spui?

-Mă gândeam la propunerea pentru vacanţă. Nu trebuie să te gândeşti prea mult. Îmi trebuie timp pentru rezervare. Îţi imaginezi că nu suntem singurii care vor să plece în vacanţă.

-Asta este problema? Eu nu m-am gândit să plec în vacanţă. Mi-ai propus acum câteva minute şi tot în seara aceasta vrei să-ţi răspund? Îmi trebuie timp.

-Vorbiţi mai tare, să auzim şi noi, le-a sugerat Hanny.

-Vorbeam despre vacanţă, i-a spus Mansur, numai că mama ta nu şi-a programat nimic pentru anul acesta.

-Ştiu, i-a răspuns Hanny.

-Tu unde pleci? l-a întrebat Donna.

-M-am gândit la greci, cel puţin zece zile. Sunt obosit şi am nevoie să mă odihnesc şi să mă distrez. Vreau să mă relaxez, numai că, singur va fi prea mare odihna, până la plictiseală.

-În alte condiţii am fi făcut un grup şi plecam împreună. Nu am mai fost în vacanţă de când trăia Rami. Găsiţi nişte prieteni şi plecaţi. Anna ar fi interesată, i-a spus Donna şi a privit spre ea.

Anna tăcea şi mânca liniştită. Se ruga în mintea ei ca Hanny să tacă. Nu putea să plece cu un bărbat în vacanţă, ar fi fost ca şi cum îi acceptă prietenia. Ce i-ar fi spus lui Mike? Şi la întoarcere ce ar fi făcut cu Mansur?

-Eu nu m-am gândit să plecăm în vacanţă, să vedem care va fi situaţia până la sfârşitul verii.

Hanny a tăcut. Mânca şi ascultă, avea să discute cu Anna când erau singuri. Va încerca să o convingă. Toţi erau obosiţi. Mâncau în tăcere. Donna se gândea la Shehab, i-a spus că l-a visat cu o tânără. Shehab a râs şi i-a spus că da, a fost o tânără la lansare, numai că era soţia nepotului, pe care o aprecia foarte mult. Nu a părut deloc speriat când i-a spus că s-a operat de cancer, i-a răspuns că devenise un lucru banal şi nu se mai murea aşa de uşor cu noul tratament. Când i-a spus că nu mai are un sân, nu a avut nicio reacţie. Găsea că totul era normal, lucruri care se pot întâmpla oricui. Vroia să vină, îi era dor de ea şi îi promitea că nu va sta mult. Se gândea la el şi regreta, ratase atâţia ani de fericire şi complicitate în compania lui. Mansur visa şi el. Se vedea pe o plajă, mergând cu Anna de mână şi Hanny alergând înaintea lor cu un zmeu. Visa să nu mai fie singur, să-i spună secretara, “v-a căutat soţia“ sau “a sunat băiatul.” În afară de bolnavi nu-l căuta nimeni. Nu mai avea răbdare să o ia de la capăt, cu o soţie mult mai tânără decât el, să audă reproşuri când se întorcea târziu de la spital, să se supere, să plângă, să o împace sau copii plângând în casă. Hanny putea să fie ca al lui. Pe el îl interesa femeia de lângă el. Vroia să vină acasă de plăcere, să fie locul unde se putea odihni. Anna se gândea la Mike, numai că visul ei era simplu şi scurt, fără limită la durată şi fără perspectivă. A încetat să se gândească şi cinică s-a întors spre Mansur cu paharul ridicat şi i-a spus:

-Ciocnim pentru Donna şi pentru noi. Donna a întins paharul şi a întrebat-o:

-Ai spus “noi“ în grup sau individual?

-Noi, adică toţi de la masă.

-Eu vreau să dorm, le-a spus Hanny. Mâine mănânc prăjituri. Unde ne culcăm Donna?

-Sus. Nu se mai aude nimic, se pare că au oprit focul. Dacă încep să tragă, coborâm. Doctorul doarme în camera de oaspeţi. Ai baia pe hol, i-a mai spus. S-a ridicat de la masă şi i-a sărutat pe toţi.

-Hanny vrei să vin cu tine? l-a întrebat Anna.

-Nu, i-a răspuns. Doar nu am cinci ani ca să mă pui în pat.

Au râs toţi.

-Şi eu mă retrag. Sunt obosită. Vă las singuri să-mi admiraţi gradina noaptea. Te rog, ţi-o iau pe Anna numai cinci minute.

-Atunci am să iau şampania şi paharele pe terasă, să o lăsăm pe Amal să-şi termine treaba şi să se odihnească, i-a spus Mansur. Anna spera să intre să se culce. Toţi erau obosiţi, în mod deosebit ea, datorită emoţiilor prin care trecuse. Donna urca scările zâmbind.

-Te aştept, i-a spus Annei, vreau să-mi fac rugăciunea de seară. Acum este mai lungă, a crescut numărul cererilor şi numărul persoanelor.

-Mâine să-mi încredinţezi o parte dintre ele, o să ne rugăm împreună.

-Da, ar trebui să-i ceri Domnului să-ţi arate calea cea bună de urmat, pentru tine şi Hanny. Nu crezi că deja este o minune că Hanny care îţi cerea cu câtva timp în urmă să nu te mai căsătoreşti, acum şi-a schimbat părerea? Dacă ar fi fost altul, nu cred că ar fi acceptat. Numai că Dumnezeu a ştiut ce face de când l-am întâlnit. Amândouă avem nevoie de el, eu de un prieten şi tu, cine ştie? Poate de un tată pentru Hanny şi de un soţ pentru tine.

Anna tăcea şi o ajuta să se schimbe.

-Vorbeşte Shehab cu Tina? a întrebat-o fără să facă niciun comentariu despre Mansur.

-Nu l-am întrebat, pentru că sunt sigură că îşi vorbesc. A înţeles că nu vreau să mă vadă copiii până când nu-mi revin. Anna, cred că meritaţi o vacanţă, şi este şi o posibilitate să vă cunoaşteţi, i-a spus când o ajuta să se aşeze în pat.

-Donna!

-Da, i-a răspuns grăbită şi a ridicat privirea spre ea.

-Nimic. Noapte bună! a sărutat-o ea şi a ieşit din cameră.

“Cred că îl iubeşte pe Mike“ şi-a spus Donna şi cu toată convingerea că va fi ascultată de Dumnezeu, a început rugăciunea de seară. Anna a ieşit pe terasă. Mansur stătea cu ochii închişi.

-Ai spus că eşti obosit, nu vrei să dormi?

-Odihna nu înseamnă numai să dormi. Acum, aici cu tine, cu paharul de şampanie, privind stelele, mă odihnesc. Vino lângă mine pe canapea. Vreau să-ţi ascult pulsul.

-Am să vin într-o zi la cabinet, i-a răspuns.

Mansur a râs.

-Dacă eşti obosită, poţi să te culci. Sunt obişnuit să stau singur. De obicei stau la mine pe balcon. Îmi dau drumul la radio în surdină şi mă odihnesc. De multe ori am fost convins că acesta trebuie să fie stilul de viaţă al unui cardiolog. Să ţii inimi în mână şi să vii acasă să te stresezi cu o soţie infidelă sau guralivă, te deconectează de la unda ta de vibraţie.

-De ce ţi-a fost frică de femei?

El a râs din nou.

-Nu mi-a fost şi nu-mi este frică, numai că am fost abandonat de toate. ”Lipsă de interes pentru ele“ mi-au spus. Nu am fost pe aceeaşi lungime de undă. Cred că şi eu am fost vinovat, mi-am dedicat tot timpul pentru “inimile altora“. S-au supărat şi au plecat.

-Şi eu îl aşteptam pe soţul meu să vină de la birou, până seara târziu. Era avocat şi veşnic era câte un client care îl suna la prima oră sau seara târziu, când eram în pat.

-Şi făceai scandal? Nu-i aşa?

-Nu! De ce să fac scandal? Era meseria lui. Mă bucuram că era apreciat şi lumea îl caută. Chiar şi acum sunt mândră când cineva îmi spune că l-a cunoscut şi că era un bun avocat.

-Da, normal. Aşa este când îţi iubeşti partenerul. Am apreciat că nu mi-ai spus pentru că “aşa câştiga mai mulţi bani“.

Anna a râs şi a venit lângă el pe canapea. A luat sticla de şampanie şi i-a umplut paharul.

-Nu mai ai cumva vreo soră?

-Nu, şi dacă aş avea nu aş aduce-o aici, chiar şi pentru tine.

-Îl bem împreună paharul acesta? Am cumpărat şampanie pentru tine, mie nu-mi place.

Şi fără să se aştepte i-a pus paharul la gură. Anna a sorbit şi s-a scuzat că nu se simte bine, că este tare obosita. El a luat-o de mână şi ia spus:

-Vino să dormim, mâine am de lucru toată ziua. În orice caz, voi dormi liniştit şi mă voi visa cu tine pe o insulă în Grecia. Eu am să stau la soare întins pe nisip şi tu ai să-mi citeşti poveşti pentru copii. Vrei?

-Dacă Dumnezeu vrea, de ce nu?

Au urcat pe scări fără să vorbească, numai când au ajuns în dreptul camerei lui, doctorul a sărutat-o pe păr şi a intrat. Anna s-a dezbrăcat pe întuneric la lumina lunii şi s-a trântit în pat. Şi-a tras perna, s-a întors pe o parte, a închis ochii şi tot gândindu-se la Mike a adormit fericită. S-a trezit târziu. Toată noaptea a avut un coşmar. S-a sculat indispusă. Visase că se certa cu Mike. Era dezamăgită, ea care îşi dorise să-l viseze vesel şi să-i asculte şi în somn declaraţiile de iubire. Şi-a tras capodul şi a intrat la Donna în cameră. A găsit-o în pat, rugându-se.

-Sper că ai dormit? a întrebat-o.

-Nu, am dormit foarte rău. Am fost agitată toată noaptea. M-am gândit la copii şi mai ales la Tina. Nu o înţeleg? Ce i-a venit aşa dintr-o dată?

-Dacă ţi-ar fi spus, poate nu ai fi fost de acord şi v-aţi fi certat. S-ar fi aruncat cuvinte grele din ambele părţi. Când va găsit momentul potrivit se va întoarce. Este frumos tipul?

-Nu-l cunosc. Cei care l-au văzut au spus, da. Cred că el o iubeşte foarte mult şi îi face toate capriciile.

-Eu am visat că mă certam cu Mike. Cred că am şi plâns în somn. Donna nu mă certa. Îmi ajunge visul, i-a spus, când aceasta a vrut să-i spună ceva.

-Nu te cert, i-a spus calmă. Noi vrem şi Dumnezeu decide!

Anna a coborât la bucătărie. Cafeaua era pregătită, a luat tava şi a urcat. A ciocănit discret la uşa lui Mansur şi a intrat. Acesta era deja îmbrăcat la masă. Era concentrat şi nu s-a uitat când a intrat. Numai când s-a apropiat de el a întors capul.

-Bună dimineaţa! i-a spus Anna şi i-a pus pe masă ceaşca de cafea şi ibricul.

-Ce dimineaţă frumoasă! i-a răspuns el şi s-a ridicat în picioare.

-Cand te-ai trezit? Văd că ţi-ai făcut şi toaleta.

-Devreme, la cinci. Lucrez de patru ore. M-am gândit să nu vă las singure toată ziua. I-am promis lui Hanny că ne urcăm pe munte cu prietenii lui, să jucăm fotbal, în poieniţa ta. Vii cu noi? a întrebat-o când se pregătea să închidă uşa.

-Poate.

-Traieşti din incertitudini…

-Aşa sunt eu a răspuns Anna şi a închis uşa.

Donna o aştepta să-i aducă cafea.

-Nu mai am cafea, i-a spus. I-am lăsat ibricul lui Mansur. Scrie şi citeşte de la ora cinci.

-Nu-i nimic, bem jos. Să-i pregăteşti micul dejun şi du-l tu la el în cameră. Amal o să inceapă să-i pună întrebări. Nu vreau să fie deranjat.

După mai bine de o jumătate de oră, Anna îi ducea doctorului micul dejun. Din instinct şi cochetărie feminină, a răscolit valiza să se poată îmbrăca cu ceva sport şi sexi în acelaşi timp. Îşi lăsase părul pe spate şi era prins leger cu un şnur din catifea negră. Şi-a mai aruncat odată privirea în oglindă mare din cristal de la intrare, după care a urcat mulţumită de cum arată. “Ce frivolă am devenit, dacă nu mă interesează Mansur, de ce vreau să-l seduc?“ s-a întrebat şi a intrat zâmbind la el în cameră.

-Te deranjez? Donna a insistat să-ţi aduc ceva de mâncare.

-Nu mă deranjezi. Numai un minut, i-a spus.

Anna stătea în picioare lângă el. A luat cuţitul, i-a întins untul pe tost şi i-a tăiat oul fiert în sferturi. I-a turnat ceai în cană şi s-a întors să iasă.

-Mulţumesc Anna, i-a spus, fără să ridice privirea.

A ieşit nemulţumită. Se aştepta să-i facă un compliment. A deschis uşa la Hanny şi a închis-o la loc, fără zgomot. Hanny dormea. A coborât la parter şi a intrat în bucătărie. Era hotărâtă să gătească cu Amal. Erau numeroşi şi trebuia ajutată. Şi-a pus un şorţ în faţă, şi-a tras şi mai mult bluza să-i apară decolteul, şi-a răsucit părul la spate şi cu un cuţit în mâna a început să taie bucata de carne pentru şniţele.

-Cu ce încep? a întrebat-o Amal.

-Spală legumele pentru ciorbă. Astăzi am să gătesc eu.

Amal nemulţumită că avea o şefă, s-a apucat de treabă. Donna stătea pe terasă gânditoare. Numai când Hanny a coborât şi-a şters masca tristeţei şi au început să comploteze împreună.

-Ce părere ai despre discuţia de aseară?, a întrebat-o.

-Eu cred că totul se rezolvă în timp dragul meu, dacă asta îţi este dorinţa.

-Aşa de mult mi-aş dori să plec în vacanţă, mai ales cu doctorul. Să facem fotografii sub apă, să pescuim, aşa cum spune el, să facem nebunii şi mai ales să râdem. De când papa s-a îmbolnăvit, am fost tot timpul trist. În fiecare seară îi vorbesc înainte să adorm. Îmi lipseşte foarte mult. Toţi colegii mei ies cu taţii lor să joace fotbal. Doctorul mi-a promis că după-amiză vom juca şi noi doi. Vom forma o echipă cu băieţii şi vom urca sus pe munte.

-Mă bucur pentru tine, Hanny. Eu îţi înţelg durerea, pentru că şi copii mei au trecut prin aceleaşi probleme ca şi tine. Numai că nu trebuie să te gândeşti tot timpul la lucrul acesta. Sunt copii care nu şi-au cunoscut părinţii. Tu ai avut norocul să fii mare. L-ai cunoscut şi eşti mândru de tatăl tău. Lasă-l pe Dumnezeu să hotărască ce-i bine pentru tine.

-Ce mai vreţi de la Dumnezeu, i-a întrebat Anna,care venea cu o cană de lapte şi o felie de pâine cu dulceaţă.

-Laptele, da, dar dulceaţă nu, i-a spus. Nu-mi este foame.

-Hanny, mai sunt două sau trei ore până la masa de prânz.

-Mama, am împlinit de mult cincisprezece ani şi tu mă consideri tot un copil. Dacă nu vrei să mergem în vacanţă împreună, atunci îmi dai bani şi plec cu doctorul.

-Hanny, mai discutăm, i-a răspuns calmă.

-Cine a vorbit de bani? s-a auzit vocea lui Mansur.

Era îmbrăcat într-un pantalon bej cu o cămaşă bleu. Părul proaspăt spălat îi cădea în bucle pe frunte.

-Arăţi ca un adolescent, i-a spus Donna în loc să-l salute.

Mansur s-a întors spre Hanny şi l-a întrebat:

-Atunci mă iei de suflet ca fratele tău mai mare?

-Dacă accepţi să fii tratat de mama ca un copil de grădiniţă, de ce nu?! Numai că în cazul acesta vom suferi amândoi.

-Bun răspuns! a zâmbit Donna.

Anna s-a întors la bucătărie, unde a şi rămas până la ora prânzului. Se simţea atacată de Hanny şi nu vroia să aibe vreo problema cu el.

-Am ascultat ştirile la radio. Nu au fost incidente majore în noaptea asta le-a spus Mansur.

-Ai terminat? l-a întrebat Hanny.

-Nu. Te-am auzit vorbind şi am coborât să-ţi vin în ajutor. Nu-ţi face griji pentru vacanţă. Vom pleca împreună. Ne găsim două fete şi ne plimbăm cu ele pe plajă. Tu ai vreo fată căreia îi faci curte?

-Am avut una, dar am renunţat. Ei îi plac băieţii mai mari.

-Nicio problemă, vom cunoaşte alte fete în vacanţă. Vei spune că ai şaptesprezece ani.

-Ai dreptate, i-a răspuns încântat de sfatul primit. Eu plec cu bicicleta la prieteni le-a spus şi s-a îndreptat spre garaj.

-Te distrezi cu el, i-a spus Donna râzând.

-Da. Numai că mama lui are alte proiecte în vara aceasta.

-Nu are, a sărit Donna. Nu are pe nimeni, este singură. După patrusptrezece ani trăiţi cu soţul ei, este greu de uitat.

-Nu-i nimic, eu am tot timpul să aştept, i-a răspuns melancolic.

-Şi eu mă rog, i-a spus Donna şi a ridicat mătăniile să le vadă. Nu aş vrea să rămână singură, cum am greşit eu.

-Îmi doresc o familie. Pentru ea am avut o atracţie din prima clipă când am cunoscut-o la Toni în cabinet. Toate celelalte, m-au ales ele şi nu a mers. De data aceasta am ales eu, să vedem ce va fi. Totul însă depinde de ea.

-Îmi repetă zilnic că nu se va mai căsători. Dacă o iei prea repede, poate fuge, dacă ai răbdare, va interveni obişnuinţa.

-Ţi-am spus, chiar aş fi fericit să cuceresc o femeie. M-am lăsat cucerit de fiecare dată. Urc să-mi termin lucrarea, i-a spus după o mică pauză.

Donna a rămas gânditoare. “Mike are să-i strice viaţa. Păcat pentru Hanny“ şi-a spus. S-a ridicat şi a intrat în bucătărie. Anna era ocupată cu gătitul. Avea faţa roşie de la cuptor. Amal îi executa ordinele posomorâtă. Nu-i plăcea că trebuia să asculte de ordinele Annei. Bucătăria era domeniul ei. Donna le-a privit şi a ieşit în grădină. Fares stropea trandafirii.

-Îţi aminteşti când i-am plantat?

-Da. I-am cumpărat de la Jbeil. Domnul Rami era fericit. A hotărât ca rândul din mijloc să fie plantat numai cu trandafiri albi, pentru soţia lui. Pe stânga roşii pentru el, iar cei de lângă vilă să fie amestecaţi, de toate culorile. I-a pus cu atâta drag, că s-au prins toţi. Vroia ca la naşterea lui Tito, toată curtea să fie numai flori.

Au oftat amândoi.

-Ştiţi cum numesc vecinii casa noastră? Vila trandafirilor!

-Nu am ştiut, i-a răspuns Donna fericită.

-Da, de ani de zile. Unii au venit să vadă cum am făcut aleile şi grădina de pomi. I-am lăsat să se bucure de talentul domnului Rami. Păcat, cincisprezece ani nu v-aţi bucurat de atâta frumuseţe. Sper că acum rămâneţi definitv. Tito, mi-a spus că se însoară?

-Da, i-a răspuns Donna, fără entuziasm.

-Şi Tina, ce face? Ar fi cazul să o măritaţi!

-S-a măritat singură şi ea.

Fares a trântit furtunul din mână şi a întrebat-o:

-Nici nu ne-aţi spus şi nici nu ne-aţi chemat?!

-Nu te enerva, nici eu nu am fost. A fugit cu un arab la Londra.

Donna a început să plângă. Fares s-a apropiat de ea, a scos o batistă din buzunar, i-a întins-o şi a îmbrăţişat-o. Era pentru a doua oară în aproape treizeci de ani de când îl cunoscuse că plângea pe umărul lui.

-Îmi pare rău, i-a spus. Şi noi care eram supăraţi pe dumneavoastră că ne ascundeţi multe lucruri. Nu-i nimic, dacă ea a fugit cu el, înseamnă că se iubesc.

Amal a ieşit din bucătărie în curte. O văzuse pe geam pe Donna vorbind cu Fares şi şi-a imaginat că era ora dezlegării misterului pe care îl bănuiau de când se întorsese din Qatar.

-Am să-ţi spun pe urmă, i-a şoptit Fares şi i-a făcut semn soţiei sale să se întoarcă în bucătărie. Pot să-i spun?

-Spune-i, şi mai ales că în câteva luni va naşte. Îmi pare rău că nu pot să merg la ea. Am probleme, după cum vezi.

-Să plece doamna Anna, băiatul stă cu noi.

-Nu, el are familia mare, poate îi trimite soacră-sa pe cineva.

-Ce lucrează?

-Ambasador.

-Am înţeles, a răspuns şi s-a aplecat să ia furtunul de jos, să-şi continuie treaba.

Donna a plecat în grădină. S-a uitat la pomi. Şi-a amintit că fiecare pom plantat avea semnificaţia lui. Cireşii erau pentru Tina. Caişii şi piersicii pentru Tito, merele ale ei, iar cei câţiva butuci de vie şi bolta erau a lui Rami. S-a aşezat pe o buturugă şi a încercat să-şi imgineze care ar fi fost viaţa ei, dacă Rami nu murea. “Ar fi fost ca în poveşti“ şi-a spus şi a rămas la soare, gândindu-se la toate grijile prin care trecuse singură. Începuse să-i fie foame. S-a ridicat şi s-a îndreptat spre casă. S-a uitat la ceas. Ora prânzului trecuse de mult. ”Două bucătărese şi mâncarea nu este terminată?” s-a întrebat zâmbind. Era convinsă că Amal o sabota pe Anna ca să nu mai intre altă dată în bucătărie. Spre surprinderea ei le-a găsit stând de vorbă şi bând şampanie.

-Mansur nu vrea. Nu-i place, i-a spus.

-Şi eu vreau, dacă mai este.

-Sticla e la gunoi, bea din paharul meu, i-a spus Anna râzând. Cred că ne-am îmbătat!

-Totul este pregătit, vă aşteptam. Cine îl cheamă pe Mansur?

-Tu, i-a răspuns Donna.

Anna şi-a scos şorţul, şi-a aranjat părul în oglinda din hol şi după ce le-a făcut cu ochiul, a pus piciorul pe prima treaptă.

-Eşti prea bine dispusă, vezi să nu-l confuzi cu Mike şi să-l săruţi, i-a şoptit Donna.

-Este inconfundabil primul, dar nu se ştie niciodată!

Amal era şi ea bine dispusă. Donna o privea cum se învârtea pe loc să caute câte ceva.

-Este periculoasă şampania, i-a spus Donnei care o privea din uşa de la bucătărie zâmbind.

-Este prima dată când bei?

-Da, Fares nu m-a lăsat. Mi-a spus că îmi face arsuri.

Donna s-a uitat în sus pe scări. A auzit-o pe Anna ciocănind la uşă şi intrând. S-a aşezat pe terasă şi i-a spus lui Fares să-l cheme pe Hanny de la vecini.

Anna intrase în cameră mai puţin zgomotos decât urcase. Mansur citea. I-a făcut semn cu mâna să se apropie.

-Vino l-a masă, i-a şoptit.

-Cobor în cinci minute.

Anna a rămas în picioare la spatele lui şi şi-a aruncat privirea pe hârtiile de pe masă.

-Nu ai obosit?! l-a întrebat mirată. Lucrezi de la şase, cel puţin.

-Da, să spunem că aş fi. Când sunt singur, uit să mănânc. Cine m-ar suporta?

-Da, cred că ai nevoie de linişte.

-Te fereşti de răspunsuri directe?

-Bine, cine te-ar iubi şi ar fi mândră de tine? a răspuns râzând.

El şi-a masat gâtul şi a vrut să se ridice. Atunci Anna l-a împins înapoi pe scaun şi a început să-i maseze gâtul şi umerii. Era gestul pe care-l făcea pentru Tanius în fiecare seară când se întorcea târziu de la birou. A închis ochii şi a avut senzaţia că era el. A tresărit şi s-a îndepărtat de scaun.

-Cred că ajunge. Soţul meu avea aceeaşi problemă. Am învăţat să-i masez locul sensibil. Nu orice mişcare îţi face bine.

-Am să te iau cu mine în sala de operaţie, i-a spus râzând şi i-a prins mâna şi i-a sărutat-o.

Anna a roşit şi i-a făcut semn să o urmeze. Au coborât scările fără să-şi vorbească. Hanny a intrat transpirat şi cu faţa roşie.

-Începeţi fără mine. Sunt transpirat şi vreau să fac un duş.

Anna a trecut după masă şi s-a aşezat lângă Donna. Mansur nu a observant sau poate nu a vrut să remarce că îşi schimbase locul. Era mai bine pentru el, era aşezată în faţa lui. S-a aşezat tulburată şi i-a căzut furculiţa din mână. S-a aplecat sub masă şi părul i s-a prins în faţa de masă. Agrafa de la spate i-a căzut şi s-a ridicat cu părul desfăcut.

-Îţi face bine şampania şi ţie şi lui Amal, i-a spus Donna râzând. Au băut o sticlă amândouă.

-Doamna Anna a gătit, le-a spus Amal.

Mansur a zâmbit şi a privit-o. A mâncat şi a urcat în cameră să-şi termine lucrarea. Hanny a mâncat şi el din mers şi a ieşit. Donna a urcat în camera ei să se odihnească. Anna a ajutat-o pe Amal să strângă masa. A luat o carte, a ieşit pe terasă şi s-a întins pe balansoar. A citit puţin şi a simţit cum se pierde în somn. Soarele, şampania şi gătitul o obosiseră. A închis ochii şi a adormit. A trezit-o ceva, ce se mişca lin pe obrazul ei. Îi era încă somn şi a încercat să se întoarcă. Aceeaşi senzaţie a simţit-o iarăşi. Era hotărâtă să-şi continuie somnul.

-Nu vrei să vii cu noi, i-a şoptit Mansur. Anna a deschis ochii şi cu jumătate de voce i-a spus:

-Nu, vreau să mai dorm. Dacă mă trezesc, am să vin după voi a mai spus şi s-a întors cu spatele.

A rămas cu ochii închişi. A simţit o umbră care se apleca deasupra ei, era Mansur care o săruta pe păr. A rămas nemişcată şi a aşteptat până i-a auzit paşii îndepărtându-se. Atunci s-a ridicat, a intrat în bucătărie, a pregătit cafea şi a urcat la Donna.

-Am fugit de jos, vor să mă ia cu ei în poeniţă şi nu vreau să merg. -Cred că nu vei scăpa de el, i-a spus. Dacă mâine nu ar fi fost aici, aş fi plecat la Mike pentru două ore. La prânz m-aş fi întors.

-Să nu-l decepţionezi, i-a spus Donna. I-am spus că nu ai pe nimeni. Pentru că Mike este nimeni. Nu-ţi oferă decât câteva ore de sex şi nimic mai mult. Tu nu ai nevoie de banii lui. Acesta îţi oferă un sprijin să-l creşti pe Hanny şi tu ai un soţ.

-Tu ai iubit sau nu? Cu Mike mă simnt ca la douăzeci de ani.

-Cum el are nevastă, încearcă să-l cunoşti şi pe Mansur. Dă-i o şansă, poate o să-ţi placă. La sfârşit ai să alegi. Sau rămâi amantă sau îl laşi pe Mike.

-Nu este cinstit, m-aş simţi…

-Încearcă! Sunt convinsă că vei rămâne cu Mansur.

-Bine, pe răspunderea ta, i-a spus. Atunci am să plec după ei. Nu m-am jucat cu bărbaţii de când m-am căsătorit cu Tanius. A fost mai puternic decât mine şi m-a fascinat. Tu nu vrei să cobori?

-Nu, Shehab mi-a spus că mă va suna şi aştept telefonul lui. Adu-mi te rog telefonul aici.

Anna i-a adus telefonul şi a plecat singură pe poteca de la marginea pădurii. Pe la jumătatea drumului a început să meargă mai repede. I s-a făcut frică. A ajuns în poieniţă transpirată. S-a ascuns după un pom şi a început să le urmărească jocul. Erau patru băieţi şi Mansur. Alergau toţi după minge. Ţipau, se strigau şi trăgeau în minge cu toată forţa. S-a apropiat şi s-a aşezat în iarbă, de unde le urmărea jocul. Un şut puternic şi mingea s-a oprit lângă ea. Mansur i-a făcut semn să se apropie.

-Trage mama şi vino, noi suntem doi şi ei trei.

Anna a început să alerge ca ei. Mansur i-a trimis mingea şi ea a tras spre Hanny. Băieţii au început să aplaude. A început să ţipe ca ei. Se strigau şi urlau când mingea lor se oprea în poarta adversă. După mai bine de o oră au căzui toţi în iarbă. Băieţii au început să-i facă complimente Annei.

-Mami, cine te-a învăţat să joci fotbal?

-Jucam cu băieţii pe strada mea. Câteodată şi la şcoală. A fost sportul meu preferat.

Mansur stătea culcat în iarbă. A întins braţul şi i-a luat mâna Annei şi i-a sărutat-o.

-Cu fotbalul m-ai impresionat. Abia aştept să jucăm în Rhodos pe plajă.

-Mergem mami?

-Nu ştiu nimic. Te las pe tine să decizi. Dacă vreţi să mergeţi singuri, nu am nimic împotrivă.

-Te vrem cu noi! au început să strige amândoi.

Băieţii au început să strige şi ei, “te vrem cu noi!“

-Haideţi să vedem cine ajunge primul? le-a spus Anna şi a luat-o la fugă.

Băieţii cu Hanny au depăşit-o. Anna s-a oprit din alergat şi l-a aşteptat pe Mansur. Când a ajuns lângă ea i-a pus braţul după umeri şi a început să-i fredoneze o melodie de jazz.

-Nu am crezut că ştii să cânţi? Anul trecut, mi-am schimbat pianul cu unul japonez. Când am timp şi sunt bine dispus îmi place să cânt Chopin.

-Şi eu iubesc pianul!

-Ştii să cânţi?

-Nu, îmi place să ascult.

 -Poţi să iei lecţii, dacă îţi place.

-La vârsta mea? Râzi de mine?

-Cand îţi place ceva, vârsta nu are importanţă. Poţi să iubeşti şi la optzeci de ani şi să te îndrăgosteşti.

-Să-mi cumpăr pian, să-mi plătesc lecţiile, chiar vorbeşti serios sau glumeşti?

-Mă gândeam, i-a răspuns evaziv.

-Cântă-mi, i-a spus ea.

Mansur a început să-i fredoneze melodie după melodie. Când au ajuns în curte i-a spus:

-Îţi mulţumesc pentru tot.

-Vezi, nu ne înţelegem. Pentru ce îmi mulţumeşti?

-Pentru bucuria care mi-ai oferit-o astăzi când te-am văzut jucând fotbal, pentru că ţi-a plăcut ce ţi-am cântat şi pentru restul. Cred că ai format un cuplu de invidiat cu soţul tău. Îmi pare rău pentru voi trei. Numai că nu aţi avut noroc, ca şi Donna. Cel puţin aţi cunoscut fericirea, câţiva ani aţi trăit împreună, deja este o graţie de la Dumnezeu. Eu nu am avut până acum, crezi că mai am timp?

-Mansur, la patruzeci şi cinci de ani vorbeşti şi gândeşti ca o domnişoară nemăritată. Cred că te alinţi!

-Am crezut că v-aţi pierdut în pădure, le-a spus Donna de pe terasă.

-Am jucat fotbal şi am obosit, i-a spus Anna. În plus am profitat de trubadurul Mansur. Mi-a cântat tot drumul, încă puţin şi dansam, i-a spus râzând.

-Dacă îţi place să dansezi, avem ocazie în vacanţă, în fiecare noapte până la ziuă. Dormim pe plajă!

-Domnul doctor, vă cheamă spitalul, i-a spus Amal.

Mansur s-a ridicat şi a intrat în hol să vorbească la telefon.

-Va pleca, i-a spus Donna.

-Poate îl consultă într-o problemă. Aşteptau tăcute.

Mansur nu a întârziat şi din dreptul uşii le-a spus.

-Îmi pare rău, dar trebuie să plec. Am o urgenţă.

-Te ajut să-ţi strângi lucrurile? l-a întrebat Anna.

-Daca vrei?!

Au urcat amândoi pe scări tăcuţi.

-Bine că am lucrat astăzi.

-Deci mâine vei sta în Beirut?

-În spital, dar am să merg seara acasă să dorm.

Anna i-a împachetat lucrurile şi i le-a pus în valiză. Mansur şi-a strâns cărţile şi foile de pe masă.

-Bine, după cum vezi asta este viaţa mea.

-Pentru tine e palpitantă, nu văd nimic rău în asta.

-Anna, încă o dată îţi mulţumesc pentru tot. Am petrecut cea mai frumoasă zi din ultimii ani.

A îmbrăţişat-o şi a sărutat-o pe păr.

-Să-i explici lui Hanny că a trebuit să plec.

-Şi noi îţi mulţumim pentru prezenţă, i-a spus ea şi s-a ridicat pe vârfuri şi l-a sărutat pe obraz.

Doctorul a coborât scara grăbit. Fares i-a luat bagajul şi i l-a pus în maşină.

-Donna, regret, dar nu am ce să fac.

-Cand te vedem?

-Nu ştiu, vă sun şi nu uita, într-o săptămână trebuie să cobori la Beirut.

-Am înţeles, i-a răspuns tristă şi s-au îmbrăţişat iar el a plecat.

-Ce facem? a întrebat-o Anna.

-Intrăm în salon să vedem jurnalul. De-ar sta potoliţi până ajunge la spital. I-a părut rău că a trebuit să plece şi am rămas singure. Şi totuşi acum este mai liber. Când are studenţii şi Qatarul, e o muncă de ocnă.

 -Nu-l obligă nimeni! Chiar, de ce se oboseşte aşa tare?

-L-am întrebat şi mi-a spus că îşi umple timpul.

-Si atunci când mai cântă şi la pian? a întrebat-o Anna cu un aer candid.

-Shehab vine la sfârşitul lui iulie, aşa că, mă va însoţi el la şedinţa din august când voi plecaţi în vacanţă.

Anna a zâmbit şi s-a aşezat pe canapea. Plecarea precipitată a lui Mansur a indispus-o şi pe ea. Îi plăcea compania lui şi nici măcar nu apucase să discute mai mult. S-a întors spre Donna şi a întrebat-o:

-Crezi că mâine vor fi calmi.

-Nu sunt calmi, se trage în centrul vechi. Nu se ştie niciodată când se declanşează pe toată demarcaţia.

-Dacă situaţia este ca astăzi, mâine am să-i fac o surpriză lui Mike. Îi vei spune lui Hanny că am coborât să văd apartamentul.

-Cum vrei, dar să nu-i spui că mergi la el, numai întreabă-l dacă este acasă şi fii dezinteresată. Aşa va fi într-adevăr o surpriză plăcută. Va realiza cât de mult îl iubeşti.

-Este şi asta o idee, i-a răspuns luminată la gândul că îl va surprinde plăcut cu vizita ei.

Seara a trecut încet. Hanny decepţionat de plecarea lui Mansur s-a culcat devreme. Anna s-a culcat şi ea mai mult să-i treacă timpul mai repede până dimineaţa. La ora nouă dimineaţa era îmbrăcată în salon şi forma numărul lui Mike. Anna a aflat că era acasă toată ziua pentru că avea de lucru şi la fel ca şi ea avea să se plictisească. A închis mulţumită. Donna îi urmărea fiecare gest şi nici tristă, dar nici bucuroasă, i-a urat drum bun. Anna a ieşit pe poarta emoţionată. La prima cofetărie a oprit şi a cumpărat mai multe pateuri calde cu brânză. A condus mai mult cu ochii în oglindă. În mai puţin de treizeci de minute intra cu maşina în curte, pentru că porţile erau deschise. O maşină albă, i-a atras atenţia. S-a urcat pe scări până la primul etaj şi a sunat. Mike, în haltul de baie i-a deschis fără să privească pe vizor. Dintr-o dată a pălit.

-Ce este cu tine? a întrebat-o fâstâcit şi a împins-o spre scări. Anna, lasă-mă să-ţi explic, am fost la o petrecere aseară şi o tipă a venit, a insistat să vină să doarmă la mine. Înţelegi?

-Nu, nu înţeleg, mi-ai spus că eşti singur!

-Anna, te rog, te implor, sunt într-o situaţie…

-Adică, ai o femeie?

-Am să-ţi explic mâine. Lasă-mă, te conduc până la maşină.

-Ia mâna de pe mine! i-a spus cu voce tare. Mă murdăreşti, specie de mincinos murdar! Să nu mă mai suni niciodată!

-Anna, te rog, o imploră Mike.

Anna s-a urcat în maşină şi a demarat. L-a lăsat în mijlocul curţii, palid şi jenat. A ieşit în viteză. Spre norocul ei nu trecea nicio maşină pe stradă. Mâinile îi tremurau pe volan. A oprit maşina într-o parcare şi a început să plângă. De atâta durere simţea crampe în stomac. A plâns până a simţit că nu mai avea lacrimi. S-a uitat în oglindă şi şi-a şters cât a putut rimelul de pe obraji. A pornit maşina simţindu-şi tot corpul electrocutat. A ajuns la Donna şi a intrat în baie. S-a dezbrăcat şi a început să plângă. Donna a bătut la uşă.

-Anna ai păţit ceva pe drum? Te rog, lasă-mă să intru.

-Nu pot să vorbesc acum. Nimic grav, i-a spus şi a început să plângă şi mai tare.

-Anna te implor, îl trezeşti pe Hanny, lasă-mă să intru.

Uşa s-a deschis încet şi Donna a intrat în baie.

-Ce ai păţit?

-Nimic, totul este din vina ta.

-A mea?! a întrebat-o mirată.

-Avea o altă femeie la el. Au dormit toată noaptea împreună. Nu m-a lăsat să intru. Îţi imaginezi cât am fost de umilită?

-Şi ce vină am eu?

-Tu mi-ai spus să-i fac surpriză.

-Da, este normal între amanţi. Mi-ai spus că nu te are decât pe tine, cum puteam să ştiu că îl găseşti cu alta? Hai ieşi din cadă, i-a spus liniştită.

Anna s-a înfăşurat în prosop şi a ieşit din baie. A intrat în cameră şi-a tras cămaşa de noapte şi a intrat sub pătură.

-Te rog să mă laşi, vreau să mă liniştesc, mă doare stomacul şi capul.

Donna i-a îndeplinit dorinţa şi a ieşit din cameră zâmbind. Cobora scările şi râdea singură.

-S-a întâmplat ceva? a întrebat-o Amal.

-Dumnezeu o iubeşte pe Anna, i-a spus zâmbind şi s-a întors să urmărească programul de la televizor.

Hanny a întrebat de Anna şi i-a spus calmă.

-Mama nu se simnte bine, cred că a răcit ieri când a alergat după minge. Te rog să nu o deranjezi.

Spre prânz Mansur a sunat. După voce părea obosit, dar vroia să aibă ştiri despre fiecare în parte. Când a întrebat despre Anna, a cerut-o la telefon şi Donna i-a răspuns:

-Nu se simnte bine. Plecarea ta a indispus-o, ca de altfel pe noi toţi. S-a trezit devreme şi acum s-a culcat. Are dureri de cap şi de stomac. Nimic grav, migrenă.

-Mai bine nu-mi spuneai cauza, mă lăsai să cred că din cauza plecării mele.

-Cred că îşi va reveni, după-amaiză. Te asigur că ne este deja dor de tine. Cât despre Anna, sunteţi pe drumul cel bun.

-Contez pe intuiţia ta, Donna?

-Mai mult decât sigur şi sună când ai timp.

La prânz, i-a spus lui Amal să o trezească sau dacă nu vrea să coboare, să-i ducă mâncarea sus. După cinci minute Amal se întorcea confuză de starea Annei şi i-a spus că trebuie să cheme un doctor. Anna plângea, aşa de rău se simţea.

-Nu are nimic, se alintă, i-a spus Dona şi a urcat pe scări singură. A intrat în cameră şi s-a aşezat pe marginea patului.

-Chiar aşa de mult suferi? Cred că ai înnebunit, i-a spus pe un ton cât a putut de serios.

-Sunt jignită, umilită şi în plus, cum am să trăiesc fără să mă gândesc la el.

-Anna, am să-ţi spun adevărul despre tine, aşa din cât am înţeles eu din viaţa asta. Tu ţi-ai imaginat că-l iubeşti mai mult decât este real. Ai vrut să-l uiţi pe Tanius şi te-ai aruncat cu braţele deschise înainte. Te-ai minţit în subconştientul tău până ai crezut. Cum să-l iubeşti în trei luni la nebunie?

Anna tăcea şi s-a oprit din plâns.

-Tu eşti responsabilă de un copil devenit adolescent. El este însurat, plin de amante. Tu crezi că Mia s-a gândit la verişoara ei, care ştie de ce stă în Canada? Puţin îi pasă de el, are bani, se ocupă de băieţii ei. Tu vrei să devii scalvă? Pentru ce? Îţi trebuie...

-Unul ca Mansur? Nu-i aşa?

-Nu, unul liber, că este Mansur sau altul. Să nu-ţi fie nici ruşine şi nici frică de nevasta lui când ieşiţi într-un loc public.

-Nu, cred că îl iubesc, lasă-mă să plâng.

Donna s-a aplecat şi a început să o mângâie.

-Mansur a sunat şi a întrebat de tine. Nu te lăsa abătută, hai, vino jos. Bucură-te de fiecare ocazie, nu se ştie ce îţi oferă viaţa?! Întotdeauna am renunţat la ce ar fi putut bucura sufletul meu şi vezi? Acum nu ştiu cât timp…?

Anna s-a ridicat şi a îmbrăţişat-o pe Donna. Nu mai plângea, dar suspina puternic, din când, în când. Au coborât împreună în salon. Amal i-a adus o compresă rece şi i-a aplicat-o pe pleoape. S-a uitat în oglindă şi s-a găsit desfigurată.

-Se merită? a întrebat-o Donna.

Anna a tăcut. O durea capul şi stomacul. I-a cerut un calmant Donnei şi s-a aşezat lângă ea. După câteva minute s-a ridicat şi s-a urcat în dormitor, a tras perdelele şi s-a culcat. Simţea o ameţeală, a închis ochii şi a încetat să se mai gândească. Îşi dorea să doarmă până când avea să uite totul. Niciun cuvânt nu o putea consola. Era hotărâtă, Mike trebuia şters din viaţa ei, ca şi cum nu existase. Şi-a amintit de cheia de la biroul lui Tanius. ”Am să-i trimit banii înapoi cu Fares şi am să-i cer cheia“ şi-a spus şi a închis ochii. S-a trezit spre seară. Donna stătea pe terasă şi aparent îşi privea trandafirii. Când a trecut pe lângă telefon, a început să sune. Era Mansur care vroia să afle noutăţi despre starea ei.

-Am ajuns acasă, i-a spus. Vrei să-ţi cânt ceva la pian?

-Nu, acum eşti obosit şi pe mine încă mă mai doare capul. Într-o zi când ne inviţi la tine. Prin telefon, nu are farmec.

-Donna mi-a spus că nu te simnţi bine şi după voce cred că a spus adevărul.

-Adică, nu ai crezut-o?

-Am crezut-o. Numai că, motivul nu l-am crezut. Ea mi-a spus că nu te simţi bine pentru că am plecat eu. Nu spune nimic, te rog, lasă-mă să cred că a diagnosticat bine cauza durerilor tale.

-Te culci acum?

Mansur a început să râdă.

-Nu, am de lucru. Trebuie să-mi termin lucrarea. Vii cu mine la simpozion peste două săptămâni? Numai pentru câteva zile. Ne cunoaştem mai bine pentru vacanţă.

-Nu o pot lăsa pe Donna singură după prima şedinţă de chimioterapie, şi m-aş jena de Hanny.

-Vine cu noi! Vă plimbaţi prin Roma. Spune-mi că te gândeşti şi mâine îmi aduci paşapoartele pentru viză.

-Nu, să nu ne preciptam pentru vacanţă. Voi sta cu Donna, e imposibil să o las singură.

-Atunci pe mai târziu, dacă nu te culci devreme.

Anna a ieşit în grădină, i-a povesti Donnei că vorbise cu Mansur, mai puţin despre invitaţia la Roma. Era convinsă că va insista să plece, cu toate că i-ar fi fost greu fără ea.

Toată săptămâna a trecut monoton. Cu toate că nu mai plângea, Anna era tristă. Stătea singură în grădină sau pe terasă ore întregi. Evita să mai vorbească cu Donna despre el şi să-i vorbească şi lui Mansur la telefon. Se temea de o altă decepţie. Într-o zi, calmă, a cobarat cu Donna la Mia. Au găsit-o schimbată şi obosită. A intrat în cabină cu Donna să o ajute să încerce mai multe rochii şi fără să vrea i-a văzut operaţia.

-Donna eşti vindecată. Cicatricea nu mai este roşie, a devenit un roz deschis.

-Am observat şi eu. Nu îndrăznesc să mă uit prea des. Lipsa sânului îmi produce ameţeală. Mă simt infirmă, i-a spus.

În ziua aceea şi-a propus să-şi trăiască viaţa, îi era indiferent dacă era singură sau cu cineva. A ieşit din cabină zâmbind, a glumit cu Mia şi i-a spus că se gândeşte să plece în vacanţa cu Hanny.

-Singuri?

-Nu ştiu încă, s-ar putea să mai vină şi alte persoane. Dar chiar dacă aceştia renunţa între timp, suntem hotărâţi să ne continuăm proiectul numai noi doi.

-Ma bucur pentru voi, i-a spus şi a bănuit că ceva se întâmplă totuşi în viaţa ei.

Donna a zâmbit. A simţit că Anna a fost impresionată de ceva de a luat decizia vacanţei în mod subit. Acasă i-a spus:

-Sună-l pe Mansur şi întreabă-l dacă trece pe la noi.

L-a găsit în spital. Avea vocea calmă şi aerul omului distrat.

-Spune-mi că nu Donna ţi-a spus să mă suni!

-Dacă aş spune nu, înseamnă că aş minţi. Eu nu-mi permit să te sun la spital, să te întreb ce faci?

-Da, îmi place că-mi spui adevărul. Când coborâţi?

-Mâine după-amiază iar poimâine, Dona intră la spital pentru tratament.

-Atunci mâine seară vă aştept la mine. La tine apartamentul este închis, dormiţi la mine şi plecăm împreună dimineaţa.

-Depinde de Donna.

-Dacă tu vrei, Donna va fi încântată. Pe mâine i-a spus! şi după un zgomot care semăna cu un sărut de la distanţă, a închis.

Donna era speriată de prima şedinţă de chimiotherapie. Toată după-amiaza a urmărit programul de la televizor fără să vorbească. Seara târziu a vorbit cu Tito şi cu Shehab. Cu primul a fost veselă şi cu al doilea a plâns.

-Când vine Shehab? a întrebat-o Anna, înainte să-i spună noapte bună.

-Înainte să plecaţi în vacanţă. Anna îmi este frică.

-Am înţeles, dar nu ai de ce! Sunt copii care o fac! Îţi va fi rău câteva zile şi pe urmă ai să-ţi revii. Am să stau lângă tine şi am să te ţin de mână. Pe urmă ai să te obişnuieşti şi vara viitoare vom pleca în vacanţă la Londra. Să ştii, am să merg cu tine şi cu Shehab. Am să merg şi în Egipt.

Anna a zâmbit şi a mângâiat-o.

-Ce aş fi făcut fără tine? Cred că aş fi plâns mai rău decât tine după Mike.

-Te rog să nu-mi aminteşti! a strigat râzând şi i-a stins lumina.

Pentru vizita la Mansur s-a gândit toată noaptea. A adormit spre ziua, în gând cu rochia pe care o va îmbrăca. Hanny nu era deranjat de absenţa lor. Era înconjurat de prietenii lui şi abia îl prindeau cu forţa la masă. Întreba în fiecare zi despre Mansur şi aştepta cu mare nerăbdare să plece în Rhodos împreună. Înainte să coboare, Donna i-a cerut lui Fares să-i facă un buchet de trandafiri pentru doctor.

-Ce putem să-i luăm? a întrebat-o pe Anna.

-Noi, suntem cel mai frumos cadou, i-a spus distrată.

-Pentru el te-ai făcut aşa frumoasă?

-Nu, pentru mine. Îmi este ruşine pentru cât am putut să sufăr după Mike. Numai tu cu rugăciunile tale mi-ai grăbit despărţirea.

-Asta-i bună! Chiar ai început să crezi şi tu? Este un miracol!

-Am crezut şi cred în continuare, numai că adesea am avut impresia că viaţa a fost nedreaptă cu mine.

-Sunt cazuri disperate şi nu se plâng, i-a spus Donna şi s-a urcat în maşină. “Cred că unul dintre ele este şi ea“ şi-a spus dezamăgită şi a pornit motorul.

-Rosy m-a sunat, se simnte bine după tratamentul ei, vrei să trecem să o vedeam?

-Nu, prefer să nu-l lăsăm pe Mansur să ne aştepte, mă simnt mai bine în compania lui şi mai ales…

-Mai ales, ce?

-Mă gândeam că Mike te iubeşte, să nu crezi că oferă la toate femeile ce ţi-a oferit ţie. Te-a respectat. Asta nu înseamnă, să te întorci la el.

Anna a tăcut. În sufletul ei erau numai amintirile frumoase. I se întâmpla să-i revină în minte toate conversaţiile lor, numai că el avea în spate o familie care putea să se întoarcă în Liban în orice moment. Au ajuns în faţa blocului unde locuia Mansur, tăcute. Fiecare avea gândurile şi frustrările ei. Au sunat. Servitoarea, o libaneză în vârstă le-a deschis uşa. Mirosul de friptură se amesteca cu cel de prăjituri. A privit-o curioasă pe Anna, i-a luat trandafirii din mână şi i-a pus direct într-o vază. Le-a invitat în salon. Decorul şi eleganţa le-a uimit pe amândouă.

-E ultra modern şi rafinat, nu mă aşteptam, i-a şoptit Donna.

Anna s-a aşezat pe fotoliu lângă pian. Acolo era un caiet plin de partituri, pe care le-a răsfoit şi şi-a ales “Sonata lunii“. A pus-o deoparte şi s-a aşezat la loc. A sunat soneria a doua oară, era Mansur încărcat de pachete.

-Am uitat să cumpăr şampanie pentru Anna şi alte nimicuri.

-Şampania este periculoasă, i-a spus Donna, mai ales că dormim la tine. Eu ştiu din tinereţea mea.

A privit spre Anna şi a zâmbit. Şi ea avea o amintire cu şampanie, numai că a tăcut şi nu a avut nicio reacţie. Debarasat de pachete, Mansur a intrat în salon şi le-a sărutat.

-Mi-a fost dor de voi. Eu muncesc şi voi vă distraţi la munte. Cred că m-aţi şi uitat.

-Ne-am distrat când ai fost tu. În afară de Hanny nu se distrează nimeni, i-a spus Donna.

Mansur a întins mâna spre Anna şi i-a spus:

-Cât de elegantă şi frumoasă eşti! Mi-am pierdut şi graiul când te-am văzut.

Anna a zâmbit şi a privit spre Donna.

-Nu-mi intimida fata, i-a spus Donna.

-Trandafirii sunt din grădina ta, nu-i aşa?

Donna şi-a mişcat capul şi a privit spre ei. Mansur a pus vaza pe pian şi le-a invitat să-i vadă apartamentul.

-Nu este mare, am două dormitoare, un birou şi o cameră de sport, în care nu intru niciodată că nu am timp.

-Şi eu unde dorm?! l-a întrebat Anna mirată, când a văzut că patul din camera de oaspeţi era numai pentru o persoană. Am să merg la mine acasă.

-Voi dormiţi la mine în dormitor şi eu în cel mic. Nici vorbă să pleci. În seara asta am să-ţi cânt, am să cobor şi am să-ţi fac o serenadă sub balcon şi tot ce vrei, numai să te văd râzând. Cred că, ai uitat să zâmbeşti. Spune-mi ce te-ar face să râzi din toată inima?

S-au întors în salon şi Mansur a adus o sticlă şi trei pahare. Le-a pus pe măsuţă şi s-a uitat spre Anna.

-Unii oameni la beţie spun adevărul. Vreau să te îmbăt şi să aflu ce ascunzi în inima ta. Poate, te pot vindeca!

-Nu ai de ce. Nu sufăr de nimic. Aşa sunt eu, calmă. Rosy îmi spune “Pisi“, pentru că mă enervez rar şi nu ţip niciodată.

-Ce drăguţ din partea ei că te alintă. Pot să-ţi spun şi eu Pisi?

-Prefer Anna. Îţi imaginezi, să-mi spui în public “Pisi“?

Atmosfera s-a încălzit încet. Mansur era o gazdă deosebită. După două pahare de şampanie a trecut la pian. A început să le cânte. Donna cânta cu el. S-a ridicat de pe fotoliu şi din spatele lui indica singură ce să cânte. S-au oprit când nu mai aveau voce. Anna îi aplauda şi le cerea să mai cânte. Servitoarea a intrat şi i-a făcut un semn discret. Vroia să pună masa pentru că se grăbea. ”Se trage pe demarcaţie“ i-a şoptit. Au trecut toţi la masă. Erau la a doua sticlă de şampanie.

-Cand ai învăţat să cânţi la pian? l-a întrebat Anna.

-Mama făcuse conservatorul la Paris. Cum nu a avut o fată mi-a dat lecţii de la cinci ani. În fiecare zi trebuia să cânt cel puţin o oră. Când eram copil, ea visa să studiez pianul şi să ajung un pianist cunoscut. Vise de artistă. Am exersat, să-i fac plăcere. Numai când am pierdut-o în ultimul an de facultate mi-am dat seama cât de bogat m-a lăsat cu lecţiile de pian.

S-a ridicat şi le-a adus din dormitor o fotografie înrămată. Era fotografia unei tinere cu privirea melancolică, dar frumoasă.

-Este tristă în fotografie, i-a spus Donna.

-Da. A fost aşa toată viaţa. Nu am văzut-o niciodată râzând. Când era fericită de ceva, numai zâmbea. Era aşa ca Anna. O femeie prea serioasă sau poate nefericită.

Anna s-a ridicat şi a plecat la bucătărie. Se simţea vinovată moral pentru că Mansur se înşela despre cauza tristeţei ei.

A ajuta-o pe bucătăreasa să strângă masa Bucătăreasa l-a chemat pe doctor să-i spună că vrea să plece.

-Staţi departe? a întrebat-o Anna.

-Nu, merg pe jos. Dacă nu se trăgea, aş fi stat să vă fac cafea, dar aşa mă grăbesc.

-Nu bem cafea noaptea,i-a spus şi a închis uşa în urma ei.

Mansur vorbea şi umplea paharele de şampanie. Într-un târziu, Donna s-a ridicat de pe scaun şi le-a spus:

-Eu vreau să mă culc, şi a plecat spre dormitor.

-Nu mai bem. Mâine tu lucrezi şi eu trebuie să stau cu Donna la spital, i+a spus Ana.

-Încă nu este miezul nopţii. Vino lângă mine, mi-ai spus că vrei să-ţi cânt şi ţi-am cântat.

-Cum va fi mâine cu Donna?

-Îi va fi rău. Trebuie să fii curajoasă şi tu. Am să trec după-amiază pe la voi. Ştiu că suferi pentru ea, dar nu avem ce face.

-Să punem restul în bucătărie, i-a spus şi s-a ridicat.

A început să strângă scrumierele. Mansur a luat paharele şi au intrat în bucătărie. Când s-a întors de la chiuvetă, Mansur o aştepta cu braţele deschise. A luat-o în braţe şi i-a pus capul pe pieptul lui. Anna a vrut să se îndepărteze.

-Nu, i-a spus. Stai calmă. Ştiu că ai multe gânduri, dar odihneşte-te şi închide ochii.

-Nu pot să-i închid. Ameţesc de la şampanie.

-Minţi, este un pretext să nu te ating.

-Da, i-a răspuns sincer.

-Atunci schimbă-te, păcat de rochia asta aşa de frumoasă şi vino în salon să mai stăm de vorbă.

A intrat în dormitor în vârful picioarelor. Donna a deschis ochii.

-Nu dormi?

-Nu, mă odihnesc i-a şoptit. Cum aş putea să dorm când mă gândesc la ziua de mâine?

-Vrea să mai stăm de vorbă, i-a şoptit.

-Este şansa ta în seara aceasta. Înţelegi? Poţi să vezi dacă ai să-l poţi iubi. Mă înţelegi, chimia?!

Anna şi-a ridicat degetul în dreptul gurii şi a ieşit. Mansur o aştepta în pijama.

-Săptămâna viitoare plec. Vino cu mine, te rog.

-Nu o pot lăsa singură pe Donna. În cât suntem astăzi? l-a întrebat nerăbdătoare.

-În zece, de ce mă întrebi?

-Nimic, i-a răspuns. “Doamne bine că mi-am amintit, Donna îmi face probleme cu lecţiile ei de viaţă” şi-a spus între râs şi plâns.

-Să vedem ştirile, înainte să ne culcăm, i-a sugerat Anna.

-Trag, i-a spus el. Sunt departe de noi. Să sperăm că mâine vor fi calmi.

S-au ridicat şi Anna s-a împiedicat în papucii ei. A prins-o de mână şi o ţinut-o în faţa lui. Se priveau în ochi şi s-a apropiat de ea. Anna s-a ridicat pe vârfuri şi l-a sărutat. I-a luat capul în palme şi a sărutat-o şi el.

-Nu vreau nimic, totul trebuie să vină de la amândoi. Eu te doresc, dar nu pentru aventură. Când Toni mi-a spus că eşti văduvă, m-am bucurat. Mi-am pus în cap să te cunosc. Vreau în ziua când sunt sigur să putem finaliza relaţia noastră, atunci vreau să mă doreşti, aşa cum te doresc eu.

Anna s-a ridicat pe vârfuri şi şi-a încolăcit braţele în jurul lui. Era excitată şi din ce o ţinea în braţe, simţea că îl dorea şi mai mult.

-Nu ai făcut niciun gest să mă încurajezi să îţi fac curte.

-Pentru că mi-a fost frică de tine, i-a spus.

-Mergem în vacanţă? a întrebat-o râzând.

-L-a sărutat din nou.

Mansur i-a desfăcut braţele şi i-a spus:

-Nu este un răspuns, eu vreau cuvinte.

-Unde vrei, numai să nu-l bruscăm pe Hanny. Altfel admiraţia care o are pentru tine, s-ar putea transforma în ură.

-Ştiu, nu-ţi face griji. Atunci mă doreşti?

-Da, i-a şoptit, dar sunt într-o perioadă dificilă, te rog…

-Am înţeles, am să fiu atent. Nu sunt o brută.

Anna s-a lăsat luată în braţe şi a închis ochii. A dus-o în cameră şi a asezata-o în pat. A început să o dezbrace încet. O săruta şi o mângâia. Era tot ce-şi dorea. A închis ochii şi s-a lăsat legănată de braţele şi sărutările lui. S-a întors spre el şi l-a luat în braţe. Capul i se învârtea ca într-un carussel. Era fericită până la lacrimi. Se eliberase de gândurile pentru Mike. Se simţea uşoară şi inundată de iubire. Mansur s-a întors şi i-a tras capul pe pieptul lui.

-Cred că adorm, i-a spus.

-Asta şi vreau, i-a răspuns el.

Deodată a deschis ochii şi s-a ridicat ca o nebună.

-Ţi-am spus că sunt într-o perioadă critică. Sunt la ovulaţie.

-Nu am înţeles, am crezut că nu ai mai făcut dragoste din vremea soţului tău, i-a răspuns calm. În orice caz sunt steril, hai dormi liniştită, i-a spus şi a tras-o înapoi pe pieptul lui.

-M-am speriat şi mi-a trecut toată euforia.

-Nu-i nimic, acuma ştii şi altă dată ai să stai liniştită.

Au dormit până dimineaţa înveliţi cu un cearşaf. “Prima noapte când am dormit profund“ şi-a spus când s-a trezit dimineaţa. A intrat în baie a făcut un duş şi s-a îmbrăcat. A plecat la bucătărie fără să rateze nicio oglindă pe lângă care trecea. A căutat prin dulapuri ibricul şi a pus de cafea. ”Uf, bucătria lui este mai mare decât a mea“ şi-a spus şi a plecat cu tava să îi trezească. Donna dormea. A mângâiat-o uşor pe faţă şi a trezit-o.

-Am făcut cafea, trebuie să ne pregătim pentru spital. Hai, trezeşte-te draga mea.

I-a pus ceaşca pe noptieră şi a ieşit. A intrat la Mansur şi l-a găsit treaz, lenevea în pat.

-Am crezut că ai fugit, i-a spus el.

-Ti-am promis că nu am să fug.

A pus ceaşca pe noptieră şi a vrut să iasă. Mansur a prins-o şi a trântit-o în pat.

-M-am speriat, după ce ne-am iubit. Am crezut că ţi-am spus că nu fac copii.

-Nu am avut ocazia să discutăm despre problemele noastre medicale. Acum ştiu. Altădată nu am să te mai sperii. Acum vreau să-mi beau cafeaua pe balcon, eu fumez.

A sărutat-o şi i-a spus:

-Cum vrei, nu vreau să te supăr şi să pleci.

După mai bine de o oră, au ieşit împreună din casă. Donna era palidă.

-Dintr-o şedinţă ca cea a de astăzi, nu a murit nimeni. Te rog să te gândeşti la ce ai mai frumos în viaţa ta, la copii. Anna o să-ţi spună o poveste. Să te gândeşti la beduinul tău şi să nu uiţi că Dumnezeu a vrut să vin în Qatar, altfel te-ai fi trezit când nu mai era nimic de făcut.

Donna l-a ascultat şi i-a zâmbit. S-a urcat în maşină cu convingerea că avea dreptate. Şi-a aprins o ţigară din pachetul Annei şi a aşteptat să se urce şi ea.

-Pot să te iubesc? a întrebat-o Mansur.

-Am crezut că mă iubeai deja, i-a răspuns. Dacă ştiam că nu-ţi luasei startul, mă opream pe linia de plecare, să te aştept.

-Am înţeles, am să-ţi spun adevărul, sunt înaintea ta cu o sută de metri. Te văd după-amiaza i-a spus şi a sărutat-o.

Anna s-a urcat în maşină, a privit-o pe Donna şi a râs.

-Îţi place? A mers chimia?

-Da. Este foarte calm şi are auto-control. Nu vroia să facem nimic, până nu ar fi fost convins că dorinţa este reciprocă. A nu, nu dorinţa, ci iubirea este reciprocă.

-Te respectă şi nu vrea să te folosească ca pe o aventură.

-Da, mi-a spus şi lucrul acesta. De ce oare crezi că s-a îndrăgostit de mine? Sunt mai tânără decât el numai cu cinci ani. Am un copil, am fost măritată.

-Eşti modestă Anna. Eşti frumoasă, educată, calmă, bună şi nu uita, ai fost nevasta lui Tanius. Tot Libanul îl cunoştea şi îl respecta. Nu ai fost cu un oricine. Sunteţi la acelaşi nivel şi experienţa ta de femeie, contează. Ţi-a spus, “vrea pe cineva care să-l înţeleagă, nu să-l obosească.”

-Ştii că nu face copii? este steril.

-Aşa ţi-a spus? a râs Donna.

-Am ajuns, i-a răspuns preocupată să găsească un loc să parcheze maşina.

De la informaţii le-a trimis la etajul doi. Dosarul ei era deja pe biroul doctorului.

-Bine că nu ai întârziat, i-a spus doctorul. Repede, în salon, să te pregătească o infirmieră! Avem o zi dezagreabilă, dar nu am ce să fac, îmi fac meseria. Dumneata rămâi afară. Poţi pleca şi să te întorci spre prânz, i-a spus Annei.

-Curaj, i-a şoptit Anna şi a îmbrăţişat-o pe Donna. Nu plec, am să aştept între cofetărie şi sala de aşteptare.

Anna a ieşit şi o infirmieră a ieşit după ea.

-Nu pleca departe. Am să-ţi dau un halat şi te las să stai lângă ea. Doctorul Mansur a sunat ieri şi mi-a cerut să am grijă de amândouă. Doctorul ăsta se ceartă cu nevasta acasă şi vine mereu nervos la spital.

Anna i-a mulţumit şi s-a aşezat pe un scaun în hol. După o jumătate de oră, infirmiera îi făcea semn să o urmeze. A intrat în salonul în care Donna era plină de perfuzii. Avea ochii roşii. Anna a înţeles că a plâns înainte.

-M-au chinuit, i-a spus. Am venele subţiri.

Anna s-a apropiat de pat şi a mângâiat-o pe păr. O lacrimă mare, cristalină, i-a alunecat pe obraz.

-Bine că Mansur m-a convins să nu plec în Canada. Ce m-aş fi făcut singură acolo? Am câteva ore de stat cu perfuzii. Deja mă simt rău, nici nu a trecut o oră.

-Donna, ţi se pare că îţi este rău, pentru că te gândeşti şi îţi este frică. Vrei să-ţi povestesc ceva?

-Nu. Trage perdeaua. Mă deranjează lumina. Am să încerc să-mi spun rugăciunile. Când obosec, te rog să continui în locul meu.

-Bine, spune în gând să nu oboseşti. Am să spun şi eu în acelaşi timp cu tine.

O privea pe Donna şi se întreba: “Oare asta îi va fi ultima încercare în viaţă? Nu a lăsat niciun obstacol, a trecut peste toate. Cât adevăr era în tot ce spunea.”

Deodată, Donna a vrut să vomite. S-a repezit să o ajute. Uşa s-a deschis şi infirmiera a intrat.

-Vomită cam devreme. Ţine-o aplecată pe partea dreaptă.

Anna s-a speriat. Tremura toată. Donna a deschis ochii şi Anna i-a văzut tulburi. “Doamne de nu i s-ar întâmpla ceva“ şi-a spus. Donna se forţa să vomite şi nu reuşea. După mai bine de un sfert de oră, a reuşit. Anna a respirat uşurată. S-a uitat în lighean şi a văzut resturi de la mâncare. A alergat în baie şi a udat prosopul. I l-a pus pe frunte. A rugat-o să-şi clătească gura, dar a refuzat.

-Să nu te sperii, i-a spus infirmiera. Ăsta-i începutul. Este un tratament nou. Numai de câteva luni se face în Liban. Este sigur şi din cauza aceasta îţi este foarte rău. Îţi otrăveşte sângele.

Infirmiera îi dădea amănunte despre tratament, numai că ea nu mai asculta. S-a gândit la Rosy. Uitase de ea.

-Şi la radiotherapie e la fel? a întrebat Anna.

-Nu, nu simnte nimic, decât la ultimele şedinţe se simnte rău. Asta în cazul în care nodulul este sub doi centimetri. Donna l-a avut peste şi în plus i-au scos doi ganglioni limfatici. Este mai complicat, dar se face bine. Are nevoie să facă peste zece şedinţe.

Anna s-a aşezat pe scaun. Începea să-şi revină şi să-şi regăsească calmul. Trecuse mai bine de două ore. Donna a deschis ochii şi a început să plângă de dureri de abdomen. S-a speriat iarăşi. A deschis uşa, a căutat-o cu privirea pe infirmieră şi i-a făcut semn cu mâna.

-O doare abdomenul!

-Este normal, de la vomitat. Nu moare, nu te speria.

-S-a liniştit iarăşi.

Alerga între lighean şi prosopul cu care îi ştergea faţa.

-Vreau să fumez o ţigară, i-a spus infirmierei când a intrat.

-Ia-ţi ceva de mâncare, i-a spus când închidea uşa.

Anna a ieşit în curte. Simţea că nu mai avea aer. A fumat două ţigări şi s-a întors. În salon mirosea urât. Infirmiera ţipa la Donna să tragă aer în piept.

-Am să mor, i-a şoptit Annei când s-a apropiat de pat.

Anna a mângâiat-o pe păr şi a sărutat-o.

-Până şi Mansur a avut grijă să-ţi spună că din asta nu se moare. Gândeşte-te că peste două luni, vei avea un nepot sau o nepoţică. Vara viitoare o să-ţi rupă trandafirii. Îmi amintesc când te-am cunoscut, erai aşa de frumoasă în rochia mov. Aveai aerul unei regine. M-ai intimidat cu părul tău lung. Atunci am decis să nu mi-l mai tai pe al meu.

O altă repriză de vomitat. Anna o ajuta cu ochii închişi. Nu o deranja vomitatul şi nici mirosul, ci suferinţa de pe faţa ei şi lacrimile din ochi. Timpul trecea încet. Se uita la perfuzii şi avea impresia că se opriseră. A chemat-o iarăşi pe infirmieră.

-Am impresia că s-au oprit.

-Cum să se oprescă? Nu este apă să le punem să curgă repede. Stai liniştită, i-a spus.

“Ce aiurită, îmi spune să stau liniştită“ şi-a spus şi a intrat în baie să ude prosopul. S-a gândit la Shehab. Trebuia să-i spună să fie pregătit, să nu se sperie ca ea la început. Donna a deschis ochii.

-Ma doare tot abdomenul, i-a şoptit.

-Ştiu, pentru că te forţezi să vomiţi. O să-ţi treacă, în câteva zile ai să uiţi. Hai închide ochii, odihneşte-te şi eu mă rog.

Donna era epuizată. Trecuseră şase ore de când se chinuia. Anna a început să se roage. Nu ştia decât “Tatăl nostru“. L-a spus odată, de două ori, până când a obosit. Atunci şi-a amintit de Iisus şi a început să-l roage, după care pe Maica Domnului şi încet a început să ia toţi sfinţii pe care îi ştia la rând. După mai bine de o oră, obosită s-a aşezat pe scaun. Trecuse un sfert de oră de când Donna nu mai vomita. Era calmă. ”Doamne, măcar o jumătate de oră să se calmeze“ şi-a spus. Îi ţinea mâna în palma ei şi îi era teamă dacă îşi retrăgea mâna să nu o trezească. A rămas în picioare lângă pat. Îi tremura şi mâna şi picioarele. Ar fi vrut să plângă. Simţea un plâns nervos care o îneca. Uşa s-a deschis şi a intrat Mansur. S-a apropiat de Anna şi a sărutat-o.

-Te-ai speriat?

-Nu, mă doare pentru cât suferă.

Mansur a mângâiat-o pe Donna. I-a ridicat mâna Donnei şi i-a tras palma Annei.

-Mi-a fost teamă că o deranjez. Acum s-a oprit din vomitat. Stai cinci minute să ies la aer să fumez o ţigară.

-Ai mâncat ceva? Trebuie să mănânci, altfel te îmbolnăveşti şi tu. Mergi la cofetărie, mănâncă, bea un suc. Ce vei face la noapte?

Anna a ieşit, a fumat o ţigară şi a intrat în cofetărie. Şi-a luat o sticlă cu apă şi două pachete de biscuiţi, în caz că ar putea să mănânce ceva. S-a întors în salon. Donna voma şi plângea de durere. Mansur îi ţinea capul aplecat şi îi vorbea. Anna s-a aşezat pe scaun. După zece minute care i s-au părut o eternitate, Donna s-a calmat. A luat ligheanul şi l-a aruncat la baie. A udat prosopul şi i-a şters faţa. Mansur o privea atent. Erau gesturi simple, care o inobilau. A venit lângă ea şi i-a spus:

-Vreau să-ţi iau pulsul. I-a întins mâna şi şi-a lipit capul de el. Eşti puternică, i-a spus. Este normal. Te-am văzut palidă şi m-am gândit că poate eşti obosită. Am să te răsplătesc cu o vacanţă plină de bucurii. Aşa l-ai îngrijit şi pe soţul tău?

-Nu am făcut nimic pentru Donna, soţul meu a suferit un an de zile, a plecat când îl ţineam de mână. Ne-am luat adio, mi-a spus doctorul, l-am ajutat să plece.

-Ştiu, mi-a povestit Toni tot. Te iubesc şi te respectă foarte mult el şi familia lui. Acum înţeleg şi mă bucur că nu m-am înşelat când te-am întâlnit prima dată. În seara când am ieşit la restaurant, mi-ai plăcut şi mai mult. Calmul tău mă odihneşte. Îmi trezeşte toate simţurile să iubesc, să cânt şi mai ales să nu mai fiu singur. Astăzi nici nu am simţit că am lucrat. După operaţie m-am gândit la tine, aveam nevoie de un masaj.

-Hai, stai pe scaun, am să te masez. Ce mai contează încă un bolnav, i-a spus.

Mansur şi-a scos jacheta şi s-a aşezat. Anna a început să-şi plimbe palmele pe ceafa lui,simţea că începea să se relaxeze.

-Ce ai studiat? Ai mâini de aur.

-Am făcut ca Donna, economie şi finanţe. Tanius nu a acceptat ideea să lucrez.

-Normal, i-a răspuns doctorul.

Donna s-a mişcat. Nu mai suporta durerile de abdomen. Anna s-a apropiat, a băgat mâna sub cearceaf şi a început să o plimbe pe burta ei. Îi vorbea şoptind şi cu cealaltă mână îi mângâia părul.

-Prietenul tău este aici. Deschide ochii te rog.

-Nu pot, îmi este rău. Ştiu, vă aud vorbind.

-Donna trebuie să mă întorc la spital. Trebuie să-mi văd bolnavul. Am avut o operaţie grea. Am să stau la spital până târziu.

-Multumesc, i-a spus e şi Mansur a ieşit.

Anna a ieşit după el, pe hol.

-O iubesc pe Donna şi îmi face rău, i-a spus. Am stat şase ore în operaţie şi totuşi mă întorc la spital. Am să trec mâine după-amiază pe acasă. Poate dorm sus şi plec a doua zi direct la spital.

Anna îl asculta. I-a luat capul între palmele lui şi a sărutat-o pe frunte. S-a întors în salon înviorată. Donna era cu ochii deschişi, dar foarte palidă.

-Cred că într-o oră se termină şi perfuzia.

-Sper, i-a răspuns Anna şi s-a aşezat lângă ea pe scaun.

Deodată a zâmbit.

-La ce te gândeşti, a întrebat-o.

-Shehab se va speria, trebuie să-i spunem şi mă bucur că nu sunt copiii aici. Tina este foarte sensibilă. Vezi cum aranjează Dumnezeu totul?

-Da, i-a răspuns Anna gânditoare.

Se gândea la Mike. Dacă nu ar fi plecat să-i facă surpriză, nu ar fi ştiut nimic, ar fi continuat să se gândească la el.

-Tu la ce te gândeşti?

-Mă gândesc la ce mi-ai spus.

-Te gândeşti la Mike?

-La tot ce se întâmplă cu mine. Cu zece zile în urmă eram alta, acum devin altceva. Şi totuşi îmi dau seama că în profundul meu, este exact ce mi-ai spus. M-am îndrăgostit de Mike, pentru că vroiam să-mi iau gândul de la Tanius. Acum cu Mansur, pentru că vreau să uit tot ce a fost înainte. Nu mă recunosc. Şi totuşi pe Tanius îl simnt mereu prezent.

-Încet, te vei vindeca, dar de uitat, nu ai să-l uiţi niciodată. De câte ori vei fi supărată, Tanius va fi prezent în gândul tău. Cred că vomit, adu-mi ligheanul!

Crizele Donnei s-au rărit. Nu mai avea nimic în stomac. Vomitase şi bila, numai că durerile de burtă creşteau. Infirmiera trecea des şi de fiecare dată o consola. Când i-a scos perfuzia, a felicitat-o pe Donna.

-Eşti puternică, ai să învingi boala, i-a spus cu convingere.

Au ieşit din spital a doua zi spre prânz. Donna era obosită şi Anna la fel. Nu au dormit toată noaptea, au vorbit între o criză de stomac şi câteva tentative de vomitat.

-Trebuie să faci un efort, să mânaci ceva uşor, i-a spus când s-a urcat la volan. Mansur poate vine în seara aceasta. Va trebui să te vadă puţin mai vioaie şi aranjată. Hai, nu mai fi tristă!

-Ce îi vom spune lui Amal?

-Adevarul, a răspuns Anna şi a apăsat acceleraţia. “Dacă nu conduc repede, am să adorm la volan“ şi-a spus.

Amal era în curte. Când le-a văzut a alergat spre Donna:

-Doamnă ce se întâmplă? De unde veniţi amândouă aşa? Am crezut că dormiţi la doctor!

-Hai ajut-o, venim de la spital. Să o punem în pat. Înainte trebuie spălată puţin, miroase a vomă şi este transpirată. Trebuie să mănânce ceva uşor.

Fares a venit din grădină şi a sprijinit-o cu Amal să urce scările. Odată ajunsă în pat, Dona a închis ochii.

-Nu vreau nimic, le-a spus.

Anna a intrat în bucătărie, a pregătit un ceai şi a prăjit tost. I-a pus câteva linguriţe de labne, puţin caşcaval şi a urcat în camera ei.

-Trebuie să mănânci, să ai ce să vomiţi sau să poţi dormi.

A obligat-o să înghită şi să bea din ceai. Amal o ştergea cu prosopul şi când i-a ridicat bluza a pălit. A privit-o pe Anna şi fără niciun comentariu i-a pus cămaşa de noapte. A înţeles ce se întâmplă. Şi-a tras un fotoliu lângă pat şi i-a spus Annei:

-Doamnă, eu stau aici, intraţi să mâncaţi şi să vă odihniţi. Dacă este ceva, vă trezesc.

-Am să las uşa deschisă la dormitor, i-a spus Anna.

A mâncat puţin şi a intrat în cadă. A lăsat apa caldă să curgă şi a început să plângă. Plângea pentru ea şi pentru Donna. Într-un târziu a ieşit din baie şi a trecut să o vadă pe Donna. Amal avea în mână o şuviţă din părul Donnei şi o mângâia.

-Cand s-a întors cu faţa la perete, am găsit-o pe pernă.

-O să-i cadă tot, i-a şoptit. Strânge-l într-o pungă, i-a spus şi a ieşit.

S-a întins în pat şi a simţit cum alunecă într-un abis. Dormea de obosită, dormea să uite. Retrăia coşmarul pentru care se lupta să-l uite pe Tanius. Suferinţa celorlalţi, chiar dacă nu vorbea, era ca şi cum era şi a ei. S-a trezit după-amiaza şi a privit pe geam. Soarele apunea şi în casă era linişte. S-a ridicat şi a vrut să iasă. A simţit că nu avea energia necesară. Încă un efort şi s-a ridicat. A plecat spre camera Donnei. Amal era la postul ei. Donna mai vomitase de două ori. Îi pusese o compresă caldă pe burtă şi acum dormea. A coborât scările şi şi-a făcut o cafea. Şi-a luat ceaşca şi a ieşit pe terasă. Hanny tocmai îşi punea bicicleta în garaj. A venit la ea şi a îmbrăţişat-o.

-Dragul de tine, nu te-am văzut de două zile.

-Am fost şi am văzut-o pe Donna. Este grav?

-Şi da, şi nu, dar o să-i treacă în câteva zile.

-Nu vreau să moară, i-a spus şi şi-a ascuns capul la pieptul ei.

-Nu, nu va muri, dar aşa este tratamentul acesta. Se face în Liban de câteva luni. În vremea lui papa nu era.

-Arăţi foarte rău, nu vreau să te îmbolnăveşti, i-a spus şi a întors capul să vadă cine claxona. A venit doctorul! i-a spus Hanny şi a alergat să-i deschidă poarta.

Se îndreptau amândoi spre Anna ţinându-se de mână. Mansur avea un pachet voluminos. I l-a întins lui Hanny şi i-a spus:

-Ţi-am ales câteva cărţi. Sunt sigur că nu ai să alergi cu puştii ăştia toată vara?

Hanny i-a mulţumit şi a plecat cu ele la el în cameră.

-Cum este? a întrebat-o pe Anna şi s-a aşezat lângă ea.

-Mai bine, a mancat puţin, a mai vomitat. Acum se odihneşte. I-a căzut o şuviţă din păr.

-Si, tu?

-Am dormit şi m-am trezit de puţin timp. Vrei cafea? E caldă.

-Să nu te oboseşti prea mult, i-a spus şi după o pauză a continuat, nu se ştie niciodată.

-Nu am nimic, sunt slabă, dar puternică.

El a zâmbit, s-a asigurat că nu-l vedea nimeni şi a sărutat-o pe frunte. Au urcat amândoi la Donna. Era rezemată de perne şi mânca un măr. Le-a zâmbit şi a chemat-o pe Anna lângă ea. Amal a ieşit din cameră.

-Ce m-aş fi făcut fără ea? i-a spus lui Mansur.

-Numai că am să o iau peste o lună. Merită o vacanţă, ea şi Hanny.

-Nu pot decât să mă bucur pentru voi. Să ai grijă de Anna!

Amal a intrat cu tava plină de farfurii, cu tot ce era prin frigider.

-V-aţi ascuns de noi, acum gata, nu mai scăpaţi. Trebuie să mâncaţi cum vreau eu. L-am trimis pe Fares la măcelar să oprească ficatul de fiecare dată. Numai mâncarea vă pune pe picioare.

-Te lăsăm să mănânci, i-au spus şi au ieşit din cameră.

-Nu dormi aici? l-a întrebat Anna.

-Dorm pentru tine, i-a şoptit. Trebuie să-mi aduc geanta din maşină.

-Am să-i spun lui Hanny sau lui Fares.

-Nu, o aduc eu.

Anna a intrat la Hanny în cameră. El stătea pe burtă şi citea. În pat, erau mai multe cărţi.

-Sunt foarte interesante. Asta vorbeşte despre experienţele pe creier.

-Atunci este pentru medicină?

-Nu, sunt articole din revista ştiinţifică, publicate în ultimii zece ani. Unde le-a găsit? Am să-l întreb, sunt tipărite în Franţa.

-Ce vrei să mănânci?

-Îmi e indifferent. Adu-mi aici. Are dreptate, trebuie să şi citesc.

Anna a zâmbit şi a ieşit din cameră. A coborât la bucătărie şi ajutată de Fares a început să pregătească cina. După o jumătate de oră Anna i-a dus o farfurie de mâncare lui Hanny şi o cană de lapte. Discutau amândoi, iar Mansur îi răspundea la întrebări.

-Vino să mâncăm, i-a spus lui Mansur. Mâncarea este caldă.

Au coborat amândoi de mână. Amal şi Fares au venit şi ei la masă. Nimeni nu a scos un cuvant. Numai la sfârşit Amal le-a spus:

-Am să dorm pe patul pliant lângă doamna în cameră. Trebuie să vă odihniţi în noaptea asta.

-Amal am să mă uit în dosarul tău. Scuză-mă, data trecută am plecat şi am uitat. Adu-l te rog, i-a spus doctorul.

-Îmi termin treaba la bucătărie şi te aştept pe terasă. Oricum cu Donna nu se poate vorbi i-a spus Anna. Mansur a venit după o oră. Anna stătea acoperită cu un pled pe canapea şi i-a făcut loc lângă ea.

-Intre Amal şi Hanny, mai aveam puţin şi îmi petreceam noaptea cu ei, i-a spus râzând. Donna doarme.

Anna şi-a pus capul pe umărul lui şi a închis ochii. I-a luat mâna între mâinile ei şi a oftat.

-Aproape că am adormit, i-a spus într-un târziu. Tu, nu?

-Nu, m-am gândit.

-S-a făcut rece, vino să urcăm, i-a spus Anna.

Ea a intrat la Hanny. Adormise cu cartea lângă el. L-a acoperit, l-a sărutat şi a stins lumina. La Donna în cameră era deja instalat patul lui Amal, care se ruga.

-Dormiţi liniştită, i-a şoptit. A mâncat bine şi nu a mai vomitat de o oră. Contaţi pe mine.

A intrat la Mansur care era deja în pat. A ridicat pătura şi s-a strecurat lângă el.

-Numai o oră. Toţi dorm şi Donna este ceva mai bine. Nu vreau nimic, numai să simnt că nu sunt singură.

-Şi eu la fel, i-a spus la ureche. În fiecare zi realizez că nimic nu ucide mai tare, decât să nu ai cui să-i zâmbeşti seara la culcare.

Anna s-a întors cu faţa spre el şi l-a luat în braţe.

-Am uitat, i-a spus şi s-a ridicat. A întors cheia în uşă şi s-a întors în pat. Mă simt stresată. Aş vrea să plâng.

-Să nu faci asta! Vino mai aproape să te iubesc. Este remediul cel mai bun împotriva stresului şi nu te speria, ştii că sunt steril.

-Da, astăzi ar fi a doua zi de ovulaţie, i-a spus, în timp ce-l dezbrăca.

Experienţa cu Mike îi făcuse bine. Îi dăduse curaj să iubească şi să se lase iubită. Avea patruzeci de ani şi simţea că abia acum învăţase să uite de partener şi să facă dragoste în primul rând pentru ea. Toată viaţa s-a lăsat iubita de Tanius, numai că era tot timpul conştientă. Era totul calculat de ea până la cea mai mică mişcare. Se inhiba la gândul că ar fi putut să creadă despre ea că ar fi fost o nimfomană, ca restul cu care avusese relaţii înaintea ei. Timiditatea o împiedicase adesea să trăiască raportul sexual până la extremă. Numai când ieşeau şi se întorcea ameţită uita şi devenea calină. Tanius o tachina. Ştia că el o dorea inocentă în pat. Se păstrase pentru el aceeaşi tânără timidă, ca în prima noapte. Vroia acum să fie ea, să fie liberă în fiecare mişcare, puţin îi pasă ce a crezut Mike şi ce va crede Mansur. Erau egali în iubire. Explodaseră în ea dorinţele anihilate ani de zile. L-a iubit pe Mansur ca şi cum vroia să-şi experimenteze limita. Acum vroia totul de la un bărbat sau nimic. Poate şi Tanius dorise mai mult de la ea, dar nu îndrăznise să-i ceară.

-A fost cea mai nebună noapte de iubire din viaţa mea, i-a spus când îşi odihnea capul pe pieptul lui.

Mansur a sărutat-o pe păr. A luat-o în braţe şi i-a spus:

-Îţi mulţumesc că ai apărut în viaţa mea, te voi iubi mereu.

A închis ochii şi a adormit. Era ca şi cum îşi începuse viaţa sexuală cu adevarat, acum cu Mansur. ”Mă simnt ca o prostituată“ şi-a spus şi s-a întors cu spatele. S-a trezit spre ziuă. Şi-a tras cămaşa de noapte pe ea şi a ieşit fără să facă cel mai mic zgomot. A privit în cameră la Donna, le-a găsit pe amândouă dormind şi s-a întors la ea. S-a trântit în pat şi înainte să adoarmă s-a gândit că era deja o grijă în minus faptul că Mansur era steril. A trezit-o Hanny.

-Mami, mă laşi să cobor la Beirut cu doctorul?

-De ce? el merge la spital.

-Mă ia cu el, nu are operaţii. La prânz mâncăm amândoi şi după-amiază vrea să cumpărăm undiţe şi material de scufundat .

-Nu ştiu, Hanny. Cine te aduce seara?

-Venim împreună, doarme aici. Donna l-a rugat. Este la ea în cameră. Au băut cafea împreună, şi se simnte mai bine. A vomitat numai o dată.

-Ia-ţi bani din geanta mea. Mie nu-mi place să te ştiu coborât la Beirut. Ce ai în pungă?

-Mi-am luat cartea să citesc, ce să fac când îl aştept?!

Anna s-a uitat la ceas. Era şapte şi a intrat la Donna în cameră.

-Cum te simţi? a întrebat-o.

-Mai bine.

-Unde este Mansur?

-A plecat cu Hanny, cred că mai sunt în curte.

-Trebuie să faci un efort să cobori pe terasă la soare. De ce a plecat Hannny? a întrebat-o în timp ce privea pe fereastră.

-Lasă-i să se cunoască. Mansur mi-a spus că vrea să te ceară de soţie lui Hanny, când vă întoarceţi din vacanţă. Accepţi?

Anna s-a aşezat lângă ea în pat. A luat-o în braţe şi i-a spus:

-Doar tu ne-ai moşit, aş putea să spun nu?

-Şi eu i-am spus că nu ai să-l refuzi.

-Să vedem dacă Hanny acceptă? i-a spus Anna dusă pe gânduri.

-Va accepta, îl admiră pe Mansur.

-Da, acum, să vedem când mă va vedea cu el în pat?

-Lasă-l pe mine, i-a spus şi i-a întins mâna să o ajute să se ridic.

Amal intra cu tava de mâncare.

-Mulţumesc Amal, dar am să cobor la aer, i-a spus Donna.

Amal a ieşit cu un aer mulţumit. Însemna că Donna se simţea mai bine. Au petrecut ziua la soare pe terasă. Donna era obosită. A mai vomitat de câteva ori şi numai când şi-a trecut mâna prin păr a devenit mai palidă decât era.

-Să nu te plângi de nimic, i-a spus Anna. Îl strângem într-o pungă şi îţi va creşte. Am să-ţi cumpăr mâine o bondana şi mai târziu îţi vei lua o perucă. Aceeaşi culoare ca părul tău. Am făcut tot ce mi-ai spus, l-am prins şi pe Mike că mă înşeală, m-am culcat şi cu Mansur, am încercat chimia, mă voi mărita, ce mai vrei?

-Nimic, i-a spus. Vreau să trăiesc, abia acum încep să apreciez viaţa.

-Şi eu, i-a răspuns Anna melancolică şi s-au îmbrăţişat.

Seara, Mansur le-a găsit pe terasă. Hanny era încântat de ziua petrecută cu el şi a început să-şi desfacă pachetele.

-Ştiţi cum îi spun la spital?

L-au privit amândouă mirate.

-“Domnule professor“! L-au întrebat cine sunt şi le-a spus că sunt viitorul lui asistent.

-Atunci domnule asistent, i s-a adresat Donna, nu crezi că ar trebui să ne spui ce aţi cumpărat?

-Pentru pescuit şi costume de scufundat. Numai două, pentru că mami nu ştie să înoate. Pentru noi, bărbaţii!

-Trebuie să facem rost de o fată să aibă companie mama ta, i-a spus râzând Mansur.

-Nu e o idea rea, i-a răspuns şi a plecat pe scări cu pachetele.

Mansur s-a apropiat de Anna şi a sărutat-o.

-Nu te-a deranjat?

-Nici nu l-am simţit, a citit tot timpul. Am mâncat împreună la prânz la restaurantul spitalului şi după-amiază am ieşit la cumpărături. Nu a propus nimic şi nu a cerut nimic. A trebuit să insist să-şi alega măcar culorile care îi plac. La sfârşit a vrut să plătească. Mi-a spus că i-ai dat bani. Ne-am simţit foarte bine împreună. Într-un magazin a întâlnit un coleg şi m-a prezentat “domnul profesor doctor, prietenul meu“. M-a intimidat, dar şi pe colegul lui.

Mansur a rugat-o pe Anna să-l lase pe Hanny cu el în Italia. La insistenţa Donnei ea a acceptat cu condiţia să o sune în fiecare seară. I-a condus în portul Junieh duminică seara. Urmau să se întoarcă într-o săptămână. La ieşirea din port o maşină a claxonat-o din spate. A trecut mai în dreapta şi a lăsat-o să treacă. Doar când a ajuns în dreptul ei s-a uitat şi a văzut că era Mike, care îi făcea semn să se oprescă. Inima ei a început să o ia razna. A coborât din maşină şi l-a aşteptat. El s-a apropiat zâmbind.

-Anna, sunt jenat, te-am căutat la telefon şi acasă.

-Nu sunt acasă încă, stau la prietena mea. Nu ai de ce să fii jenat? Mi-a fost greu, dar am uitat. Chiar este mai bine că s-a întâmplat aşa.

-Ce trebuie să fac să mă ierţi? Era o tipă banală, am fost beat şi am greşit, îmi pare foarte rău.

-Nu-i nimic, nu sunt supărtă. A fost frumos şi atât. Rămânem prieteni, nu-ţi port ranchiună. Vreau să-ţi dau banii pe chirie înapoi şi să-mi dai cheile în caz că nu ai nevoie de birou.

-Glumeşti, s-a grăbit să-i răspundă. Deja mă simt rău când mă gândesc la tine, vrei să mă umileşti? Am să-ţi trimit cheile la vecina ta cu şoferul meu. Dacă ai forţa să mă ierţi, sună-mă.

-Am să încerc, i-a răspuns ea şi s-a urcat în maşină.

Era calmă. Inima îşi reluase bătăile normale. Nu a simţit nimic pentru el. Era mai mult decât un străin. Acasă i-a povestit Donnei fără niciun strop de emoţie. Îi era deja dor de zâmbetul lui Mansur. Se simţea puternică cu el şi visa deja la nopţile ferbiniţi care o aşteptau. Au sunat-o cu o zi înainte de întoarcere. Hanny i s-a părut sobru. L-a întrebat pe Mansur dacă s-a întâmplat ceva între ei şi el i-a negat orice neânţelegere. Era îngrijorată şi numai discuţiile cu Donna o mai calmau. În dimineaţa când s-au întors, Anna i-a aşteptat emoţionată în port. Hanny i s-a părut schimbat. Parcă mai crescuse în şase zile şi se maturizase. Era îmbrăcat într-un costum sport, cumpărat din Italia şi plin de importanţă. L-a privit pe Mansur şi l-a întrebat prin semne dacă s-a întâmplat ceva. Acesta i-a zâmbit şi i-a şoptit că nu este nimic.

-Maşina ta este la Donna, te urci cu noi?

-Normal, ce întrebare? i-a răspuns Hanny.

-Cum v-aţi petrecut timpul, nu te-ai plictisit Hanny?

-Nu, m-a luat în sală şi am asistat la conferinţă.

-Şi seara?

-Am ieşit, ne-am plimbat, la magazine, în oraş. Am fost şi la un concert de muzică pop.

-Şi cu fete, nu aţi ieşit?

-Cum să nu, i-a răspuns Mansur, toată lumea a crezut că este băiatul meu şi i-au făcut complimente. Am fost mândru de el. Nu-i aşa Hanny?

-Da. Şi eu am fost mândru cu tine ai ales când ai luat cuvântul.

-Dacă mai plecaţi odată, vă întoarceţi însuraţi amândoi, după cum văd eu situaţia!

Au râs toţi trei, de gluma Annei. Donna îi aştepta pe terasă. Avea pe cap o bondana. L-a luat pe Hanny şi l-a strâns în braţe.

-Ne-a fost dor de tine, domnule viitor asistent.

-Vreau să vorbesc numai eu cu tine, i-a şoptit.

-Să vin acum?

-Da, îmi este teamă să nu facă mama vreo greşeală. Trebuie să vorbeşti cu ea. Numai de tine ascultă. Donna s-a ridicat şi a coborât cu el.

-Vreau să-i dau cadoul, al Donnei este la mine în valiză.

-Cum a fost? l-a întrebat Anna pe Mansur când nu i-a mai văzut pe scări pe băiat şi pe Donna.

-Mi-a fost dor de tine, a fost sublim. Ne-am simţit ca doi bărbaţi. Mi-a spus că adevărata lui prietenă este Donna. Am ieşit cu colege şi m-am lăsat curtat de o braziliancă. Am simţit că a fost gelos. A doua zi nu a mai vrut să ieşim cu ea. A preferat o italiancă în vârstă care îmi spunea mereu, “profesor aveţi un băiat adorabil“. Într-o seară i-am spus că îmi este foarte drag şi dacă mă însor rămânem prieteni. S-a întristat şi nu a răspuns nimic.

-Vai ce cadou superb! au auzit-o pe Donna în timp ce cobora pe scări cu Hanny. Să te sărut şi pe tine, i-a spus lui Mansur şi l-a îmbrăţişat.

Anna se aştepta să vadă cadoul.

-Unde este? a întrebat-o râzând.

-A rămas în cameră. Este o bluză din mătase turcoaz. Exact cum îmi trebuie şi cu o eşarfă din acelaşi material, în cazul meu pentru cap.

-Să le porţi sănătoasă! i-a spus Mansur. Nu eu am ales cadourile, este gustul lui Hanny.

-Tu nu ai cadou, i-a spus Mansur.

-Am să plâng, le-a spus Anna alintându-se.

-Pentru tine, ne mai gândim, a spus Hanny privind la Donna.

-Eu am un cadou pentru voi, v-am făcut pui mexican pentru prânz şi un tort, le-a spus Anna.

-Totuşi noi ne mai gândim, i-a spus şi Mansur.

-Îţi duc valiza sus, i-a spus Hanny şi a plecat cu ea.

-Este înnebunit că Mansur vrea să se însoare, le-a şoptit Donna. Vrea să fiţi şi voi o familie, să fie cineva care să se ocupe de el în viitor, mai ales să-şi facă o carieră şi să nu te lase pe tine singură când se va însura.

-Dragul de el, a spus Anna şi şi-a şters o lacrimă.

Hanny a coborât în fugă.

-Mami vreau să ies afară la băieţi, le-am adus câte un cadou la fiecare.

-Când le-ai cumpărat, nu am observat? l-a întrebat Mansur.

-Când am ieşit singur într-o după-amiază, am cumpărat şi pentru Amal şi Fares.

-Bravo! Ai cumpărat din banii tăi. Mă superi, trebuia să-mi spui.

Hanny a plecat. Mansur i-a făcut un semn discret Annei să urce cu el.

-Mi-a fost un dor nebun de tine, i-a spus când au intrat în cameră. Vreau numai să te sărut, şi a luat-o în braţe.

-La noapte, i-a şoptit ea şi a ieşit. Schimbă-te şi coboară să bem cafea.

Anna a coborât pe terasă şi s-a trântit în fotoliu.

-Cine se mărită în două luni, de când s-au cunoscut? Vara viitoare, mai merge. Nici nu mi-am programat aşa ceva, liberă mă simt fericită. O privea pe Donna şi aştepta un răspuns.

-Eu spun că da, să te măriţi.

-Nu, cum ştiu ce defecte are? Mai bine să ne cunoaştem.

-Coboară, i-a şoptit Donna.

Anna a intrat în bucătărie după cafea. Mansur a ieşit pe terasă, şi-a trecut braţul după umerii Donnei şi a sărutat-o pe obraz.

-Cea mai frumoasă femeie pe care am cunoscut-o. Îţi datorez cariera mea, i-a spus, şi a scos o cutie din buzunar. Donna l-a privit şi a desfăcut-o. Era un medalion din aur, în formă de inimă.

-Se desface şi poţi pune fotografia nepoţilor tăi. Poate îţi va moşteni unul dintre ei frumuseţea.

-Mulţumesc Mansur pentru cadou şi pentru complimentul tău, i-a spus şi după ce l-a sărutat şi-a luat de pe cap bondana.

-O să-ţi crească, i-a spus el şi a strâns-o în braţe.

Donna plângea pentru toată suferinţa. Anna a pus tava pe masă.

-Dacă vrei îmi tai şi eu părul. Să nu fii singură în casă aşa?

-Nu, au ţipat amândoi.

-Sa vă arăt cadoul, le-a spus Mansur. Să nu ştie Hanny că l-am arătat. Trebuie să-l dau când vine momentul prielnic. I-a întins cutia şi a aşteptat ca Anna să se hotărască să-l deschidă.

-Un inel? l-a întrebat mirată.

-Vezi ce inel! El l-a ales. Mi-a spus că-ţi place smaraldul. Ai avut unul şi l-ai pierdut. A trebuit să-ţi comande soţul altul pentru că plângeai în fiecare zi.

-Da, aşa este. Numai că mi l-a furat un client de-al lui. Îl uitasem în scrumiera din salon. Anna a deschis cutia şi a rămas surprinsă. Era un smarald înconjurat de briante. Ce trebuie să fac în opinia ta, să-l merit? l-a întrebat cu ochii la inel.

-Cand Hanny te va întreba dacă vrei să te măriţi cu mine, tu trebuie să spui ”da”. În caz contrar căutăm altă fată.

-Bine, am să mă gândesc şi i-a întins cutia.

-Eşti obosit? l-a întrebat Donna.

-Am dormit pe vapor, în cabină. A fost o plăcere să călătoreşti cu un adolescent. Efortul lui să pară mai mare decât este, m-a distrat. Este ambiţios şi inteligent. Va reuşi în viaţă pentru că are calităţile necesare şi îi vom creea toate condiţiile.

Anna tăcea. A strâns ceştile şi a intrat în bucătărie.

-La ce oră pun masa, a întrebat-o Amal.

-Nu ştiu, i-a raspuns. Poate într-o oră.

-Aţi văzut cadoul de la Hanny?

-Nu, nu mi-a spus.

-Dragul de el, ne-a cumpărat parfum la amândoi.

-Mă bucur că vă iubeşte şi vă respectă.

-Hai, vino sus, i-a spus Mansur într-o clipă de neatenţie a Donnei. Ea şi-a ridicat sprâncele în semn că nu şi i-a şoptit:

-Nu-mi place lumina şi am nevoie de timp.

-Mi-a fost dor de tine şi îmi datorezi atâtea nopţi.

-Mai bine odihneşte-te după prânz. Mâine lucrezi şi la noapte nu am să te las eu.

-Nu-mi spune, am început să mă gândesc deja.

O maşină a oprit în faţa porţii. Fares a ieşit afară. A chemat-o pe Anna şi s-a îndepărtat de ea şi de noul venit. Era un tânăr care conducea maşina lui Mike. S-a ridicat şi emoţionată a ieşit din curte.

-V-am căutat acasă, i-a spus el. Vecina mi-a dat adresa, pentru că am pentru dumneavoastră de la domnul inginer un plic şi nişte chei. Anna i-a mulţumit şi a aşteptat să plece. I-a dat discret plicul lui Fares să îl pună sub pernă şi s-a întors pe terasă.

-M-am speriat, le-a spus.

Amândoi o priveau curioşi.

-Mi-a trimis cheia, tipul cu biroul, nu mai închiriază. Donna a înţeles şi şi-a ridicat privirea în sus, mulţumită.

-Eşti deranjată? Ai nevoie de bani? a întrebat-o Mansur.

-Nu, a vrut să închirieze, dar s-a răzgândit. Urc să pun cheile.

Picioarele îi tremurau. “Tot mă mai impresionează Mike dacă m-am emoţionat în halul ăsta“ şi-a spus când desfăcea scrisoarea. “Dacă o citesc, am să mă pierd între amândoi“ şi-a spus şi a rupt-o. A intrat în baie şi i-a dat foc. A aruncat scrumul în wc şi a tras apa. A respirat uşurată şi a coborât să o ajute pe Amal să pregătească masa. La masă l-a tachinat pe Hanny. Cum de a uitat tocmai de ea? A jucat rolul supăratei şi i-a spus că nu mai pleacă în vacanţa cu ei, avea să-şi caute alţi prieteni.

-În trei săptămâni vine Shehab, le-a spus Donna.

-Ai secrete şi tu, i-a reproşat Anna.

-Am uitat. Erai plecată să-ţi aduci turiştii acasă. Şi a sunat şi Rosy, îi este dor de tine. Îşi logodeşte fata cea mare şi te roagă să mergi şi tu sâmbătă seara.

-Numai veşti bune şi le păstrezi pentru tine? a continuat Anna să o tachineze.

-Am observant ţi eu, a murmurat Mansur şi i-a zâmbit Annei.

-Atunci sâmbătă dormi în Beirut? a întrebat-o Hanny.

-Dacă nu este nimic, am să cobor. De ce, vrei să cobori cu mine, nu rămâi aici la munte?

-Dacă îţi este frică vin, dacă nu rămân cu Donna. Tu o ai jos pe Rosy şi pe doctor.

-Cand mi-a fost mie frică?

Hanny vroia să o apropie de Mansur şi nu ştia cum. Sâmbătă după-amiază, Anna a coborât devreme să o ajute pe Rosy. Tony l-a invitat şi pe Mansur, dar s-a scuzat şi le-a trimis un aranjamet floral din trandafiri şi altul cu ciocolată şi şampanie. Avea o urgenţă şi nu ştia când reuşea să ajungă acasă. Anna avea cheia de la apartamentul lui şi urma să meargă de la Rosy la el. Spera să ajungă până la miezul nopţii. Seara a fost intimă şi calmă. Numai timpul trecea prea încet pentru Anna. S-a distrat cu Rosy care era la curent cu toată situaţia şi la plecare i-a spus:

-Pisi, sunt bucuroasă pentru tine şi pentru Hanny. Dumnezeu vă iubeşte. Singurul lucru care mă indispune este profesia lui. Ai să dormi multe nopţi singură şi mai mult ai să-l aştepţi, decât ai să-l vezi. Au sufletul vândut meseriei, amândoi. Poate mai faci un copil, ca artistele după patruzeci de ani.

-Norocul meu că este steril, dar nu spune la nimeni. Poate din cauza aceasta îl iubeşte atât de mult pe Hanny.

-Ar fi fost bine dacă mai aveai un copil, aveai o ocupaţie.

S-au despărţit fericite iar Anna s-a grăbit să ajungă la apartamentul lui Mansur Era trecut de miezul nopţii şi Mansur nu era încă acasă. Ar fi vrut să o vadă îmbrăcată şi aranjată. După o jumătate de oră s-a hotărât să facă duş şi să intre în dormitor. A deschis televizorul şi s-a răsucit în pat de mai multe ori. Era ora două şi Mansur nu suna şi nici nu venea. A stins lumina şi a închis ochii. Era hotărâtă să doarmă. Numai că nu reuşea. Spre ziua a aţipit, iar la şase îşi făcea cafea. A ieşit pe balcon şi a început să-şi facă gânduri rele. “Dacă i s-a întâmplat ceva, dacă s-a răzgândit şi nu o mai vrea, dacă nu venea nici a doua zi, ce avea să facă?” La ora şapte a deschis radioul. Ştirile erau nici rele, nici bune. S-a gândit la Rosy şi a râs. “Cel puţin Tanius noaptea dormea acasă“ şi-a spus şi s-a ridicat hotărâtă să se îmbrace. Deodată a auzit cheia în uşă. I-a fost teamă, dar imediat l-a văzut pe Mansur.

-Nu dormi?

-Te-am aşteptat, i-a spus calmă.

-Iarta-mă, la patru dimineaţa operam. Tipul nu a rezistat şi a murit. A făcut infarct, după infarct. Am avut cea mai grea noapte din tot anul. Am fost toţi dărâmaţi, i-a spus şi s-a aşezat pe fotoliu. Nu am mâncat nimic de ieri de la prânz.

-Fă un duş şi am să pun masa.

-Esti supărată? Îmi pare rău pentru tip şi pentru tine.

-Nu sunt supărtă, am fost îngrijorată. Mi-a fost teamă că ţi s-a întâmplat ceva.

-Hai, vino lângă mine.

-Nu, trebuie să faci un efort şi să te dezbraci. Mănâncă şi pe urmă ne odihnim. Nici eu nu am dormit. Mansur s-a ridicat şi a intrat în baie. A ieşit mai înviorat şi a mâncat tot ce i-a pregătit Anna.

-Vino, i-a spus şi cu ea de mână, au intrat în dormitor. A luat-o în braţe şi a închis ochii. Numai cinci minute, i-a spus şi a adormit.

Anna a adormit şi ea. Se liniştise şi simţea cum nervii se relaxau. S-a trezit după prânz când Mansur se juca cu părul ei.

-Nu vreau în viitor să-ţi faci probleme, vreau să dormi, ca şi cum aş fi cu tine.

-Cum de rezişti şi la facultate şi în Qatar în fiecare lună.

-Nu am să mai plec în Qatar, nu vreau să vă las singuri, cu toate că îmi veneau bani mulţi de acolo. Dar nu banii sunt importanţi, am aflat-o târziu când te-am găsit pe tine, dar nu-mi pare rău. Eşti cea mai grozavă femeie pe care am întâlnit-o. M-am bucurat că ţi-a fost teamă pentru mine. Am simţit că nu sunt singur pe lume. Astăzi am învăţat să te iubesc şi mai mult. Nu a avut nimeni grijă de mine până astăzi. Numai mama mă aştepta să vin de la cursuri când eram student, sau de la câte-o petrecere. Poate din acest motiv m-am aruncat în meserie cu toată forţa. Nu le interesam pe partenere, banii mei contau. În final s-au plictisit şi de bani şi au plecat.

-Nu te mai obosi vorbind, hai să ne iubim înainte să plec. Trebuie să urc la munte.

-Nu, pleacă mâine dimineaţă. Donna o are pe Amal şi Hanny se bucură că-ţi fac curte. Iubeşte-mă aşa cum ştii tu, fără niciun cuvat, fără lumină, ca şi cum nimeni nu ar exista în afară de noi şi mai ales fără nicio reţinere, aşa cum te simt de fiecare dată. Eu sunt obosit şi îmi este dor de tine. Am stat douăzeci şi patru de ore în picioare. Ca în muzică, numai melodie, fără cuvinte şi diseară am să-ţi cânt “sonata lunii“, am văzut că ai pus partitura deoparte.

Anna s-a ridicat şi a tras perdeaua, şi-a scos cămaşa de noapte, şi-a desfăcut părul şi s-a strecurat lângă el în pat.

-Mi-ai spus să nu vorbesc, dar trebuie să-ţi scoţi pijamaua.

-Aici este misterul, dacă reuşeşti să mă convingi, i-a spus şi a tras-o spre el zâmbind.

Era ceea ce Anna îşi dorea. Trăia prea mult în stres şi era singura posibiltate să se descarce de toate emoţiile şi incertitudinele trăite. Îi plăcea să facă dragoste cu Mansur. Îl dorea mai mult decât îl dorise pe Mike. Era toată timididatea şi calmul din timpul zilei care-i dispăreau când se iubeau. O dorinţă diabolică o împingea spre extreme şi îşi căuta cele mai eschive satisfacţii. Făcea totul pentru ea. Adesea avea impresia că era ca o răzbunare împotriva lui Mike. Simţea că era o luptă între ei pentru ea, care avea loc în ea. Era fericită, simţea că Mansur se pierdea în trupul ei atunci când îl atingea, aşa cum ea se pierduse în Mike. Închidea ochii şi simţea sublimul. “Oare inconştient, Mike nu a rămas undeva în mine?” s-a întrebat. A doua zi dimineaţa când s-au despărţit, Mansur i-a spus că are nevoie de paşaportul ei şi al lui Hanny pentru agenţia de turism. Programul era numai pe mare până în Cipru cu vaporul şi de acolo cu alt vapor până în Rodhos. Anna începuse să se bucure şi ea la gândul unei vacanţe, numai că, în mintea ei existau încă multe necunoscute. Numai ei trei, va fi greu să nu fie vreun gest din care să rezulte că deja relaţia lor era avansată. Mai erau încă două săptămâni până aveau să plece. Totul depindea de programul lui de la spital, dar spera că în acest interval de timp să găsească o soluţie. Mansur urca aproape zilnic la munte şi simţea că Anna îi lipsea atunci când era reţinut la spital peste noapte. Într-una din zile, i-a spus la telefon:

-În seara asta nu am să vin, cu toate că sunt liber.

-Ai alt program? Nu este grav.

-M-am gândit şi am făcut nişte calcule.

-Nu înţeleg! i-a spus mirată. În legătură cu ce?

-Dupa cât mă pricep eu şi cum nu ne-am văzut de două zile, cred că ai ciclu şi îţi imaginezi că nu aş rezista…

-Nu, nu am ciclu. M-am gândit că a întârziat, dar poate din cauza stresului. Am şi slăbit, poate mă pregătesc pentru menopauză. Nu-mi fac probleme, mi s-a mai întâmplat.

-Îţi aduc să faci un test?

-Eu nu m-am iubit decât cu tine, nu văd cum aş putea să fiu gravidă? Şi tu, mi-ai spus că…

-Bine, vin, mă grăbesc. Ţi-a spus cineva astăzi că te adoră?

-Da.

-Da, ţi-am mai spus şi de dimineaţă.

-Nu, tu. Băcanul din sat, a râs Anna.

S-a întors la Donna şi i-a spus:

-Eu cred că nu mai este nimeni normal, în special Mansur.

Donna o privea mirată.

-M-a întrebat dacă mi-a venit ciclu şi când i-am spus că nu este nicio problemă că, de obicei mai întârzie, mi-a propus să fac un test. Cred că este bolnav de gelozie. Tu crezi că se gândeşte că aş mai avea pe altcineva? Niciodată Tanius nu mi-a ţinut socoteala, când vine, când pleacă. Cred că este complexat. A început să mă enerveze.

-Poate nu este steril, s-ar putea să te fii minţit?!

-La patruzeci de ani, glumeşti! Femeile încep să se pregătească de menopauza şi tu mă vezi gravidă cu un steril?

-Anna, se vede că ai trăit patrusprezece ani în umbra lui Tanius. Nu te pricepi la oameni. Tu ai încredere orbeşte în toată lumea pentru că tu eşti nevinovată. Din acest motiv îţi spun că tu, trebuie să te căsătoreşti, să ai cine să-ţi ducă de grijă.

Anna tăcea. Nu ştia dacă Donna avea dreptate în ce-i spunea.

-Şi dacă eşti?

-Donna, vorbim să ne treacă timpul! Nu sunt, hai să închidem subiectul. Şi dacă aş fi?! Aş face un chiuretaj, dar aş termina cu Mansur. Înseamnă că este mincinos.

-Nu, ai lăsa sarcina. Ar fi bine pentru Hanny în viitor să nu fie singur. Tito cu Tina se iubesc.

Ana a intrat la ea în cameră nervoasă. Refuza să accepte ideea că ar putea să fie gravidă. A luat un calendar şi a început să calculeze pe el zilele. Erau în 28, pe data de 10 se culcase cu el, i-au ieşit 5 zile de întârziere. De obicei o durea burta sau pieptul. De data aceasta nimic. S-a întors la Donna palidă.

-Sunt cinci zile întârziată. Dacă ai dreptate şi nu e steril?

-Toate vin de la Dumnezeu, nu te mai gândi. Vei avea un soţ care te adoră, un tată pentru Hanny, este tânăr, un doctor cunoscut, are bani, ce mai vrei? Vrei să stai singură şi să bei cafele cu Rosy toată ziua?

-De ce sunteţi supărate? le-a întrebat Hanny care venea de la prietenii lui. Mami, m-am gândit, noi plecăm, dar la hotel vor spune că suntem cu amantul tău, care ne-a luat în vacanţă. Aş fi jenat.

Anna a îngălbenit şi s-a uitat la Donna. Nu se aştepta ca Hanny să o abordeze direct, fără introducere.

-Atunci nu mai plecăm? Nu am înţeles ce vrei?

-Trebuie să le dai impresia cel puţin, că sunteţi logodiţi! Ţi-a luat şi un inel. Ai să-l porţi şi va trebui să dormiţi amândoi în aceeaşi cameră cu două paturi. Şi totuşi, nu înţeleg, chiar nu-ţi place de el?

-Hanny, suntem prieteni, nimic mai mult. Poate într-o zi se căsătoreşte şi se va afla că a fost logodit.

-Mama, te gândeşti ce viaţă vom avea dacă rămânem singuri? Cu el vom fi ca atunci când papi trăia. Dacă tu vrei, eu am să-l întreb în seara asta dacă tu îi placi? El mi-a spus la Roma că îi este frică de tine să-ţi facă curte. Că te-ar plăcea, dacă ai fi şi tu mai drăguţă cu el.

-Hanny, tu vrei să se mărite? l-a întrebat Donna.

-Da, dar nu cu oricine. Cu el da, pentru că mă iubeşte şi este bun aşa cum a fost papa.

-Atunci să discutăm serios cu el, amândoi. Pentru mama, nu ne facem probleme. Ea trebuie să facă aşa cum decidem noi. Când vine în seara asta am să vorbesc eu prima cu el şi pe urmă vom vedea ce va mai fi.

Anna îi asculta şi se gândea la Hanny. Prefera să o vadă cu un alt bărbat măritată de teamă ca reputaţia lor să nu fie pătată. Avea dreptate Donna, dacă într-o zi ar fi fost văzută cu Mike sau oricare alt bărbat ca amant, Hanny ar fi suferit îngrozitor. Mansur claxona. Fares a ieşit să-i deschidă poarta. A venit spre terasă mirat pentru că Hanny nu venise spre el la maşină, ca de obicei.

-Ce s-a întâmplat? Sunteţi în consiliu de familie?! S-a uitat la Hanny, acesta i-a întins mâna şi a plecat la el în cameră. Cine a supărat băiatul? le-a întrebat. Anna ce este, te văd supărată?

-Dragul meu avem o problemă gravă. Hanny se gândeşte că oamenii în Rodhos vor gândi că ţi-ai scos amanta cu băiatul în vacanţă. Vă stricaţi reputaţia amândoi.

-Da, are dreptate aşa este şi ce îi propune mamei lui? Eu accept totul.

-Nu ştiu, vorbeşte cu el. Decideţi împreună, noi stăm aici.

Mansur a plecat imediat la Hanny. Anna tăcea şi o privea pe Donna, care îi zâmbea.

-Draga mea, nu am ce să-ţi spun decât că Hanny este un copil deosebit. Îţi imaginezi că dacă ar fi aflat într-o zi că ai un amant îl distrugeai? Hai zâmbeşte şi pune şampania la congelator, avem ce să sărbătorim în seara asta.

-După cum văd, toată lumea a hotărât pentru mine, i-a spus Anna şi s-a ridicat de pe scaun.

Mansur cobora vesel pe scări.

-Doamna mamă, sunteţi chemată sus. Hanny vrea să vă vorbescă, i-a spus râzând.

Anna a întrat în cameră. Hanny era roşu la faţă şi emoţionat.

-Mama, mi-a spus că te iubeşte, dar îi este mereu frică de tine, stai ca un taur mereu serioasă gata să împungi. Eu i-am explicat punctual meu de vedere, că sunt responsabil de reputaţia noastră şi el mi-a spus, “se însoară şi mâine şi că va încerca să-i ţină locul lui papa şi să aibă grijă de noi şi să ne iubească.“ Ce părere ai?

-Dragul meu, pentru că te iubeşte pe tine şi pentru că sunteţi prieteni, accept.

-Şi eu te iubesc. Aş fi suferit ca într-o zi vreun coleg să te vadă cu un alt bărbat şi să vină la şcoală şi să-mi spună.

Au coborât amândoi pe scări de mână. Donna vorbea cu Mansur despre situaţia din ţară. Nimic nu se schimbase de ani de zile. Mansur s-a ridicat când i-a văzut şi i-a întins mâna Annei.

-Stimată doamnă… s-a oprit. Hanny, îi cer mâna fără inel?

-L-am uitat, i-a spus el şi a alergat pe scări.

-Şampania, veniţi, i-a strigat Donna pe Amal şi pe Fares.

-Veniţi, sărbătorim cerea în căsătorie, le-a spus Hanny.

Amal a intrat cu tava, iar Fares cu sticla. Atunci Mansur şi-a repetat cererea:

-Anna, vrei să te căsătoreşti cu mine?

-Da, i-a spus ea, fără prea mult curaj.

Fares a deschis sticla şi a umplut paharele repede.

-Altă sticlă, i-a spus Mansur, asta a făcut-o numai spumă. Amal a fugit repede la bucătărie şi a venit cu a doua sticlă.

-Doamna Anna mi-a învăţat nevasta la şampanie, a pus-o pe a doua la congelator, aşa din capul ei. Mi-a spus că poate nu vă ajunge una.

Toţi au râs, mai puţin Fares. Hanny i-a dat inelul lui Mansur şi acesta i l-a pus pe deget Annei.

-Inelul este din partea lui Hanny şi am şi eu un cadou din partea mea.

A băgat mâna în buzunar şi a scos un săculeţ din catifea cu două verighete. Una simplă pentru el şi alta cu diamante pentru Anna.

-Deci mâine merg la spital logodit.

A luat a doua sticlă şi a început din nu să umple paharele.

-Trebuie să-ţi săruţi logodnica, a strigat Amal şi Donna.

-Pot Hanny?

-Dacă ea vrea?

Mansur a îmbrăţişat-o pe Anna şi a sărutat-o pe obraz. L-a îmbrăţişat şi pe Hanny şi i-a ţinut la pieptul lui.

-Noi patru, să ne binecuvânteze Dumnezeu!

-Te-ai îmbătat, a strigat Hanny şi Anna în acelaşi timp.

-Suntem trei, nu vezi, poate cu Donna patru, i-a spus Hanny.

Mansur a început să râdă. S-a uitat la Donna şi s-au îmbrăţişat.

-Ai înţeles? a întrebat-o când o săruta.

-Sa vă ajute Dumnezeu! i-a răspuns şi ea tot încet.

Seara a fost veselă, dar cel mai vesel a fost tot Mansur. Când au plecat să se culce i-a şoptit Annei:

-Te aştept, mai am un cadou pentru tine. Anna i-a făcut un senm cu capul şi a intrat la Donna în cameră.

-Totul este oficial, dacă şi-a pus şi el verigheta şi poate eşti şi gravidă... Cred că trebuie să vă gândiţi şi la căsătorie.

-Donna, sunt beată.

-Numai de atât?

-Sunt ameţită nu de la şampanie, ci din cauza situaţiei. Am impresia că totul a mers prea repede şi nu aş fi eu aceea care a hotărât. Pe urma Hanny, nu avea dreptul să se amestece în viaţa mea. M-am simţit ca şi cum mi-ar fi tutore.

-Nu-l iubeşti?

-Nu ştiu, îmi place să fac dragoste cu el, cum să-ţi spun îmi place în tot, poate că îl şi iubesc, numai că totul merge prea repede. Măcar să fi stat câteva luni.

-Ar fi remarcat vecinii când venea la tine sau mergeai la el. Sunteţi aproape unul de altul. În două luni cartierul ar fi ştiut că eşti amanta lui.

-Bine, noapte bună! i-a spus Anna şi a ieşit.

A intrat la Hanny şi l-a găsit dormind. L-a mângâit şi l-a sărutat, a stins lumina şi a ieşit. A închis uşa la camera ei şi a intrat la Mansur.

-Te aşteptam, i-a şoptit el.

-Sunt obosită şi emoţionată. Nu am înţeles, suntem logodiţi oficial?

Mansur a început să râdă.

-Am bănuit ieri că se va întâmpla inevitabilul. Am fost lângă spital la un bijutier şi m-am pregătit. Putem merge la el să o schimbi dacă nu îţi place.

-Nu, îmi place, i-a spus şi şi-a lipit obrazul de faţa lui. Sunt obosită şi aştept şi restul. Ai spus că mai ai surprize.

-Da, dar să nu te enervezi. Le-am pus în baie, sunt două teste. Poţi să faci unul acum şi altul mâine dimineaţă.

-Mi-ai spus că eşti steril. Ai minţit?

-Îti jur că nu am minţit intenţionat. Nu am înţeles când mi-ai spus că ai o problemă, pe urmă a fost prea târziu şi nu am vrut să te necăjesc. A doua zi, tu ai vrut să ne iubim.

-Pentru că m-ai asigurat că nu poţi să ai copii.

-Te rog, încearcă, poate dorm fericit.

Anna a intrat în baie. A rămas acolo pe marginea căzi cu testul în mână. Se gândea să nu-i spună adevărul şi să-şi sune doctorul a doua zi, dar în acelaşi timp îi era teamă. ”Dacă mă descoperă cu minciuna, îl distrug pe Hanny“, şi-a spus şi a ieşit cu testul afară.

-Nu ştiu să-l citesc, i-a spus şi i l-a întins.

Mansur s-a ridicat şi s-a aşezat pe marginea patului. Avea lacrimi în ochi şi tăcea.

-Ce este? l-a întrebat ea, neştiind ce să creadă din reacţia lui.

-Anna, este pozitiv, i-a spus calm.

A luat-o în braţe, şi-a ascuns faţă în părul ei şi a oftat.

-Este cea mai frumoasă zi din viaţa mea.Te rog să ai grijă şi să vedem şi mâine. Cea mai sigură este o analiză de sânge. Aşa de multă bucurie numai într-o zi! Îmi este teamă, poate nu este adevărat.

Anna era impresionată. S-a ascuns în braţele lui şi a închis ochii. Nici nu ştia dacă ar trebui să se bucure sau să fie tristă. S-a mişcat puţin în pat şi după respiraţie şi-a dat seama că Mansur dormea. Era obosit şi probabil i-a fost frică să nu cedeze tentaţiei să facă dragoste. Nu înţelegea de ce soţia lui în cinci ani de zile nu a rămas gravidă, dacă el nu avea probleme. “Şi totuşi este bine că s-a întâmplat aşa, dacă nu era el după despărţirea de Mike, aş fi murit“ şi-a spus şi a adormit şi ea. A doua zi Mansur a trezit-o. Trebuia să fie devreme la spital, avea două operaţii.

-La baie Pisi, i-a spus imediat ce a deschis ochii şi a sărutat-o. Toată noaptea am visat că aveam o fetiţă în braţe. Îmi pare rău să-ţi spun, dar îmi spuneam că seamănă cu mama.

Anna s-a ridicat şi a intrat în baie. A închis ochii şi a ieşit cu testul.

-Nu vreau să ştiu, spune-mi tu, i-a spus şi i l-a întins.

-Da şi astăzi este pozitiv. Anna, mi-au trebuit ani de zile să fiu fericit, nici nu ştiu cum să-mi manifest bucuria de teamă că s-ar putea să nu fie adevărat.

-Am să merg la spital să-mi fac analiza de sânge, i-a spus.

-Mă suni la spital şi-mi laşi răspunsul la secretară, un “da” sau “nu”.

-Cobor să pregătesc cafea şi micul dejun. Trebuie să mănânci dacă ai operaţie la prima oră.

A coborât la bucătărie şi s-a întors cu tava cu mâncare. L-a aşteptat să se îmbrace şi i-a turnat cafea. A ieşit şi a deschis uşa încet la Donna. Era aşezată pe marginea patului şi îşi strângea firele de păr rămase pe pernă. A tresărit când a văzut-o pe Anna şi i-a spus:

-Nu cred că Shehab va rezista. Pleacă la fel de repede cum am plecat eu din Egipt. Ce să facă cu o infirmă şi cheală?

-Tu care le ştii pe toate ai să vezi că te înşeli. Mansur pleacă devreme. Am să-l aduc la tine să beţi cafea împreună.

S-a întors să deschidă uşa şi tocmai atunci Mansur se pregătea să intre.

-V-am auzit vorbind şi am ştiut că te-ai trezit, i-a spus şi a sărutat-o.

Donna l-a interogat din priviri.

-Da, i-a spus.

-Pe cine sărut primul? i-a întrebat.

-Astazi ar fi a şasea zi, normal ar trebui să aşteptăm zece, dar eu vreau să fiu sigur şi i-am propus Annei să facă analiza de sânge.

-Da, ai dreptate. Stăm încă cinci zile în tensiune. Anna îmbracă-te şi mergi la spitalul de lângă noi. O cunosc pe doctoriţă şi îţi va da răspunsul repede la telefon.

Mansur a plecat, dar înainte a rugat-o pe Anna să nu uite şi să sune secretara imediat ce va cunoaşte rezultatul. A plecat grăbit, dar fericit.

Înainte să plece la spital Anna a întrebat-o pe Donna:

-Nu înţeleg, de ce în cinci ani soţia lui nu a rămas gravidă?

-A luat tot timpul anticoncepţionale, a aflat după ani de zile de la o prietenă de a ei. Era îndrăgostită de prietenul lui de o viaţă, i-a spus când a plecat. De fapt s-a căsătorit cu Mansur, ca să fie aproape de acesta.

-S-au căsătorit pe urmă?

-Da, dar au divorţat după câţiva ani. Tipul a lăsat-o. Este necăsătorită acum, mi-a povestit el. A făcut mult efort să se întoarcă la el, dar Mansur nici nu a mai vrut să audă de ea.

-Ce lucrează ea?

-Este colegă cu el la spital, ginecolog.

-Este frumoasă?

-Nu ştiu, dar sunt de o vârstă şi el mi-a spus că tu eşti mult mai frumoasă şi feminină decât ea. Nu te gândi la ea. Sunt despărţiţi de treisprezece ani. Pentru el nici nu mai există.

-Am înţeles, i-a spus Anna şi a plecat la spital.

A stat în sala de aşteptare până când i-a dat rezultatul. Nici nu ştia cât a aşteptat. Într-un târziu infirmiera a strigat-o. S-a ridicat, a luat plicul, l-a pus în geantă şi a plecat acasă. Când a ajuns i l-a întins Donnei.

-Nu l-ai desfăcut?! a întrebat-o mirată.

-Nu.

Donna a rupt plicul nerăbdătoare, şi-a aruncat privirea pe el şi l-a lăsat să-i cadă din mână.

-Felicitari Anna! i-a spus strangulată de emoţie. Copilul acesta îmi aduce noroc, a fost conceput la mine în casă de oamenii care mă iubesc şi pentru care m-am rugat în fiecare zi. Într-adevăr sper într-un miracol.

S-a ridicat repede de pe fotoliu şi s-a îndreptat spre telefon. A format numărul de la spital şi l-a cerut pe doctorul Mansur.

-Am să încerc să văd dacă a intrat la operaţie, i-a spus secretara.

-Te rog să-l cauţi şi să-i spui “da“, din partea Annei.

Donna era mai entuziasmată şi mai fericită decât Anna.

-Donna, cred că ar trebui să ieşim puţin. Stai de atâta timp numai între camera ta şi grădină. Hai să mergem la Mia să-ţi cumperi ceva frumos, eventual să căutăm o perucă şi într-un cuvânt să luăm aer.

-Da, e o idee bună. Vreau să-mi cumpăr rochii de interior mai sexy, i-a spus râzând. Văd că anul acesta este anul surprizelor şi bune şi rele.

-Nu, cred că numai bune. Dacă Mansur nu ar fi venit în Qatar, cred că neglijai să mergi la un doctor. Cât despre Tina, dacă asta a vrut, foarte bine pentru ea.

Amal a venit la ele cu tava de cafea.

-A telefonat secretara doctorului Mansur, i-a transmis mesajul.

-Bine, în seara asta avem ce să sărbătorim, i-a spus Donna.

-Pun şampanie la frigider?

-Pune două şi dacă nu mai sunt, trimite-l pe Fares să cumpere. Să mai bem, atâta timp cât Anna mai poate.

Amal a înţeles şi a sărutat-o pe Anna.

-Să nu ştie Hanny încă, i-a şoptit Donna. Numai după ce vor fi căsătoriţi şi vor petrece vacanţa împreună.

-Doar nu îi va număra zilele şi lunile, i-a spus Amal râzând.

Au petrecut ziua în oraş. Mia i-a admirat noul inel şi cerceii. Bănuia că se întâmplă ceva cu Anna şi a întârziat cu ochii pe ceasul ei.

-Văd că ai prea multe bijuterii noi, i-a spus. Să nu-mi spui că le-ai cumpărat tu?

-Nu, sunt cadouri, i-a răspuns.

-Pot să te întreb de la cine?

-Da, de la doctorul Mansur, dacă ai auzit de el.

-Cum să nu, l-a operat pe cumnatul meu, cu ani în urmă.

-M-a cerut în căsătorie aseară.

-Şi Hanny?

-El a fost cel care a acceptat primul. Nu vrea să mă ştie singură de teamă să nu-mi fac un amant, să ne compromitem.

-Da, mă bucur şi felicitări! Aşa ne-am gândit şi noi. Până şi Tanius mi-a spus să te conving să-ţi reface viaţa. Este cea mai frumoasă veste din anul acesta. Samir a reuşit la alegerile din partid, au spus la televizor.

-Vezi, altă veste bună, i-a spus Donna.

Mia era bucuroasă. Era visul ei de o viaţă să-l vadă în politică. Au plecat de la ea încântate de tot ce-şi cumpărase Donna.

-Trebuie să-ţi fac un cadou, i-a spus Annei şi a intrat în cel mai frumos magazin de lenjerie. A ales lenjerie pentru ea şi pentru Anna, după care a intrat în primul magazin de cadouri.

-Trebuie să-i ofer şi lui Mansur ceva. Am să-i cumpăr o trusă de Stilou “Dupont“. Tina i-a cumpărat lui Shehab “Mont Blanc“, este cel mai frumos cadou pentru un bărbat.

-Si eu? a întrebat-o Anna.

-Nu ştiu, ne gândim când intrăm într-un restaurant. Am impresia că toată lumea se uită la capul meu. Mia nu a îndrăznit să mă întrebe, dar i-am simţit reacţia când am intrat în magazin. Ai dreptate, îmi trebuie o perucă, cu părul până la umăr.

Au făcut cumpărături şi s-au plimbat până după-amiaza. S-au întors acasă obosite. Hanny stătea pe terasă şi citea.

-Mi-ai cumpărat ceva? a întrebat-o pe Anna.

-Da, i-a răspuns şi i-a aruncat sacul. Ţi-am luat bluze pentru Rodhos şi alte nimicuri. Toate sunt marca ta preferată.

-Şi lui Mansur?

-Da, i-am luat un ceas subacvatic. De altfel şi ţie unul la fel. Ce ştiu eu, ce să-i cumpăr?

-A sunat Mansur. Amal i-a spus că a-ţi coborat în Junieh.

Ziua a trecut liniştită, numai seara când a ajuns Mansur, spiritele s-au încălzit. Era fericit şi în acelaşi timp căuta să se controleze în faţa lui Hanny. O săruta tot timpul pe Donna pentru tot ce a făcut pentru el.

-Te-au văzut colegii cu verigheta?

-Da, la prima oră tot spitalul era la curent cu noutatea. Au stat la rând să mă felicite şi vor să vadă mireasa. Le-am spus că o vor vedea la întoarcerea din vacanţă. Nimeni nu se aştepta să mă căsătoresc. Mă vedeau burlac până la sfârşitul vieţii.

Noaptea, când a rămas singur cu Anna, i-a mărturisit râzând:

 -Dacă nu ai fi rămas gravidă, sunt sigur că nu te-ai fi măritat înainte de un an, asta în cazul că am fi rămas împreună. Te-ai fi plictisit să mă aştepţi, să intru obosit şi ai fi plecat. Aşa vei avea o ocupaţie şi o sarcină la vârsta matură, este cea mai mare reuşită a unei femei.

A sărutat-o şi a îmbrăţişat-o. Anna, ca de obicei era confuză. Sarcina o descurajase şi nu se mai vedea după cincisprezece ani în stare să mai crească un copil. S-a gândit la Donna şi la rugăciunile ei zilnice şi s-a întrebat unde era locul ei în toate acestea.

Cu câteva zile înainte de plecare Anna a coborât să-şi facă bagajul. A doua zi Shehab ajungea dimineaţa, tot în portul din Junieh. Mansur era deja în concediu şi au plecat amândoi să-l aştepte. Era îmbrăcată cu o rochie albă cu flori de câmp albastre. Îşi lăsase părul pe spate şi se încălţase cu sandale roşii cu toc înalt.

-Arăţi super! i-a spus Donna. Să ştii că vei avea o fată. În Liban se spune că devii mai frumoasă când eşti gravidă cu o fată.

-Ai să o botezi, dacă este fată, i-a spus Mansur.

Au plecat de mâna spre maşină. Anna a rupt un trandafir şi i l-a arătat Donnei.

-Pentru Shehab, i-a spus.

 Tot drumul Mansur i-a cântat. Anna zâmbea şi i-a spus:

-Mai bine erai cântăreţ. Toate femeile ar fi căzut la piciorele tale.

-Şi, ai fi scăpat de mine! În două zile suntem în Cipru. Ne căsătorim şi plecăm mai departe. Căsătoria religioasă în Liban, când ne întoarcem. Pe cine vrei să pui martori? a întrebat-o.

-Pe Donna şi pe Shehab.

-Am ajuns. Aşteaptă-mă în maşină, am să caut un tip să văd dacă ne ajută să intrăm pe chei. Dacă nu este aici, îl aşteptăm la ieşire ca toată lumea. Mansur a plecat grăbit spre birouri, iar Anna a coborât din maşină. Deodată o maşină a oprit lângă ea. S-a uitat mirată şi l-a văzut pe Mike. A coborât şi a venit spre ea.

-Tu dormi în port?! l-a întrebat mirată.

-Construiesc un hotel în apropiere şi ăsta este drumul meu. V-am văzut pe autostradă şi numai când aţi luat drumul portului te-am recunoscut şi am aşteptat să văd unde cobori.

-Aşteptăm un prieten.

Mansur venea grăbit spre ei.

-Salut, i-a spus lui Mike şi i-a întins mâna.

-Viitorul meu soţ şi un prieten de familie.

-Putem să intrăm, tipul este aici. Ne aşteaptă.

-Nu vă mai reţin, le-a spus Mike şi s-a urcat în maşină.

-A plecat şocat, i-a spus Mansur.

-Normal, nu se aştepta să audă că sunt logodită.

-Vino, i-a spus el şi a luat-o de mână.

Shehab a coborât printre ultimii pasageri.

-Este exact cum mi l-a descris Donna. L-aş fi cunoscut şi pe stradă, dacă l-aş fi întâlnit.

-Arată încă bine la vârsta lui, i-a şoptit Mansur.

-Un trandafir de la Donna, i-a spus Anna şi l-a îmbrăţişat.

-Multumesc, i-a răspuns Shehab şi a sărutat-o.

-Felicitări pentru tot doctore! Nimic nu e întâmplător în viaţă.

Tot drumul Anna i-a povestit despre şedinţa de chimiotherapie, despre prosop şi despre lighean şi mai ales despre suferinţa Donnei. Amal ştia totul şi mai ales nu trebuia lăsată fără să mănânce. Prima săptămână după şedinţă este mai grea, pe urmă îşi revine încet până la următoarea.

-Cat timp stai? l-a întrebat Mansur.

-Cat timp mă ţine, a răspuns Shehab.

-Şi cu facultatea şi restul?

-Am demisionat. Am să scriu. La şasezeci şi cinci de ani îmi ajunge cât am muncit. Am lăsat-o odată pe Donna, acum nu mai plec fără ea. Vreau să fim împreună până în ultima zi.

-Ce face Tina? Te sună?

-Da, vroia să sune să o cheme la Londra, dar i-am spus că încă este devreme, să nască şi pe urmă să vină ea surpriză în Liban în septembrie, când va veni şi Tito.

-Da, numai că Donna nu vrea să fie văzută fără păr.

-Mai devreme sau mai târziu vor afla. Sunt oameni maturi, până când îi protejează? Ei nu au protejat-o niciodată, le-a spus când Mansur claxona să i se deschidă poarta.

Hanny le-a deschis-o, iar Donna a ieşit în curte. Era îmbrăcată cu bluza turcoaz şi cu fularul răsucit în turban. Era machiată şi zâmbea.

-Eşti frumoasă ca o madonă şi mie îmi plângi la telefon! Mă aşteptam să te văd urâtă, bătrână, fără dinţi, să-mi fie frică şi să fug. Mi-am luat o hartă cu mine să nu mă pierd până în port, i-a spus şi a luat-o în braţe. Iubita mea nebună!

Hanny s-a apropiat de Mansur şi i-a şoptit:

-Am invitat o fată să mâncăm o pizza. Nu sunt la prânz acasă.

Mansur a băgat mâna în buzunar, a scos bani şi i-a dat.

-Nu, am bani, dar ţi-am spus să ştii. I-am spus că am şaptesprezece ani. S-a prins minciuna.

-Ea câţi ani are?

-Şasesprezece, i-a şoptit zâmbind.

-Ia banii de la mine. Să nu mai iei de la mami, asta este treabă de bărbaţi. Nu trebuie să ştie mami când ieşi cu o fată. Eu sunt aici, în primul rând pentru tine.

-Multumesc, nu am să uit, i-a şoptit şi s-a fofilat încet pe lângă maşină şi a ieşit din curte neobsevat de nimeni.

Amal le-a adus cafea şi sucuri de fructe pe terasă.

-În Qatar, unde şampania era scumpă, nu ai vrut să bei altceva şi acum bei suc?

-Întreabă-le câte sticle bem pe săptămână? a râs Mansur.

-Mai sunt două sticle, le pun în congelator? a întrebat Amal.

-Cum, nu le-ai pus până acum?! a întrebat-o Anna mirată.

-Le-a pus la prima oră, le-a răspuns Fares din grădină.

-Fares va trebui să-ţi cauţi un servici de noapte, să-ţi poţi ţine nevasta cu şampanie, i-a spus Mansur.

-Am să o trimit la doamna Anna, ea a învăţat-o cu şampanie, i-a răspuns el râzând.

-Cât stai? l-a întrebat Donna când urcau să-i arate camera.

-Până când mă dai afară.

-Ai facultatea şi ziarul?

-Nu am nimic, am demisionat. Am venit să te fac bine şi să te iau cu mine pe o insulă. Numai amândoi, tu aduni scoici pe plajă şi eu să-ţi împletesc flori şi să ţi le pun în părul care îţi va creşte. Am să-ţi spun poveşti şi o să râdem de un cuplu mai tânăr, care s-a pierdut, dar cărora stele le-au mai dat o şansă la bătrâneţe. În boala ta, ceva este bun, fără ea ne-am fi pierdut iarăşi. Acum nimic nu ne mai desparte. Vom suferi împreună până te vindeci şi vom trăi împreună până la bătrâneţe. Avem atâtea de recuperat şi mai ales să ne alegem o nouă stea, numai a noastră.

Sfârşit

-Dormi?

-Nu, mă gândeam la Dumnezeu. ”Fiecare rău este un pas spre bine.”

-Dormi?

-Nu, mă gândeam la Dumnezeu. ”Speranţa nu trebuie să moară niciodată.“

-Te gândeai la noi?

-Nu, la Donna şi Shehab, noi ne-am cunoscut, iubit şi căsătorit, avem şi o fetiţă… Dumnezeu a vrut să scape de grija noastră repede. Te-a cunoscut nehotărâtă.

24 / iunie / 2011 - Qatar

RĂSPUNSUL AUTOAREI

Am terminat cartea de citit dimineaţa. Era ca şi cum citisem un roman împrumutat de la cineva. M-am emoţionat, am plâns, am râs şi am retrăit totul. Am luat manuscrisul şi l-am ascuns într-un sertar. M-am uitat la ceas, am căutat cartea de vizită a editorului şi i-am format numărul.

-Tocmai ieşeam pe uşă, mi-a spus.

-M-am răzgândit, nu mai vreau să-l public. M-aş jena de soţul meu şi de copii. Am scris într-un moment de siceritate cu mine însămi.

-Doamnă nu se poate, vin să discutăm.

-Nu, soţul vine de la un Congres astăzi. Dacă mă răzgândesc te caut.

Seara i-am povestit soţului meu despre manuscris. A fost surprins şi a insistat să-l dau la editură.

-Sunt foarte multe lucruri jenante, s-ar putea să gândeşti…

-Draga mea, mi-a spus, scriitorii simt mai mult decât un doctor ca mine, este normal, nu am să gândesc nimic.

-Îmi trebuie timp să mă obişnuiesc, i-am spus.

La câteva zile am deschis sertarul să-mi iau manuscrisul.

Nu era decât un bilet:

“Ţi l-am dus la editură, vom fi mândri de tine, Mansur.“