Acolo unde briza se pierde în deșertul
Cu dunele umbrite de zborul rar de păsări
Când luna ce apare pe boltă fără urme
Dansează valsul morții cu duioșia vieții
Te-am întâlnit pe tine, tandru necunoscut.
Vântul îmi spulbera părul de doruri răvășit
Cu mâna calmă îmi mângîiam tristețea
Tăcută ca și piatra pe care o încălzeam
Priveam în infinit și nu te bănuiam
Că mă așteptai la poarta drumului pierdut.
Atâția ani distanță între noi,
Atâta spațiu vid, în care am rătăcit
Ca să mă vezi o clipă și să reînoiești
Durea unei vieți clădită ca o dună.
Ce o purtam cu mine în tristul infinit.
Mi-ai dat iubirea ca pe un dar,
Mi-ai reaprins speranța adormită,
Am învățat ca să visez cu tine
La
steaua ce apare din durere
Și la dorința ce înflorește din iubire.
Ai fost un început de primăvară
Prea cald și calm în doruri ce pieiră
Ai fost ca luna printre norii triști
Și-ai încercat să-mi luminezi speranța
Ce zace în blestemul destinului uitat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu